1,038 matches
-
furios, deschizând încet ochii. Era prima dată când îl văzusem într-atât de mânios de față cu mine. Era, de asemenea, și ultima dată când voi mai avea prilejul să-l văd în acest mod. Stăteam, bulversat de ceea ce văzusem, înfricoșat și țintuit locului de furia lui Vladimir. Afișam, probabil, cea mai tâmpită expresie de care am fost vreodată capabil. Considerai că delirez. Ți-ai schimbat opinia sau delirezi și tu, împreună cu mine? Dar ce s-a... nu puteam să articulez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și mi-a zis: Am ajuns, Corvium! Ce vrei să facem aici? Ochii de smarald al lui Gavriil au fost primul lucru pe care am putut să-l văd. Umbra dispăruse și eram din nou ca înainte, doar puțin mai înfricoșat. Vedeți dreptunghiul ăsta de culoare mai închisă? întrebă Vladimir văzând că eu nu sunt în stare să articulez nici două cuvinte. Trebuie să săpați aici! Nu fusese aprobat, ci mai degrabă interogat de privirile contrariate ale celor din jur care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se jeluie. Îl iscodește din ochi. — Aici sau acolo? Secretarul tace prudent. Principele horcăie gutural. — În fiecare moment, granița e descoperită într-un punct sau altul. Izbește violent cu pumnul în masă. — Și asta numai datorită ție! Bietul Ianuarius face înfricoșat un pas înapoi. Cu capul între palme, cezarul lasă să-i scape un vaiet pre lung: — De ce n-am și eu parte de oameni competenți în jurul meu? Secretarul imperial ascultă înlemnit. — Care să găsească singuri soluții! vociferează cu nervozitate Augustus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
al pretoriului. O gheară nervoasă îi taie răsuflarea. Își duce mâna la gât, încercând să se elibereze de nodul imaginar. Mai bine să tacă din gură. Părerea altuia va conta în decizia împăratului. Cea a lui Seius Strabo. Se scutură, înfricoșat. Strabo are întotdeauna un cuvânt greu de spus, de când s-a prăpădit Pollio. Îl joacă pe principe în hățuri, după voia inimii. Profită, nenorocitul, de nevolnicia bătrâneții. — Fecioru-tău Narcissus, câți ani are? rostește pe neașteptate Augustus. — Douăzeci și șapte, Luminăția
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ce-ai zis? face greșeala Occia să o întrebe. — Cred că fecioarele au aruncat lucrurile sfinte. Ah! Iar povestea asta, suspină cu obidă bătrâna. Dă să treacă mai departe, când Domitia o trage de fustă. — Cum să le arunce? șoptește înfricoșată. N-a scăpat. Mai bine-și înghițea vorbele. Dar n-are încotro: — Când galii au incendiat Roma... Claudia îi ia vorba din gură: — Dacă nu dădeau alarma gâștele de pe Capitoliu, distrugeau toată Cetatea... — Dar lasă-mă odată să termin ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
rând că de ceea ce se întâmplă în casa lor depinde soarta și salvarea întregului popor. Un urlet ca un vaiet prelung ajunge până la ea. E zgomotul tunetului sau un țipăt omenesc? Vede o schimbare în atitudinea celorlalte preotese. Se oprește înfricoșată. Acum ce mai este? Nimeni nu spune nimic, nimeni nu se mișcă. Au înțepenit toate? Un al șaselea simț o avertizează că le-a ieșit în cale o prezență străină. Nu una, ci mai multe. Cine sunt? După mers îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de viață. O zgâlțâie cu putere. — Asinia! Nici un răspuns. Doar un horcăit. Miroase a sânge. Și a încă ceva. Înțepător. Coboară cu degetele pe piept... mai jos... din ce în ce mai jos... Ajunge la burtă. Fusta e ridicată și picioarele desfăcute! Țipă scurt, înfricoșată. Nu! Asta nu! — A lovit-o fulgerul, își dă cu părerea o vestală. Toate sunt pierite de spaimă. Occia se ridică cu greutate. Ră mâne dreaptă, cu ochii goi ațintiți înainte. Se miră ea însăși că mai are putere să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de sigur că Otacilius n-a achitat el însuși taxa la tezaur? — Ca să pri... primească libertatea? bâiguie Libo speriat. Nu s-a gândit la asta. — Da, dar nu și cetățenia, îl consolează celălalt. Scribonius Libo se arată de-a dreptul înfricoșat: — Atunci a devenit latin iuniat? — Se prea poate să aibă statutul locuitorilor coloniilor la tine, care sunt considerați persoane libere, replică Asinius. — Ca și cum s-ar fi născut roman! gâlgâie furios Scribonius. Își vâră ambele mâini în cupa cu bule de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îl avertizează pe cărunt: — Ganymedes, ai grijă să n-o dea din nou în bară ăsta micu’. Amenință cu degetul în aer: — Ție ți-l încredințez, auzi? Răspunzi de tot ce face. Ganymedes mormăie nemulțumit, dar nu spune nimic. Nefericitul înfricoșat tremură scuturat de un spasm necon trolat. Rufus dă să-l bată liniștitor cu palma pe spate. O retrage ca fript, când îl aude gemând. — Tot te mai doare? întreabă plin de compasiune. — Da’ ce-a pățit? se interesează Pusio
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că sufletele morților continuă să trăiască într-o lume inferioară în calitate de... De ce? De manes!? — Permite ca nici un membru al familiei mele să nu devină blajin, rostește în acest moment Germanicus cu voce sonoră, ridicând brațele. — Să nu ajungem manes! repetă înfricoșată asistența. Adică să nu muriți! se hlizește Herodes. În loc să vă temeți de cei în viață, singurii care pot face rău, vouă vă e frică de cei ce nu mai sunt. Și nici măcar nu îndrăzniți să-i chemați pe nume. Le
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
role. N-am mai făcut asta niciodată. Brad își dă capul pe spate și râde. ― De ce să minți cu așa ceva? Stai liniștită, totul va fi bine. El continuă să chicotească, în timp ce eu îmi pun ghetele tremurând și stau locului, prea înfricoșată să mă mișc. ― Uite, spune el, luându-mă de mână. Așa se merge, mai spune, și-mi arată cum să încep cu picioarele ținute în unghi drept unul față de celălalt, cum să împing cu dreptul și să alunec cu stângul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
căci mergeau de dimineață, se uitau pur și simplu la satul acela alb cu ochi lipsiți de interes și de curiozitate. Când în cele din urmă intrară în sat, niște săteni cu părul împletit și cu cozile până la umeri stăteau înfricoșați la marginea potecii de piatră și îi măsurau cu privirea pe japonezii care le invadaseră satul. Niște câini lătrară și o turmă de capre de munte se împrăștiară behăind care încotro. În vreme ce japonezii beau apă și se ștergeau de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
era cu Jim. Se așezară la adăpost, În depozit, și Jim o trase pe Liz mai aproape. Era Înspăimântată. Se trezi cu una din mâinile lui Jim pe sub rochie, mângâindu-i sânul, În timp ce cealaltă i se odihnea În poală. Era Înfricoșată și nu știa ce vrea să-i facă, dar se cuibări și mai aproape de el. Apoi mâna care părea așa de mare În poala ei se mută de-acolo, și acum era pe piciorul ei și Începuse să urce. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tot timpul, încât credeai că abia au sosit zorile. Dar toată ograda și întreg satul au aflat că se petrecuse un lucru mult mai important: au venit doi copii frumoși la bunicii lor. Un nou prieten Ochii lui Sorin privesc înfricoșați: oare ce vrea de la el vietatea asta mare, albă, cu cioc puternic, care a început să sâsâie? Acum, îl privește cu atenție. Ce-o mai fi având de gând să facă? Să-l muște? Băiatul simte că-i vine să
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
se stinse, tânguios și jalnic, în nesfârșitul umbros al depărtărilor. Vijelia își trimise înainte pe cel mai ager dintre vestitorii săi înaripați. Și de peste firea întreagă, într-o clipă se ridică pe mii de note discordante și totuși armonice, simfonia înfricoșată a frământării și a zbuciumului universal. Puterile adâncului se treziseră de pretutindeni și, sub ocrotirea oarbă a nopții, își dezlănțuiră deasupra pământului îngrozit furia lor prăpăditoare” (Calistrat Hogaș -În Munții Neamțului) “Partea cea mai secetoasă din toată țara e Dobrogea
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
Învârtindu-se În cercul lui sisific. Înc-o dată și Înc-o dată, mereu În cerc, se opintea și se Împiedica, la Întâmplare și fără oprire, cu trupul masiv chinuindu-se să mai ia o gură de aer, cu nările fremătându-i Înfricoșate În timp ce biciul i se abătea asupra crupei. —Mamă, ce viață nefericită, spuse Roxanne. Iar ceilalți o acompaniară exprimând sentimente similare. Esmé mai avea puțin și plângea. —Opriți-i cumva. Domnișoara Rong Încercă să le mai risipească disconfortul. — Asta e karma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
cam de vârsta ei care se uita spre ea. Femeia purta o pălărie conică din ratan cu panglici roșii. Când se uita În jos, pălăria Îi ascundea fața complet. Dar când se uita În sus, avea o expresie disperată și Înfricoșată, sau cel puțin așa i se părea lui Wendy. Era ca și cum femeia ar fi vrut să-i spună ceva, să-i transmită un mesaj urgent. Era sigură că femeia pornise spre ea, dar apoi văzuse, pe partea umbrită a străzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
a ajuns încrederea noastră, pe care ne bizuiserăm, ca să fim ajutați și să fim izbăviți de împăratul Asiriei! Cum vom scăpa acum?" $21 1. Proorocie asupra pustiei mării. Cum înaintează vijelia de la miază-zi, așa vine el din pustie, din țara înfricoșată. 2. O vedenie grozavă mi s-a descoperit. Asupritorul asuprește, pustiitorul pustiește. "Suie-te, Elamule, împresoară, Medio! Căci fac să înceteze toate oftările lor", zice Domnul. 3. De aceea mi s-a umplut inima de neliniște, m-apucă durerile, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Splendidă pledoarie, domnule avocat! Splendidă, dar incompletă. Ați omis esențialul: moartea este și ea un fenomen a naturii, replică fără să ezite Carol. Tocmai! Să lăsăm deci natura să aleagă între viață și moarte. Iar noi să stăm slabi și înfricoșați și să udăm floarea memoriei unui trecut anost, a unui prezent dubios sau a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
grăbeam, căci abia acum ne dădeam seama cât întîrziasem și o lăsasem pe Ioana singură. Dar Ioana nu era acasă. Ne-am repezit pe plajă, pe pontoane să o căutăm, am întrebat pe Mihali de ea, pe Cadîr, mereu mai înfricoșați, chemînd-o în toate părțile, însă întunericul oprea orice posibilitate de a ne descurca. Și atunci, când Viky mi-a spus vorba așa de pașnică: "N-avem ce face. Să o așteptăm mai bine în casă", am început să țip la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
starea socială percepută la un moment dat. Mai lasă-mă, măicuța mea, Așa cum mă lăsai mereu, S-adorm cu capu-n poala ta, Tu să te joci prin părul meu. Cu degetele necuminți, Alintă-mă ca altădată! Mi-e inima înfricoșată ... De zborul către sfinți! (MAI LASĂ-MĂ CA ALTĂDATĂ) Autoarea face referire la motivația apariției acestui volum punând accent în mod deosebit pe “povestea fiecăruia” , “fiecare are o poveste a lui” și nu ține în mod deosebit să plaseze acest
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
dăruiește ... poezie! MAI LASĂ-MĂ CA ALTĂDATĂ Mai lasă-mă, măicuța mea, Așa cum mă lăsai mereu, S-adorm cu capu-n poala ta, Tu să te joci prin părul meu. Cu degetele necuminți, Alintă-mă ca altădată! Mi-e inima înfricoșată ... De zborul către sfinți! SRIGĂT DE IUBIRE Aud glasul tău duios cum vine, Ca fulgerul, ca visul către mine Și întreaga noapte mă desfată Cu iubire mă alintă și mă-mbată. Așteptându-te cu tresăriri feline, Aud patul cum suspină
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Splendidă pledoarie, domnule avocat! Splendidă, dar incompletă. Ați omis esențialul: moartea este și ea un fenomen a naturii, replică fără să ezite Carol. Tocmai! Să lăsăm deci natura să aleagă între viață și moarte. Iar noi să stăm slabi și înfricoșați și să udăm floarea memoriei unui trecut anost, a unui prezent dubios sau a unui viitor incert. Funambuli legați la ochi, clătinându-ne pe o funie care vine de undeva din întuneric și dispare în întuneric. Un nou pas făcut
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
scurtând pasajul și sărind peste unele cuvinte: „M-ascund la vreo cumătră În pahar, sub chip de măr răscopt; și când la gură ea dă să ducă prima sorbitură; o Împroșc pe sânul veșted... Altă dată când deapănă o poveste-nfricoșată, mătușa credea că-s un scăunel și căta să se așeze-ncet pe el...“ „Ia-auzi, dragă Petea, ce-i trecea prin minte acestui Puck, chicotea bătrâna, dezgolindu-și șiragul de dinți falși. Nu cumva să-mi faci și tu astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Pavone, deschise ochii. Privi În cameră câteva momente fără a Înțelege nimic. Nici cine este el, nici unde se află și nici măcar cât a dormit! Oare cât a dormit...? Era sigur, se trezise dintr-un somn de câteva milenii!! Constată Înfricoșat, singurătatea. Întradevăr era singur...! Oare cum a putut să doarmă atât de mult? În prezent el visează ori are Închipuiri de vise...? Desigur, se află Într-un coșciug Înmormântat și, adormit visează...! Deci nu este mort...! Iar dacă nu-i
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]