2,335 matches
-
vieții, înarmându-i talentul cu forțele nesecate ale înțepelciunii poporului, căruia i-a slujit prin întreaga sa operă. Tânărul slujbaș de la tribunalul din Tver are prilejul să cunoască moravurile tribunalelor provinciale din Rusia Ecaterinei a II-a, abuzurile aparatului birocratic țarist, exploatarea nemiloasă a maselor. Contactul viitorului fabulist cu poporul, cu masa celor mulți și exploatați, a constituit factorul principal al dezvoltării lui. Această cunoaștere a vieții se va simți chiar în prima piesă scrisă de Krîlov în tinerețe — „"Ghicitoarea în
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
tatălui, Krîlov cunoaște, la vârsta de 14 ani, întreaga povară a întreținerii familiei. Se mută la Petersburg, cu mama și cu fratele său, unde obține un post modest de slujbaș în administrația financiară, loc ce-i va permite studierea legilor țariste arbitrare de spoliere a celor mulți. La Petersburg, Krîlov este puternic atras de teatru. Teatrul îl scoate din cercul îngust al micii funcționărimi peterburgheze, apropiindu-l de lumea actorilor și literaților. Talentul de scriitor al lui Krîlov — talent care se
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
primei revoluții franceze (1789), Ecaterina a II-a renunțase la falsul ei liberalism, trecând fățiș la aplicarea unei politici de aspre represalii împotriva „liber-cugetătorilor”. Ca urmare a acestei politici, mulți fii ai Rusiei, oamenii înaintați ai vremii, cunosc urgia prigoanei țariste. Novikov este închis în fortăreața de la Schlüsselburg, iar Radiscev deportat în Siberia. Din ordinul Ecaterinei, tipografia unde Krîlov își imprima revistele a fost sechestrată, iar el obligat să renunțe la slujbă și să părăsească capitala. Începe o perioadă de peregrinări
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
întreaga natură - sunt rusești"” - spunea V. G. Bielinski. Pentru prima oară în literatura rusă, fabulele lui aduc, în forma alegorică, aproape toate categoriile sociale din Rusia acelui timp. Prin tematica lor, fabulele lui Krîlov cuprind aspectele multilaterale din viața Rusiei țariste din timpul său. Cele mai caracteristice sunt acelea care zugrăvesc samavolnicia justiției și a autorităților, carierismul, venalitatea și birocratismului aparatului de stat - aspecte pe care Krîlov le-a cunoscut în bogata sa experiență de slujbaș. Fabule ca „"Danțul peștilor"”, „"Oile
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
apărarea poporului: Expresia cea mai viguroasă a acestei satire demascatoare, cu un puternic caracter politic, apare în fabulele „"Adunarea obștească"”, „"Oile bălțate"”, „"Ospățul"” și mai cu seamă în „"Danțul peștilor"”, în care autorul demască nedreptățile sociale, fățărnicia și despotismul regimului țarist. În "Danțul peștilor", tipul satrapului țarist capătă o largă generalizare artistică. Contemporanii lui Krîlov au recunoscut cu ușurință în figura Leului pe Alexandru I, iar în aceea a sutașului fățarnic și servil pe favoritul țarului - ministrul Arakceev - devenit simbol al
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
a acestei satire demascatoare, cu un puternic caracter politic, apare în fabulele „"Adunarea obștească"”, „"Oile bălțate"”, „"Ospățul"” și mai cu seamă în „"Danțul peștilor"”, în care autorul demască nedreptățile sociale, fățărnicia și despotismul regimului țarist. În "Danțul peștilor", tipul satrapului țarist capătă o largă generalizare artistică. Contemporanii lui Krîlov au recunoscut cu ușurință în figura Leului pe Alexandru I, iar în aceea a sutașului fățarnic și servil pe favoritul țarului - ministrul Arakceev - devenit simbol al politicii țariste de teroare și samavolnicie
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
Danțul peștilor", tipul satrapului țarist capătă o largă generalizare artistică. Contemporanii lui Krîlov au recunoscut cu ușurință în figura Leului pe Alexandru I, iar în aceea a sutașului fățarnic și servil pe favoritul țarului - ministrul Arakceev - devenit simbol al politicii țariste de teroare și samavolnicie. În „"Adunarea obștească"”, lupul, simbolizând cruzimea și rapacitatea demnitarilor, devine staroste peste oi. În chip formal și oile - care semnifică aici poporul - trebuiau să fie, chipurile, consultate. Dar „poporul întrebat nici pâs nu a răspuns” și
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
staroste peste oi. În chip formal și oile - care semnifică aici poporul - trebuiau să fie, chipurile, consultate. Dar „poporul întrebat nici pâs nu a răspuns” și autorul conchide cu amărăciune: În alte fabule sunt dezvăluite diferite vicii ale aparatului birocratic țarist ca: prostia demnitarilor („"Oracolul"”, „"Dregătorul"”), servilismul față de cei mari („"Elefantul și Javra"”, „"Vulturul și Păianjenul"”). Pe de altă parte, Krîlov dezvăluie cauzele nedreptăților sociale și abuzurilor claselor privilegiate. În fabula „"Țăranii și Rîul"” (1813) răsună protestul poporului jefuit și exploatat
Ivan Andreevici Krîlov () [Corola-website/Science/309370_a_310699]
-
prin unirea principatelor și regatelor italiene, în 1871 prin unirea principatelor și regatelor medievale germane și în 1918, din nou în spațiul carpato-dunărean românesc prin unirea restului teritoriilor românești, inclusiv Basarabia (Est-Moldova). Uniunea Sovietică însă, teritorial continuatoare a politicii Imperiului Țarist Rus, nu a recunoscut această unire și încă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, făurește Regiunea Autonomă Moldovenească din Ucraina, pe malul stâng al Nistrului, unde este promovată o identitate etnică (așa-zisă) moldovenească, ce ar fi diferită de
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
care, în numai 22 de ani, nu avusese timp să fructifice în mentalul colectiv basarabean un sentiment puternic al românității, ca în celelalte regiuni românofone rămase în cadrul României după 1945. Astfel, la aproape 2 secole de la ocuparea Basarabiei de către Rusia Țaristă, în Republica Moldova, deși există o semnificantă parte a populației (mai ales printre cei tineri) care susține românismul, majoritatea vorbitorilor de limbă română din această țară nu se consideră români, ci moldoveni. Acest fapt este un obstacol la fel de important în calea
Unirea Republicii Moldova cu România () [Corola-website/Science/305063_a_306392]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, precum și a rascolnicilor, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Pocrovca-Nouă a fost fondat în 1812 de către cazacii
Pocrovca-Nouă, Ismail () [Corola-website/Science/318406_a_319735]
-
Nikolai Apollonovici Beleliubski (; ) a fost un inginer constructor, proiectant de poduri și om de știință din Rusia Țaristă. s-a născut la 13 martie 1845, în Harkov, într-o familie nobiliară rusă cu descendență din secolul al XVI-lea. El și-a petrecut copilăria și tinerețea în Taganrog și a absolvit Gimnaziul de Băieți de acolo cu medalie
Nikolai Beleliubski () [Corola-website/Science/337214_a_338543]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Mihăileanca făcea parte din Ocolul Mijlocului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Mihăileanca a făcut parte din componența României, în Plasa Chelmenți a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Mihăileanca, Chelmenți () [Corola-website/Science/315918_a_317247]
-
Nicolai Iakovlevici Marr, care postula că limbile moderne au tendința să se unească într-o singură limbă a societății comuniste. Totuși, la sfârșitul deceniului al patrulea, politica în această privință a fost schimbată, guvernul sovietic reînființând anumite instituții ale Imperiului Țarist. În perioada 1939-1940, guvernul central sovietic a hotărât ca anumite limbi - limba tătară, limba kazahă, limba uzbecă, limba turcmenă, limba tadjică, limba kîrkîză, limba azeră și limba bașkiră și limba moldovenească - să folosească din acel moment diferite variante ale alfabetului
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
ca materie obligatorie de studiu. În anii de început a puterii sovietice, politica în domeniul naționalităților a fost ghidată de politica indigenizării (în ) în timpul căreia noul regim a încercat să oprească și să vindece efectele pe termen lung ale politicii țariste de rusificare a populațiilor neruse din imperiu. Noul regim se străduia să-i fie recunoscută puterea legitimă pe întinsul întregului fost imperiu, și a aprobat constituirea unor unități administrative regionale, conduse de lideri ai naționalităților dominante din respectivele zone. În
Rusificare () [Corola-website/Science/309066_a_310395]
-
viață ale protopopului. Războiului ruso-turc din anii 1769-1774 transformă Oltenia în câmp de luptă și obligă pe protopopul Ioan să se refugieze în Transilvania. Cu prilejul acestor lupte din 1770, se evidențiază fratele lui Ion, Șerban Măgheriu, ofițer în armata țaristă, ridicat la rangul de "porojnic" (locotenent) datorită faptelor sale de arme, încredințându-i-se comanda unui corp militar format din voluntari olteni. Chiar în cursul aceluiași an, în bătălia de la Preajba, Șerban Magheriu moare eroic în urma exploziei unei ghiulele de
Familia Magheru () [Corola-website/Science/301472_a_302801]
-
un cazan ușor înclinat. În 1810 s-a construit o biserică de lemn, pe locul căreia în 1889 s-a construit biserica de piatră. Recensămintele din 1809 și 1813 atestă că după anexarea Moldovei dintre Prut și Nistru de către Rusia țaristă numărul locuitorilor satului a scăzut de aproape 2 ori: de la 195 la 115 oameni, o parte dintre ei lăsându-și pământurile și refugiindu-se peste Prut. Apoi numărul locuitorilor crește și în 1817 ajunge la 640 de locuitori. În Cazangicul
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
ori: de la 195 la 115 oameni, o parte dintre ei lăsându-și pământurile și refugiindu-se peste Prut. Apoi numărul locuitorilor crește și în 1817 ajunge la 640 de locuitori. În Cazangicul din ținutul Codrului i se dă, de către autoritățile țariste o moșie boierului Iancu Sturdza, rudă a lui Scarlat Sturdza, primul guvernator al Basarabiei după tragicul an 1812, sturdzeștii fiind promotori ai intereselor imperiale rusești în Basarabia. În 1817 Iancu Sturdza avea pe moșia sa din Cazangic 107 familii de
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
Bulat primește titlul de nobil. Localitatea avea atunci 419 bărbați și 386 femei, doi dintre care - Petru Roșca și Nicolae Canicic depășiseră vârsta de 80 de ani. În 1854 în timpul războiului Crimeei țăranii din Cazangic au fost impuși de către autoritățile țariste să pregătească și să predea trupelor imperiale rusești 4000 puduri de fân, lăsând vitele lor fără hrană pe timp de iarnă. În 1856 satul intră în zona de sud a Moldovei dintre Prut și Nistru care, conform tratatului de la Paris
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
fapt curios ce ține de această perioadă e că în anul 1865 un Ivan Lebedev, asesor colegial, se pricopsește, pe moșia satului, cu 150 de desetine de pământ arabil. La 1878, când sudul Basarabiei fu din nou anexat de Rusia țaristă, Cazangicul avea 100 de gospodării cu 6000 de desetine de pământ. În decursul anilor satul a fost trecut ba în județul Cahul, ba în județul Ismail, ba în județul Tighina. Către sfârșitul veacului al XIX nu se mai amintesc școlile
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
de pământ. În decursul anilor satul a fost trecut ba în județul Cahul, ba în județul Ismail, ba în județul Tighina. Către sfârșitul veacului al XIX nu se mai amintesc școlile satului, semn că acestea au fost închise de autoritățile țariste. În Dicționarul geografic al Basarabiei, editat la București la începutul secolului XX, despre localitate se menționa: „Cazangic. Sat în județul Ismail, așezat pe țărmul râulețului Sărata. Are 109 case cu o populațiune de 890 de suflete țărani români.” La 27
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
al Basarabiei, editat la București la începutul secolului XX, despre localitate se menționa: „Cazangic. Sat în județul Ismail, așezat pe țărmul râulețului Sărata. Are 109 case cu o populațiune de 890 de suflete țărani români.” La 27 aprilie 1912 guvernatorul țarist al Basarabiei a aprobat consiliul comunei Cazangic format din 9 persoane, primar fiind Grigore Novițchi. În 1914 în sat se organizează un punct agronomic cu 40 desetine de pământ. În 1915 conform datelor statistice în sat locuiau 727 bărbați și
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
și Seliște. Frumușica, vechea denumire Manucbeevca, e o localitate atestată documentar cu acest nume din anii 1812 - 1813, când autoritățile țariște i-au dăruit aici o moșie lui Manuc-bei ca recunoaștere a rolului său în actul de anexare de către imperiul țarist a Moldovei dintre Prut și Nistru la 16 mai 1812. S-ar putea ca mai vechea denumire a cătunului să fie una dintre cele două denumiri - Brașoveanu sau Tudoroaia, pe care le aveau cătunele ce făceau parte din comuna Cazangic
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
barca rușilor. Datorită lui Hubert Lyautey - efemer numit Ministru de Război, situația a început să se relaxeze, generalul Janin jucând însă de această dată, un rol important în aplanarea conflictului. Anul 1917 a început în Rusia sub auspicii nefavorabile, monarhia țaristă fiind în plină dezagregare. Decisă cu acordul reprezentantului rus de la Cartierul General francez în timpul Conferinței de la Chantilly de la sfârșitul anului 1916, chestiunea ofensivei ruse va trena până în vara anului 1917. Deși Janin a solicitat superiorilor săi răbdare pentru ruși și
Maurice Janin () [Corola-website/Science/337408_a_338737]
-
din Kiev, devenind unul dintre cei mai cunoscuți pictori bisericești din Ucraina. Ca lucrare de licență a avut pictarea bisericii Mănăstirii Suruceni, evidențiată cu mențiunea "magna cum laude". S-a căsătorit, a avut trei copii și a luptat în Armata țaristă (albă) în timpul Primului Război Mondial. În război, el și-a pierdut un ochi și a fost obligat să picteze restul vieții având un singur ochi. Toți cei trei copii i-au murit de tifos, iar soția l-a părăsit. După război, fiind
Irineu Protcenco () [Corola-website/Science/313016_a_314345]