617 matches
-
turiștii aruncă firimituri porumbeilor (cu toate că legea interzice acest lucru de când cu gripa aviară) nici o deosebire între porumbeii călători și sufletul meu care așteaptă un semn deodată o pereche de tineri începe să se sărute cu foc în aplauzele celorlalți stau înlănțuiți până le cresc aripi și încep să se înalțe spre turnurile catedralei ca într-o pânză de chagall sfidează toate legile firii până se prăbușesc în apele senei. dumnezeu care a văzut toată scena zâmbește și trage mulțumit perdeaua norilor
gheorghe mocuța by Gheorghe Mocuța () [Corola-journal/Imaginative/10154_a_11479]
-
dusă cine însă va răzbate prin măduva sfărîmicioasă zidită în jur cine va ști să-l întrezărească pe maestrul intravenos ce drept păstor și-nțepător întru toate fostu-le-a rîcîind, rășchirat în pîclă de țesuturi rarefiate, măcinate, năruite mugind înlănțuit, șiroind în delicii ce-l țin departe, singur și nu pot fi rîvnite Colaps (înregistrare din mers) arcuș trecut peste corzi iată-le aceleași străzi de-a lungul și latul un timp lăbărțat aici o băltoacă în creștere o cumințenie
Poezie by Dan Bogdan Hanu () [Corola-journal/Imaginative/6179_a_7504]
-
plutește Primindu-ți văpaia. Ne cunoaștem trup fără trup, Numai dorință de invizibil, Naștere din nenaștere, Infinit devorat de infinit. 13 decembrie 2006 * în clipa asta totul plutește, Cer, pământ, zi, noapte, lucrare divină, Am în el cu trupurile noastre înlănțuite încă în paradis și pe care prăpastia le separă. Acum suntem fără nimeni în plenitudinea spaimei, Hrăniți de sânul unei fiare, Cu ochii supți de această clipă Ce ne smulge gurile de pe sânul îmbuibării cu moarte. Ne întoarcem crucificați unul
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/9179_a_10504]
-
tiviți cu codri voinici, lacurile și râurile care se răsfață sub razele fierbinți ale soarelui, satele și orașele scăldate în lumina verii. Am tras puternic de frâu, când am zărit într-o poiană presărată cu flori, un cuplu de îndrăgostiți, înlănțuiți, care își consumau nestingheriți ardentul sentiment. Impresionat de spontaneitatea și naturalețea spectacolului, norul i-a acoperit cu umbra sa binefăcătoare. Continuându-mi călătoria, pe o câmpie largă am văzut un șir de cosași care, obosiți de muncă și înfierbântați de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
ceea ce este este, că el este el, unu cu statut de primul, unicitate, aflat în centrul a tot ce există. Ca subiect al educației omul învață pentru a-și depăși „starea de atavică animalitate” (V. Fetescu), spre a se smulge, înlănțuit fiind umbrelor realității proiectate pe fundul peșterii și a se întoarce, a ieși la lumină (Platon). Numai cine învață crede că este, că poate deveni om deplin. A învăța capătă în cărțile lui Vasile Fetescu dimensiune cartezian-spirituală: omul învață, deci
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
mea. Evident, cu unele mici retușuri. Încă nu știu ce s-a întâmplat până la sfârșit cu ei doi, dar tot ce am citit până acum m-a tulburat adânc. Se mai poate iubi astfel? Maria și Mihu: două flăcări arzând până la cer, înlănțuite, amestecându-se într-un dans misterios și unic, în același timp. Nu, povestea asta merită, din punctul meu de vedere, cunoscută și trăită cu sufletul, cu ochii minții și de către alții, nu doar de mine. Oamenii au nevoie, mai ales
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
puternic... Astfel încît ea, după doar patru primăveri, patru veri, patru toamne și tot patru ierni numai, altceva mai important din viața nu văzuse decît nașterea celor doi gemeni, cum veneau ei amîndoi pe lume gata legați unul de altul, înlănțuiți, uniți, împărțind în zbaterea lor aceeași soartă, zbierînd împreună parcă într-un singur glas, deși erau doi, distincți, deosebiți între ei, - nu siamezi, - doi prunci și despărțiți și depinzînd unul de altul; și ea, Tereza, la vîrsta ei de numai
Ochiul interior al trădării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/18058_a_19383]
-
schiță un zîmbet și îi indică un scaun. — Ce faci, Duncan? De ce nu dansezi? — Nu știu. De acolo, de sus, dansatorii păreau niște carcase oarbe de păr din care ieșeau mîini și picioare ca membrele unor stele de mare. Cuplurile înlănțuite zvîcneau și se învîrteau de parcă muzica era un fluid care-i făcea să vibreze. Cînd se opri, se grăbiră spre marginile sălii, ca niște corpusculi într-un bulgăr de lut. Drummond oftă și zise: — Sînt diabolice, Duncan, diabolice de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu un braț și să se îndrepte împreună cu ea spre cort. Deși, dintre cărările ce tăiau tabăra, o aleseseră pe una dintre cele mai puțin bătute, câțiva războinici ce rămăseseră lângă unul dintre puținele focuri încă aprinse îi văzură trecând înlănțuiți și își dădură coate, schimbând câte un început de zâmbet, câte un comentariu cu jumătate de voce: romanul mergea să facă dragoste! Sebastianus îi auzi, dar nu le dădu nici o atenție. 40 Hunii căutau zadarnic, de multe zile, să prindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nebunie, dăduseră foc tuturor clădirilor din jur, iar acum se străduiau se scoată animalele din rugul staulelor și se agitau fără vreun folos în jurul grânarului în flăcări. Strigătele lor incitate și de neînțeles răsunau peste vaietele prăbușirilor, peste lătratul câinilor înlănțuiți și peste mugetele vacilor îngrozite. Ce dezastru, domina, fu comentariul dezolat al intendentului. Hippolita nu-i răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu privirea fixată asupra terasei. în mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cizmele groase,/ de sub maldărul de dezastre./ Nu m-am gândit că tot acolo va trebui să așez Într-o zi/ și creierul lui Rolf Bossert.” Da, cufărul devenise, treptat, nu doar pentru Bossert, livrat exilului „reîntregirii germane”, nici pentru Madi, Înlănțuita În „eternitatea locală”, ci și pentru prigoniții de oriunde, casa mutată de colo-colo și de nicăieri spre nicăieri. „Nu m-am gândit niciodată/ că tot acolo va trebui să așez Într-o zi/ și creierul lui Rolf Bossert/ făcut țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
aș fi revenit vreodată În Încăperile acelea, cum am făcut-o apoi săptămânal, cred, ani de-a rândul, tot nu aș fi putut uita maldărele de volume fosforescente crescând cu fiecare zi În jurul cărturarului chemat de Poezie. Hăituit de cotidian, Înlănțuit adesea cu pasiune de contingent, locatarul nu avea cum scăpa de fantasmele care Îi tot somau decolarea. „Toate-s la sol și așteaptă ceva... Nu știu de unde mirosul ăsta de mare”, citim În volumul Astre palide, publicat În 1974, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
și deranjează și astăzi nu doar parte din establishment-ul politic românesc, ci și cel cultural? Ce semnificație are marginalizarea sa (cu injuriile aferente) Încercată imediat după 1989, ca și Înainte, În Patria de care a rămas dureros și amoros Înlănțuit? Nu știm cine ar avea răbdarea să mai recepteze, astăzi, amarul unor asemenea Întrebări. Învățăturile revitalizatoare ale negației sale respiră, Însă, chiar și În câteva epistole modeste, ne place să credem. * Ion Negoițescu către Norman Manea ș1ț München, 30 noiembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Fichte, În Hölderlin ori Nietzsche (cu toții, gânditori solicitați de nazism) - nu este, la limită, mai mult, chiar În muzicianul Wagner - decât este Gulagul În Hegel sau În Marx. Sau Teroarea, cu toată simplicitatea, În Rousseau”. Și totuși!... Implozia artistului solitar, Înlănțuit și consumat de nobila inutilitate a creației, tânjește, s-ar zice, uneori, după explozia colectivă care să-i redea vitalitatea haotică a străzii. Nu este chiar cu totul de neînțeles, chiar dacă greu de acceptat, asemenea juvenilă aspirație, vecină celei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
decretase, tot atunci, la București, alt prieten al lui Ionescu. Bérenger se numea, pe vremea aceea, la București, Eugen Ionescu, martor Îngrozit al rinocerizării prea multora dintre prietenii săi. Pentru el, legionarii În cămășile lor Înverzite, de rinoceri, erau „fiare Înlănțuite”, Întruchipând „bestialitatea și nelimitata prostie a omenirii și a cosmosului”, iar cântecele lor un „răget de fier, cu vorbe de fiere și fier, scuipând fiere și fier”. Rinocerita avea să reapară, Însă, și după evadarea lui Ionescu din Patria rinocerizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
de a crea spectacol. Personajele sunt uneori desenate cu cea mai tandră afecțiune, alteori cu venin pur. Atenția trece de la Îndrăzneala sexuală la misticism transcendent, de la decăderea Occidentului la declinul potenței masculine. Spiritul puternic și cel ineficient sunt Într-atât Înlănțuite, Încât nu este totdeauna ușor a le separa. Peste toate și mai strălucit decât orice - limba. Inteligența, mișcarea vertiginoasă a gândului, ardența frecvent nevrotică a dorinței, obsesia izbăvirii și transcendenței concurează În a atinge o vitalitate, tensiune, abundență unice În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
suferit-o îi dă dreptul să conducă națiunea. E genul de durere care te străpunge în inimă, îi spune actriței care joacă rolul principal în opera ei. Nu poți păși pe degete, dar nici nu poți zbura. Ești în cursă, înlănțuită. Există un ferăstrău invizibil. Nu mai ai degetele la picioare. Rămâi fără suflare de atâta țipat. Te aude toată casa, dar nu există salvare. Își amintește aievea lupta cu durerea. O eroină pe scena vieții. Debutul ei a fost când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
brațul în jurul umerilor Maricăi și o trase spre sine vrând să o sărute. Ea se feri fără să se opună de fapt: — Chiar așa, de ce tocmai povestea asta? — Uite-așa, îi ridică bărbia și o sărută lung pe buze, apoi înlănțuiți pășiră spre iatacul unde dormeau copiii, Constantin cuminte în patul lui, Ștefan în leagăn pe spate, cu brațele în sus sugând prin somn, pe laviță la perete, lângă pruncul ei, doica lui Ștefan; apoi trecură prin perdeaua grea de lână
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
poarta sufletului meu. Cât m-am căznit să-mi aduc aminte cântările care străbăteau văzduhul muntelui acolo în Sinai și nu am reușit niciodată să mi le amintesc, doar culorile cerului și ale tufișurilor de spini stăruie în mintea mea înlănțuite ca notele într-o melodie. Cu mulți ani în urmă - și imaginea îi răsări vie ca și cum ar fi fost aievea -, erau toți adunați după prânz în iatacul lui Șerban Vodă. Era și maica împreună cu ei, deși s-ar fi cuvenit
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
a învierii. Țigara aprinsă în momentul când ieșise din baie arde încet, uitată. În scrumieră a rămas doar filtrul și o mică grămăjoară de scrum. Un vag fum dulce-acrișor se ridică spre tavanul alb. Difuzorul aparatului tace pentru câteva momente, înlănțuit parcă și el în visare, apoi un bâzâit scurt anunță o altă melodie, brusc acoperită de țârâitul telefonului. Ridică receptorul și recunoaște vocea caldă a Smarandei. M-ai uitat, îi reproșează ea cu blândețe. Mai ții tu minte când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
răsuflarea. Mi-am scos cizmele și m-am așezat pe malul apei, în ideea de a-mi înmuia picioarele în Dunăre, însă malul era înghețat. Doi îndrăgostiți care se încumetaseră să înfrunte vântul tăios al dimineții și care se plimbau înlănțuiți, legați la gură cu același fular mov, au trecut pe lângă mine fără să mă bage în seamă. N-am putut să rezist mai mult de două-trei minute și am decis să-mi pun la loc șosetele și cizmele, presimțind că
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
ci doar să ascult. Atunci când se regăsea în vechiul caiet, amintindu-și de el însuși, sufletul lui devenea din nou ușor și limpede, iar rănile și cicatricile vechi dispăreau ca un atavism al unui suflet primitiv, ce fusese atâta vreme înlănțuit de viață și care abia acum se ridică de la pământ, ca un zmeu de hârtie colorată purtat sus în cer de vântul prielnic al iubirii. Adesea mergeam ținându-ne de mână pe străduțe înguste, întortocheate, numai de Ștefan știute, fumând
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
localul unde cânta. îl găsi la circiumă, stând la o masă, singur, cu un pahar de absint. I se așeză în față. Băură împreună, vorbiră ore-n șir (ce-și spuseseră nu vom ști niciodată), se apucară de mână, ascultară înlănțuiți vioara arsă a unui țigan bătrân și, adânc în noapte, plecară amândoi. In noaptea aceea Zaraza fu femeia lui, cum avea să rămână încă 314 aproape doi ani de zile, fără vreo trădare și fără măcar un gând la altul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
asta. Sentimentul de inadecvare și originea depresiei la masculi. Așa că am Început să aduc acasă cîte un mic cadouaș. Într-o noapte, În timp ce adunam floricele de pe podeaua de la Rialto, am găsit un inel de aur. Avea forma a doi șerpi Înlănțuiți. În partea de sus a inelului, capetele ce priveau În direcții opuse erau lipite unul de celălalt. Ochii erau alcătuiți din mici smaralde. Deși aș fi putut pune inelul Într-un loc În care să fie găsit de femeile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
multor melodii distincte, ce nu-și pierd individualitatea, într-un ansamblu vocal, instrumental sau mixt. RAPSODIA. - Poem epic popular ce se declama sau cânta în Grecia antică de către rapsozi. În muzică ,,Rapsodia” reprezintă o înmănunchere de melodii și dansuri populare, înlănțuite și prelucrate, fie pentru orchestră, fie pentru instrument solist. SIMFONIA. - Nu este decât o sonată care, în loc să fie scrisă pentru un instrument solist, este concepută pentru masa de instrumente ale orchestrei. SONATA. - Este o piesă instrumentală, alcătuită dintr-una sau
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]