924 matches
-
cade falca de uimire și vine repede la mașină. Ciocănește în geam, bolborosind ceva și gesticulând insistent. — Rebecca! Ai greșit direcția! strigă, în clipa în care las geamul în jos. Guggenheimul e în cealaltă direcție! — Serios? spun pe un ton șocat. O, Doamne! Cum s‑a întâmplat una ca asta? — Spune‑i șoferului să întoarcă! Taximetriștii ăștia din New York! Habar n‑au de nimic! Ciocănește în geamul acestuia. La Gug‑gen‑heim! zice, de parcă ar vorbi unui tembel. Pe strada 89
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
le rezist și mă îndrept spre casă. În timp ce vânzătoarea scanează fiecare articol, mă uit înapoi în magazin, să văd dacă nu cumva mi‑a scăpat ceva, și doar în clipa în care mă anunță totalul ridic privirea spre ea, ușor șocată. Atât de mult? Pentru câteva felicitări? Mă întreb preț de o clipă dacă chiar am nevoie de toate astea. Cum ar fi, de felicitarea aia pe care scrie „Hanuka fericit, șefu’!“ Pe de altă parte, sunt sigură că o să‑mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de timpul pe care îl aveți. — Vedeți! zic ușurată. Perfect! Ușor epuizată, mă așez pe pat, iar cosmeticiana mă acoperă expert cu un prosop. — Deci doamna Sherman are un fiu? zice, dându‑mi părul spre spate. Da, spun ridicând privirea, șocată. Nu v‑a vorbit niciodată despre el? — Din câte‑mi amintesc, nu. Și vine aici de ani de zile... Ridică din umeri. Eram convinsă că n‑a avut niciodată copii. — A, da? spun și mă întind înapoi, încercând să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
telefonat lui Becky pentru a‑i cere un sfat despre niște planuri bancare. Acum mi‑aș dori să n‑o fi ascultat și am de gând să cer sfatul unui consilier adevărat.“ Mamă a doi copii, Irene a adăugat: „Sunt șocată și dezgustată că producătorii emisiunii Cafeaua de dimineață Treisprezece La început, habar nu am despre ce s‑a întâmplat. Mă trezesc chiaună de tot și îl văd pe Luke întinzându‑mi o cană de ceai. Ce‑ar fi să‑ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cunoască. Amândoi suntem de părere că ai un potențial uriaș. Uriaș. Simt un val de ușurare. Slavă Cerului. Slavă... — Așa că, data viitoare când mai vii la New York, zice Greg, sună‑mă și vedem ce facem. Mă uit fix la telefon, șocată. Când mai vin la New York? Dar pot să treacă luni întregi până atunci. Poate n‑o să mai vin niciodată. Nu vrea să... — Promiți? — Ăă... OK, zic, străduindu‑mă să nu las să mi se citească dezamăgirea în voce. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zis că i‑am stricat afacerea și că sunt obsedată de cumpărături. Și eu i‑am zis că e obsedat de muncă... și că maică‑sa e... o vacă... Ai făcut‑o pe maică‑sa vacă? Suze e atât de șocată, că nu‑mi pot reprima un chicot firav. — Păi, dacă asta e! E oribilă. Și nici măcar nu‑l iubește. Dar el nu vede asta... nu vrea decât să pună pe picioare cea mai mare afacere din lume, ca s‑o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
la niște mese, așa că rămân o vreme singură, uitându‑mă la mulțimea din ce în ce mai numeroasă. Fenella intră, o salut, dar e instantaneu înghițită de un grup de prieteni gălăgioși. — Bună, Becky, zice o voce șovăitoare din spatele meu. Mă răsucesc pe călcâie șocată și mă trezesc uitându‑mă la Tom Webster. — Tom! strig. Ce faci aici? De unde știi de chestia asta? El ia o înghițitură din pahar și îmi aruncă un zâmbet. — Suze a sunat‑o pe mama ta, și ea mi‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
clementină, în stare foarte bună, foarte puțin purtate. Le ridică pe masă și Suze îmi strânge mâna ca să‑mi dea curaj. Licitează cineva? — Eu ofer 15000 de lire, spune Tarquin, ridicând mâna instantaneu. — Cincisprezece mii de lire, spune Caspar, sincer șocat. Deci, am primit o ofertă pentru cincisprezece mii de lire... — Ba nu! îl întrerup. Tarquin, nu poți să oferi 15000 de lire! — De ce? — Trebuie să fie prețuri realiste. Îi arunc o privire severă. Altfel, vei fi dat afară de la licitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
puteți ieși din ea. Luați măsuri. Vindeți‑vă hainele. Căutați‑vă un alt serviciu. O puteți lua de la capăt, așa cum voi face eu. În platou se lasă tăcerea. Apoi, brusc, din spatele unei camere de filmat, se aud aplauze. Mă uit șocată și îl văd pe Dave, cameramanul, zâmbindu‑mi și spunându‑mi pe mutește „bravo“. Gareth, regizorul de platou, i se alătură și el... apoi încă cineva... și acum întreg studioul aplaudă, în afară de Emma și de Rory, care par de‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe cântar? — Sigur. Și, exact în momentul în care mă aplec să‑mi pun geanta pe banda transportoare, un glas familiar din spatele meu strigă: — Stai! Simt un nod în stomac, ca și cum tocmai aș fi căzut de la zece metri. Mă întorc șocată - și e el. E Luke, care se apropie cu pași mari de check‑in. E îmbrăcat la fel de elegant ca întotdeauna, doar că fața îi e palidă și obosită. După cearcănele de sub ochi, arată de parcă a urmat un regim intensiv de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Îl privesc surprinsă. — De la... fata de la impozite. Fata care a venit la noi acasă și și‑a băgat nasul peste tot în timp ce Suze... Mă opresc în clipa în care el clatină iar din cap. — De la Alicia. Un moment, sunt prea șocată ca să zic ceva. — De la Alicia? îngaim în cele din urmă. De unde știi că... de ce ar fi făcut ea... — Când i‑am percheziționat biroul, am găsit la ea în sertar niște extrase de cont de‑ale tale. Și niște scrisori. Naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ușor. Domnișoară Bloomwood, am auzit că sunteți persoana cea mai pricepută la cumpărături din oraș. Deschid gura să zic ceva, dar o închid la loc. Gândurile îmi zboară prin cap ca artificiile. Încerc să mă prefac surprinsă, să mă simt șocată, așa cum știu că ar trebui. Două luni fără nici o veste... și acum e aici. Ar trebui să fiu complet dată pe spate. Dar, cumva, nu mă simt deloc dată pe spate. În adâncul sufletului, am știut întotdeauna că va veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
continuând însă să nu aibă habar cu cine stă de vorbă. —Sunt soția lui David. Cavalerul de onoare? Cu un gest teatral, Alison s-a lovit cu palma peste frunte. —Vai, Doamne, îmi cer scuze! Cred că încă sunt puțin șocată din cauza... ei, înțelegi la ce mă refer, a spus ea ridicând din umeri în semn de scuză. — Da, înțeleg foarte bine, a asigurat-o Fiona adoptând o grimasă dezaprobatoare. Chiar voiam să vorbesc cu tine despre asta. — Da? Intrigată, Alison
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
nu mă îndoiesc că la următoarea noastră întâlnire o să am de ce să mă plâng. Alison părea nedumerită. — Cine e Caitlin? — Fosta soție a lui Nick. Și părinții ei încă mai vin să stea la voi în casă? Alison era complet șocată. Susan tocmai băgase în gură o bucată masivă de șuncă. Așa că a înghițit cu greutate, apoi a spus: Da, ar trebui să-ți explic. Caitlin a murit din cauza unei hemoragii intracraniene acum aproape patru ani... Alison și-a acoperit gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
invitat-o eu, a replicat Julia calmă, zâmbindu-i fals unui chelner șmecheros, la vreo cincizeci de ani, care trecea prin fața ei cu o tavă cu băuturi. Nu știți? Vreau s-o ucid cu drăgălășenie. A, da, a icnit Susan șocată. Dar am crezut că vrei s-o inviți la masă, nu la petrecerea de ziua ta, cu James și încă o grămadă de oameni prin preajmă. Am fost deja cu ea la masă. Dar am invitat-o și aici numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să fiu grăbită în felul ăsta. Hai să spunem că te rog ca, pentru o vreme, să decidem că jocul e în remiză, da? James s-a foit pe loc, îndreptându-se de spate și încrucișându-și picioarele. Omul părea șocat. — Nu vreau să te împing de la spate, dar vreau să știu dacă ăsta o să fie un motiv care să ne strice viața. —Să ne strice viața? Julia a simțit că-i crește pulsul. Ce vrei să spui? — Vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
că Luca refuza cu încăpânare perspectivele celorlalți, fiind mult prea convins că opiniile lui sunt întotdeauna corecte. Așa că Alison a recurs la o schimbare de tactică. Atunci presupun că o tăvăleală iese din discuție, nu? O clipă, Luca a părut șocat, după care, recunoscător că subiectul conversației se mutase pe un teren mai ademenitor, a început să rânjească. —Ei, nu știu ce să zic. Gândesc c-aș reuși să-mi adun puterile! Alison a fost copleșită de un sentiment de ușurare. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a intrat în cameră, Julia a început să-l urmărească foarte atentă, ca să nu-i scape nici cea mai fugară expresie sau vreo altă reacție la cuvintele pe care avea de gând să le rostească. —Bună. James a părut ușor șocat. —Arăți... îmmm... altf... Julia l-a întrerupt. —E al tău? — Poftim? Ce să fie al meu? James a părut sincer nelămurit în timp ce se apropia de ea ca s-o sărute pe frunte, așa cum făcea întotdeauna. Dar, de data asta, Julia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
apucă să facă nazuri. Ce tâmpit! —Julia! a admonestat-o Susan. E totuși soțul lui Alison. Indiferent ce defecte ar avea, ea îl iubește. Nu, are dreptate. Chiar e un tâmpit. Cuvintele lui Alison au fost întâmpinate cu o tăcere șocată. — Da, eu îl iubesc, dar am ajuns la concluzia că el nu mă iubește pe mine. Sau, cel puțin, nu mă iubește destul. Ce vrei să spui? Fiona era îngrijorată. Sigur că te iubește. Numai că e un bou egoist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
de gât. Încă nu trecuse jumătate de oră când, aflat deja În mașina oficială care-l ducea acasă, a fost sunat de cardinal, Bună seara, domnule prim-ministru, Bună seara, eminență, Vă sun ca să vă spun că mă simt profund șocat, Și eu, eminență, situația este foarte gravă, cea mai gravă din câte a avut de trăit această țară până astăzi, Nu e vorba despre asta, Despre ce este vorba atunci, eminență, Este total deplorabil faptul că, la redactarea declarației pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
iar ea urlă, nici eu nu știu ce să mă mai fac cu tine! Se ridică furioasă și parcă ar vrea să deschidă gura mare și să mă înghită, însă mă dă afară din cameră și îmi trântește ușa în nas. Fac șocată câțiva pași înapoi privind ușa închisă, încă vuind, a camerei ei, apoi ușa tăcută a camerei lui, mă îndepărtez pas după pas, până ce spinarea mea se lipește de ușa de la intrare, o deschid și ies, mă așez pe scările reci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am îmbolnăvit, mă auzi, asta m-a îmbolnăvit, am văzut că tot ceea ce îți dorești este să ți-o tragi, nu contează cu cine, te-ar mulțumi și curierul de la supermarket, dacă într-adevăr ai trecut pe acolo. Îl privesc șocată, maxilarul îmi este împietrit din pricina jignirii, sudoarea mi se scurge pe frunte în broboane, arzându-mi ochii, Udi, crede-mă, nu vreau decât să te faci bine, să trăim din nou ca înainte, asta e tot, el mă privește surprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
instrucțiuni precise și prețioase pe care ceilalți le luau imediat în considerare. Aura de deasupra capului, asemenea unui nimb de înger, stătea parcă mărturie a existenței lui cu totul speciale. Impunea oricui o teamă respectuoasă. De aceea au fost cu toții șocați când Nagasawa m-a ales pe mine ca prieten, eu care eram un individ absolut obișnuit. Acesta a și fost motivul pentru care unii, pe care abia îi cunoșteam, mă tratau și pe mine cu un respect deosebit. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
că ar fi ceva în neregulă. — Ziua mi-e bine, dar cum vine seara încep să vorbesc aiurea și să mă tăvălesc pe jos, spuse ea, încruntându-se. — Chiar așa? am întrebat eu. — Cum poți să crezi? întrebă ea, puțin șocată. M-am făcut bine de tot, cel puțin deocamdată. Stau aici pentru că îmi place să ajut lumea să se facă bine, îmi place să predau muzică, să cultiv legume. Îmi place viața de aici. Suntem prieteni cu toții. Ce mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
meu. Bănuiesc că oricine ar fi reacționat la fel. — Mi se pare normal. I-am explicat de ce am făcut gestul și am îndemnat-o și pe Momo (Momo o cheamă) să facă același lucru, dar n-a vrut. A ieșit, șocată, din cameră. Știi, ea e cam conservatoare. — Adică vrei să spui că e normal\, nu? Ascultă Watanabe, ce părere ți-ai făcut despre tatăl meu? Nu prea știu să mă port cu oamenii pe care abia îi cunosc, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]