782 matches
-
Bistrița a fost închis datorită apariției unor trepidații cauzate de valurile ce loveau pilonii podului. Scăpate de sub control, apele au măturat, nestăvilite, întreaga vale a Trotușului. Mulți oameni au rămas izolați, fiind nevoiți să îndure tot felul de lipsuri. Apele învolburate ale Trotușului au luat cu ele viețile a patru oameni. Singurul mijloc de transport pe aceste meleaguri a fost, timp de o săptămână, elicopterul. Municipiul Onești, aflat la confluența a patru ape curgătoare - Tazlău, Oituz, Cașin și Trotuș - era să
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
Vrancea, a fost, se pare, localitatea cea mai bătută de soartă. Aici, Dumnezeu și-a întors fața de la pământeni. Peste 700 de case au fost înecate de ape, linia ferată a fost frântă și un om a sfârșit în apele învolburate ale Trotușului. Și în localitatea Mănăstirea Cașin au murit doi oameni, iar o bătrână din Helegiu a dispărut și ea sub ape. Din datele centralizate la nivelul județului Bacău, până la data de 14 iulie 2005, numărul caselor inundate era de
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
prin strunele-mi de fier, De vrei s-auzi cum viscolește-n arfa-mi Un cânt bătrân și răscolind din fundu-i Sunete-adânci și nemaiauzite...” Fierul conține în măsură și mai mare decât arama forța virilă, războinică, asociat cu aerul rece învolburat, viscolul. Geniul poetic și simbolul harpei se conjugă în prima versiune din Mureșanu în blestemul către poet : „Cu raza morții negre cu fruntea ta ating Și harfa ta o sfarăm și geniul ți-l sting !” Suferința călugărului-poet se exprimă prin
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
ceea ce ei considerau că li se cuvine, nu acceptau nici măcar compromisuri reciproc avantajoase. Ceea ce constituia, în opinia lor, teritoriul sovietic nu trebuia sub nici o formă pus în discuție. De exemplu, surpările frecvente ale malurilor de pe partea noastră, provocate de apele învolburate ale râurilor Tisa și Prut, rupeau și continuă să rupă și astăzi porțiuni importante din teritoriul României, antrenând, totodată, deplasarea cursului lor către teritoriul românesc. Luarea în calcul a acestor împrejurări pentru o noua delimitare a frontierei, având în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1455_a_2753]
-
culminație a temei definitorii pentru N.: viața gestanta de moarte. Erosul e asociat morții în toate omologiile care se potențează reciproc; dragostea pierdută deschide sufletul către misterul macabru, cei vii sunt trecut, cuprinși în viitorul morții și, asemeni Isoldei, agonizează învolburat, celebrând iubirea că moarte extatica. Lirismul târziu al poetei reorchestrează marile ei teme - la care se adaugă carnagiul războiului -, oficiind solemn, cu zvâcniri revoltate, „onoarea de a suferi”, într-o splendoare a dezolării spiritualizate amar, cu resemnare de astru crepuscular
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
pâraielor și izvoarelor cu apă limpede care răbufnesc din munți, rostogolindu-se printre stânci. Observăm cum se desfășoară sub ochii noștri Carpații (Orientali, Curburii, Meridionali, Banatului și Apuseni). În curgerea lor, pâraiele și izvoarele se adună pentru a forma râuri învolburate ce străpung Subcarpații, podișurile (Transilvaniei, Moldovei, Getic, Mehedinți și Dobrogei) și dealurile (Banatului, Crișanei și Silvaniei). Râurile străbat apoi lin câmpiile (Română și de Vest), pentru a-și continua drumul spre Dunăre (sau, foarte rar, spre principalul afluent Tisa, așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
rănesc orizontul. Sub rocile lipite pe trupul munților, se ascunde o lumină tainică. Strălucitoare minereuri scânteiază, radiind pretutindeni 13. Cu focul lor, aprind întunericul din subteran. Din adâncuri, țâșnesc, clipocind printre stânci, izvoare 14. Se adună în râuri repezi și învolburate, unde păstrăvi și lostrițe lacome, pitite printre pietre, vânează obleți și scobari nerozi. Coborând, cu pași iuți, printre jnepenișuri, ne strecurăm pe sub umbra și răcoarea brazilor, pinilor și molizilor. Zări îndepărtate sunt cuprinse de verdele intens colorat și aromat de
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
prea târziu. Medora îi mulțumește Gulnarei pentru a-i fi salvat viața iubitului ei și moare în brațele lui Corrado (terțetul final Più non ți veggo... addio). Corrado înnebunit de durerea pierderii Medorei se aruncă de pe stâncă înaltă în marea învolburata. Gulnara leșină. Principalele arii din opera Îl Corsaro Aria Tutto părea sorridere din actul I, scena 1 Rezumat : dezamăgit de lume, Corrado își exprimă amărăciunea provocată de nenorocirile din lume. Cabaletta Sì, de‘ Corsari îl fulmine la aria Tutto părea
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
cu nevasta lui. Casa lor era o oază binecuvântată a adevărului. Dragostea, încrederea și adevărul stăpâneau peste ei. Adeseori se uitau la cei din jur și cu greu puteau pricepe zbuciumul și vrajba, minciuna și ura care stăpâneau viața lor învolburată. Cu atât mai mult atunci se simțeau cei doi soți stăpâni pe viața lor. Într-o zi, însă, se petrecu ceva nespus de simplu și totuși ciudat. Fiind dus în oraș, soțul avu de telefonat ceva acasă. 88 Îi răspunse
Istorioare moral-religioase by Valeriu Dobrrescu () [Corola-publishinghouse/Science/851_a_1786]
-
și transfigurare. Când am cântat la rugăciunea de seară pentru prima dată imnele Tu, ce-nfrânezi a mărilor turbare și Cu noi este Dumnezeu, glasurile a peste trei sute de copii, intonând în crescendo primele fraze muzicale ale rugăciunii, păreau valuri învolburate ale stihiilor dezlănțuite până la sublim: Tu, ce-nfrânezi a mărilor turbare și-aprinzi un soare dulce de foc, nu ne lăsa pe noi în uitare că-n Mâna Ta e al nost’ noroc... Pașii Omului-Dumnezeu, călcând pe undele spumegânde ale
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zăcând pe „podul“ meu de stâncă, dintre casă și turn, și privind cum se zbăteau valurile sub mine, sinucigându-se în accese de furie care le împingeau să se izbească de îngrăditura bolovanilor dinspre țărm. Priveliștea n\valei de apă învolburată m-a făcut să încerc, după un răstimp, o senzație de buimăceală, ca și cum aș fi amețit și m-aș fi prăvălit în valuri. O senzație cât se poate de plăcută. Sunt puțin speriat pentru că am descoperit, studiind cărțile poștale ilustrate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Am ajuns pe podul de peste cazanul lui Minn și m-am oprit acolo o clipă, așa cum făceam întotdeauna, ca să privesc în puțul adânc, cu pereți netezi, în care valurile fluxului în creștere se autoflagelau într-o înspumată furie destructivă. Spuma învolburată părea să răspândească ceva din însăși lumina mării. Am privit în jos, cu senzația că privesc printr-o sticlă de un verde foarte închis. Și atunci... deodată... cineva s-a furișat în spatele meu și m-a îmbrâncit cu putere. Din moment ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
deschid fereastra, și huruitul mașinilor se prăvălește în casă ca o cascadă. Când am fost prima oară la Niagara, am zis că mai mult de-atât nu se poate. Era ca și cum s-ar fi prăvălit peste mine zeci de fluvii învolburate și gata să dea în fiert. Acum știu că se poate. Deschid fereastra, și zgomotul străzii, la orele când oamenii se duc la serviciu, la orele când se întorc de la serviciu și la toate orele din zi și din noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
iureș amețitor care cu boi înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și ustensile de oierit erau învârtejite de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
iureș amețitor care cu boi înjugați ce se aflaseră în drumul șuvoiului dezlănțuit, stâne de oi cu tot cu țarcuri, cabane și ustensile de oierit erau învârtejite de curentul amețitor, porci și scroafe cu purcei pluteau cu burta-n sus pe apa învolburată. Un cal își odihnea botul pe un buștean, așteptându-și cu resemnare sfârșitul; epuizat, nemaiavând putere să lupte, capitulase și acum aștepta lovitura de grație, privind cu ochii mari și înlăcrimați spre cerul pururea nepăsător. Alături de el, pe o grindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
ar prăbuși în hăuri, apa ar suna nebună, tulburarea ei s-ar înălța până la nori" Într-o seară liniștită de vară, copil fiind, mă aflam pe colina din preajma satului meu de câmpie întinsă și monotonă; priveam spre apus un cer învolburat și roșu. Tata pregătea căruța pentru întoarcerea acasă, o căruță mică, trasă de un cal alb, costeliv. Pământul era nisipos, încât drumul șerpuia la vale anevoios printre butuci de viță de vie și salcâmi, unde se iveau din loc în loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ogoarele noastre se îndrepta. Cât timp calul se odihni puțin, iar eu devenisem atent la ce se întâmplă în jur, moșneagul îi spuse tatei că nu putem merge mai departe, deoarece podul de lemn fusese luat la vale de apele învolburate ale râului, umflate de ploile torențiale de la munte. Într-adevăr, dimineața, când am pornit spre colină, deși era senin până hăt-departe, apa râului părea mai mare. Moșul a dispărut întocmai cum apăruse pe nesimțite. Tata, rămas pe gânduri, a privit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mânz. De la podul de lemn, din care nu mai rămăsese aproape nimic, am încălecat amândoi pe spinarea umedă de ploaie și transpirație a calului și am pornit pe râu în jos spre podul de piatră. Credeam cu tărie că apele învolburate, sau moșneagul, n-au avut timp să-l doboare. Se lumina de ziuă. Podul se arcuia frumos peste cele două maluri, dar părea prea mic pentru apele negre și fioroase ale râului. Nu mai are mult nici ăsta spuse tata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
spuse moșul. Care barcă? Ești nebun... Barca pe care o țin ascunsă, o scot numai când am nevoie de ea. Mie mi-a trebuit, ție nu. Ce îndrugi, ghiujule? Tu n-ai barcă... Și-apoi pe un râu mare și învolburat ca ăsta nu se poate trece cu barca. Ce mai, râse moșneagul, ai pierdut calul și căruța și lemnele. Nu mai ai nimic. Tata se repezi cu furie la moș să-l prindă de gât, dar îi dădu drumul îndată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Am văzut atunci grădina: era intactă, tufele de flori și legume nu suferiseră nici o stricăciune, numai cărarea principală mi se părea mai largă. La capătul ei se profila provocator ca întotdeauna șezlongul. Speteaza sa arcuită se înălța triumfătoare pe cerul învolburat. Cu ochii larg deschiși, țintuit locului, cu trupul năclăit de o căldură nebănuită, vedeam doar licărul îndepărtat al zărilor. Nu mai vedeam altceva. Și, luminându-se de ziuă, biruitoarea lumină de vară, nemiloasă ca și durerea. Despre Ștefan Amariței și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
vizitatori. Chipurile lor, gesturile lor, vorbele lor nu trădau nici tristețe, nici îngrijorare, nici regrete. Se comportau demn, gazde desăvîrșite, față de noi, cei care le aduceam un ultim omagiu, prin vizita noastră... O mică lume care se sfîrșea în valurile învolburate ale Dunării care numai albastră nu era. Seara, la cină, pe drumul de întoarcere dintr-un loc în care niciodată, nimeni nu mai avea să meargă, atmosfera era cam apăsătoare. Desigur că dragul nostru căpitan prevăzuse această reacție, așa că organizase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
terase, transformînd orice atac Împotriva ei Într-o treabă extrem de dificilă, În timp ce Înspre fața fortăreței Machu Picchu, indicînd aproximativ către sud, fortificațiile Întinse și Îngustarea naturală a culmii dealului reprezintă un pas dificil pentru atac. Dacă vă amintiți și că Învolburatul Vilcanota curge În jurul bazei muntelui, vă puteți da seama că primii locuitori ai lui Machu Picchu au dat dovadă de Înțelepciune cînd au ales acest loc. În realitate, nu prea contează care sînt originile primitive ale acestui oraș. În orice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
să se afunde. Mângâie crengile, palpează tufele, saltă vioi prin jurul tulpinilor. Sesizează cu mare ușurință foșnetele, zumzetele, sunetele și pocnetele frunzelor, insectelor, gușterilor și pietrelor. Vă mai spun că domnul Neculau Întârzie cam mult seara urmărind cu nesaț asfințitul, cerul Învolburat, Învăluirile nopții. Și-a amenajat chiar un pătul din lemn special pentru așa ceva În susul grădinii, În care se retrage din când În când pentru a avea o vedere mai largă asupra acestei miraculoase și rare priveliști. Îi mai place să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
trimis pe Cyrus Vance în Rusia cu o schemă de control al armelor drastic revizuită. Comentatorul David Broder a observat că Jimmy Carter guverna mai puțin ca un căpitan de vas, și mai mult ca un ,,canotor frenetic în ape învolburate [...]"2. Toată această activitate a produs o situație cumplit de congestionată care a pus în umbră prioritățile, a așezat pe umerii Congresului mai mult decât putea duce și a ignorat o regulă elementară a percepției publice dacă vă propuneți trei
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]
-
de roman, sau de film, sau de povestioare vecine cu legenda, ecologist convins - dr. Dumitru V. Marin a vrut, a știut și a putut să fie un om adevărat. Mai mult: el este un model de acțiune de-a lungul învolburatelor timpuri pe care națiunea noastră le parcurge.” Prof. Dr. Alexandru Ionescu, Laureat al Premiului Academiei „Știți ce-mi place cel mai mult ? Fostul meu coleg de facultate, la Iași, și prietenul de idealuri, scrie, și la propriu și la figurat
Giurgiuoana : sat, biserică, oameni by Dumitru V. Marin () [Corola-publishinghouse/Science/1193_a_1929]