453 matches
-
Jupâne, sunt al dumitale. Hai să facem câțiva pași prin galerie. Trecură pe lângă ușa bibliotecii și pe lângă bolniță, În fața căreia stăteau privind curioși câțiva călugări bătrâni, și se Îndreptară spre o firidă mai Întunecoasă. Atunci pustnicul se opri, privindu-l Întrebător pe cel care-l Întovărășea. — Preacuvioase, vorbi acesta grăbit. Sunt Într-o situație foarte Încurcată și vreau să vă cer un sfat. Călugărul tăcu mai departe și jupânul Urs continuă șovăind: — Ceea ce vreau să vă Încredințez acum este o taină
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o voce răgușită. Conrad luă opaițul de pe scândura care slujea drept masă și și-l apropie de obraz, ca să poată fi recunoscut. În acea clipă, gazda sări de pe așternutul zdrențuit și se Înclină smerit, până la pământ. Apoi se ridică, privind Întrebător către oaspetele pe care Îl respecta și de care se temea totodată. Acum că știi cine sunt, aș vrea să stăm puțin de vorbă spuse tânărul cavaler. Hai afară, omule, aici ne sufocăm amân doi. Cum poți trăi În asemenea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
La fel ca tipul din roman, Clay. - Asta e asociația pe care am făcut-o și eu, am zis, deschizând sertarul. Mai există o alta? Am găsit un pix și mi-am ridicat privirea spre el. Se uita la mine întrebător. Exact ca tipul din roman. Ai dreptate, l-am asigurat eu, dar pe urmă nu m-am putut abține: Îmi pari foarte cunoscut. A dat din umeri. - Și ce specializare ai? am întrebat. - Vreau să fiu scriitor. Se părea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-am desprins încet de birou în timp ce secretara continua să mă studieze de parcă aș fi descins dintr-o altă lume. Cum nu-i oferisem nici o explicație pentru această pierdere de timp, fața ei se contractă cu nedumerire, apoi mă privi întrebător și zise: „Mr. Ellis, sunteți okay?“ Însă îngrijorarea ei era total artificială, deși încercase sincer s-o disimuleze. Nu mă puteam lăsa descurajat de această mică înfrângere. Trebuia să procesez cumva chiar și informația respectivă. Știam acum ceva - sigur - despre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întotdeauna condamnați. Ghiozdanul lui Robby atârna pe un umăr, cămașa scoasă din pantaloni și cravata în dungi gri-roșii desfăcută la gât: parodia unui om de afaceri. Robby se zgâia la Porsche și la bărbatul de pe locul șoferului. Robby îl privea întrebător, de parcă ar fi fost cineva cărui nu-i știa numele. Întrebările mele urmau să se contopească cu întrebările lui. Îi simțeam îndoielile în timp ce rămase rigid în fața mașinii. Îl imploram să se miște. Trebuie să te supui, îl imploram. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
om însingurat printr-o excesivă bogăție spirituală care îl izola de mediocritatea viguroasă și zgomotoasă din jur. Nu a putut fi, niciodată, un om al unei singure idei, nici al unei mărginiri, oricât de savantă ar fi fost; prin structură, întrebător și meditativ, era deasupra cotidianului mediocru; hazardul l-a croit pe dimensiuni neobișnuite cu standardele banale. Jules Nițulescu s-a născut în 1875. A absolvit liceul din Bârlad și Facultatea de Medicină din Iași, în 1921. A parcurs ulterior întreaga
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
bătătorită una cu postavul, purta o sabie de uriaș la coapsă, ca smulsă dintr-o veche panoplie sau dintr-un muzeu militar. Înțelept, cu umor și sarcasm - și neprimenit ca un Socra te -, nu-i scăpa nimic ochiului său ager, Întrebător, nici minții lui proaspete, aplicată realităților, neîmpiedicată de formule și capabilă de reacțiuni prompte și firești, ritos afumate și fără con veniențe În fața lenei de a cugeta a birourilor militare, care Îi recomandaseră, Într-o faimoasă circulară a Marelui Cartier
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
foc. Cel care a scăpat nevătămat este și în versiunea aceasta absolută bătrânul cu părul alb, personajul bine cunoscut mie și care-mi displace profund pentru ce a fost, nu pentru ce este, anume, desigur, Cameniță... Așadar foc, nu apă?... Întrebător, ridic ochii din paginile cărți spre Lazarus: -Cum e de fapt, care e adevărul? El este pregătit, de bună seamă, știa ce-l voi întreba, știa că voi fi nedumerit de această diferență, de acest ultim vis al meu prorocitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
la cer, purgatoriul lui încheindu-se. Socotesc în gând: visul cu Vlad, apoi o zi, apoi visul cu tovarășul Cameniță, a doua zi, apoi visul cu sfârșitul orășelului Serenite și acum citirea cărții, a treia zi. Încă o dată mă uit întrebător spre Lazarus. El dă din cap aprobator. Iarăși mă surprind seninătatea, bunătatea, blândețea, umilitatea lui fără de margini, însușiri ce par a vorbi despre o altfel de lume decât a oamenilor, însușiri pe care parcă începe să mi le inducă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
loc la una dintre mesele din margine, neocupată, dar apoi, cu halba în mână, s-a așezat pe singurul scaun liber din partea cea mai aglomerată a terasei. Se aștepta ca tinerii să spună ceva, să tacă și să-l privească întrebător, să se arate stânjeniți de prezența sa, dar nu s-a întâmplat nimic. Și-au văzut de bere și de tinerețe, iar domnul Năsturel a realizat că, pentru generația lor, generația sa nu există. Nu putea să-i deranjeze ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
nu mi-ați dat-o? Nu erați aici. A văzut-o tovarășul Marinescu și-a luat-o el. Altă dată să nu-i mai dați hîrtiile care trebuie să ajungă la mine. Mulțumesc! Secretara iese. Don Șef mă privește lung, întrebător: Ce i-ați făcut lui Marinescu? Nimic, strîng din umeri. Erați dimineață amîndoi în stație. V-a cerut o țigară și nu i-ați dat, surîde Don Șef. Îmi cere mereu, apoi își amintește că eu nu fumez. Vedeți?... Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pentru toți cîți ne cunosc, noi doi sîntem perechea ideală. Aș vrea să-i spun, ca replică, "numai pentru tine nu", dar mă tem să n-o tulbur, așa că tac și strîng din umeri, privind-o din cînd în cînd întrebător, sigur că-mi va spune tot ce are de spus. Vezi, și-aici voiam să ajung, continuă doamna Cristina, în șapte ani, soțul meu nu a avut timp să citească, în liniște, o dată, de la un cap la altul, cele treizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
tehnice și, mai ales, organizatorice. În Consiliul Oamenilor Muncii s-a stabilit să fiți numit șef de secție în Zona Patru..." Acum, tînărul inginer, prezent și el la această discuție, stă bine înfipt în scaun, fumează impasibil și mă privește întrebător probabil vrea să se termine odată această discuție, să se ia o hotărîre și să poată pleca acasă. Oare, în locul lui, eu ce-aș fi făcut? Ce puteam să fac?! Aș fi făcut ceea ce-am făcut și astăzi, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se umple de zîmbet, iar mîna ei dreaptă se ridică încet, rămînînd cu palma întinsă, într-un gest tandru de chemare: Am ales... Vii? Vlad își saltă sacul, prinzîndu-l strîns sub braț și se apropie de Brîndușa, privind-o lung, întrebător: Ești hotărîtă? Altfel nu veneam aici. Știi ceva, Brîndușa: apropo, de ce i-ai spus lui Mihai, că tu nu ai fi scris vreo..., spune Vlad, arătînd cu privirea spre declarația ruptă. Îți mai amintești? Cînd am aflat că Iordache urma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prieten cu Brîndușa. Asta ar explica multe... Anume. Să zicem... chiar cele întîmplate azi, în sala de consiliu. Pe dracu! exclam eu iritat. Dracu', nedracu', dar am intrat și eu în joc... Întorc capul spre șef și-l privesc lung, întrebător. El își scoate o țigară și o aprinde. Trage cîteva fumuri, le savurează, apoi surîde: Numai doi oameni care s-au iubit cu patimă cîndva pot să se sfîșie astfel. Asta în public, spune grav Don Șef, că în particular
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
idee? — Ce-ați zice de patru castronașe de salată? mă trezesc zicând. — O alegere perfectă! Bud mă conduce spre o casă din apropiere. Doriți să le trimiteți și un mesaj? — Un mesaj? — Prietenilor dumneavoastră. Ia un stilou și mă privește întrebător. — A, da. Păi... îhm... Pentru Richard și Fay. Înghit în sec. “Sper să aveți o nuntă frumoasă. Cu drag, de la Becky.“ — Și numele dumneavoastră de familie? Ca să știe clar de la cine e cadoul. — Ăăă... Bloomwood. — Cu drag de la Becky Bloomwood
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
atâta drum, zice. Glasul îi sună mai sec și chiar mai aspru decât de obicei. — Michael, spune Luke, făcând un pas în față. Cum te simți? — Mai bine. Mi-a fost mai rău decât atât. Ochii lui Michael îl scanează întrebător. Cum te simți tu? Arăți ca naiba. Pentru că mă simt ca naiba, spune Luke. Mă simt absolut... Se oprește brusc și înghite în sec. — Serios? spune Michael. Poate ar trebui să-ți faci niște analize. E foarte liniștitor. Acum știu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dispărut. Ciudat. Găsesc în cele din urmă rochia și culeg în treacăt și o etolă asortată, cu franjuri. Mă răsucesc pe călcâie - și o văd din nou. E Danny. Ce naiba face la Barneys? Mă apropii și mă uit la el întrebător. Are ochii roșii, părul în toate direcțiile și o privire sălbatică și hăituită. — Danny! spun - și el tresare speriat. Ce faci aici? — A! zice. Nimic! Doar... mă uitam și eu. — Ești bine? — Senzațional. Totul e perfect. Se uită stresat la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
plecat chestia asta cu lista era tocmai ca respectivii să nu se trezească invadați de toastere. — Nu sunt numai toastere! Arăt spre cutie. Ăsta e un grătar pentru brioșe. Și mai avem și... o poșetă Gucci. Ridică sprânceana spre mine, întrebător. O poșetă Gucci, cadou de nuntă? — E din setul „bagaj pentru ea și el“! spun în chip de scuză. Am cerut o servietă pentru tine... — Pe care nu mi-a cumpărat-o nimeni. — Și ce vină am eu? Doar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
portocaliul. Vocea lui Amy Forrester continuă, pe același ton plicticos de moarte. Și, când spun să arate elegant, nu vreau să spun să arate prea elegant. Să fie ceva formal... dar, totuși, sexi. Mă înțelegi, nu? Se uită la mine întrebător, plescăind din gumă. — Ăă... da! spun, fără să am habar ce naiba vrea să spună. Dumnezeule, nu-mi amintesc deloc ce-a zis că vrea. Haide, Becky! Concentrează-te! — Deci, ca să recapitulăm, dorești... o rochie de seară, da? mă aventurez, jucându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Luke, scrutând mirat rândurile de străini zâmbitori. — Habar n-am. Ridic din umeri. Credeam că-i cunoști tu, măcar pe unii dintre ei. Ajungem în capătul opus al sălii, unde facem o ultimă rundă de fotografii, și Luke mă privește întrebător. — Becky, părinții mei nu sunt aici. Și nici ai tăi. — Îhm... nu. Nu sunt. — Nimeni din familie. N-avem verighete. Și nu suntem căsătoriți. Se oprește. Spune-mi c-am înnebunit - dar nu așa vedeam eu nunta noastră. — Asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
îmi observ un gând trecător: CE CAUTĂ MAMA LUI AICI??? Alfonso îmi face semn să mă așez la masa lui, el cu mama lui se așază pe rogojină, Eliza ia loc pe bancheta de lemn după care toți se uită întrebător la mine. În mod evident, vreau nu vreau, deja am intrat în horă și, deși nu am idee de ce se întâmplă, aprind o țigară, suflu fumul prin jur și pe Eliza, scuip niște alcool în jur, apoi începem să vorbim
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
au oferit. Într-o atmosferă de bună dispoziție s-a trecut în final la toasturi: pentru regina Olandei, pentru președintele României, pentru secretarul general al ONU, pentru pace... La închinarea în sănătatea reginei Juliana, stareța s-a uitat la mine întrebător și eu i-am spus: "Maică, dacă nu închini se supără oaspeții, e regina lor". Maica a făcut un gest de "fie" și a băut paharul. Întrebarea s-a repetat când s-a închinat pentru Ceaușescu, eu argumentând: "Maică, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
au oferit. Într-o atmosferă de bună dispoziție s-a trecut, în final, la toasturi: pentru regina Olandei, pentru președintele României, pentru secretarul general al ONU, pentru pace... La închinarea în sănătatea Reginei Juliana, stareța s-a uitat la mine întrebător și eu i-am spus: "Maică, dacă nu închini, se supără oaspeții, e Regina lor". Maica a făcut un gest de "fie" și a băut paharul. Întrebarea s-a repetat când s-a închinat pentru Ceaușescu, eu argumentând: "Maică, poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
în provocarea unei dispute sau a unei certe sună cam așa: BOB: Sue este o fată atât de amabilă, atât de deschisă! (Face un compliment unei terțe persoane. ) SALLY: Aș putea să spun și eu câte ceva despre asta. (Cursă. ) BOB: (întrebător) Ce vrei să spui? (înghite momeala împreună cu cârligul). SALLY: Nu vreau să dau naștere unor zvonuri, dar... (Urmează o bârfă picantă despre Sue. ) Bob ar fi făcut mai bine să evite cursa, să schimbe subiectul sau să încheie conversația. Sally
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]