1,138 matches
-
se ducă după ea! Să fim cu ochii în patru, spune Alexa. Vulpea șireată adulmecă. Are un miros... Cupcici, scăldat în sudori, cuprins de tremurici: Sa... sa... salcia... Ce te bâțâi mă?! Ai văzut pe Necuratu'?! îl scutură Isaia. Cupcici, înspăimântat, își șterge broboanele de sudoare: Saracam di mini... E cu primejdie mare. Nu vă fie cu supărare, boieri dumneavoastră, eu... eu mă dau îndărăpt. E cu primejdie... E cu salcie... Am prunci... Am fătuci de măritat... Mi-e teamă, nea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
borșâșor de pește mult plăcut Măriei sale... Adio, Măria ta! Fie-ți țărâna ușoară... În Iad, cu tine, "Ștefan al Cincilea cel Mare"! De ce tocmai eu?!?! protestează vehement Negrilă, speriat de moarte. Așa-așa! îi ține isonul Alexa, nu mai puțin înspăimântat. De ce tocmai noi?!... Eu... eu nu-s decât dregător de-al doilea. Așa-așa! afirmă Alexa. O așa mare cinste se cuvine unui om greu. Eu... eu ce sunt? Un amărât de stolnic mai-mare peste bucătarii Măriei sale... Domnia ta ești boier
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldova... Cu Mahomed?! întreabă Ștefan scurt. Cu! Ne face cinstea Împăratul turcesc în persoană, se ploconește el cu un zâmbet schimonosit. Și... și câți?! Pe puțin o sută cincizeci de mii... Numai?! hohotește Ștefan nervos. Dumnezeule! Ne termină! strigă Juga înspăimântat. Se zice chiar aproape două sute... Așa potop de turcime nu s-a pomenit de la bătălia Constantinopolului, spune Țamblac. Aiasta vorbește de cât de mânios e Sultanul să se răzbune. Cu cât mai mulți, cu atât mai bine! spune Ștefan râzând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poruncească pedeapsa, se stăpânește, respiră adânc, tușește și izbucnește într-un hohot de râs batjocoritor: Ce zici, mă, țâcă?! Fugi?! Ai?! Fugi?! Știi tu, pentru vorba aista, ce osândă ți se cuvine?!?! se încruntă vocea Măriei sale. Un murmur de voci înspăimântate, înăbușite în căciuli: Iertare!... Iartă-l Doamne!... Îndură-te de tinerețile lui!... Iartă-l Doamne! se milogește Toader. E necopt... Nu știe ce spune... Știi, mă?! îl întreabă Ștefan, sever. Știi?! Năică, palid ca un mort, bolborosește: Ști... știu... Capu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oftează. Alexandru se luptă cu somnul și cu un vrăjmaș nevăzut, pe care, harcea-parcea, îl taie cu latul palmei: Mamăăăă!! Ce-am mai spârcuit la tătărâme, harști-harști, din goana calului! "Și ei lepădau armele, șeile, veșmintele și goi, goi, fugeau înspăimântați, doar, doar, și-or scăpa viața!" Ștefan șchioapătă. Carâmbul cizmei e spintecat și lasă să se vadă, alb, bandajul de la gleznă. Mihail îl ajută să-și scoată cămașa de zale; a rămas într-o cămașă albă, nădușită-lac. Ștefan se întoarce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
chiar. Va să zică, pohtiți alt domn... mai bun, mai vrednic... Să închinăm dar, în sănătatea Măriei sale Alexandru Aron Domn și Voievod a toată Țara Moldovei! spune ridicând cupa cu otravă. Trăiască!! închină el și duce cupa la buzele lui Isaia, care, înspăimântat, își ferește capul în lături. Cum?! Nu bei în sănătatea Domnului tău?! zâmbește Ștefan sarcastic. Poate, tu, Alexa!... Nici tu?! Atunci, tu, Negrilă! Tu, cel ce-i vei lua "credința"... Nici tu?! Țîîî... O să fie tare întristat Măria sa când o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
oraș: — Am văzut sângele lor curgând laolaltă cu al vostru, bravii mei cavaleri... are aceeași culoare ca și cel al domniilor voastre... „Așa e“, Își spuse, „am avut dreptate. În fața lui Dumnezeu toți suntem la fel...“ În mijlocul curții stăteau palizi și Înspăimântați captivii, Înconjurați de slujitorii ducelui. Erau acolo Amadeus din Genf, Siegebert din Solden, maestrul de vânătoare, starețul Otto și alții. Eglord lipsea. — Unde-i ministerialul din Opfingen? Întrebă Conrad. Oamenii lui Îl priviră mirați. Înaintea lor se afla un războinic
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de vârsta mea alerga nebun, roșu ca sfecla la față, plin de sudoare fără îndoială, spre casa vecină cu a Chinezilor și, ajungând la poartă, l-am auzit strigând: Kolozsvár a miénk! „Clujul e al nostru!“. Necrezându-mi urechilor, dar înspăimântat, am intrat la proaspătul meu protector, care auzise și el la radio de hotărârea ce împărțea Ardealul în două, capitala revenind Ungariei. Oricât de clare apăreau datele, confirmate de acceptarea de către guvernul nostru a acestei hotărâri într adevăr arbitrare - pentru
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
un glas țipându-i în ureche: „«A! ce dracul!... Domnule... parcă ești surd... de când te strig!... hai degrabă să dregi trăsura, că așteaptă boieriul să iasă la Copou!...» Boieriul se întoarsără cu o vorbă lată și curată moldovinească... iar vezeteul, înspăimântat, se dipărta mârâind în dinți: Pas de cunoaște acum care-i boier și care nu i, dacă s-a nemțit și stăpânul meu!...» Vezeteul luasă pe boier sadè de carătaș! O, egalitate! iată faptele tale...!“ (A. Russo) Confuziile de acest
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
am aranjat-o în întregime, unde totul este al meu, am adus și 1 200 de cărți“. Atunci, marele șef, răzgândindu-se, nu știu de ce, s-a instalat sub arcadă, zicând: „Biblioteca din camera asta îi aparține doamnei“ - și eu, înspăimântată, am întrebat: „Și rândul de cărți cu învelitoare albă de deasupra ușii?“ Atunci s-a întâmplat minunea: omul ăsta îngrozitor, care m-a lăsat săracă precum Iov, fără pat, fără saltea, fără o masă sau un scaun, lucruri care pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a răspuns: „Ei cum, credeți că sunt așa de multe persoane ca dumneavoastră în învățământ? Avem prea mare nevoie de dumneavoastră ca să vă dăm drumul“. Și așa mai departe; dar uite că sunt pensionată fără nici un preaviz. Sunt buimacă, uluită, înspăimântată, mai ales că decizia m-a prins fără bani, ba chiar cu un aconto de 3 000 de lei, luat din salariul pe septembrie, pe care trebuie să-l restitui imediat. Bineînțeles, am să răscolesc cerul și pământul ca să rămân
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fusese împiedicat să ducă tratamentul până la capăt, în consecință ele „vor trăi ca florile, după soare“. De atunci, doctorul refuzase să o mai vadă și, într-o zi o întâlnește goală și concupiscentă, în pădurea de la Poiana Dornei. Se retrage înspăimântat și cade într-o prăpastie. Secretul regenerării a dispărut odată cu moartea lui. Aceeași temă a întineririi biologice va fi dezvoltată și în Tinerețe fără tinerețe... Titlul narațiunii duce cu gândul la un basm românesc despre mitul juvenilității eterne; Eliade tratează
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
ale rațiunii sau ale socialului dezlânat și „desfrânat”, ale istoriei brutale, „iraționale”, dar curaj și În mijlocul unei nopți clare, cristaline, de august, cum mi se Întâmplă și mie - și foarte multora, pe toate meridianele! - când ridic privirea admirativă, uimită și Înspăimântată, spre firmamentul sclipitor și teribil, ce Încearcă, prin grandoarea și forța sa liniștită și enormă, să mă turtească În carapacea mea de măruntă insectă așa-zis gânditoare! Toată această indescriptibilă și incomensurabilă masă de piatră și gaze, de continue explozii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
fi fost sentimentul de ură împotriva ofițerului care vărsase apa, m-aș fi prăbușit. Mult-așteptata tragere cu tunul antiaerian de 100 mm, atunci introdus în dotare, a fost oprită după prima salvă. „Dumnezeii mamelor voastre de tîmpiți, mă doborîți!”, urlase, înspăimîntat, pilotul de pe avionul-țintă, un MIG-13. În loc ca tunurile să bată la 180 de grade de acesta, băteau direct, din fericire greșit. A fost căutată cauza defecțiunii care putea să aibă urmări tragice. Cineva furase niște lămpi de la stațiile SON-4 care
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mare.” Mircea A. Diaconu relevă chiar un exces în demistificarea ludică a retoricii, reflex provenit, pe de o parte, din teama de a nu cădea la rândul său în clișeu, dar pe de altă, dintr-o fascinație față de acesta. „Or, înspăimântat că ar putea deveni prizonierul retoricii, al clișeelor, al procedeelor, Caragiale nu numai că le denunță, dar se lasă fascinat de regulile enunțării, ale propriei enunțări aparent nihiliste, în așa fel încât aproape pulverizează lumea, creând un puternic efect al
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și, cu ultimele puteri, te agăți de niște rădăcini. Cea mai plauzibilă alternativă este să te străduiești să ajungi din nou sus, pentru a elimina riscul unei răniri grave. Dar dacă în locul poșetei ar fi o fetiță rănită și plîngînd înspăimîntată? Mintea ta ar formula cu totul alte întrebări. Nu îți vei mai pune problema dacă să cobori sau nu. Nici nu ți-ar da prin gînd să lași copilul acolo și întrebarea care s-ar pune este: "Cum o voi
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
piesele în care am jucat. A urmat o lectură. Joi 16 septembrie 1999- sala Pruteanu- Teatrul- ora 17.00 Mama și sora sunt în altă lume. Singura făptură care le ține împreună- Ștrengărița. Vineri 17 septembrie 1999 - sala Pruteanu Puțin înspăimântată și încercând să nu mă încarc, confuză, derutată, am pornit totuși cu forță și credință în exercițiile fizice începute azi de dimineață. Până la ele voi reface agenda zilelor trecute. Lectura de miercuri seara a fost un experiment care mie nu
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
sunt priviți cu dispreț și luați în râs de subalterni) - Am înțeles că sunt probleme cu mine la grup. Vreau să știu care! Când ești murdar societatea te marginalizează. În America oamenii se spală continuu pentru că se simt murdari și înspăimântați de a nu fi scoși în afara societății. oi 21 octombrie 1999- acasă Astăzi Liviu mi-a adus „Sisiful”. Mi se pare lucrul cel mai potrivit pentru Alexander, acest „Sisif” al teatrului, capabil să urce de fiecare dată chiar dacă prăbușirea este
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în urma bătăilor primite la celula 101. Spune că a procedat astfel imitând cazul Petre Popescu, când avusese ordine de la Popa. Popescu a fost implicat în ambele procese ale deținuților, decedând în Casimca Jilavei într-o precară stare fizică și complet înspăimântat. Când unii colegi din Jilava i-au lăsat pâine la baie, Aristotel Popescu i-a denunțat gardianului pentru că îl ajutau, refuzând să mănânce cadoul primit. A fost, într-un fel, victima absolută a Piteștiului, pentru că, prin torturi îngrozitoare, a fost
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
întrucât mișcarea nu urmărea înlocuirea vechilor credințe cu cele comuniste, ci, pur și simplu, distrugerea primelor. În ceea ce privește sintagma 'creier spălat', ea este justă doar dacă admitem că spălarea creierului urmărea introducerea spaimei, și nu a vreunei scări de valori. Cei înspăimântați au fost însă foarte puțini chiar și după încetarea acțiunii, iar păstrarea lor pe aceste coordonate se explică prin condițiile în care au trăit după oprirea schingiuirilor. Exemplele la îndemână sunt cele ale lui Aristotel Popescu și Dan Dumitrescu (ambii
Piteşti: cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureşan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/617_a_1345]
-
bătrîn turc, cu limbaj învechit, plin de formule de politețe și de aforisme luate din înțelepciunea popoarelor. Originea sa albaneză îl desemnase ca mentor al tînărului Telemac de Wied. În contactele mele zilnice cu "Mbret"-ul, acesta se arăta destul de înspăimîntat de noua sa postură și dornic să se agațe de o ramură solidă. Legația României, în învălmășeala albaneză, se afla tot timpul între ciocan și nicovală. Regele Carol intervenea pentru a merge să pledez pe lîngă marchizul de San Giuliano
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
trece în lumea de dincolo... fără ca să simțim ceva, deci fără suferință. Când să înghit acea pastilă, sunt oprit spunându-mi-se: „Dumneata nu vei înghiți pastila, pentru că ai un copil căruia îi dai pâine!” Brusc m-am trezit oarecum înspăimântat și m-am gândit la ce visasem. Da! Aveam un copil căruia îi dădeam pâine de ani de zile. Era o fetiță din vecini care-mi cerea chiar așa: „Vă rog să-mi dați de-o pâine!” Acum era mare
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
lor că le-ar putea folosi.” Davai ceas, davai soție, harașo tovărășie” avea să devină temă de amuzament macabru nu numai pe scenele publice, ci și în gura copiilor. ne-am trezit și noi în curte cu trei soldați. Mama, înspăimântată și ea ca toată populația satelor, și nu numai a lor, le-a ieșit în întâmpinare, cu gândul să i scoată afară din ogradă și să încuie porțile, mai ales că, nu știu de ce, Sârbu se și refugiase la un
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
cunoscător a ce avea să se întâmple cu proprietățile, ca în Rusia, le-a donat surorii lui, motivând că pe el nu-l mai interesează pământul. Când rușii rup frontul și trec Prutul în Moldova, familia Gorea, ca și altele, înspăimântate, încarcă în căruță ceva alimente și așternuturile, pune copiii deasupra , toți sub 14 ani, mai puțin pe Elena care de-acu era muncitoare, și pleacă în refugiu, la Moșna, în județul Vaslui. Mama fiind gravidă în ultima lună, de emoții
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
izbitor cu frenezia și eșecurile costisitoare ale tehnicității contemporane, „omul tehnic” aflat într-o criză deja descrisă în secolul trecut de ultimul idealist, neamul Heidegger. Cel care devine, din stăpân pe instrumentele și legislația revelată a forțelor naturale, sclavul lor înspăimântat, aproape dușman al naturii și al omului, al planetei. Închinător și jertfitor la noua religie a „progresului”, Progresul văzut ca ultima zeitate de aur a umanității, cea în fața căreia, și a imaginii ei arogante, „Vițelul de aur” al adaptării și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]