1,420 matches
-
ce îți trebuie. Așa că poate e un semn. — Și cum o s-o cheme? — Nu putem deloc să ne hotărâm. Știi ce greu e? Cumperi mii de cărți și toate numele pe care le găsești acolo sună ca naiba... Ia o înghițitură de ceai. Tu ce nume i-ai da? — A. Nu știu! Poate Lauren, după Ralph Lauren. Rămân pe gânduri câteva clipe. Sau Dolce. — Dolce Cleath-Stuart, spune Suze transpusă. Îmi place foarte mult! Sau putem să-i spunem Dolly, prescurtat. — Sau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
bucățele. Pur și simplu, încă nu știu dacă sunt gata să mă întorc acasă. Hai, întoarce-te în Anglia și fă un copil! zice Suze pe un ton rugător. Și-o să fim amândouă mămici! Haide, măi Suze! Iau încă o înghițitură de ciocolată caldă, dându-mi ochii peste cap. De parcă eu aș fi gata acum să fac un copil! Și mă ridic și mă duc la toaletă, înainte ca ea să mai apuce să zică ceva. Pe de altă parte... are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un îngeraș! Cred că e genul despre care se spune că e un copil „floare la ureche“. — E reușit, nu? zice Suze, încântată. N-a plâns nici măcar o dată! — Pe bune, Suze, n-ai de ce să-ți faci griji. Iau o înghițitură de ceai și-i zâmbesc. O să-i spargi pe toți! Finerman Wallstein Avocați Finerman House Avenue of the Americas 1398 New York, NY 10105 D-rei Rebecca Bloomwood Apt. B 11th Street W 251 New York NY 10014 6 mai 2002 Stimată domnișoară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nimic. — Evident că ai semnat! Am contract semnat cu toate miresele mele! I l-am dat lui Elinor să ți-l dea și mi l-a dat înapoi semnat... cred că am o copie pe aici pe undeva! Ia o înghițitură de șampanie, se răsucește pe scaun și caută într-un dulap elegant de lemn. — Uite-l! Îmi întinde o copie xerox a unui document. Evident, originalul se află la avocatul meu... Mă holbez la prima pagină, cu inima bubuind să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
în clipa în care deschid ușa de la cabină. La zece vine o tipă care n-a mai fost la noi. Amy Forrester. — Bine! zic. Mersi! Închid ușa în urma mea, mă trântesc pe scaun, scot sticluța de Smirnoff și iau o înghițitură zdravănă. Așa mai merge. Oare am timp să sun la o agenție de sosii, până vine Amy Forrester? OK, cred că mi-o fi adormit intuiția de la vodcă, altfel nu-mi explic de ce naiba nu m-am gândit și eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
că n-a auzit nici măcar un cuvânt din tot discursul meu. — Îhm... sigur că da! spun. Și, că veni vorba de mame, aici voiam și eu să ajung... Am fost un idiot. Luke duce paharul la buze și ia o înghițitură din băutura din pahar, după toate aparențele, whisky. N-a făcut decât să se folosească de mine, așa-i? Mă holbez la el, descumpănită - apoi observ sticla pe jumătate goală, de pe masă. Oare de când e aici? Îi privesc iar chipul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Încep să pliez atent cearceaful între arătător și degetul mare. O să-ți răspundă în maxim o săptămână. Garantat... — Sper din suflet! Pentru că timpul nu stă după noi! Nu mai sunt decât patru săptămâni! — Știu! zic cam strident și iau altă înghițitură de cafea, dorindu-mi cu disperare ca în ceașcă să fie vodcă. Patru săptămâni. O, Doamne. Îți mai pun niște cafea, scumpo? Robyn se ridică, apoi se apleacă scurt. Ce-i asta? spune cu interes, culegând o hârtie care zace
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
M-a sunat tipa care-ți organizează nunta să mă invite la repetiția pentru nuntă. Zicea că părinții tăi n-or să poată veni. Nu, zic după o pauză, nu pot să vină. — Păcat. Când vin încoace? — Ăă... Iau o înghițitură de cafea, evitându-i privirea. Nu știu ziua exactă... — Becky? Vocea lui mami răsună veselă în cameră, iar eu sar ca arsă, vărsând cafea pe canapea. Becky, scumpa mea, trebuie să vorbim despre formație. Mi-au spus că nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
De fapt, e perfect adevărat. Sunt dincolo de emoție. Ori totul iese exact conform planului și merge ca pe roate, ori nu, și atunci va fi un adevărat dezastru. N-am ce face. — Tocmai am vorbit cu Laurel, zice, luând o înghițitură de șampanie. Nu știam că e atât de implicată în nunta ta. — Ei, nu e chiar atât de implicată, spun. Îmi face doar o mică, mică favoare... — Așa am înțeles și eu. Christina mă privește pe deasupra paharului de șampanie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-te să pășești. Indiferent de ce se întâmplă astăzi - indiferent dacă planul îmi reușește sau nu - suntem împreună. Și o să rămânem împreună. Nu e bine să vorbim, știi, nu? zice cu un mic surâs. Aduce ghinion. — Știu, spun și iau o înghițitură din ginul lui. Dar, sinceră să fiu, cred că la ora asta nu mă mai interesează nici o superstiție. Ce vrei să spui? — Ei... nimic. Număr până la cinci, adunându-mi curajul, după care spun: Ai auzit că avionul alor tăi are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mine. Șovăie ușor. Și... tonul pe care a spus-o... m-a făcut să cred asta. — A spus așa ceva? spun, luată prin surprindere. Pe hârtia de la mine nu era nimic în genul ăsta. Iau ginul de la Luke și beau o înghițitură, rămânând pe gânduri. — Și eu cred că a zis asta din tot sufletul, spun într-un final. De fapt... sunt convinsă de asta. Ideea de bază este, cred, că a vrut să-ți spună că te iubește. Și, chiar dacă unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tradițional ale cărui idealuri sunt întruchipate de pământ și pentru care a fost în stare să facă numeroase sacrificii: ”Cutare parcelă reprezenta luni întregi de pâine cu brânză, ierni fără foc, veri de muncă arzătoare, fără altă răsplată decât câteva înghițituri de apă”, pământul este o pasiune; el ”iubise pământul ca pe o femeie care ucide și pentru care ucizi. Nici nevasta, nici copii, nimeni, nimic omenesc: pământul! și iată că îmbătrânise, trebuia să o cedeze fiilor săi pe această iubită
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
nevedere, de grija nepăzirii sufletului. Văzul desprins de cele nevăzute cade în plasa vizibilului, vedere a ființei care și-a uitat chipul adevărat.60 "Și cum ar putea ajuta Firea să-și/ reamintească propriul chip cel care a luat o/ înghițitură din bucatele iadului?" Cum ar putea ființa să-și redobândească propriul chip, să restaureze în sine asemănarea cu Cel fără de seamăn? "Tăria vrednică a împuternici magnetul ce/ te-a scăpat din strânsoare-lipsă. De nicăieri/ licărirea Firului de plumb în stare
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pe care le știm și pe care nu le știm încă, dar le vom ști. Acesta este doar unul din motivele ce îndreptățesc afirmația că “Evul mediu e mai interesant din punct de vedere al filosofiei.”) Renașterea a fost ultima înghițitură pe care Europa a sorbit-o din îmbătătoarea cultură a Greciei antice. Aparent moderni, renascentiștii sunt de fapt mai tradiționali decât promotorii Reformei și Contrareformei care, din dorința de a păstra intacte tiparele Bisericii și de a-l readuce pe
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
astfel încât îl simte pe Dumnezeu mai aproape decât pe oameni. Imediat, însă, cade în deznădejde. Traseul sentimentelor lui Stalin, de la extaz, la îndoială și deznădejde se dovedește a fi delirul unui bătrân senil, de vreme ce acesta își revine imediat, cu o înghițitură din tonicul său preferat. În propria imaginație, Stalin a urcat treptat spre culmea amețitoare a stăpânirii absolute, ca "Împărat al Pământului", ca să se prăbușească apoi în abisul deznădejdii. Tabloul deznădejdii sale este corelat cu cel al decăderii mentale, conturat cu
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
mica bilă de aur nu lipsea nici o fărîmă. Mîncam încet și moșul ne privea, ofta și ochii îi lăcrimau. În pragul casei își făcu apariția un om, adică cred că era un om, pentru că încă putea îngăima cîteva cuvinte: O înghițitură..., domnu' Vasile..., pentru cuțitul ăsta... Cu o mînă tremurîndă întinse un cuțit fără mîner, ruginit și vai de el. Bunul nostru moș Vasile se scoală, prinde vietatea și o dă afară, departe de privirile noastre. Busculada ne-a înmărmurit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sănătos era preocupat de lucruri neesențiale și mai ales de băutură, așa că nu-i prea era de folos femeii. Din cînd în cînd, de cînd era bolnav, Marița îi punea la cap cîte o sorocopcă de rachiu. Dumitru lua o înghițitură și-l apuca tusea. Într-o zi îi spuse nevestei cu voce slabă: Mariță, du-mă la Darabani la un doctor... Dacă ai zile de la Dumnezeu, te faci bine, dacă nu... te duc degeaba. Ochii lui Dumitru erau în fundul capului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
revistă, cînd mi-a spus: Katia, îmi dai un pahar cu apă? Sigur! Sar și iau cana de apă, mă duc în tindă, unde era întuneric, și o umplu. Vin la Vasilică și-i întind cana. Acesta bea lacom 4-5 înghițituri și apoi se oprește. Ce-i asta? Apropiem lampa. În cană erau lături pentru porc. Tărîțe, resturi de la vase spălate, mizerii de tot felul. Sînt oripilat de întîmplarea aceasta stupidă. Katia îl sărută afectuos pe soțul ei drag. Îl mîngîie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pietricele și la nisip că-ți venea rău, ăsta (arată iar spre soț) le-a pus într-un pahar, dar le-am zvîrlit naibii, că și miroseau nu știu cum. Doagă tace și din cînd în cînd mai soarbe cîte o mică înghițitură de whisky. Eu încerc să schimb vorba. Cu venitul minim garantat cum stai? îl întreb pe Gioni. Cum să stau, domnule primar... Cum să stea? sare Mia, ca dracu! Încurajează lenea. Nu vor să muncească netrebnicii și vin la pomană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
era și el negru ca abanosul, cu fața ridată dar cu o superbă dantură albă, cum numai continentul negru ți-o conferă. Atletic și consumator de alcool, o combinație nu prea des întîlnită. Lucra cu încetineală și romul sorbit cu înghițituri mici și la distanță în timp, nu-l ajuta să se îmbogățească. Pasiunea însă era reală. Mîngîia piesele și, uneori, chiar le boteza. Rareori señor Diaz ieșea din micul său univers. În general, se mulțumea să iasă pînă la colțul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Dar ce, se liniștesc acolo?! Merg mai la vale și-mi intră în ochi. Mă ustură ochii și scot batista leoarcă. Mi-i tare sete. O să comand patru beri, sau mai bine cinci. Să-mi ajungă. Le sorb repede, cu înghițituri mari și lacome. Să-mi crape burta. Să fie ca un butoi cu bere, dar rece, rece tare. Nu-mi mai trebuie cafea. Pantalonii se lipesc de picioare. Uf, ce scîrboasă senzație. Buzele le simt uscate, deși sînt ude și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de la UTM cu Done. După prima parte am câștigat simpatia totală a sălii iar aplauzele erau foarte numeroase, până la sfârșit sală s-a entuziasmat și efectiv a fost o mare reușită. La întoarcere, bucuroși de izbândă am mai luat o înghițitură de lichior după care am condus fetele la internat. Participarea elevilor și de la celelalte școli și licee la spectacol a fost masivă, iar la inernat nu s-a dormit în noaptea aceea. Luni, la scoala, pedeapsa cu exmatricularea pentru întârzierea
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93340]
-
ne înfruptam din ultima mămăliguță prăpădită, făcută din ultimul căuș de mălai din sacul golit. Eram șase copii înfricoșați și ne uitam la mama ca la singura salvare. Mama lua câte o bucățică de mămăliguță și expedia bolul alimentar cu înghițituri mici și cu ochii mai mult închiși fiindu-i parcă rușine că nu ne poate oferi ceva mai bun, mai mult, mai consistent și că mănâncă din rația noastră. Suferea cumplit. O durere și o suferință pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
să-și găsească un loc pe platforma arhiplină. Nu avea nimic de mâncare; la fel ca ceilalți amărâți. La fel ca toți oropsiții ăștia, avea la el o sticlă cu apă. Când senzația de foame devenea insuportabilă lua repede o înghițitură de apă și se gândea imediat la familia lui ca să prindă putere ca și cum acest simplu contact mental ar fi fost suficient să declanșeze în complicatul organism uman o formidabilă energie atomo-nucleară. Lichidul ăsta răsuflat, incolor și inodor, opărit de puternica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
folosea potopul de apă din lac, la irigații, la alimentarea cu apă a orășelului, la vreo hidrocentrală, important e că aveau unde să se scalde și că le pica și câte-un pește fără cine știe ce chinuială. După ce a tras ultima înghițitură din sticla cu băutură care le ardea stomacul, Pușcărie, amețit de alcoolul prost, toropit de căldură, s-a întins pe spate și, înainte de a ațipi, i s-a năzărit să-l întrebe pe Gămălie: -Bă, Gămălie, de ce-ți zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]