190,431 matches
-
mai aduce aminte cum, prin 1998-1999, pro-europenii fanatici de azi debordau de ură față de Occident? Dacă mai era nevoie de vreo dovadă că între interesul public și cel de castă politicienii români sunt gata să sacrifice țara, iat-o, în întreaga ei splendoare. Dar anul 2002 se încheie, în ciuda acestor succese, sau poate datorită lor, sinistru. Se încheie cu imaginea cutremurătoare a unui intelectual, a plasticianului Dan Erceanu, directorul Bibliotecii Naționale, încătușat. Adus la poliție precum un criminal primejdios, anchetat ca
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]
-
ai regimului. Acesta, indignat, recurge la soluția ultimă. La care Mărgărit, prompt: Măi, T., tu vrei să ne convingi cu miliția că ai talent?! După jumătate de secol, un alt rapsod în albastru (nomina odiosa) a apelat recent la o întreagă armată de bodiguarzi, ca să ne convingă de vocația-i parietală. Și asta, într-o distinsă aulă, în a cărei incintă - maculată acum - sînt sigur că nu voi mai călca. Nici de-o fi să dizerteze acolo dl. Iliescu despre adevărul
Dacă nu-ți plac, te gîtui! by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/14419_a_15744]
-
Procesul intentat de tribunal e mereu absolut; asta înseamnă: că nu privește un act izolat, o crimă anume (un furt, o fraudă, un viol), ci personalitatea acuzatului în ansamblul ei. K. își caută greșeala în "evenimentele cele mai mărunte" ale întregii sale vieți; Bezuhov, în secolul nostru, ar fi așadar acuzat, în același timp, pentru iubirea și pentru ura sa față de Napoleon. Ca și pentru bețivăneala lui, căci, fiind absolut, procesul privește atât viața publică, cât și pe cea privată; Brod
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
Leo Butnaru Temeiul nostru Contemporanii îl supranumiseră pe Velimir Hlebnikov (1885-1922) "minune care a ajuns până în zilele noastre". I se mai spunea "Lobacevski al limbajului" și "întemeietorul unui întreg sistem periodic al cuvintelor". Spre exemplu, din verbul liubiti = a iubi, prolificul verbocreator a derivat circa 500 (!) de noțiuni afine, stăpânind o logotehnie debordantă. Poet vizionar, se considera în stare a prezice cursul istoriei umane, încă în 1905 indicând anul
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
pentru a se ajunge la o neomitologie și la un supralimbaj al omenirii (libere). În 1904, anticipează teoria relativității pe care nu peste mult timp avea s-o formuleze Einstein. Este protagonistul introducerii verslibrismului în poezia rusă. Se consideră că întreaga cultură modernă a versului rusesc "vine din Hlebnikov. Fără el, această cultură nu ar fi fost posibilă" (Iuri Tânianov). A fost și este apreciat drept un adevărat fenomen al modernismului și - de ce nu? - un clasic al avangardei artistice universale. 1
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
jubilant al conurilor de brad, argintiul albăstrui al unui desiș de mesteceni. Însă, în totalitatea ei, această diversitate de frunzișuri, tulpini, rămurișuri a fost generată de o mână de semințe care aproape nu se deosebeau unele de celelalte. Astfel, o întreagă pădure viitoare v-ar încăpea pur și simplu în căușul palmei. Creația verbală ne învață că toată varietatea de cuvinte purcede din fonemele fundamentale ale alfabetului, echivalente cu semințele limbajului. Din aceste puncte inițiale se edifică însuși cuvântul, și un
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
edifică însuși cuvântul, și un nou semănător al limbilor își poate umple căușul palmei cu cele 28 de sunete ale alfabetului nostru. Dacă dispuneți de hidrogen și oxigen, puteți umple cu apă fundul mării secate și albiile goale ale râurilor. Întreaga constituțiune a limbii trebuie descompusă în unitățile de bază ale "adevărurilor de abecedar", și atunci pentru fonemo-substanțe (zvuko-veșcestv) s-ar putea elabora ceva asemănător legii lui Mendeleev sau celei a lui Moseley, ca supremă culme științifică atinsă în chimie. E
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
ar fi scutit de atare gen de călătorii? Acest lucru se întâmplă din cauza că nu există o știință despre crearea cuvintelor. Dacă s-ar constata că legitățile particulelor elementare ale alfabetului sunt comune unei anume familii de limbi, atunci pentru întreaga comuniune respectivă de popoare s-ar putea elabora o nouă limbă universală - un fel de tren New-York-Moscova placat cu cuvinte-oglinzi. Iar dacă e vorba de două defileuri învecinate, dar despărțite de un lanț muntos, călătorul sau dinamitează obstacolul montan, sau
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
a mai fi de dincolo de rațiune. El devine joc pe baza unui alfabet conștientizat de noi, drept o artă nouă pe care deja o putem prevedea. Limbajul transrațional se întemeiază pe două premise: 1) Consoana inițială a unui cuvânt dirijează întregul cuvânt, poruncindu-le celorlalte componente ale acestuia. 2) Cuvintele care încep cu aceeași consoană sunt unite de un sens noțional comun și parcă s-ar aduna din toate direcțiile spre unul și același punct al rațiunii. Dacă luăm cuvintele ceașa
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
a murit când scriitorul avea doar opt ani, el se regăsește în colonelul fără nume din Hojarasca, în drama bătrânului din nuvela El coronel no tiene quien le escriba (Colonelului nu are cine să-i scrie) care așteaptă o viață întreagă pensia de veteran, iar discuțiile purtate cu el despre eroul legendar Simón Bolivar îl fac să-i dedice acestuia mai târziu un roman: El general en su laberinto (Generalul în labirintul său). Acest bunic liberal, care participase sub comanda generalului
Viața lui e un roman by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/14417_a_15742]
-
la limita pleonasmului. Dacă mai punem la socoteală și o anumită exacerbare a sculpturii în economia expoziției, sculptură care iese rareori din filiația directă cu purismul brâncușian și dintr-o paradoxală aspirație spre decorativ, în condițiile în care lipsesc momente întregi dintr-un discurs impresionant asupra picturii ca expresie și ca univers, nu este greu de înțeles cărui fapt se datorează senzația de monotonie decorativ-barocă și de sărăcie volubilă a mijloacelor pe care o degajă această expoziție ce a creat un
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
ajunge, în felul acesta, o friză de concepte plastice, mărturie a unei vocații integratoare, dar și o formă de a sancționa labilitatea privirii. Pentru că imaginea, așa cum o percepem noi, este un permanent joc al relativităților, oscilație perpetuă între parte și întreg. în funcție de distanță și de interes, fondul și obiectul percepției sunt în permanentă mișcare. Limbajul este evaluat implicit ca un șir nesfîrșit de reformulări, de reinvestiri și de reconsiderări. Formele însele, în ansamblu și în detaliu, nu sunt decît capcane optice
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
că spiritul lui Arcimboldo a intrat într-un nou ciclu sub identitatea lui Ion Gheorghiu. Pentru că Gheorghiu nu doar îl decodifică plastic pe Arcimboldo, ci îi și prelungește viziunea și ridică vălul infinitelor sale precauții. El deconspiră faptul că în spatele întregului eșafodaj ceremonial, conceptual și lingvistic se găsește, în deplinătatea sa, Pictorul. Urmărind o schemă simplă și, inevitabil, simplificatoare, ar putea fi sugerate trei momente ale intervenției în imaginarul arcimboldesc și în mecanismul intim al construcției formelor sale plastice. Ele sunt
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
lui Arcimboldo; pești, animale, păsări, obiecte de recuzită și tot ceea ce înseamnă imagine descifrabilă se transformă în pete și în accente cromatice. Fără ca imaginea să sufere perturbări în ansamblul ei, percepția este astfel simplificată prin eliminarea fluctuației între parte și întreg. în cea de-a doua etapă, ansamblul însuși este pus în discuție. Forța de coeziune a elementelor slăbește în interiorul compoziției, iar direcțiile centrifuge înlocuiesc, pe nesimțite, arcimboldeștile direcții centripete și interstițiile devin vizibile și capătă funcții structurale. în cel de-
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
definit așa cum o face Umberto Eco, pe urmele lui Roland Barthes, ca o redescoperire a plăcerii textului. Scrie Barthes: „Clasicii. Cultura (cu cît mai multă cu atît plăcerea va spori, va fi mai diversă). Inteligența. Ironia. Delicatețea. Măiestria. Siguranța: o întreagă artă de a trăi. Plăcerea textului se poate defini printr-o practică (fără vreun risc al reprimării); un spațiu și un timp al lecturii: casa, provincia, înainte de prînz, lampa, familia acolo unde trebuie, deci nici aproape, nici departe (Proust în
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
muzician o aduce publicului, purtând o situare personală față de ideea de romantic, azi. într-un fel, a fost un act de curaj, ca strategie a programului, și piesa finală a recitalului, în care muzica enesciană transcede spre universal inventariind un întreg arsenal de probleme ale literaturii de claviatură, de la ecouri de clavecin la conglomerate armonice complexe, într-o arhitectură dificilă și pentru audiție (și pentru interpretare, desigur...). între aceste pagini, o undă primăvăratică de vis traversat de adierile transparente ale tristeții
Profesionistul by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14443_a_15768]
-
lumi. Ambele îți desfată sau năclăiesc sufletul, îți dezleagă sau încorsetează gândul, îți rafinează sau întinează gustul, în sfârșit, îți dăruiesc ori confiscă prietenia. Plimbându-mă printre standurile ticsite ale Târgului, am simțit cum cărțile, cuvioase și smerite, alcătuiesc o întreagă națiune, însuflețită de același sentiment și anume: de supraviețuire. Iar dacă editorii o perpetuează fizic, cititorii sunt singurii în stare să o reproducă moral. Ca orice națiune, și cea a cărților e constituită pe ideea de solidaritate, dar și pe
Sublimul și absența by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14444_a_15769]
-
intitulat 8 femei. O carte de film care mizează mai puțin pe textul propriu-zis, cît pe ingeniozitatea demonstrației vizuale: personajele sînt analizate din cap pînă-n picioare, la propriu (fiecărui personaj îi e fotografiată și argumentată pînă și... încălțămintea). Pe pagini întregi se desfășoară, într-un montaj captivant, detalii de costum, instantanee de la filmări, fotografii din filme de epocă, tot atîtea surse de inspirație, fragmente de cîntece, extrase de dialog - totul ca într-un seducător "cine-roman"... Iată, în aceste pagini "festive", cîte
8 femei by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14445_a_15770]
-
ca noi. Scrisul, stufos, febril, încărcat de atâtea referiri la cultura, la arta, literatura europeană, are în el o scumpă urzeală aristocratică. Discuțiile scriitorului cu nobilimea italiană, germană, franceză, poloneză, cosmopolitismul textului, un adevărat tur de forță pentru traducător, fraze întregi în engleză, germană, rusă, poloneză, în latinește și chiar și în finlandeză... Numai când este supărat sau înduioșat la culme, altceva Malaparte nu găsește să spună decât ce spunem și noi la bucurie, la necaz... Acuitatea ideilor și observațiilor lasă
Un joc al întâmplării by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14436_a_15761]
-
an și-l așteptăm, cu emoție și cu speranță, pe cel nou este doar suportul unor observații despre un spectacol. Văzîndu-l și revăzîndu-l, a stîrnit în mine o lume ciudată a copilăriei și adolescenței mele, a trezit din adormire fraze întregi, mărci ale unor prejudecăți teribile, un cod lingvistic și mental care mă fascina, fără să-l pricep neapărat, atunci cînd ajungeam, în vacanțe, la bunica maternă, la Turnu-Severin. Iernile venea ea la noi și casa se popula cu o atmosferă
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
aceste măsuri ar avea ca și efect... " (lga.ro). Sînt autori sau traducători care au interiorizat structura și o aplică cu maximă consecvență. într-un site web cu texte evident traduse, exemplele se succed: "Scriptura este fără erori ca și întreg sau în parte"; "Cuvântul sigur al lui Dumnezeu ca și obiect unic al credinței"; "cât de profund anticatolic era ca și student"; "ar fi folosit Scripturile ca și etalon al adevărului"; "Luther a ajuns să absolve ca și doctor în
Obsesiile cacofoniei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14466_a_15791]
-
-n primăveri tîrzii, nimic nu stă potrivnic frunții sale oprind splendoarea-ntregii poezii să ne izbească-aproape ca de moarte; căci neumbriți sînt încă ochii lui, prea reci și tîmplele, ca laurii să-i poarte, iar din sprîncene, într-o zi, întregi grădini s-or înălța, de trandafiri, din care frunze vor cădea, răzlețe, pe gura luminoasă,-n tresăriri, nemairostită, calmă și acum, bînd cèva cu surîsu-i, ca și cum cîntările încearcă să-l răsfețe. Dieta lui Iosua Cum fluviu-și rupe țărmii la
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
vreodată să-i scuture n-ar cuteza, tremurînd. Cu greu se mai rabdă în sine; mulți se umplură pe rînd, că-s gata să-ncline, din spațiul lăuntric curgînd în zilele-ntruna mai pline care sfîrșesc indecis, pînă ce vara întreagă devine o încăpere-ntr-un vis. Sonetele către Orfeu I, 8 Doar în spațiul laudei răsună tînga, nimfa plînsului izvor, trează, ca tot ce din noi se-adună să rămînă clar-strălucitor pe aceleași stînci cu porți și-altare. Vezi, mijesc
Versuri de Rainer Maria Rilke by Mihail Nemeș () [Corola-journal/Journalistic/14446_a_15771]
-
Liviu Dănceanu Uneori uitarea e remediul nedreptăților suferite, suprema mângâiere a celor vrednici, dar și a celor nevrednici, funcționând ca o măsură de consolare a întregii noastre ființe. Alteori însă, uitarea corupe de-a dreptul istoria, semănând - vorba lui Shakespeare - cu "un uriaș monstru de ingratitudine". Iar cea mai amară dintre ingratitudini este negarea gloriei prin uitare. Nu de puține ori memoria ne joacă feste ca
Bilanț cu îngeri by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14385_a_15710]
-
de Stea și Vicleim. Este chemată în sprijinul conservării datinilor o opinie a lui M. Kogălniceanu care a scris, în Revista pentru istorie, arheologie și filologie, că avem obligația de a ne îngriji de "ultimele rămășițe ale Irozilor, cari secoli întregi, cu păpușele, au fost teatrul nostru popular". Concluzia este netă: bradul de Crăciun n-are nici o legătură cu Nașterea Mântuitorului, este o datină pernicioasă, care duce la pierderea caracterului "național-religionar" (citește religios). Se dă și un citat din T. T.
Tradiții - Pomul de Crăciun by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/14424_a_15749]