478 matches
-
fesul meu? Celebrul meu fes cu morcov?... Ai vrea să-mi sfărâmi cătușele, știu. Greșești, Z. Sunt singurul sfânt din istoria creștinătății care poartă cătușe. Lady a fost inspirată, atunci când m-a pictat. Unii au cunună de spini, alții au ștreanguri atârnate de gât, ceilalți poartă cruci în spinare. Eu am cătușe. Dar ce cătușe! Te-ai uitat atent? Am cătușe cu cifru; cătușe de cătușe. Sunt un sfânt postmodernist. Te lăudai mereu spunând că tatăl tău era specialist în sfinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
unii voievozi au fost pe punctul de a fi maziliți pe seama unor “jalobe” trimise la Înalta Poartă de boieri cârcotași. Dacă voievozii pârâți nu erau maziliți, atunci cei ce se știau cu musca pe căciulă scăpau de sabie sau de ștreang doar prin fuga în țările vecine, luându-și în bejenie și jupânesele. ― Să auzim ce spune “giupâneasa Marie” . ― La 22 martie 1620, postelniceasa “giupâneasa răpăusatului Chiriței” scrie că a “venit din Țara Leșească în al optul(ea) an”... și a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
nepusă masă, vorba aia, bună, zdravănă și deodată rămîi cu gura căscată și Începi să te zbați ca peștele pă uscat și aerul nu vrea neam să mai intre În tine, dă zici că ăl de sus ți-a pus ștreangul de gît și te-a legat ca p-un sac de cartofi. Da ce-am mai urlat, da vorbele nici că-mi ieșea, mai mult șuieram, Îmi ieșiseră numa ochii din cap cît cepile și vinele de la mîini să umflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cuvîntul „crimă“ pe un ton de autoacuzare, de parcă și-ar fi mușcat limba. Legea dăduse dovadă de clemență În privința lui. El, Însă, se condamna fără milă. Dacă l-ar fi osîndit la moarte prin spînzurătoare, Rowe ar fi găsit, sub ștreang, o scuză pentru fapta lui, dar judecătorii Îi lăsaseră o viață Întreagă pentru a-și căuta justificări. Își căuta scuze și acum, În timp ce călătorea cu metroul - pasager nebărbierit și prost Îmbrăcat - Între stațiile Stockwell și Tottenham Court Road. Făcuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cîndva la o scenă asemănătoare... — Stai locului! Îl repezi domnul Prentice. Apoi, Întorcîndu-se cu fața spre doamna Bellairs: Răspunde dumneata! — Și-a tăiat beregata! repetă ea, În neștire. — Era singurul lucru pe care-l putea face pentru a scăpa de ștreang. Telefonul suna Întruna. Ai fi zis că undeva, departe, cineva se concentrase intens asupra acestei Încăperi cufundate În liniște. — Răspunde dumneata, cucoană, stărui domnul Prentice. Doamna Bellairs nu era făcută din aceeași stofă ca și croitorul. Ridicîndu-se supusă, porni șontîc-șontîc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
copiii și neamurile lor, ca să-i scap“ - zice - „și zău că nu mai știu ce să fac, Will“ - zice. „Mi-am bătut capul În fel și chip să găsesc o scăpare“ - zice - „și, după cîte văd, or să ajungă-n ștreang. Să-ți spun drept“ - zice, dînd din cap, și taică-tu zicea că tare mai era amărît - „dacă stai să te gîndești, e Îngrozitor! Ce să mă fac?!“ - zice. „Au atîția copii, și-or să poarte toți pata asta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Dock Hensley acum cîteva zile și-a vrut să-mi dea două bilete să mergem să-i vedem. Închipuie-ți“ - zice - „că acum șase luni erau prieteni la cataramă, iar acum Dock de-abia aștepta să-i vadă atîrnînd În ștreang.“ „Asta așa e, erau prieteni nedespărțiți“ - am zis, ceea ce era adevărat, firește. Ed Mears, Lawrence Wayne și Dock Hensley erau prieteni buni de douăzeci de ani. „Ascultă-mă pe mine“ - am zis - „nici unul din ceilalți nu-i mai rău ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acesta este de fapt prea numeros între hotarele țării, așa că vor trebui să se mai risipească spre cele patru zări, că poporul nu înțelege binefacerile reducerii salariilor și a pierderii locului de muncă, și tot așa lista netrebniciilor, bune de ștreang, ale acestui popor văzute prin microscopul președintelui reales, ar putea continua. Norocul acestui popor, cu prea mult simț al umorului pe cap de locuitor, e că știe din strămoși, să facă haz de necaz și nu pune la inimă toate
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
audă plătit-am cu amar Cu grele munci și cazne, cu veacuri fără șoave Țărâna înroșit-am cu a sângelui pojar. Ca un luntraș pe ape, descopeream catarguri Lumini tulburătoare, a sfinților martiri Cu oase fărămate, cu trupul prins în ștreanguri De-ntunecate minți și negre clevetiri. Mi-i sufletul un templu cu răstigniri ascunse Corabie purtată prin crâncene furtuni În care dorm răpuși în pătimiri nestinse Toți Frații mei de Cruce și fluvii de lumini. Purtând în mână spada, cerești
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
veți putea stinge neclintita noastră credință în Hristos și nu veți putea înăbuși strigătul morților noștri, fântâni cu apă sfințită și pururea nesecate! Va veni vremea când morții noștri vor învia, ei se vor ridica cu raclele în spate, cu ștreangurile pe gât, cu fluierele picioarelor zdrelite, cu tâmplele găurite, de sub vitriol, de sub grele lespezi de beton și Dumnezeu ne va recunoaște că am fost ai Lui după patimile noastre, după rănile noastre, și în vecii vecilor ne vom bucura de
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
cu suflete mari și neinflamabile, descătușați de râvna materiei. Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu și vom fi ceea ce dorim să fim. Opriți defăimarea, crima și decimarea legionarilor! Domesticiți fiara din voi, cei ce urâți pe legionari! Descătușați-vă din ștreangul materiei reîmbogățite fără muncă, căci ea, materia, ucide vieți! TRĂIM ZILE AMARE Oamenii zilelor noastre au doar numai palme: ovaționează, creier ioc! Prins în vâltoarea vieții într-un avânt tineresc, încrezător și neînfricat, visam un cer senin și un țărm
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
uman care e totdeauna sincer, nu e niciodată mimat. Se poate mima orice, pentru a părea ce vrei sau ai interesul să pari, dar nu-mi pot imagina că există cineva care se aruncă în gol de la etaj, își pune ștreangul de gât sau înghite un pumn de somnifere pentru a mima disperarea ori neputința de a mai trăi. Probabil, și sinuciderile impulsive au deliberări chinuitoare în urma lor. În clipa în care cineva începe să nu mai fie sigur că viața
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
faci prostia să-ți vâri nasul în fabricile de armament ale lui Saddam. Dai de belea. — Exact. Henry privi în gol o clipă. Sunt unul sau doi băgăcioși pe aici pe care nu m-ar deranja să-i văd în ștreang pe Ludgate Hill, apropo. — Își vâră nasul unde nu trebuie. — Exact. I se așternu pe față o încruntătură, produsă pe jumătate din răutate, jumătate din amintiri. Mă-ntreb ce s-o fi ales de scriitorașul ăla pe care nebuna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Frumoasa. Până aici ai notă maximă, dar spune-mi cum îl chema pe ultimul călău al târgului? Îi spunea Gavril Ciobanul, zis Buzatu. Știi cumva cum a debutat în noua lui îndeletnicire? Mai paradoxal nici că se poate!!! Cum? Punând ștreangul de gâtul fostului său tovarăș de tâlhării și căpitan al bandei - Ion Chetrariu. Uite cum îl descrie N.A.Bogdan pe călău în Monografia Orașului Iași: “Un țigănoi colos la trup, pogân de slut la față, cu o privire fioroasă, de
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
toată viața Înainte 000000000000000000000000000000 te rog00 0000000 nu fă asta00000000000000000000000000 000000000000 nu-i corect 000000000000000000 00000000000000 nu000000000000000000000 Eu am făcut tricoul ăsta pe care-l port. Are scris pe el ASTA E DIN CAUZA TA cu litere mari și negre. Simt ștreangul strîns În jurul gîtului. Ne uităm În sus la el, legat de grinzile din pod și acum doar așteptăm, gata să cădem prin chepeng de Îndată ce răsucește cheia În broască și deschide ușa. O să aterizăm fix În fața ei pe hol, așa Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
vede că-l ținea la Îndemână, ca pe un scriitor preferat.) „Uite cum Începe acest roman.“ Citește: „Sub cerul cenușiu de toamnă ca un clopot uriaș de sticlă aburită, spânzurătoarea nouă și sfidătoare Înfiptă la marginea satului Întindea brațul cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cu ștreangul spre câmpia neagră...“. „Uite cum sfârșește“ (acum trece la sfârșitul cărții și citește): „Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept În față lucea tainic Luceafărul, vestind răsăritul. Apostol Își potrivi singur ștreangul“. Apoi, continuă comentariul: „Rebreanu construiește Întregul, adică tot ce se acumulează ca personaje, atmosferă, acțiune și materie epică pe baza acestui motiv al spânzurătorii, el știe că un roman trebuie să aibă o structurare precisă, dată de o mișcare internă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fi asta? Oare va Începe din nou să nu mai vină? Iar nu pot să Învăț, iar mă obsedează chipul acela frumos și atât de drag... De ce ne-am cunoscut, Petre? 23 octombrie 1961 (luni) Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cunoscut, Petre? 23 octombrie 1961 (luni) Privea zăpăcit În toate părțile... ștreangul atârna liniștit În față, netulburat de adierea ușoară a vântului... Nu auzea sentința, privea nebun În mulțime, doar va putea distinge chipul drag... Apoi l-au dus lângă ștreang. A simțit Îmbrățișarea rece și aspră În jurul gâtului. Atunci și-a dat seama că va muri. Dar, În același moment, un glas din mulțime s-a ridicat puternic, aproape disperat: „Opriți execuția, e al meu!“. O femeie a apărut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
grozăviei ce putea să se Întâmple, i-a luat capul În mâini, 1-a privit drept În ochi și i-a șoptit ușor numele. Anii care Îi despărțiseră nu lăsaseră urme pe fețele lor Încă tinere. Apoi, ea Îi desfăcu ștreangul de la gât, Îl luă de mână și Îl sui Într-o mașină. Capul lui, prea greu, se rezemă pe pieptul ei. Totul era minunat, revederea era chiar dureroasă... Mâna ei Îi rătăcea În neștire prin păr, ochii aruncau parcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
primele momente, până se reobișnuia cu ea. Pe bulevardul Colței, aproape de întretăierea cu strada Argintari, unul din caii trăsurii alunecă și căzu. Birjarul se repezi întîi cu sudălmi, apoi cu biciul. Degeaba. Trebui să sară de pe capră, să dea drumul ștreangurilor... Cum nu mai erau decât vreo sută de metri până acasă, Grigore coborî, plăti și continuă drumul pe jos. A doua casă din strada Argintari era a lor, adică a ei, a nevestei lui. Grilajul de fier cu vârfurile poleite
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
afurisită, că te faci a nu ști că popa șade numai peste drum de conac și-i venea ușor lui Filip să treacă drumul cu toți porcii arendașului! Se mai învîrti puțin prin casă și prin bătătură, apoi luă un ștreang și plecă drept la locuința perceptorului. Știa că Bîrzotescu a fugit, împreună cu nevastă-sa, încă de ieri dimineață cu noaptea-n cap, îndată ce a văzut focul de la Ruginoasa. De frică nici n-au cutezat s-o apuce pe drum, ci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mila... Ignat Cercel intră în ogradă și merse glonț la cotețul în care grohăiau și guițau trei porci. Slujnica încă nu le dăduse de mâncare. El îi scoase binișor afară, îi cântări, își alese pe cel mai grăsun, îi înnodă ștreangul de piciorul dinapoi și-l porni spre portița rămasă deschisă. Slujnica, nemaiauzind guițatul obișnuit de dimineață, ieși repede din casă cu o strachină de porumb în mână. Ignat, fără nici o vorbă, îi înhăță strachina și o luă înainte scuturând boabele
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl întrebă unul cu o prietenie invidioasă. ― D-apoi că și dânsul mi l-a luat pe-al meu! răspunse Ignat foarte natural, adăugând apoi cu râvnă și scuturând strachina. Țug, țug, țug, țugui, țugui! Ajunse cu bine acasă. Numai ștreangul s-a pierdut pe drum, căci l-a uitat la piciorul porcului de s-a târât până s-a dezlegat. Intrând în ogradă cu porcii, făcu falnic către nevastă-sa, trecîndu-i strachina: ― Porumb ai, porci ți-am adus, dar să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă... Și pentru că se uita în sus și pentru ca privirea lui să nu fie zadarnică, adăugă : Bă, da’ mare mai e mormanul ăsta... Io zic că e mai mare decât orașul întreg... — Mocnește, zise Pârnaie. Așa că, deși soarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]