472 matches
-
în vizită” nu se merge oricum, vezi cum te pregătești!... Când câte unul ajunge mare mahăr, se găsesc nenumărați „cântăreți” care-i lălăiesc în „strună”! Când însă mahărul coboară cu labele pe pământ, „înălțimea” sa se mulțumește cu câte-un țambal ori cobză... Cartea este ogorul în care scriitorul seamănă stări sufletești de tot felul, ca cititorul să aibă ce culege... Gândul omului e fratele curcubeuluiamândoi apar și dispar după câte-o ploaie când se ivește soarele, ofrandă aleasă luminii! Oamenii
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Poeți? Genel ședea impasibil, blestemîndu-se să nu folosise prilejul de-a se afla deja între gargarîcurile și mîncarîcul saloanelor Mărului de Aur. Unde, de la o anumită oră, ospătarii, loviți de băutură, aduceau tuslamamele, defilând în genunchi. Lăutarii, cu contrabasuri și țambaluri, mai crăpate ca sicriele, pârțâiau din buze la cuvintele mai deocheate ale șlagărelor, unele maimuțărite direct în engleză. Zburdau, pe acolo, vrafuri de chelnerițe gâdilicioase și moi ca franzelele, de nechezau și-i mardeau, de oha, cu frunțile de frapiere
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
însă să debarce nici un caschetar. Fierul milițienesc adulmeca mai curând cu nara ciulită la gloata nehalită, tălăzuind cam fără aprobare și grupa mare, spre Sinistrat. Decât la Sinistratul în persoană, șezând și el, în mijlocul trotoarului, pe anusul său, uscat ca țambalul și ținând, în prelungirea dungilor pijamalei sale, pe juma' din profesorii cu glagorie din București. Belferii de la Pipera mirosiseră roata poliției, închipuindu-se deja cu brazda de iarbă mânăstirească la gură, prin hartanul cine știe cărui cimitir. Un microbuz aidoma
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
odaia alăturată, auzindu-i cum se tocmesc. Lăcrima și mă-sa pe furiș, să n-o vadă meșterul. Roșioară a găsit nașul, un brutar din Grivița, om de petrecere, gata s-ajute; a tocmit lăutarii după spusele acestuia, patru, cu țambal, armonică și viori. Avusese de furcă cu fie-sa, a muștruluit-o, a dat în ea; Lina se lăsa greu: nu, că ea nu se mărită și că-și face seama. Tot cu grija în sân ședea meșterul, că mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
capul pe umerii lui. Cârciumarul mormăi ceva și o strânse în brațe. Lăutarii o întoarseră. Se auzeau cocoșii. Socrul chemă țiganii mai aproape. - Ia cîntați-mi, mă, și mie ceva de inimă albastră... Armonistul umflă burduful și ascultă o clipă tactul țambalului. Unul dintre vioriști, rosti, întîi pe șoptite, apoi mai tare: 34 Mândro, subțirea în trup, Ce frumoasă te-ai făcut, Cu ochi negri de ochit, Cu gura de ceruit Și sprâncene de-amăgit... Atât i-a trebuit dogarului. Era canonit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sânge dacă ar fi auzit-o drăcuind și acum 3 lăsa pe străinul acela amețit de vin să-i povestească lucruri cu două înțelesuri. Se făcea că nu-l aude. Vinul o amețise și îi plăcea să asculte clămpănitul țambalului, răsunetul lui trist și adânc. Și ar fi vrut să-l vadă pe Nicolae al ei, sărind gardurile cu o bâtă, să răstoarne mesele și s-o fure de lângă ginere. Dar nu se întîmplă nimic. Vecinii se împrăștiaseră. Alături, vioriștii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pirostrii afumate pe pământul tare, deasupra focului. Sosi și Oacă cu un bidon plin, deșertîndu-l în ceaun. Gheorghe aruncă un pumn de talaș peste flăcări. Vântul se iscă iar. Se încorda în trestiile înalte și drepte, care sunau ca un țambal. - Vine toamna! suspină unul. - Ne strânge, s-a dus binele... Paraschiv auzi glasul bătrânului, domol și cald. Gheorghe turnă mălaiul și începu să mestece mămăliga. Un miros bun se răspândi împrejur. Oacă urcă sub malul scobit, să mai aducă ceva
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care sînteți? Ia să-mi spuneți. - Taraful lui Mitică Ciolan, de-a cântat la granguri și la fețe bogate, zise unul. Erau patru balaoacheși, căutați la dinți, cu niște ochi dulci, lipicioși și se făcură mai aproape de masă. Ăl cu țambalul clămpăni o dată coardele și trase cu ochiul la ceilalți: - Dumitru-mi zice, mînca-ți-aș leafa! Era sfrijit și nedormit cu zilele, cam urduros, dar cu mâna repede. Instrumentul răsună și vioristul luă cântecul din zbor: - Să-mi ziceți Inel, inel de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zise: Spune, spune, moș bătrâne, Spune, caii când se fură? Noaptea pe fulgerătură, Atuncea caii se fură... Buzatul pusese ochii pe masă, ca și când ar fi știut. Vechiul cântec se împletea cu sunetul stins al acordeonului și cu tristele măsuri ale țambalului. Bozoncea râdea, râdeau și ăilalți. Guristul se matolise 70 puțin și avea chef de ciripit. Anghel bătea cu degetele în spatele viorii, parcă o gâdila. Lemnul ei scump răsuna dulce o dată cu cuvintele: Căpitane de județ, De ce mă ții la arest, Pentr-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu mine să stați, se rățoi starostele și ceru slugilor să le pună dinainte. Pe la cinci după masă, erau chiauni. Afară se mai luminase. Stătuse și ploaia. Hangiul deschise ușile și aerul rece pătrunse înăuntru. Dumitru tot mai bătea coardele țambalului și Mitică răgușise: Ia dă drumul, fă nevastă, C-afară plouă și varsă, Și-am scăpat de la pedeapsă... zicea buzatul, și Anghel, gata cu arcușul în paharul Stăpânului, să-i ia piuitul. Bozoncea băgă mîna-n nădragi și scoase sutele. O dată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piuitul. Bozoncea băgă mîna-n nădragi și scoase sutele. O dată se însuflețiră balaoacheșii. Neacșu schimbă măsura: Banii mei, banii mei, La Marița la bordei, S-a ales, bules de ei... ciripi vioristul, lăsîndu-l pe Ciolan să se odihnească. Starostele a umplut țambalul cu poli. Lăutarilor le era mai mare dragul să cânte. Când s-a întunecat bine, au plătit, au dat bacșiș slugilor și au plecat cu țiganii după ei spre Trei Coinaci, la casa Didinei, gagica Stăpânului. Oborul era pustiu. Felinarele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și lumea ieșise pe la porți. În zăpadă rămânea o dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc eu! urla de sus Bozoncea. Mitică Ciolan abia se ținea într-o margine. Pe crucea căruții, Dumitru bătea țambalul cu greutate, sprijinindu-se de șleauri cu picioarele înghețate. La gară, au simțit hamalii că e rost de petrecere. Alergau cu șepcile în mână să culeagă vinul risipit. Se lipiră și vreo câțiva țărani care așteptau trenurile de noapte. Își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l lovească. Strigă apoi la ceilalți de afară, care se apropiau neștiutori: - Veniți, mă, mai aproape, să-l vedeți pe Paraschiv... Lăutarii cântau repede, repede. Nicu-Piele juca în curte, de gât cu o coardă. Când urcară, tăcură speriați. Dumitru bătea țambalul în neștire: clampa, clampa... Nu mai avea loc pe scările înguste și se încălzea, mișcând repede mâinile înghețate. Pe urmă se auzi țipătul muierilor.. " în odaie se făcuse frig. Lumina de afară poleia pereții. Bătea în perdelele albe și cădea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din el și înțelese că dacă nu fuge e pierdut. Se aruncă spre ușă, îl lovi pe Mînă-mică și-l răsturnă. Frica îl gonea cu sângele cttrgînd din el. Dădu la o parte curvele, care se înghesuiau pe scări, trânti țambalul lui Dumitru și alergă pe poartă spre câmpul Mandravelei. Pe drum își rupse o mânecă de la cămașă și se legă cum putu la spate. Îl apucau căldurile și se uita în urmă dacă nu vine cumva Bozoncea după el. Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de vioară, dar ia să-l fi văzut pe puriul de Neacșu cărând nu armonica lui de-o ținea pe-un șold, ci blestemul, cum îi zicea Dumitru instrumentului, care știa ce știa pentru că îl trăgeau și pe el curelele țambalului, îi mâncaseră oasele de atâta cărat. Nu lăsau o casă necântată, nici o ureche de om primitor nedesfătată. Lăutarii petrecuseră la nunți boierești și la chiolhanurile pungașilor, știau chichirezul meseriașilor,, se întorceau cu viorile pline 333 de poli, osteniți, călcând rățește
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mai stăturăți și voi măcar până mune de dimineață, ați stricat petrecerea... și dădu bice cailor, dispărând într-un vârtej de zăpadă. - Ce-i facem acu, am rupt-o-n fericire! se căina Dumitru, și-și potrivi mai bine curelele țambalului pe umăr. - Ho, cobea dracului, fl potoli Mitică Ciolan, cât te-ai văita, mai bine am porni-o la drum! Și-o luă înainte. Ceilalți îl urmară. Să fi mers un sfert de ceas. Se întunecase și liniștea serii de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
iar urletul unuia mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și umflă burduful. Un sunet prelung ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și el deodată, bătu coardele țambalului și-l înghionti pe Anghel: - Trage și tu din arcuș, poate-or pleca! 338 - Mai tare, mai tare! îi ațâța Mitică Ciolan în sudorile spaimei. Și vuietul viscolului fu acoperit de cântecul fără Dumnezeu al tarafului. Spre ziuă starostele înțepenise
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
scufundați până la genunchi în zăpada crescută peste noapte. Chip de te urnește! Erau îmbrăcați subțire, cu niște paltoane jerpelite, de căpătat. Pe Dumitru îl țineau arsuri sub ochi și nu putea să se miște. Zgîrîia din când în când coardele țambalului cu cozile bețișoarelor. Albise tot și parcă se mai subțiase, ca și când i s-ar fi tras tot sângele din trup. - Nu ne lăsați, fraților! se târa la picioarele lor starostele. Nu ne lăsați, nu mai pot nici eu, nici Dumitru
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
doar cu o frenezie a deznădejdii. Dar nu simt, acum, răcoarea boarei dinspre Moarte. Mă îneacă doar aerul încărcat al crâșmei, mă intrigă doar lascivitatea celor doi orbi, aud difuz de undeva dinspre crama de la subsol un acordeon și un țambal, frații Zulcă și-au început programul de milogeală zilnică și simt cum crește în mine gândul izbăvitor că îmi voi găsi la obiecte pierdute servieta. Acum, când scriu, rătăcesc urmărindu-mă, peste ani, prin fumul din crâșmă. La masa de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bibliografia marilor noastre speranțe. A existat întotdeauna și o iubire cu mercurial. Marile iubiri sunt condamnate la unicitate. Îndrăgostiții - acești sublimi autodidacți. Cochetăria e pentru nuntă, șiretenia pentru divorț. Există și o iubire a senectuții. Dar așa, cu batista pe țambal. O oră de plictiseală ar putea fi înlocuită cu 60 de minute de iubire. Pe Don Juan îl pune pe fugă timpul și aspirația spre absolut. În rememorarea tinereții lor, bătrânii nu uită să spună ce donjuani feroce au fost
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ca o curiozitate, dar mai tîrziu ca maestru. Ceva nu-l mulțumea pe băiat și tot se ruga la taică-su: Tata, n-o să meargă fără o formație... Păi, fă una cu frații tăi! Dancu merge la tobă, Ruginitul la țambal, dar Molîul n-are ureche. Și de unde să-i cumpăr altele? Norocel plîngea și, cum era deșteptul casei, i s-a propus să găsească o soluție. Ne fixăm în Iași, tata se duce cu spoitul și eu fac orchestra. Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
plecat spre camera bătrânului. Tauberger avea un soi de paralizie a membrelor inferioare; din burta enormă mai rămăsese prea puțin. De la moartea lui nevastă-sa (Mama, cum îi spuneam toți), se purta în pijama soioasă - să-i vadă lumea toată țambalul coastelor, să-l compătimească. - Uite, uite, vezi cum mă lasă? a împânzit casa de mâțe, scheise! și pe mine nici nu mă bagă-n seamă. Dumnezeii măsii de nenorocită! și eu i-am trecut apartamentul pe numele ei...un dobitoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de șampanie. Ciorba, purceii de lapte, sarmalele și tortul supraetajat se aflau în frigidere, urmând a fi puse în valoare după sosirea invitaților. La cinci metri de masa nupțială, pe un soclu, se găsea orchestra compusă din șase țigani: acordeon, țambal, tobe, flașnetă și orgă. La ora șapte seara am ajuns noi. Ne-am pus în capul mesei și ne-am tras sufletul. Ni l-am tras o jumătate de oră, o oră, o oră jumătate. Nimeni. Maria a plecat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
zdrobesc mutra cuiva, Încercînd pînă atunci să sparg arcade prin croșee verbale. Lucrurile esențiale, arcadele nu au nevoie de arabescuri În patru volume. Exceptînd, desigur, o categorie privilegiată de public, iubitorii răpirilor din serai pe lînă, pe muzică cultă la țambal, majoritari, veseli, longevivi. Prefer totuși munca unui artizan, a unui ceasornicar elvețian, a unui spărgător de bănci, de loz În plic, celei prestate de directorul băncii ori de-un constructor de baraje. Fiindcă nu am forța unui romancier fluviu, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
spînzurători, Însă În acest caz plutonul de execuție nu-și mai are rostul). Prin bubuitul percuției, eroii negativi intelectualii ce vor să mutileze țara pentru a Înhăța puterea sînt conduși pe ultimul drum de o linie melodică funebră Înfiripată la țambal. Fragmentele tropăite ale frazei de Început vor fi reluate periodic și viril de-a lungul concertului, prin sonoritățile pline ale Întregii orchestre. Citim din armoniile primei mișcări: „odios complot mondial”, „toți au intrat argați la puterile străine, numai poporul român
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]