647 matches
-
văd și nu simt. Își răsucește absentă inelul pe deget, cu toate fibrele corpului în alertă. Primejdia este aici. Organismul ei o percepe. Dacă ar putea-o dibui îndeajuns de repede, poate ar ști cum să se apere. Își lasă abătută bărbia în piept. De obicei se dumirește când e deja prea târziu. Cu un efort de voință, încrucișează mâinile pe piept și încearcă să-și potolească bătăile inimii. Se forțează să-l urmărească pe poet. — De ce să mă tem că
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și durabile ați vrea să obțină după o singură citire? — Aclamații trecătoare, morfăie disprețuitor unul. — Elogii deșarte și bucurie fugară, completează celălalt. Cum au ajuns ăștia aici? se mânie și mai rău Vipsania. De unde au primit invitații? Își pleacă fruntea abătută. Știe răspunsul. Quintius. S-a lăsat cumpărat ca toți ceilalți și implicat în jocul ăsta scârbavnic. Suspină descurajată. Oare cât mai valorează în ziua de azi conștiința unui om? Trei denari ajung probabil pentru unul ca el. Cu cât urci
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fost eliberat oficial, individul ar fi avut statutul de dușman supus. Legea îi transformă pe astfel de sclavi în peregrini deditici. Aidoma celor ce au ridi cat armele împotriva poporului roman și care, abia învinși, s-au predat. Libo murmură abătut: — Am vrut să-l scap. De asta am recurs la eliberarea neoficială. Agită din brațe. Avea afaceri aici, și dacă s-ar fi dovedit că a încălcat dispo ziția... Gallus nu l lasă să-și termine fraza. Știe despre ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu toate acestea, autoritățile sunt pline de îngăduință și nu-i expulzează din Roma ori din Italia, nici nu le iau înapoi cetățenia romană, chiar dacă ei arată că o prețuiesc mai mult pe cea iudaică. Lângă el, Herodes Agrippa murmură abătut: — Câți dintre cei de-aici n-ar pune cu dragă inimă umărul la anihilarea rasei noastre... Își mușcă consternat buzele și tace. Nu-i poate spune, dar știe de la Drusus că Aelius Seianus complotează împreună cu taică-său, Seius Strabo, și
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să călătorească, nici să ia medicamente, ori pur și simplu să bage ceva în gură fără să consulte astrele, dar... Râde forțat: — Dar sunt momente când vechea noastră divinație mi se pare prea... prea... — Seacă? îi sugerează evreul. Germanicus încuviințează abătut. Agrippa se ferește să-l contrazică. Și pentru el știința augurilor, atât cât o pricepe, este prea searbădă, bazată pe observație, fără nici o urmă de inspirație. Ori de fanatism. Își iscodește cu coada ochiului tovarășul. Ce te frământă? ar vrea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Sunt De Angelis. Domnul profesor Belbo? Domnul profesor Casaubon?” „Nu sunt Încă profesor, mai studiez”. „Studiați, studiați. Dacă nu vă dați licența, nu veți putea da concurs să intrați În poliție și habar n-aveți ce pierdeți”. Avea un aer abătut. „Iertați-mă, o să Începem imediat cu preliminariile obișnuite. Iată, acesta e pașaportul care Îi aparținea celui ce locuia În camera asta, Înregistrat pe numele colonel Ardenti. Îl recunoașteți?” „El este”, zise Belbo, „dar ajutați-mă să mă lămuresc. La telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
privi Într-o parte. Știa despre Duncan - cel puțin știa unde se afla Duncan. Credea că era acolo pentru că furase bani. Atitudinea i se schimbă. Acum o privi deschis. — Sărmana fată! Mi s-a părut mie că ești puțin cam abătută. Cum a fost? — În regulă. — E nasol că trebuie să te duci Într-un loc ca ăla. — Nu are pe nimeni altcineva În afară de tata. — Clar că-i nasol. Dacă ar fi vorba de mine și soră-mea... Se opri. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lucrări pentru care au muncit mii de mâini. Înconjurat de o grădină superbă, monumentul este cunoscut până în ziua de azi ca locul de întâlnire al îndrăgostiților. Dar, cu toate aceste eforturi, dragostea întârzie să se înfiripe și cuplurile au priviri abătute, melancolice. Iar acum, așa cum se întâmplă adesea, moartea plutește deasupra orașului. De data asta, ucigașul nu este vreun război sau o foamete, ci o epidemie de gripă care își croiește drum înspre est, de-alungul lumii, de fel fiind dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bastonul, stând în drumul hamalilor. Morgan, cu sudoarea curgându-i în ochi de sub casca nouă de plută, se apleacă să-i vorbească lui Gittens. — Uită-te la Bridgeman. Gittens se uită la Bridgeman. Acesta umblă prin biroul vămii, ursuz și abătut. Parcă nu mai e el. — Am văzut asta, dar au trecut câteva săptămâni de acum. N-ar trebuie să spunem ceva? Cum ar fi? — Nu știu. Să-l întrebăm ce i s-a întâmplat. Gittens îi aruncă o privire ucigătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
anvelope? — Nu, spune profesorul. Nu cred. Nici măcar n-am știut că aici există camioane. Nu sunt drumuri. — Vă înșelați, zice Eino. Există drumuri. Atunci, aveți ceva pentru noi? Provizii? Scrisori? — Avem, Jonathan? Jonathan scutură din cap. Și atunci? zice Eino abătut. — Nu vă supărați că vă întreb, întreabă profesorul, ce căutați aici? Eino, care-și cojește o bucată de piele de pe nas, arată spre colacul de cablu. — Telefonie, spune. Instalăm linia telefonică. De-a lungul drumului. Antropologii îl privesc cu suspiciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
le poarte. Hai la mine acasă, Îi zic. Amândoi suntem beți muci. N-o să se supere soția ta? — Ne, e la maică-sa În Aviemore. Bătrânica nu prea se simte bine. O boală de inimă. — O Doamne... Bladesey mă privește abătut, ca Împuțituăla de câine, cum Îi spune puțoiului... Droopy, ca Droopy, câinele ăla din desene animate. — Și-a făcut-o cu mâna ei, pizdă bătrână și sonată, Îi explic eu. Dacă te duci laiei acasă, să vezi cât unt mănâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
graffiti-ul, iar el mă urmează jos la budă. Ceilalți au venit și ei, având mutre de hoți de morminte, ca atunci când a murit tipul ăla Colin Sim. Se uită la Inglis ca să-l vadă cum reacționează, iar el pare abătut. — S doar o grămade aiureli tâmpite, repetă el de mai multe ori, sfâșiat de dorința să lămurească lucrurile și fiind sincer confuz. Cum te-a făcut să te simți? Mă duc Înapoi la etaj cu Toal care-mi face semn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
care transmisese Burke. Oare Kara o avea frați? Dumnezeule, dacă are, va trebui să dăm vestea și familiei ei. Nu, nu să dăm vestea. Ci să dau vestea. E numai vina mea și eu va trebui să anunț. Încă foarte abătută, se grăbi să ajungă la aleea cu pricina. Bell o privi din nou spre a se asigura că este în regulă și trase în piept o nouă gură de aer pentru a-și recăpăta ritmul de a respira. Măcar Magicianul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Azi-noapte l-am încadrat, și totuși ne-a scăpat! zise Bologa furios, încheind cu o înjurătură ungurească. În doi ani n-am primit nici o observație și acuma, din pricina unui fleac de... ― Nu te înfuria, prietene, și nu înjura, răspunse Klapka abătut. Observația nu te privește pe tine, ci pe mine! ― Pe toți ne privește, domnule căpitan, și tocmai asta-i... ― Poate că înainte de a lua eu comanda divizionului, dar azi toată vina cade numai asupra mea! Am simțit aceasta foarte limpede
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a cântat la urechi pe toate glasurile, și totuși norocul te-a ocolit. Poate că te iubește norocul... Nu-l zgândări, nu-l stârni... Lasă-l... ― Și cum simt că acolo mă așteaptă o primejdie cumplită... murmură Bologa deodată foarte abătut, cutremurîndu-se. Niciodată n-am avut presimțiri atât de... ― Primejdiile sunt azi pretutindeni, făcu Klapka stăpînindu-se. În aer, pe front, acasă, în toată lumea... Însuși pământul mi se pare că trece printr-o zonă de primejdii... Ce să facem? Norocul e scutul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
din singurătatea care acuma îi era dragă. Se strecură prin tranșeele în zigzag, pe la spatele santinelelor înțepenite lângă arme. Când să cotească spre șanțul de legătură, se ciocni cu căpitanul Cervenko. ― N-am putut închide ochii toată noaptea, murmură căpitanul abătut. Îmi pare rău c-ați nimicit reflectorul, nu știu de ce... Ați ucis lumina, Bologa! ― Aici e lumina! răspunse Apostol, triumfător, bătîndu-și inima cu palma. ― Da, da, ai dreptate! Aici e lumina și suferința... Aici e toată lumea! zise Cervenko cu o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acasă din cele străinătăți... Apostol Bologa numai acuma își dădu seama că nu se bucură de concediu. " Nici nu-mi bate inima că merg acasă, nici rău nu-mi pare că mi-au căzut în baltă planurile, se gândi el abătut. Și mă prăpădesc cu firea din pricina unei țărăncuțe..." Aruncă pe masă foaia de concediu și începu să se plimbe de ici-colo, cu mâinile la spate, pipăindu-și degetele în neștire. Atunci simți verigheta de logodnă în inelarul stâng și se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
are amintirea aceasta acuma?" se întrebă Apostol, luîndu-și seama și negăsindu-i rostul, nici legătura cu ceea ce-l preocupa pe el în momentele acestea. Mai stătu vreo jumătate de oră în cerdac, fără să găsească soluția. Intră în odaia sa, abătut, nehotărât, cu gândurile împrăștiate. Se puse să caute ceva, apoi se repezi la birou, scoase tremurând hârtie de scrisori și așternu, foarte grăbit, câteva rânduri către avocatul Domșa, anunțîndu-l că consideră logodna cu Marta ca o nesocotință copilărească și de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
devenind mai elocvent, cerea mereu lui Apostol îndeosebi "cauzele și motivele" unei fapte atât de inexplicabile... Apostol rămase neînduplecat, refuză dârz alte lămuriri, mulțumindu-se să repete că nu mai iubește pe Marta. Astfel, în cele din urmă, Domșa, perplex, abătut, fu silit să se întoarcă acasă precum venise, cu mâinile goale, fără vreo speranță de împăcare. În realitate și Domșa observase și condamnase în sinea sa ușurințele Martei, dar niciodată n-a avut puterea să le reprime sau măcar să le
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și cu Dumnezeu! ― Iubirea nu? întrebă Apostol repede, aproape înfricoșat. ― Iubirea cea mare și adevărată e numai la Dumnezeu... Din casă izbucniră deodată plânsete prelungi și nătânge de copii. Pe uliță trecea un detașament de soldați, în direcția frontului, obosiți, abătuți, cu capetele plecate, ca niște vite mânate spre zalhana. În cerdac însă ardea lumina soarelui ca un râs de fată frumoasă. ― Copilașii... veșnic fără astâmpăr, murmură Boteanu cu alt glas. Și biata preoteasă toată ziulica trebuie să-i muștruluiască... Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu-ți plac femeile frumoase sau că nu-ți place să ai acces la tot arsenalul: o spumă de baie, un parfum, să-ți schimbi dispoziția psihică pentru că ți-ai cumpărat ceva frumos și ai îmbrăcat ceva frumos. Ești mai abătută - te duci la coafor să-ți schimbi un pic tonusul. Aceste nevoi nu contrazic, după părerea mea, cu nimic faptul că ai și o componentă culturală sau politică de natură feministă. Nu înțeleg de ce nu influențăm mai degrabă bărbații să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
patru ani. Și știu că nu m-ai lua la tine dacă o părăsesc. — Sigur că nu. Nu sunt făcută pentru viața casnică. Și-apoi, asta ne-ar compromite amândurora cariera dintr-un foc. Exact, spuse el, pe un ton abătut. Hai, las-o baltă, Hawkins, am zis pierzându-mi răbdarea. Majoritatea bărbaților ar fi al dracului de recunoscători să aibă ce ai tu. Poți să mi-o tragi de fiecare dată când ai chef, după care să dai fuga acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
din reclamele pentru șampon și mai deschis ca de obicei. —E mai bine? Își drese vocea. — Da, mulțumesc. Își aplecă din nou capul deasupra blatului de tocat. — Ce ai zice să mai faci încă un gin tonic? M-am îndreptat abătută să umplu paharele. Trebuia să fac ceva, altfel am fi mâncat crostini, bucăți mari de ton și Dumenzeu știe ce la desert înainte să treacă un interval decent ca să putem sări unul pe altul. Trebuia să sparg gheața. Și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
m-am Îndreptat spre mașină. Motorul dădu cîteva rateuri. Dacă toate ar fi mers așa cum mi-aș fi dorit eu, acum mi-aș fi claxonat triumful și m-ar fi auzit și ea, dar așa cum stăteau lucrurile, mă simțeam tare abătut. Dacă ceea ce susține ea este adevărat, mie nu-mi rămîne decît să pornesc de la acest adevăr. O fotografie și o cutie veche cu chibrituri. Prea multe spații goale pe hartă... dar nu eram obligat să le umplu. RAPORT 12 februarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
numărul deținuților scade. În schimb populația locală, chiar din sate de la zeci de kilometri, luase obiceiul să apeleze la ajutorul spitalului, deși firma continua să i se scorojească. Într-o seară, Gerhard s-a reîntors din Cingaly încă și mai abătut ca de obicei. Făcuse niște investigații printre localnici și aflase niște detalii deloc liniștitoare. A aflat că într-o zi de februarie, un țăran care avea cai buni și sanie fusese chemat de urgență la sediul "Gumzak", unde au împins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]