1,213 matches
-
treaba dracu'! zise. Nu mai pot să vorbesc! Mai lăsă lest și coborî câțiva metri suplimentari. Se obișnuia treptat cu întunericul înconjurător și-i crescu brusc moralul. Puțul își urma întruna cursa amețitoare fără să devieze și fără să se îngusteze. Nici să se lărgească. Kane își luă inima în dinți, și-și dădu drumul în căderi lungi întrerupte cu popasuri scurte. Fascicolul lanternei nu-i dezvăluia decât aceeași noapte monotonă, neschimbătoare. Iarăși obosit, se opri un moment și verifică toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
pentru Gina. Dimineața aș fi vrut s-o iubesc în continuare, uitam gestul ei, nu aveam în minte decât figura ei din momentele noastre bune. Dar seara, sub presiunea suferinței fiziologice, înnebunit de bătăile inimii, de durerea intensă, care-mi îngusta conștiința, mă gândeam că aș fi vrut să n-o fi cunoscut niciodată, îi doream moartea, dispariția definitivă din creierul meu. Totuși, până și această idee mă făcea să sufăr ,că nu-mi închipuiam cum aș putea să supraviețuiesc fără
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prăfuit, singuratic, din Kansas. Zmeele, fluturând policolore, cu cozile lor de hârtie creponată, încîlcite în sârmele de telegraf, măreau și mai mult singurătatea disperată a străzii. Printre pietrele din pavaj creșteau buruieni și chiar floricele roșii, minuscule. Departe, unde se îngusta spre oraș, strada avea deasupra un soare deja veștejit. O umbră albastră curgea dintr-o mașină a depanării parcată la vreo sută de metri de noi. Acolo, în mijlocul străzii pustii, așteptam acum poruncile reginei. Carmina, cu coronița aurie pe cap
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
caraghios, ce-i drept, în schimb, își adusese, cine știe de pe unde împrumutate, o umbreluță de dantelă galbenă, cum nu văzusem nici una din noi niciodată, și un evantai rabatabil, cu care-și ascundea jumătatea de jos a feței și își îngusta ochii ca japonezele, cu obrazul lipit de umărul ridicat. Mi-era al naibii de dragă, roșcata! Pe pieptul bluzei albe, scrobite, purta o dalie portocalie. Am așteptat-o iar pe Puia mai bine de-o oră, dar n-a apărut. Nimeni, nici
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și ocuparea Cehoslovaciei, desființarea Micii Înțelegeri, posibilitățile României de a-și apăra independența națională și integritatea teritoriului, față de presiunile tot mai puternice ale Germaniei și Ungariei (la 13 ianuarie 1939, guvernul de la Budapesta aderă oficial la Pactul anticomintern), s-au îngustat substanțial. Fără a renunța la vechile legături, de la care, însă, nu se putea aștepta un ajutor sigur și prompt, cercurile conducătoare de la București considerau necesară acordarea unor concesii, în special economice, celui de al treilea Reich. În urma eșecului tratativelor tripartite
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
frumoasă, după cum spunea fiecare deși, pe măsură ce treceau anii, observația căpăta un caracter tradițional, rutinier. Avea o față ovală, un nas frumos modelat și rămăsese zveltă. Ochii îi erau prelungi, ca ai lui Brian, de un albastru mai închis, și se îngustau, dându-i un aer de pisică, ori de câte ori era îngândurată sau emoționată. În timp ce Brian obișnuia să facă ochii mari și să se holbeze.) Își farda discret pleoapele dar nu folosea niciodată ruj de buze. Avea o gură prelungă, conștient mobilă. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lins, într-o tunsoare de modă veche (se zvonea chiar că ar folosi briantină). Era mai înalt decât Brian, dar mai scund decât Tom. Fusese cândva zvelt, dar acum devenise ceva mai greoi. Avea ochi frumoși, foarte distanțați, care se îngustau brusc, dar „privirea lui de pisică“, spre deosebire de cea a lui Alex, era amuzată și ironică. Fața îi era rotundă, cu un nas scurt, iar dinții pătrați, ușor separați între ei, plantați într-un arc larg, îi dădeau un aer franc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
meditatorul“ ei, Pearl Scotney rămase singură. Așeză tarta „oferită din impuls“ a lui Gabriel pe o tavă de metal, își trase pardesiul pe umeri și ieși în grădină. Pajiștea de lângă casa Belmont, largă și presărată cu copaci, începea să se îngusteze în dreptul Papucului, ajungând până la o meandră de verde ce se pierdea în desișul de copaci și de tufișuri din capătul grădinii. Aici se afla și un hangar, un loc pentru ars buruienile, și un spațiu care fusese pe vremuri un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu un șal pe cap, își făcu apariția. — Oh!... John Robert... Doamnă McCaffrey... scuzați-mă... v-am adus aceste sticle... Ce drăguț! Nu vrei să intri să le bem împreună? Și, te rog, spune-mi Alex! Ochii albaștri i se îngustaseră, iar respirația i se accelerase în urma șocului de a se fi pomenit în umbra marelui om, care sărise în picioare. Simțea mirosul cald, de bucătărie, al paltonului lui, pe care ploaia încă nu-l spulberase. Te rog, te rog, vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
salt îndărăt și se izbi zgomotos cu spatele de ușa de la intrare. Emma, roșu ca para focului, respirând agitat, părea mai curând mâhnit. Coborî în hol, făcu un pas sau doi, privindu-l cu severitate pe Tom. Neavând ochelarii, își îngusta ciudat ochii. Tom înaintă la rândul său, până când se aflară față-n față. — Emma! Ce naiba cauți tu aici? Dacă-i pe-așa, ce cauți tu? — Cum poți pune asemenea întrebare? Unde-i Hattie? Cum de ai intrat? Nu țipa! — Ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
după aceea cu ură mocnită: îl verifică pe taică-tu să vadă dacă nu-i exploatator! Era ceva neobișnuit ca un elev nou să fie atât de țâfnos. La doi pași de grup, Damian zâmbea malițios. Ochii căprui i se îngustau, puțin oblici, dar în colțurile ochilor porțiunea arcuită către vârfurile sprâncenelor subțiri îi rămânea la fel de netedă și de plină de mândrie. Dogaru însă nu se uita la el. Nu se uita la nimeni. Umbla prin curtea școlii, printre băieți, fără
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
făcut visele în mintea ei strimtă, dar era sigur că, de pe când Lică o târa de mână pe uliți, trebuie să fi avut visul ăsta. Tocmelile necurate cu Rim, ca și cum n-ar fi fost! . . . Parcă știa Lică! Gândurile ei se îngustau mai tare în jurul acelei vești. Așteptând pe Lică, devenise mai grosolană, țipa ia babă, se răstea la Lina și cu Rim nu vorbea. Era felul ei de a se dezbăra de tot și de toți. Rim trecea prin acel purgatoriu
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
VOICEA În târgurile de odinioară nu puteai afla meserie mai cumplită decât cea de căcănar. La început fiecare gospodar își muta privata din loc în loc dar, după ce curțile se îngustară, au apărut meseriași care goleau haznalele prea pline. Slujba lor era slujbă de noapte. Își începeau munca după stinsul luminii și din pricina asta nici o fereastră nu se deschidea pe întuneric. Trăsniți de duhoare, întârziaților nu le rămânea decât să se
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
băiatului fu observată de toată lumea. Moșnegii l-au zărit strecurându-se în grădină dar, deocamdată, altceva nu mai știau. Când plutonierul se rățoi la dânșii că ce paștele mamei lor pasc bobocii în jandarmerie, Cojoc și-aduse aminte de ceva. Îngustă ochii cu viclenie : - Cică și-ar fi luat undița, după cum a văzut „fimeia de servici”. Așa o fi, măi Vasî ? Crețu dădu nedeslușit din cap. Iosifan avea un frate care la viața lui nu făcuse nici o brânză. La carte nu
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
Rupse vraja cu un efort de voință. Spuse: - Sunteți Czinczar? - Sunt Czinczar. Identificarea aceea limpede i-a oferit Lydiei un alt răgaz, deși mai scurt. Dar de data asta și-a revenit mai repede. Și complet. Ochii i s-au îngustat. S-a uitat la marele bărbat cu o ostilitate care sporea. - Înțeleg - spuse ea - că scopul venirii mele aici va eșua. - Normal - Czinczar a înclinat din cap, dând din umeri. Nu a întrebat-o de scop. Nu părea curios. Ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
degetul spre sfera strălucitoare. - E o idee în patru dimensiuni - spuse Clane și continuă să rămână răbdător. Putea recunoaște un om năucit, mai ales când îl avea în fața ochilor. Nu era momentul să insiste asupra oricărei alte idei. Barbarul își îngustă ochii și a spus în sfârșit: - Cum se poate face dintr-un obiect mare unul mic? Tonul lui impunea o explicație logică. Clane înălță din umeri. - Când mărimea este rezultatul unei iluzii a punctului de vedere, problema nu există. Czinczar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85069_a_85856]
-
Salut! Cum vă simțiți voi doi azi? Karin sări cu un strigăt și o înlănțui cu brațele pe intrusă. —Bonnie Travis. Unde-ai fost? De ce-ai întârziat atât? —Greșeala mea, spuse șoricica. Nu eram sigură că... Ochii i se îngustaseră și își mușca buza de jos. Îi atinse umerii lui Karin, într-o izbucnire de spaimă. Leziuni pe creier. Mai rău decât o boală contagioasă. Îi făcea precauți pe neștiutori și-i descuraja chiar și pe cei mai categorici credincioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
prinse prea strâns de braț. Ții minte. Cum stăteam pe bancheta din spate sute de kilometri, nici la pipi n-aveam voie, iar tu și prietenul tău, domnul Thurman, pălăvrăgind de parcă ați fi fost... Își eliberă brațul și înțepeni. Își îngustă ochii și-și îndesă căciula pe cap. —Frate, nu te juca cu ce-i în capul meu. Își ceru iertare. Zguduit, Mark vru să se întoarcă înăuntru. Ea îl ghidă spre clădire. Mark își tot trăgea în sus și-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Schluter. Un înger autostopist, spunându-i Calc-o, du-te. Unde să se ducă? Spre accident; prin accident. Aici. Se ridică în picioare, tremurând din pricina revelației. În verdele pârlit al acestui câmp se înalță pete negre, iar vederea lui se îngustează. Corpul lui vrea să se lase în jos, dar el îl forțează să se îndrepte. Se întoarce la Farview în fugă. Din creierul lui ies scântei ca dintr-un tăciune încins bătut cu vătraiul. Ajunge la imitația Homestar, chinuit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
pulsa de gânduri. — Nu crezi că soră-mea ar fi putut scrie...? Nu, e o nebunie. Ea e ca tine. Realistă până-n pânzele albe. Se ridicară și se uitară cum freamătul undițelor lor descrește până la nemișcare. Lui Weber i se îngustă câmpul vizual, hipnotizat de momeală. Aerul din jur se întunecă la fel ca lacul. Privi în sus, la plafonul de nori ca niște vinete tăvălite prin făină. Abia atunci simți stropii de ploaie. —Mda, confirmă Mark. Furtuni. Am văzut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
simplu gest inofensiv, cuvintele se revărsară deodată din el. —Asta-i problema. Tot ce spun criticii e perfect adevărat. Munca mea e teribil de dubioasă. Mai că se înveseli după ce recunoscu până și puținul ăsta față de această femeie. Ea-și îngustă ochii și clătină din cap. —De ce spui asta? N-am venit aici ca să-l ajut pe omul ăsta. Cel puțin, la început. Muzica continua să bubuie; peste tot în jurul lui, oamenii trudeau ca să facă alți oameni. N-ar fi suportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
iar o pauză. O pereche de ochi galbeni portocalii priveau fix într-ai săi - de culoare nedefinită; decât dacă ochii tuturor Gosseyn-ilor erau la fel, caz în care culoarea albastru ca oțelul era ceea ce vedea Vocea Patru. Ochii galben-portocalii se îngustară, pe neașteptate. După care vocea dură, obișnuită să comande, spuse: - Noi punem întrebările aici. Cum te numești? Gosseyn nu comentă. Avea senzația că numai adevărul ar scoate de la indivizii aceștia informațiile pe care le dorea el. - Mă numesc Gilbert Gosseyn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
deja ora din zi după poziția soarelui. Dar când enunță părerea cu privire la timp; se deșteptă un sentiment... talamic... În interior. Sentimentul era de aparență, nu neapărat în legătură această curte din spate, cu această planetă, în general. Văzu ochii luminoși îngustându-se: - Ce-o să facem aici? Asta nu era o problemă. Ora din zi îi evocase ceva: la ultimele rapoarte, Dan Lyttle, proprietarul acestei căsuțe, fusese paznic de noapte la un hotel. Asta putea să însemne că, la această oră matinală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
lui Blayney, care fusese până atunci cât se poate de stăpânită, se înăspri. - Cred că e nevoie de o soluție mai radicală, spuse. Arătă spre Gosseyn: - Veniți și luați-l pe individul acesta, să-l ducem afară. Ochii i se îngustară când se uită la Gosseyn. - Ai vreo obiecție? întrebă el. Deși se afla întins, Gosseyn făcu o mișcare ca ridicatul din umeri. - Nu văd ce rost ar avea, spuse el. Apoi adăugă: N-am vrut decât să-ți pun acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
exercităm presiune. După o vreme, a început să ne corecteze pe fiecare dintre noi în parte, strigînd, indicațiile fiind însoțite de un număr corespunzînd locului nostru în barcă. Eu stăteam pe unul din ultimele locuri din spate, unde barca se îngustează înspre prora și totuși numărul meu era strigat mai des decît oricare altul și, cu cît era strigat mai des, atrăgîndu-mi-se atenția în mod repetat asupra acelorași erori, cu atît simțeam că disperarea mea crește. Doream să mă fi putut
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]