822 matches
-
da soarele în nămiezi, mame așezate turcește la umbra unui corcoduș, cu basmalele căzute în jurul gîtului, le scurmau cu degete zbîrcite ca niște uscături. Legănați astfel în vise tandre, copiii adormeau. Aveam senzația că aici timpul se măsoară în milenii. Șchiopătînd pe o cărare de lîngă bordei, din pădure ieși un om cu sarcina de vreascuri în spate. Albi, ochii săi erau încadrați de o barbă cu lîna laie. Răcni gutural la o babă care, fără să miște de pe țol, răspunse
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pace crunta slăbiciune: m-am Întâlnit ieri cu Tatapopii. Târâia căruțul În care bidoanele erau pline și se Îndrepta către casa lui de la padină. Îi căzuseră toți dinții din gură, Îi albise un ochi, iar celălalt era plin de urdori. Șchiopăta, era Îmbrăcat În zdrențe și se sprijinea Într-un arac. M-a recunoscut, mi-a făcut semn să mă duc la el. Era pe la amiază și soarele strălucea cu dușmănie. A scorbolit În căruț și a scos un țoi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pestriță, cu lacul plesnit. M-am arătat, În joacă, nespus de gelos pe tâmpitu’ ăla de Gelu și i-am dovedit că fostul ei iubit era un analfabet, că nu știa să despartă cum trebuie În silabe, iar versurile lui șchiopătau. N-a zis nimic, dar am văzut că se supărase. Când ne iubeam, gemea adânc, niciodată ascuțit, iar atunci când se pierdea pe sine, aproape că nu mai respira și se Încorda Îngrozitor, toate moliciunile ei feminine căpătau pentru câteva momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
salveze echipa de la gol. Cei doborâți de mine cereau totdeauna lovitură de pedeapsă, jocul se Întrerupea și Începeau Îndelungi ciorovăieli. Îi lăsam pe ceilalți din echipă să se certe, să se scuipe și să se Îmbrâncească. Eu mă trăgeam deoparte, șchiopătând demn, ca și cum mă străduiam din răsputeri să-mi ascund greaua durere pricinuită de loviturile suferite. Aveam - cred - sau voiam să am pe chip mândria molcomă a soldatului ce-și Îndeplinise misiunea cu asupra de măsură, până la sacrificiu. De cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o profunzime de care singur tu ești În stare arată că tot ceea ce urmează e scris ceva mai târziu. Știu: ești curios să afli de ce și cum am ratat și de astă dată. A venit Foiște, domnule. L-am auzit șchiopătând prin curte și bocănind cu bastonul În poteca de ciment taman când mă pregăteam să ling plicul și să mă reped cu el până la poștă. Mi-a zădărnicit suicidu’, domnule! M-a transformat Într-un ratangiu de suiciduri. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
efect - era preschimbat din nou într-o remiză, de către forțele naturii. Kuroda Kanbei, al cărui genunchi - rănit în timpul evadării din Castelul Itami - nu se vindecase complet, inspecta primele linii, dintr-o lectică. Zâmbea forțat la gândul că, probabil, avea să șchiopăteze tot restul vieții. Când Hanbei asista la eforturile prietenului său, uita de propriile lui suferințe și-și aborda, cu și mai multă îndârjire, propria sarcină asiduă. Hideyoshi avea un stat major ciudat, într-adevăr. Nici unul dintre cei doi generali principali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
plânsul, peste trupul neînsuflețit al lui Hanbei. Nu-și împreuna mâinile, nu se ruga, dar rugile sale către răposat erau nesfârșite. Kanbei, care aflase despre starea lui Hanbei de la fiul său, tocmai sosise. Am ajuns prea târziu? întrebă el, neliniștit, șchiopătând cât putea de repede. Îl văzu pe Hideyoshi, așezat lângă pat, cu ochii roșii, și trupul rece, fără viață, al lui Hanbei. Kanbei se așeză cu un geamăt adânc, ca și cum i-ar fi fost zdrobite trupul și sufletul. Rămaseră amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
băiat. Însă Shojumaru înțelegea foarte bine, că tatăl său îi dezvolta simțul științei militare, în funcție de eveniment sau de moment. O căldură lăuntrică simțea până și în gravitatea tatălui său și se considera extrem de norocos. Kanbei își luă toiagul și porni, șchiopătând, spre cazărmi. Dar, în loc de a intra în tabără, păru să-și continue drumul singur în josul muntelui, iar însoțitorii lui îl întrebară, neliniștiți, unde se ducea. — La poale, răspunse simplu Kanbei și, cu toate că se sprijinea în baston, începu să coboare cărarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții și-și cuprinse cu privirea forțele. Avea mai puțin de o mie de soldați, excluzându-i pe cei foarte tineri, bătrânii și femeile, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de a lupta, castelul mai găzduia încă trei mii de refugiați civili în plus. Muneharu se decisese să reziste din acel castel talazurilor învolburate ale armatei răsăritene. Kanbei și Hikoemon fură conduși într-o încăpere goală. Fără toiag, Kanbei intră șchiopătând, cu dificultate. — Seniorul Muneharu va sosi imediat, spuse pajul. Părea să nu aibă nici douăzeci de ani și, în timp ce se retrăgea, nu se comporta altfel decât ar fi făcut în timp de pace. Generalul intră, se așeză fără protocol și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
superior al clanului Oda SAKUMA GENBA, nepotul lui Shibata Katsuie SHIBATA KATSUTOYO, fiul adoptiv al lui Katsuie UN MESAGER FĂRĂ NOROC Hideyoshi nu se mișcase. Fire fine de cenușă cădeau în jurul bazei lămpii - probabil, resturile scrisorii lui Hasegawa. Kanbei intră șchiopătând, iar Hideyoshi îl salută, înclinând capul. Îndoindu-și piciorul infirm, Kanbei se așeză pe podea. În timpul captivității sale din Castelul Itami, luase o boală cronică a scalpului, care nu i se mai vindecase niciodată pe deplin. Când se așeză lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
joacă, nu știu. Trup tuciuriu și cu tălpile înspinate, chiar nu te puteai opri? Spre seară ne întorceam acasă. Cu mâna mică pipăiam florile parfumate Găseam sandalele, și tata era mulțumit că nu m-am înspinat. După două trei zile șchiopătam ca o vietate mică și neajutorată. Tata mă lua în brațe. A câta oară îmi căuta și-mi mângâia tălpile rănite? Acum, simt uneori spinii, în inimă. Aș vrea să fie lângă mine.Tălpile mă ajutau să merg mai departe
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Rachel să ajungă la întâlnirea cu prietenul ei. Vedeți cum își prinde tocul în grilajul canalului? Vedeți cum i se rupe tocul? Rachel habar nu are că noi suntem cei care am avut grijă de tocul ăla. Vedeți cum merge șchiopătând tot restul drumului? Ceilalți Dumnezei rânjesc din nou. Dar cel mai grozav, râde Jeremy, e că bărbatul cu care trebuia să se întâlnească nu vine la întâlnire! A invitat-o numai ca să câștige un pariu. Ia uitați ce jenată e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
și frichinindu-se a zis: —îl vreau eu. Dă-mi-l mie! Rânjea și rostea cuvintele pe un ton provocator, de parcă Mike ar fi fost ultimul bărbat de pe Pământ. La care el s-a întunecat la față, dar a plecat șchiopătând către cel mai prost scaun, unul ale cărui arcuri, dacă stăteai mai mult pe el, puteau să-ți facă și găuri în fund. Josephine a început ședința zicând: —Rachel, te-am cam neglijat săptămâna trecută, nu-i așa? Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
trebuie să te duci acasă. Dă-o-n pizda mă-sii. Eu mă duc să mă-mbăt. Stai tu cu Elroy. —Dar... — Vrei să mai ai de lucru mâine dimineață? a întrebat-o Maura. —Of, a zis Gráinne îndepărtându-se șchiopătând. Pe față i se citea resemnarea. Privirea mea s-a întâlnit cu cea a Jasminei în oglindă. —Sor-mea, mi-a zis ea în chip de explicație. Eu am zâmbit nervoasă. Deci ne-am înțeles, a spus ea nerăbdătoare. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
vom relata pe scurt, în aceste rânduri, par desprinse dintr-un film despre Ku-Klux-Klan sau despre vânătorile de vrăjitoare. Vânătoarea de vrăjitoare din cartierul...“ Ascultă, nu vrei să asculți? Femeia aranja ceștile, tacâmurile în chiuvetă. Se mișca lent, fără plăcere. Șchiopăta discret pe stângul, se mișca greu, aplecată într-o parte. Dar revenise, se reașeză. Mâinile ei palide și grăsuțe stăteau din nou alături, cuminți, pe fața de masă imaculată. — Deci, au năvălit în apartamentul femeii. Și, ce crezi? Au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
eu... doar ca să... Irina încercă să zâmbească, retrăgându-se cu un pas. — Doctorul Pompiliu lipsește, este la un congres. Se întoarce vineri. Dacă sunteți programată pentru... — Nu, voiam doar să... — Mă rog, poftiți în cabinet, decise bătrânica, pornind deja înainte. Șchiopăta, parcă, sau doar își legăna mersul. Intrase în a treia cameră. Vizitatoarea citi pe ușă: dr. docent Veta Apostolescu. Femeia trecuse în spatele biroului, pe care se afla o pereche de ochelari. Se aplecă, își puse ochelarii. Deci, nu îngrijitoare, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
petiții pentru îndreptarea administrației pe calea cea bună și studii istorice, pentru generația tânără, care ar trebui să fie însetată de adevăr, dacă nu ar fi însetată de mai urgente nevoi zilnice. Borcanul numit Veturia, grăsuța doamnă zâmbitoare, dintotdeauna căruntă, șchiopătând tandru pe partea stângă, se obișnuise, în cele din urmă, să uite vremurile de demult, cu lecții de franceză engleză germană pian broderie, resemnată la modestul post de laborantă, pe care îl folosise, cu tăcută tenacitate, să învețe tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
urmă sub stăpânirea acestei calme forțe domestice. Uimiți la început, agasați, batjocoritori, tot mai atenți, însă, supuși, gata să se confeseze acestui oracol casnic, funcționând imperturbabil. Mărturisiri dezlânate, fragmentare, de o intimitate abruptă. Mătușica își făcea de lucru la bufet, șchiopătând alene printre scaune, ca și cum n-ar fi bănuit că studentul mai întârzie în cameră. Peste mai multe săptămâni, gazda readucea însă discuția chiar la subiectul acela confuz, despre care nimeni n-ar fi spus că are habar... și asta înmijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
foarte înalt, ca la clădirile interbelice, plin de cotoare aurite și exotice. Se rotise iarăși spre fereastră. Perechea se depărta, lent lent. Câinele demn, cu capul îngust, fluturând pletele cărturărești sub briza nopții de primăvară. În urma sa, la un pas, șchiopăta ritmic însoțitorul înpelerină neagră. Imaginea se rupse, instantaneu. Fereastra trepida, tunetul atinse pereții, totul începu să tremure, Tolea sări în lături, spre pragul camerei, pleosc, tava cu cești prăbușită în bucătărie și duuummm, întreg peretele cu cărți dărâmat, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Doamna Venera făcu un ultim efort, amplifică vocea. — Să-ți arăt opera lui. M-am decis. Să ți-o arăt... Se sprijini de scrinul unde rămăsese tava cu ceștile de cafea. Comise câțiva pași legănați, nesiguri. Se legăna, parcă, amețită, șchiopăta, se clătina, emoție, ce-o fi fost. Se învârti, fără rost, câteva clipe, în jurul fotoliului. — Vino, am să-ți arăt opera lui. Hai, vino. Glasul își recăpătase vibrația, termicitatea. Avansa prudent, clătinându-se pe stânga, se îndreptau spre ușa din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mă uit eu, ca să nu văd josul, acum susat de tot, de tot, de nu mai știam unde se cade să mă uit, ce să mai vorbim de cât a tot pălit-o, Îndesat-o, acolo, Între și, uite: nu șchiopăta, pășea pe picioare alăturate și, deși cam foarte roșie În obraz, nu părea să plângă, oricum, nu plângea c-o durea - după atâta amar de durere de-o Îndurase de la porcul de câine al lui Macarie, el o stricase, sărmana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
-i bun de nimica, nici ca primar, nici ca vecin - ce fel de primar e-acela care o lasă pe ea, și femeie și văduvă, să se ocupe de asta? Moș Iacob Își scade glasul, Își Încovoaie spinarea, Începe să șchiopăteze, se ține de pântece și scâncește ca un copil că el ar face asta, cu dragă inimă ar face-o, da-i taaare bòlnav, Îl doare-aici, „la inimă” - și arată, cu pumnul strâns, stomacul... - Ești bolnav cum sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
până În ziua de azi n-am aflat care ar putea fi... explicația științifică a „arsurilor de șarpe” - nu numai că le-am văzut cu ochii mei pe tălpile copiilor din Mana, dar, o dată, am avut și eu. «Ce ai, de ce șchiopătezi - ți-a intrat un schin?», Întrebam. «Ba-am călcat pe-un șărpe - uite arsura...» - și cel Întrebat Îmi arăta arsura din talpă, o dungă, uneori mai Îngustă, alteori mai lată, cât trei degete alăturate, unde pielea era, Într-adevăr, spuzită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
trei ore, Susan zăcea pe pat, în comă, conectată la mai multe aparate și pungi de perfuzie. Piciorul îi fusese reparat, numai că una dintre asistente îi avertizase pe Nick și pe Fiona că era posibil ca pacienta să meargă șchiopătând pronunțat. Asta era o problemă gravă, dar, pe lângă ea, cei doi mai aveau și alte motive de îngrijorare. Li se comunicase că, din cauza pierderii masive de sânge, corpul lui Susan era în stare de șoc. De asemenea, femeia mai suferise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]