811 matches
-
mai făcut asta până acum, le explică el. Era tabu să te apropii de peșteri după înserat. Dar mai este ceva ce au făcut și înainte? îl persiflează Marchant. Profesorul abia se abține. Domnule, ești un om meschin și impertinent, îngaimă el. Marchant face un gest obscen (pe care Jonathan l-a mai văzut, dar care îi este necunoscut profesorului) și din acel moment, expediția se împarte irevocabil în două, Greg și Marchant mutându-și corturile de o parte a vetrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
indiferent. Își continuă drumul, împleticindu-se, ținându-se de balustrada de marmură ajurată. În creier, parcă, îi zvâcnea un mic soare ce i se lichefia în artere. Nu-și punea nici o întrebare. Mergea înainte, cu un fel de înverșunare tâmpă, îngăimând sunete poate numai pentru el cu înțeles. Când ajunse în fața Lojei stohastice, era la capătul puterilor. Intră ca într-un azil. Uitase cu totul de ironiile pe care nu le precupețise la adresa zeilor acelor altare cibernetico-statistice. Tinerii turbați scorniseră de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
părăginită, Încuiată cu o curea de alternator furată de la un camion.) Mă făceam că nu-l văd pe Onel și treceam țantoș prin fața lui. „Ce vrei?” mă lua cam repede prietenul meu și mă fâstâceam din nou. Abia reușeam să Îngaim: „Dă și mie două palme de zgârci gros, douăzeci de copci din sârmă de baloți și douăzeci de-alea roșii, bătute cu ciocanul”. Marele meșter mă privea cu liniște și de sus. Poruncea: „Ia să văd ce sculă ai!”. Pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bucăți de carne friptă, slănină, pastramă, pește sărat și afumat, telemea de oaie - toate foarte sărate, căci În vreme de vară, cu altceva decât cu sare nu puteai să păstrezi alimentele: frigiderele erau pentru sclifosiți. Dordonea cânta franțuzește, nea Mitu Îngăima cântări fără perdea; Hristu lălăia ce auzise dimineață la radioul lui cu baterii. Eu amuțisem, din motive de boală. Hristu și Oaie se Înfrățiseră prin scândura oblonului, Își făgăduiau unul altuia surorile, deși aveau numai frați. Contra unei damigenuțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și la ele căpătam note mici, căci nu știam să mă exprim, În scris, pe Înțelesul profesorilor, iar când trebuia să dau seama oral de vastele mele cunoștințe, mi se puneau sute de noduri În gât și abia izbuteam să Îngaim: „Nu știu. N-am Învățat...”. După primul meu trimestru de licean - rămăsesem corijent la chimie și, la toate materiile, În afară de sport, unde aveam opt, obținusem medii de cinci - tata a făcut Încercări repetate și Încăpățânate ca să mă impulsioneze la Învățătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să se descarce, se speriase de paloarea și roșeața ce se roteau pe chipul Directorului. Îl ascultase cu atenție, Îl aprobase din cap și din gură, se arătase nemaipomenit de Înțelegător, Îi oferise pahare cu apă și valeriană, Încercase să Îngaime vorbe cumpănite și liniștitoare. După ceva vreme, când culorile Încetaseră să se rotească așa amarnic pe obrajii reclamantului, milițianul Îndrăznise să-i aducă la cunoștință ce și cum se petrecuse cu o noapte În urmă. Pe când făcea o tură prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cum ai ajuns tu să lucrezi pentru Independenți, aruncă sec el. Căpitanul se îndepărtă precaut câțiva pași de locul unde se afla, de parcă Poha s-ar fi transformat subit într-un animal de pradă gata de atac. - De ce informații dispui? îngăimă el, lăsând să se vadă faptul că era total luat prin suprindere. Era unul din momentele din viața lui pe care nu vroia să și le amintească. Evita mereu să călătorească în acea parte a memoriei sale unde amintirile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
gândurile rostite la ceas de taină... --Dacă mai dorești cerva, te rog să-mi spui. --A fost cu îndestulare, conașule, și îți mulțumesc pentru toate... Spunând acestea, țiganca s-a ridicat și a dat slavă Celui de Sus. Apoi a îngăimat: --Cu îngăduința matale, conașule, eu m-oi duce, că mă așteaptă cale lungă. --Mergi sănătoasă și dacă ajungi la sfinția sa spune-i că am să vin să-l văd negreșit. --Așa am să-i spun, conașule. Mai rămâi sănătos și
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
din locul meu, însă. Când credeam că m-am înșelat în privința prezenței bătrânului la vecernie, simt o ușoară atingere pe umăr. Tresar și întorc capul. În fața mea, cu privirea numai lumină și bucurie, șade bătrânul călugăr. Sărut dreapta, sfințite părinte! - îngaim eu. Bine ai venit, fiule! Știam că ai să vii și de aceea am căutat să ies ultimul, ca plăcerea surprizei să fie cât mai mare. Mă pregăteam să plec cu mare tristețe în suflet, că nu te-am întâlnit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
treburile prin grădină, iar tu ai mântuit de citit, nu crezi că ar trebui să stăm de vorbă așa... pe așezatelea? Ești pregătit, dragule? Ei, ce zici? Luat din scurt, am rămas aproape fără răspuns. În cele din urmă, am îngăimat: Știu și eu? Mi-am dat eu toată silința să înțeleg ce și cum scrie în cărțile citite, dar nu știu câte s-au prins de capul meu... S-au prins taman câte trebuie. Asta o spun pentru că așa cum te cunosc eu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
în patru... Am urmat fără abatere ritualul fiecărei dimineți. Când am sfârșit și gustarea, bătrânul mă aștepta pe cărăruia din grădiniță. Îndată ce m-a văzut, a pornit să depene calea spre iazul din vale. După o vreme, a catadicsit să îngaime: Până om ajunge în vale, fă bine și gândește-te cam despre ce ai vrea să sporovăim astăzi... Gândurile au început să-mi roiască prin cap ca furnicile în mușuroi și numai nu puteam să prind unul... În timp ce ne apropiam
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
sinceritatea e cea mai bună politică... Mama nu-l însoțise pe tata la aeroport. De când plecasem de-acasă, era prima dată când nu venise la aeroport să mă întâmpine. Așa că îmi închipuisem că e periculos de supărată. —Bună, mamă, am îngăimat eu. Nu puteam să mă uit în ochii ei. Mama mi-a întors un zâmbet trist, de martiră, iar eu m-am simțit așa de vinovată, încât eram cât pe ce să mă apuc să caut fără întârziere sticluța cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ăla? Cum de putea să mă facă să sufăr așa de tare? Cândva mă iubise. De ce stricase totul? Nasul a început să-mi tremure și lacrimile să-mi curgă pe obraji. —Refuz să răspund la întrebarea asta, am reușit să îngaim. Nu știți nimic despre viața mea. Nu știți cât de grea era slujba mea. —Rachel, mi-a zis doctorul cu blândețe, nimeni nu trebuie să ia droguri. Nici o slujbă nu e atât de grea. Ar fi trebuit să bat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca Helenka. Singurul domeniu în care o întrecea era demolarea tuturor. Mi s-a ridicat părul pe ceafă gândindu-mă la ce-o fi spus de mine. — Da? Chiar... așa? Au fost singurele cuvinte pe care am reușit să le îngaim. —întotdeauna mi s-a părut că unul dintre băieții ăia e sexy într-un fel sălbatic, animalic, mi-a spus Helenka pe gânduri. înțelegi? m-a întrebat întorcându-și spre mine privirea de smarald. Are lentile de contact verzi, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mi-aș fi dorit eu, cu toții au continuat să-i atragă atenția lui Neil că ceea ce spunea era greșit. Mike, Misty, Vincent, Chaquie și Clarence s-au chinuit în felul ăsta toată dimineața. Până și John Joe a reușit să îngaime câteva cuvinte despre cum el n-a ridicat niciodată mâna asupra unui vițel. Dar Neil s-a încăpățânat să nu recunoască nimic. —Ești dezgustător, am izbucnit eu într-un final, incapabilă să mă mai abțin. Ești un derbedeu! Spre surprinderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
habar n-au pe ce lume sunt. Durează ceva până când ceața se împrăștie. Ceilalți n-au comentat în legătură că faptul că ești așa de slabă? m-a mai întrebat ea. Uneori comentaseră. Da’ ea de unde știa? —Ba da, am îngăimat, dar nu i-am crezut. Am zis că fiindcă sunt fermieri și așa mai departe, le plac femeile zdravene - cum spun ei -, cu șolduri late, bune de purtat copii, tipele puternice, care sunt în stare să meargă șase kilometri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în dulapul de lângă patul tău, a spus ea privindu-mă direct în ochi. Eu mi-am mutat privirea. Simțeam că mor de rușine. Și spumegam fiindcă nu reușisem să mă descotorosesc cum trebuia de sticlă. Dar, înainte să apuc să îngaim niște scuze anemice - „Nu era a mea“ sau „Mi-a dat-o mama. în sticlă a fost agheasmă“ - Josephine a început din nou cu explicațiile. Asta e valabil pentru voi toți, a spus ea arătând cu o mișcare a capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că a observat că nu răspundeam gesturilor lui cu entuziasmul cu care era obișnuit, pentru că, până la urmă, a lăsat-o mai moale, până s-a oprit de tot. — Te simți bine, păpușo? m-a întrebat dintr-odată îngrijorat. —Luke, am îngăimat eu, mă simt cam ciudat. Ciudat? în ce fel? a sărit alarmat. Cred că sunt bolnavă. Luke și-a pus palma pe fruntea mea. Aproape c-am leșinat de plăcere din cauza senzației ce m-a cuprins simțind mâna lui rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
c-aș fi făcut o criză de isterie. M-am gândit la kilometrii de păr care rămăseseră pe podeaua salonului, părul în care Luke își afunda mâinile, și am început să plâng și mai tare. —Viața mea e terminată, am îngăimat cu greutate. —E clar că o vreme nu trebuie să mai ieși din casă, a zis Helen. La auzul cuvintelor ei, am simțit că mă cutremur. Să ies din casă! A doua zi trebuia să ies cu Chris! Cum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
șoareci era, de fapt, tata, întreaga situație mi s-a părut și mai stranie. Nu mai plânge, am croncănit. N-o să mai fac. —Așa ai zis și înainte, a oftat el cu fața ascunsă în palme. Promit, am reușit să îngaim. De data asta o să fie altfel. Se părea că fusesem lovită de o mașină. Conform spuselor șoferiței, îi sărisem direct în față și nu mai avusese cum să mă evite. în raportul poliției se spunea că fusesem „nebună“. Cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de aproape-orfană. — Mama mi-a spus să plec și să nu mă mai întorc niciodată. Mă urăște. M-a urât întotdeauna. —Cine? Mama? m-a întrebat Helen surprinsă. — Da. întotdeauna m-a făcut să mă simt inutilă, am reușit să îngaim deși durerea aproape că-mi tăiase respirația. Și Helen și Anna au izbucnit în râs. —Pe tine? m-a întrebat chicotind Helen. Dar și mie îmi spune tot timpul că nu mai am nici o speranță. Pentru că am căzut de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
a izvorât din ochi la auzul cuvintelor ei. Am căzut în brațele mamei bocind, în timp ce ea mă mângâia pe păr și-mi spunea să nu mai plâng. —îmi pare rău pentru oul de Paște al lui Margaret, am reușit să îngaim într-un final. Să nu-ți pară rău, a exclamat mama cu ochii umezi. Mi-a venit să-mi smulg limba din gură din secunda în care am rostit cuvintele alea... Și-mi pare rău că te-am făcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am luptat și m-am tot luptat, dar dorința era irezistibilă. —Luke, am spus cu o voce tremurată. —Păpușo? mi-a răspuns el zâmbindu-mi leneș. Cred c-ar fi mai bine să mă duc acasă, am reușit eu să îngaim. Luke m-a privit serios. Zâmbetul îi dispăruse de pe chip. —De ce? Pentru că..., am ezitat eu. Voiam să spun că mi-era rău, dar ultima dată când făcusem anunțul ăsta, Luke insistase să aibă grijă de mine. îmi pregătise sticle cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plăcea totul și toată lumea. Dar când am ajuns în hol, am văzut-o dârdâind lângă ușă, agitată și palidă, pe Brigit. Am fost așa de șocată, că pete negre au început să-mi danseze în fața ochilor. Abia am reușit să îngaim o formulă de salut. —Bună, mi-a spus și Brigit încercând să zâmbească. Sinceră să fiu, eram înfricoșată. Ne-am uitat un timp una la alta în tăcere. Mă gândeam la momentul când o văzusem ultima dată, cu multe luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îi zise Eva. Iar eu ies o mulțime în oraș. — Nu mă surprinde absolut deloc, comentă Sally. Gaskell e de părere că oboseala masculină e un simptom de nesiguranță falică. Cum e a lui Henry - mică sau mare? — Păi, depinde, îngăimă Eva cu o voce gâtuită. Uneori e mare, alteori nu. — Eu, una, prefer bărbații cu alea mici, completă Sally. îi face să se străduiască mult mai tare. Cele două femei își terminară de băut cafeaua și se întoarseră la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]