699 matches
-
Basarabia” și „Transnistria”. Concomitent publică versuri în revistele „Iconar”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Chemarea vremii”, „Familia”, „Dacia rediviva”, „Gazeta cărților”, „Viața Basarabiei”, „Basarabia literară”, „Roza”, „Gândirea”, în al cărei ultim număr, din iulie 1944, G. încheie, cu Balada omului însingurat, prima etapă a creației sale literare. În perioada preelectorală din 1946 semnează în „Dreptatea”, cu pseudonimul Zadig, poezii satirice. Licențiat în filosofie și filologie modernă al Universității din București (1948), urmează, o vreme, cursurile Institutului Teologic din capitală și activează
GROSSU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287370_a_288699]
-
din lirica japoneză. Reduse ca număr, textele de proză sunt datorate lui Eugen Mihailovici și lui Eugen Victor Popa, activ și cu eseuri: Romanul social românesc, Criza intelectualității românești, ca și Ion Potopin, preocupat de condiția geniului în Destinul marelui Însingurat, sau Cuza Marinescu, descriind lupta pentru expresivitate în Dificultățile și eroismul poetului. Semnalabil e și studiul doct al lui Florea Țuțugan, Operele filosofice ale lui Dimitrie Cantemir. Sectorul animat al revistei este ilustrat de rubricile de cronici - literară, istorică, teatrală
LITERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287823_a_289152]
-
oportunități de loisir. Prin urmare, nu e de mirare că s-a adeverit ca validă și afirmația: „Cei singuri se distrează mai mult”, ceea ce nu denotă că sunt și mai fericiți, deoarece fericirea nu e reductibilă la distracție. • Celibatarii sunt însingurați (în engleză, distincția dintre a fi singur doar fizic și a fi singur psihosocial, a trăi singurătatea, este mai bine marcată lingvistic prin single pentru „singur” și lonely pentru „însingurare”). Persoanele singure consumă mai intens singurătatea psihosocială (însingurarea) decât cei
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
sub semnul unei duble identități (derivată din prima): privilegiul și nefericirea. Astfel, „poet al uriașilor” este în același timp „grăjdarul” sau „soldatul fără raniță”, este Hercule, eroul și sacrificatul. Lirica erotică din Baia de nori (1973) pune accentul pe condiția însinguratului care își caută perechea. Începând cu Lavă (1974), confesiunea și reflecția se strâng în jurul poeziei, văzută ca „forță” ce „nu mai păstrează nimic din frumusețe”. Aceeași trudă umilă a creatorului face să se nască un „mit al spălătoresei”. În Paradisul
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
în obișnuit a senzaționalului, în real a misterului devine compatibilă cu grotescul, dar și cu deschiderea spre parabolă. Se pot stabili convergențe cu unele romane ale lui Nicolae Breban. În Oameni singuri (1968), de pildă, moartea suspectă a unei bătrâne, însingurată sufletește, tulbură adânc viețile celor din jur. Mânați de imboldul de a elucida cazul, câțiva se străduiesc zadarnic, fiecare închis în ipoteza lui. În Cortegiul (1969) și în Canionul (1975) protagoniștii - Iacob Stan, vădită autoproiecție auctorială, și un povestitor nenumit
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
1968, 51; Constantin Cubleșan, Romanul parabolic, TR, 1969, 29; Mircea Muthu, „Cortegiul”, ST, 1969, 8; Mincu, Critice, I, 195-197; Popa, Modele, 145-146; Nicolae Prelipceanu, „Urma”, TR, 1972, 39; Eugen Uricaru, „Urma”, ST, 1973, 21; Constantin Hârlav, Banala aventură a sufletelor însingurate, TR, 1974, 39; Dana Dumitriu, Un roman istoric, RL, 1977, 7; Mihai Ungheanu, „Marele sigiliu”, LCF, 1977, 9; Iorgulescu, Scriitori, 252-253; Dana Dumitriu, Între document și ficțiune, RL, 1979, 4; Vasile Sălăjan, „Marele sigiliu”, TR, 1980, 35; Teodor Vârgolici, Istorie
STIRBU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289936_a_291265]
-
passé présent, Paris, 1968; ed. (Prezent trecut, trecut prezent), tr. Simona Cioculescu, București, 1993; Teatru, I-II, pref. B. Elvin, București, 1968; Decouvertes, Geneva, 1969; Teatru, I-II, îngr. și pref. Gelu Ionescu, București, 1970; Le Solitaire, Paris, 1973; ed. (Însinguratul), tr. Rodica Chiriacescu, București, 1990; Antidotes, Paris, 1977; ed. (Antidoturi), tr. Marina Dimov, București, 1993; Un Homme en question, Paris, 1979; ed. (Sub semnul întrebării), tr. Natalia Cernăuțeanu, București, 1994; La Hugoliade. La vie grotesque et tragique de Victor Hugo
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
Iași, 1993; Michel Camus, Parafraze eretice, Iași, 1995; Angela Scarlat, Dincolo de negativ - Au-delà du négatif, ed. bilingvă, pref. Ioan Holban, Bacău, 1995; Jean-Pierre Valloton, L’Épreuve incessante - Nesfârșita încercare, ed. bilingvă, Oradea, 1997; Francis Tessa, Dans le tremblement du souffle - Însingurată, respirația..., ed. bilingvă, Oradea, 1997; Jean Poncet, Chemin de lune. Katiouchka - Drum de lună. Katiușka, Oradea, ed. bilingvă, 1997; Pierrette Micheloud, En Amont de l’oubli - Mai presus de uitare, ed. bilingvă, Oradea, 1997; Hélène Dorion, L’Issue, la résonance
STANCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289868_a_291197]
-
și susținut de un cerc relativ restrâns de „cunoscători”, în fine, recunoscut tardiv în dimensiunile aportului său la întregirea tabloului poeziei românești contemporane. Situația poate fi explicată prin împrejurări ținând de temperamentul și de caracterul lui S. - un om retractil, însingurat, izolat geograficește într-un oraș de provincie, dar, mai ales, deloc dispus la concesii în favoarea ocârmuirii politice antedecembriste, deloc înclinat către gesturi de autopromovare zgomotoasă. Poetul este un șaptezecist, însă nu unul înseriabil. O formulare fericită a unui alt poet
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
ratare, gândul morții, viața ca înaintare debusolată, eșecul afectiv-erotic - acestea sunt temele prozatorului. În Viața la o margine de șosea (1975) un inginer de treizeci și cinci de ani își analizează cu luciditate eșecul social și sentimental, cu acea temeinicie flegmatică a însinguratului, nu autopersiflant, nici cu disperare existențialistă. Personajul din prozele lui S. nu are voluptatea masochistă a marilor învinși, nu cultivă absurdul comportamental (decât la rigoare), ci se sondează pe îndelete, finalul fiind un soi de ecorșeu realizat în tăcere. Nu
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
caz, exilul este Înstrăinare. În al doilea caz, exilul este izgonirea sau respingerea, alungarea persoanei din cetate. Plecarea din cetatea de origine va avea consecințe psihologice, morale și sociale serioase pentru individ. Intrat Într-o altă cetate, exilatul se simte Însingurat, izolat și Înstrăinat. El nu mai poate comunica mental și afectiv cu ceilalți. Se va simți, prin Însingurare, schimbat. Nu se recunoaște pe sine În noul mediu, având din punct de vedere psihologic și moral sentimentul „pierderii de sine”, al
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
libertate le-am dat! Dacă veneau și-mi spuneau:«Mă, noi vrem să fugim de acasă» - crezi că i-aș fi împiedicat eu, Scămosule!?. «De ce să fugiți, frățioare? le-aș fi spus. Încet nu puteți merge?»”. Schimbarea glasului („tulbure și însingurat”) anunță o modificare interioară profundă. Lumina pe care Moromete o descoperea în întâmplările și în faptele vieții se stinge, liniștea îl părăsește, iar fără liniște existența nu mai este o încântare, ci o povară: „Cum să trăiești, dacă nu ești
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
de la N. Iorga „mesianismul ideii naționale, tonul pamfletar și categoric, dezacordul față de epoca sa, la care s-au adăugat și pasiuni ce n-au nimic cu literatura” (E. Lovinescu). Cunoscuse, în schimb, ambianța interbelică, mulți scriitori și oameni politici. Desțărat, însingurat și împresurat de tristețe, când începuse să se întrebe dacă ceea ce evoca erau realități sau „fâșii de vis”, își descoperă înclinația spre memorialistică, este stăpânit de îndatorirea de a mărturisi ce a văzut și trăit. Eventualitatea pierderii, odată cu dispariția sa
SEICARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289605_a_290934]
-
Exclamația muritorului, București, 1984; Cimitirul ploilor, Cluj-Napoca, 1985; Așezări pentru toate veacurile (în colaborare cu Gheorghe David), București, 1987; Pasagerul de seară, București, 1987; Eminescu pe pământ românesc și în durata eternă (în colaborare cu Victor Crăciun), București, 1989; Carte însingurată, pref. Florin Vasiliu, București, 1991; Secunda fără sfârșit, pref. Laurențiu Ulici, București, 1996; Între lumină și umbră, București, 1998; Chioșcul de ziare, București, 1998; Drojneala, pref. Ion Rotaru, București, 1998; Vreme de-o clipă, pref. Ion Acsan, București, 1999; Luna
SMARANDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289732_a_291061]
-
noi înfrângeri este sentimentul de eliberare și de împăcare al celui ce poate dispărea liniștit. Cariera literară a lui V. evoluează într-o direcție nouă odată cu Să alergăm împreună (1985), bildungsroman cu implicații simbolice, urmărind devenirea spirituală a personajului central, însinguratul bibliofil Abel, care caută să-și schimbe modul de a trăi. Dornic să intre în contact cu ceilalți și să cunoască direct lumea, iar nu prin medierea cărților, el iese din claustrare, dar nu reușește să experimenteze prietenia sau dragostea
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
intelectual cu vaste și profunde lecturi și sunt o sursă de observații inedite în legătură cu rostul și natura poeziei și a poeților (Tudor Arghezi, de exemplu, reprezintă una din obsesiile lui S.), risipite printre consemnări ale tribulațiilor unei vieți „ciudate” de însingurat profesor de provincie. SCRIERI: Punct vernal, pref. E. Lovinescu, București, 1933; Pod eleat, București, 1935; Șerpuiri între lut și torțele de aur, îngr. și pref. Simion Bărbulescu, cuvânt înainte Vladimir Streinu, București, 1973; ed. îngr. și postfață Simion Bărbulescu, București
STOLNICU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289962_a_291291]
-
manifestă angoasa. Prin păcat, sufletul se determină și ia cunoștință de libertatea sa. Dar din acest moment, omul descoperă că este singur. Păcatul, vinovăția morală, îl „rupe” de Dumnezeu. Angoasa este sentimentul disperării pe care-l dă perspectiva unei existențe însingurate. 3) Etapa mântuirii este etapa de efort a anulării culpabilității. Prin păcat, omul decade din starea de inocență originară, ce reprezintă liniștea și echilibrul sufletesc interior. Din acest moment începe istoria, dar, în mod paradoxal, păcatul este condiția mântuirii, a
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
morală configurează situația tragică a omului, închis în „situațiile-limită” sau în condițiile impuse de „situațiile patice ale vieții”. Tragicul existenței umane este dat de suferințele morale ale persoanei. Iar acestea transcend boala, conflictul, frustarea, fiind probleme de conștiință. Eul abandonat, însingurat, se prăbușește întrucât valorile morale de care s-a înstrăinat nu-l mai susțin. Suferința pierderii valorilor morale, duce la pierderea sensului propriei sale persoane, dar și la pierderea sensului propriei vieți. Totul se pune în cumpănă. Sensurile se pierd
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reprezintă, pentru K. Menninger, obiectul psihopatologiei, dar și al clinicii psihiatrice și ele sunt reprezentate prin următoarele tipuri: tipul somatic, reprezentând personalități cu afecțiuni somato-fizice, tipul hipofrenic, reunind personalitățile cu deficiențe de intelect, tipul izolat, în care sunt incluse personalitățile însingurate, închise în sine, interiorizate, tipul schizoid cuprinde personalitățile bizare, discordante și autiste, tipul cicloid reprezentat prin personalitățile de tip oscilant, capricioase, cu variații extreme emoțional-afective, tipul nevrotic specific pentru personalitățile frustrate, tipul antisocial cu un model de personalitate perversă, agresivă
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de tipul „ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, tot nu a știut exact cine a smuls primul „dinte” și nici de ce s-a întâmplat acest lucru. Din păcate, omenirea se află încă la dispoziția deciziei unor persoane singulare și însingurate, ca să nu spun dezechilibrată psihic, care-și halucinează un viitor amenințător pentru a justifica agresiunea. Din punctul meu de vedere, nici o schemă ideologică nu poate explica moartea sau suferința unui om și este pervers ca ea să fie justificată prin
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
agrementat cu amintiri diverse, din toate etapele vieții, aducătoare de peisaje, situații, oameni și întâmplări, o cozerie alertă, trimițând, într-un fel, la Pseudo-cynegeticos de A.I. Odobescu. Retras într-o așezare din Munții Retezat, unde vânează, pescuiește, citește, scrie, meditează, însinguratul își notează reveriile, experiențele de „hoinar singuratic”, reproduce textele publicate în „Vânătorul și pescarul sportiv”, pe când dirija acest periodic, derulează rememorări cinegetice și piscicole, evocă momente din copilărie și adolescență, scene și conversații (la Mogoșoaia, la mare, în Deltă și
POPOVICI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
nostalgia după gloria lor de altădată - „Când Moldova era-n floare” -, evocată într-un alt ciclu, intitulat Din cronici, într-un Imn lui Ștefan cel Mare și Sfânt ori în „tabloul” Alecsandri în lunca din Mircești, ca și melancolia sufletului însingurat, plăcerile molcome, cu un ușor iz amărui, ale vieții în natură, sub rotirea anotimpurilor (Impresii și Vedenii), ori erotica, mai mult ca minus-experiență, ca respingere a formei sale „degradate”, ce ar fi specifică vremii moderne, sunt, ca și la autorul
NAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
din portul Brăila”, acuză, în spiritul estetului John Ruskin, civilizația burgheză de distrugerea armoniei naturale și a frumosului la sat (Fum și praf, Iad și rai). Îndepărtându-se de mișcarea socialistă în momentul de dezorganizare și derută al anilor 1898-1899, însingurat, se îndreaptă spre simbolism, în care vede o răzvrătire superioară împotriva unei lumi nedrepte și urâte. Intră în cercul lui Al. Macedonski, este, din februarie până în iunie 1899, secretar de redacție la „Literatorul”. Își trecuse bacalaureatul în București (1898) și
PETICA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288770_a_290099]
-
ta pe ape (1994), virtuțile prozei de amplitudine. Pornind de la datele experienței sale, imprimă narațiunii tenta unei dezbateri cu deschidere parabolică asupra soartei omului la sfârșit de mileniu și a omului dezrădăcinat, rupt de patrie, în mod special. Frământările insului însingurat, trăind printre străini ca în mijlocul pustiei, încercările zadarnice de a se adapta și de a intra în comuniune cu noua colectivitate, ca și persistența, de dincolo de fire, a tiparelor etnice de judecare a lumii și lucrurilor alcătuiesc însăși substanța cărții
PLESEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288850_a_290179]
-
oferă o funcție de redactor. Se prăpădește în urma unei banale infecții. În 1948 a fost ales membru post-mortem al Academiei RPR. Lirica, de o anume melodicitate, a lui P.-P., adunată postum, în 1896, este aceea a unui melancolic timid și însingurat, pierdut în reverii sau urzind sfioase gânduri de dragoste. Poetul e un afectuos, de o duioșie aproape feminină. Peisajul cernit al amurgului, toamna, cu cerul plumburiu străbătut de umbrele sinistre ale corbilor, îi declanșează acestui senzitiv o stare apăsătoare de
PAUN-PINCIO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288726_a_290055]