978 matches
-
-i înfrunte pe bandiți și să le bage spaima-n oase, să-i belească, să-i zdrobească. Numai că n-a avut parte de un mare meci, cum spera. Din prima secundă a arestării, Vlad deja era învins, era și înfricoșat, și oripilat de ce se petrece cu el. Realiza tot absurdul situației: el n-avea nimic de-a face cu lupta politică ori cu problemele sociale, el era desprins din social, iar acum oamenii aceștia, anchetatorii, îl luau drept altul, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îmi apare în față foarte clar. Locuia la Bălți, aproape de gara Pământeni, într-o casă enormă, despre care se spunea că pe vremea Țarului fusese o școală franceză. Era mai mult decât o casă, era un monument masiv, care mă înfricoșa când mă ducea Mama să-l vedem pe Părintele Vania. Credeam că acolo sunt stafii; aceasta era dispoziția mea ca musafir al părintelui. Camere mari, mucegăite, închise cu lacăte duble; printre grilele obloanelor nu se zăreau decât câteva roze care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
părinți dharmici, ușurându-mi evoluția! Decât să spun mantre-poezie, mai bine nu spun. Sfințenia trebuie să se manifeste, nu să se clameze! TESTAMENTUL Ochii Zeiței îl fixau pătrunzători, scrutându-i străfundurile. Stătea ascultător în fața Ei și aștepta comanda. Nu era înfricoșat. Din contră! Privirea Zeiței era, pe cât de autoritară în mesajul ce-i transmitea, pe atât de caldă. Se simțea învăluit în marea de iubire a Mamei Sfinte și era pregătit să treacă examenul. Calmul și liniștea se instalaseră în trupul
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
de acea amintire, sau mai bine zis ea trage de mine - cât de tare s-a speriat tanti în acea după-amiază când afară s-a dezlănțuit furtuna, cu ploaie torențială, cu fulgere și tunete; acestea din urmă mai ales o înfricoșau, temându-se de ele mai rău decât de posibilele bombardamente; era în vara lui 1944, ne aflam la Corabia, în refugiu; deși ne adunasem cu toții în aceeași cameră, aceasta părea, în acele clipe, mai goală, mobila puțină părea să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
o Mamă la fel ca a ta și că în ea s-a făcut Om, la fel ca noi? Și uiți că unui om ca tine i-a încredințat cheile împărăției Sale cerești? Ce rămâne din acest Absolut care te înfricoșează? Vezi ce a făcut Dumnezeu din nulitatea ta. Vezi gelosule cum Iubirea transformă, edifică, creează? Nu te regăsești în această realitate de iubire cuprinzătoare și infinită al cărei fiu ești? Fii atent la acest cuvânt: fiu! Fiul iubirii și al
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
fi voit să îmbrățișeze această devoțiune“. Monseniorul Olgiati conclude: „A practica devoțiunea Preasfintei Inimi nu înseamnă altceva decât să-ți propui să cucerești întreaga lume pentru Cristos, consacrându-te bătăliei sfinte, în numele Iubirii. O asemenea idee, la prima vedere, ne înfricoșează. Oare putem noi să înfruntăm o misiune atât de imensă și, aș spune, aproape nechibzuită, așa cum este convertirea omenirii la Inima lui Isus? Dar, un astfel de sentiment ar însemna o neînțelegere totală a realității supranaturale. Oare suntem noi, cei
Apostolica vivendi forma. Meditaţii pentru preoţi şi persoane consacrate by Giovanni Calabria () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100984_a_102276]
-
intru în extaz. Mă invadează o ușurare totală și o dorință intensă de a trăi cu anticipație întâlnirea cu clipa morții. Nu reușesc să-mi dau seama în ce fel am ajuns să dobândesc această atitudine senină, în timp ce înainte mă înfricoșam teribil la ideea expierii care-mi apărea nedreaptă, ca un dat ce trebuia să mă ocolească. Cred că ușurarea aceasta a apărut abia după ce-am rămas câteva zile pe Kogaionon. Acum trăiesc doar în așteptarea clipei propice. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
rădăcinile de stâncile uriașe. Aici fiarele sunt din ce în ce mai primejdioase. Am întâlnit un urs care s-a ridicat fioros în două labe ca să se arate boilor blânzi care ne trag și să-i sperie. Dar Cotys, scoțând un strigăt sălbatic, a înfricoșat fiara, punând-o pe fugă. „Fiarele nu fac rău dacă nu sunt deranjate”, a zis el. Am continuat fără nici o teamă. El mergea înaintea carului și uneori imita atât de bine limba urșilor, îi certa atât de eficient că aceștia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
asta. Ceva o împiedica. Cuprins de emoție, aș fi vrut s-o îmbrățișez, dar ea îmi scăpa din brațe, fluidă, și se îndepărta tot mai mult. M-am trezit cu un simțământ de mare spaimă: ideea plecării ei definitive mă înfricoșa cel mai tare. Trebuia neapărat s-o urmez. În cel mai scurt timp. Iubire Nici o femeie nu m-a iubit pentru mine însumi. Nici una, în afară de Aia. Toate au fost seduse și atrase doar de faima mea de maestru în ars
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
greu - anchetelor. Securitatea voia să facă din mine un turnător, deci martor fals împotriva preoților noștri superiori: Pr. Dămoc și Chelaru. Neputându-mă convinge să fac acest serviciu, m-au amenințat că voi fi pus alături de ei. Nu m-a înfricoșat această amenințare și ca atare au trecut la represalii. Mai întâi au voit să scoată de la mine și să cunoască tainele și viața noastră călugărească și apoi, văzând că n-au cu ce mă agăța, au voit să mă compromită
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau slobozenia! spune el răspicat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ba și măcar de-o pârdalnică de pântecariță cufurită cu sânge, că bieții turcaleți mai mult pe vine, pitiți prin tufișuri, decât în șeaua cailor... Dă, Doamne, bine! Și, uite-așa, cătinel-cătinel, pe cale, îi vlăguim, îi împuținăm, îi sângerăm, îi înfricoșăm, îi însetăm, îi înfometăm, îi facem neoameni și-i ademenim la lupta cea mare pe viață și pe moarte de la Valea Albă, unde am ridicat cetate de apărare. Le tăiem ramazamu'! Post și rugăciune! Allaallah-la-la! Îi belim! Mama mă-sii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
opri. La poartă, la poartă, strigă și Eglord, veniți de pe ziduri, trebuie să apărăm poarta! N-apucă să mai ajungă jos. În fața lui apăruse dintr-odată Johannes, ca un Înger răzbunător: — Aici ți s-a sfârșit drumul, Satană blestemată. Ai Înfricoșat lumea cu fărădelegile tale. și acum l-ai ucis și pe bie tul tânăr! Trebuia să te zdrobesc Încă dinainte, să te strivesc cu mâinile goale! De data asta nu-mi mai scapi! Eglord ridică sabia să se apere, dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fără întrerupere. Aceste simțăminte triumfaliste aparțineau generației mele, născută și crescută în România Mare, generație căreia i se inculcase credința în trăinicia victoriei reparatoare a vitregiilor trecutului. Chiar după ce războiul începuse în Apus, chiar după prăbușirea Franței, care m-a înfricoșat și pe mine, ca și pe alții (simțeam un cuțit înfipt în coaste) - în seara îndoliată din mai 1940, când de dimineață armatele germane își începuseră invazia în vest, mă găseam cu părinții în sala Teatrului Național la un spectacol
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
totul este trandafiriu fiindcă exiști tu, fiindcă ești scutită de această nenorocită grijă cotidiană: ziua de mâine de aici. Pentru Crăciun și Anul Nou, îți trimit buna și vechea mea dragoste și urările mele de fericire! (Originală urare!) Te strâng înfricoșată lângă mine, Mamina II Luni, 15 decembrie 1947 [...] Te rog să te distrezi de sărbători; ești tânără. Dar fii prudentă, nu te încrede în străini, nu ieși niciodată cu o singură persoană: ieși cât vrei cu mai multă lume. Să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
creștine, n-am ce-i face; căci lupul n-are credință, nici n-a fost față la rânduiala noastră. Stratonic dormea în odaia vlădicăi dela Salonic și a pipăit picioarele episcopului în așternut, numărându-le. A numărat până la patru. Atunci, înfricoșându-se, a strigat pe fereastră: "Săriți, creștinilor, vlădicăi nostru i-a mai crescut două picioare și acuma are patru cași asinii domniilor voastre!" Meșterul vorbește despre un om rău care a murit. "Sunt încredințat că diavolul l-a și fiert în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
distincția Cons. Mond. P. considerând-o nu numai a mea ci a tuturor acelor care au îndrumat țara de astăzi spre pace și progres. Dimitrie Cantemir Sula de aur Zidurile pătrunde Lăcomia Vinde neamul și moșia. [DESPRE RĂSCOALA DIN 1907] Înfricoșatu-s-au cei care se bucurau de toate bunurile vieții, că or să le fugă pernile pe care-și lefăiau huzurul, ca lui Viclean împărat din poveste. Dușmanii politici s-au împăcat fără a pregeta o clipă și s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
crește abundent pelinița amară și o buruiană cu o frunză roșie ca sângele între frunzișoarele obișnuite verzi. În aceste locuri s-au mai înfruntat odinioară tătarii cu slavii. Acuma vechii asiatici amestecați cu populațiile localnice au apărat cu o strășnicie înfricoșată trista stepă a mamei Volga, în contra unei invazii moderne mult mai aspre și mult mai crude. După șase luni de lupte a unei bătălii care e, desigur, cea mai mare din istoria lumii, hitleriștii au fost răzbiți și detunați îndărăt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
însuși, în primul rând, o inteligență larg deschisă tuturor ideilor susceptibile de a provoca o modificare a convingerilor prezente. Cel care a încremenit în anumite idei nu e un om de lumină și de progres: e un pontif care se înfricoșează de propria-i mărire și a-tot-știință: e însuși Dumnezeu. Dacă inițierea nu-l poate deplasa din acest impas, de lene sau quasi-nebunie, menirea lui este să rămâie un biet profan. Negreșit, de la această primă lucrare cu caracter personal și intim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de chingile propriilor lor, trecute, interese, de propria lor amintire, memorie, chiar din chingile cele mai ferme ale omului - legătura dintre cauză și efect. Sau, cei care trăiesc o catastrofă primesc „În dar” prezentul, ce-și arată fața teribilă, zeiască, Înfricoșându-i Încă o dată și catapultându-i fără milă În realitate - cea mare, cea „concretă”, acea moară care produce indestructibil și infinit creația și distrugerea - necesară Viului. - Ein jeder Engel ist schreklich! strigă Rainer Maria Rilke În prima și a doua elegie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ținea că, fie că mănânci, fie că nu, obiceiul în hanuri era să plătești tot. Doamna de Coislin și-a croit un iluminism după voia ei. Lipsa de credință o împingea să ia în râs convingeri a căror superstiție o înfricoșa. O cunoscuse pe Doamna de Krüdener: misterioasa franțuzoaică nu era iluminată decât sub beneficiu de inventar. N-a plăcut rusoaicei fervente, care la rândul ei n-a plăcut-o. Doamna de Krüdener a întrebat-o cu pasiune în glas pe
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
la școală pentru alocație și corn cu lapte (dacă există școală la mai puțin de patru kilometrii), îi trimit la cerșit sau își trimit copilele la „produs”. Sărăcia extremă este un rău extrem. Acolo violența fizică și puterea de a înfricoșa fac legea. Majoritatea românilor trăiesc într-una dintre cele două situații. Căci aici nu este vorba doar de locuitorii mahalalelor sau despre cei aflați în zone neadministrate, ci și despre locuitorii orașelor mai mici, monoindustriale, cu industrii falimentare, și despre
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
mai puternică este. Nimic al vostru nu va mai fi. Ceva și mai mare al vostru va fi. Nu vă lăsați seduși Nu vă lăsați seduși De sclavie și de răni. De sclavie și de răni. Ce vă poate încă înfricoșa? Ce vă poate încă înfricoșa? Muriți precum toate animalele, Voi nu muriți precum toate animalele Și nu este nimic după. Nu este Nimicul după. Mă țin la distanță deci de naturalismul pur. Dar pe de altă parte nu sunt încântat
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
vostru nu va mai fi. Ceva și mai mare al vostru va fi. Nu vă lăsați seduși Nu vă lăsați seduși De sclavie și de răni. De sclavie și de răni. Ce vă poate încă înfricoșa? Ce vă poate încă înfricoșa? Muriți precum toate animalele, Voi nu muriți precum toate animalele Și nu este nimic după. Nu este Nimicul după. Mă țin la distanță deci de naturalismul pur. Dar pe de altă parte nu sunt încântat nici de constructivismul idealist, materialist
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
că tolerasem prezența fiicei lui cât fusese absent, dar că acum aceasta trebuia să părăsească apartamentul. Damian a refuzat să se ducă în camera lui, petrecându-și toată ziua întins în vestibul, cu un ciocan alături, menit probabil să ne înfricoșeze. Situația devenea de nesuportat, dar am refuzat să ne lăsăm intimidați de manevrele lui Damian, devenit, ca și soția lui, sclavul fiicei sale. În fond, avuseserăm relații bune cu el până atunci. Am încercat să i explicăm că nu suntem
Sã nu plecãm toți odatã: amintiri din România anilor ’50 by Sanda Stolojan,Vlad Stolojan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1378_a_2706]