6,323 matches
-
medicale. Ca să Ortodonților, președintele acesteia magistrații să considere că la mijloc demonstrăm lipsa pericolelor am a afirmat textual că brackeții fusese un 'frivolous suit', cu alte trimis prin poștă unei firme de reciclați sunt 'Safe and Effective' cuvinte un proces absurd având că specialitate, aflată departe, brackeți adică nevătămători și eficienți. A scop atriția fondurilor noastre, în d e c l a r a ț i d e n o i d r e p t d o u a r
Viaţa neobişnuită a unui om de ştiinţă român refugiat în Statele Unite. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Claude Mătasa () [Corola-journal/Journalistic/87_a_73]
-
un spațiu al rupturilor violente și al interstițiilor unei culpe neștiute, redate cu percepția acută a unui martor necomplezent, de maximă intransigență etică. De altfel, istoria traumatică a eului e încorporată în sfera cuprinzătoare a Istoriei unui secol demonizat și absurd. Semnificative sunt, din această perspectivă, chiar cuvintele lui Norman Manea, care, într-un dialog, încearcă să descifreze propriul demers din perspectiva unei memorii traumatizate de isteria unei Istorii declinante: „Ceea ce am încercat, cu o formulă literară personală, în această «întoarcere
Recursul la memorie by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2433_a_3758]
-
la Teatrul Dramatic din Brașov). Totuși, în tot acest timp - și în special în intervalul 1958-1966 -, Gellu Naum este contemporan, printr-un discurs complet desprins de locurile comune ale teatrului european, cu toate experimentele dramatice de ultimă oră, de la teatrul absurdului la cel epic. Pe cont propriu și subteran, în splendida sa izolare creatoare (și chiar în timp ce publica volume pe care, după 1965, le va renega), Naum parcurgea traseul inovațiilor din teatrul european, în aspirația acestuia către redefinirea și, într-un
Gellu Naum, dramaturg by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2437_a_3762]
-
provine din apartenența la un spațiu geografic anume. Dacă te-ai născut, să zicem, în Ghana, șansele de a juca în echipa Olandei sunt drastic limitate. Trebuie să dobândești cetățenia acelei țări, trebuie să treci printr-o serie de teste absurde, care să dovedească fidelitatea, cunoașterea legilor și obiceiurilor locului. Procesul e cu atât mai penibil cu cât, finalmente, opțiunea jucătorului ține exclusiv de avantajele materiale, și nu de iubirea față de imnul și drapelul țării pe care, cum zic comentatorii sportivii
Cu mult regret, despre Brasil 2014 by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2448_a_3773]
-
tare/ Unui perete: «uimește-mă»// Un fir alb subțire desparte lumea în două” (p. 5). Nu e momentul pentru complicate exerciții hermeneutice. Dar merită să luăm aminte că nici una din aceste „suceli” notate de Andrei Bodiu nu e de tot absurdă. Strofa a doua e revelatoare. Poate că undeva dincolo de sticla casei de bilete cineva i-a răspuns, totuși, femeii. Și, mai departe, poate că toată această explozie de „autism” își găsește o justificare de ordin tehnic: dacă „firul alb” nu
Automobilul și căprioara by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2450_a_3775]
-
trei ani și jumătate, m-a apelat spunându-mi că soțul meu ar avea o datorie de 20.000 de euro la dumneaei. Desigur că am manifestat inițial toată disponibilitatea pentru a clarifica această situație, deși mi s-a părut absurdă după trei ani și jumătate. I-am solicitat să-mi furnizeze date concrete ce reprezintă suma respectivă. Mi-a comunicat că aceasta ar reprezenta contracte de asistență juridică care nu au fost onorate de soțul meu ca urmare a decesului
Ce spune Livia Stanciu despre femeia care ar fi șantajat-o by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/24563_a_25888]
-
prieten de o căldură și o empatie cuceritoare. Am descoperit mult mai mult de-atât: că poți fi senin chiar când te afli în mijlocul celor mai cumplite încercări, că poți lupta cu floreta inteligenței și a rațiunii contra celor mai absurde sfidări ale realității. Nu cunoscusem până atunci pe nimeni care să se trezească râzând, și n-am mai văzut nici de atunci încoace. Revenea din somn cu o poftă de a trăi și de a se exprima care anula instantaneu
Nedelciu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2404_a_3729]
-
și vinovați suntem noi? Chiar nu se poate tranșa litigiul, chiar nu putem să rezolvăm situația astfel încât centrul capitalei chiar să fie centru, iar nu un spațiu fioros, unde să ne fie teamă că ne atacă animalele ieșite din pădurile absurde?
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2420_a_3745]
-
la segmentele de pașnic interior familial, la scenele de mai tîrziu ale unei relații tandre cu un bătrîn ciudat și plăcut care întîmplător e același cu tiranicul tata din copilărie. Care dintre aceste realități este, nu autentică, firește, întrebarea e absurdă, ci mai curînd aptă de a deveni reper? Care este cea de care le poți apoi lega pe toate celelalte, căutînd astfel să le dai un rost? Cea mai impresionantă scenă din român mi s-a părut a fi aceea
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
politică literară în numele unei "noi literaturi" care să "reflecte nouă realitate a României" nu numai că sînt de prost gust dar anunță și o nouă încercare de introducere a măsurilor de tip administrativ în spațiul esteticii. Chestiunea mi se pare absurdă și gravă. Gravă pentru că înseamnă că ororile culturale ale epocilor revolute s-au produs în zadar, iar absurdă pentru că autoritatea (cîtă este!) a celor care reclamă tabula rasa s-a încropit în aceeași cumplită perioadă și este ea însăși o
Chiar trebuie să descoperim apa caldă? by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/18178_a_19503]
-
prost gust dar anunță și o nouă încercare de introducere a măsurilor de tip administrativ în spațiul esteticii. Chestiunea mi se pare absurdă și gravă. Gravă pentru că înseamnă că ororile culturale ale epocilor revolute s-au produs în zadar, iar absurdă pentru că autoritatea (cîtă este!) a celor care reclamă tabula rasa s-a încropit în aceeași cumplită perioadă și este ea însăși o dovadă a continuității culturii noastre. S-ar putea ca vehemență unor atacuri, cele mai multe pe cale administrativă, să provină mai
Chiar trebuie să descoperim apa caldă? by Eugen Uricaru () [Corola-journal/Journalistic/18178_a_19503]
-
studiului sau: rostul confesiunii, sugerează indirect istoricul, poate că nu este (doar) acela de a acorda absolvire păcătosului, ci de a permite confesorului să iși exerseze o anumita funcțiune, un organ ar spune biologii moderni, al iertării. Înțeleg cît de absurdă pare o asemenea ipoteza din perspectiva religioasă: confesînd, cu alte cuvinte, preoții se ajutau în primul rînd pe ei înșiși, nu pe penitenți. Iertînd, ei erau cei ce profitau, pentru că își cultivau, chiar dacă în scop retoric, un rezervor interior de
De la lupi la îngeri by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18173_a_19498]
-
fi lepădat de atâta muzică și singurătate, de tot trecutul meu, de care sunt mândru și de care mi-e rușine. Încerc a mă regăsi și nu regăsesc decât locurile amintirilor[...] Luni întregi am stat întins în pat urmărind concluziile absurde ale vreunui gând și citind numai poeți și sfinți". În scrisoarea următoare, din 27 decembrie 1935, cartea de versuri a corespondentei sale, intitulată Nemesis îi stârnește aprecieri ca de obicei paradoxale: Nu mi-am închipuit niciodată că ești așa de
O parteneră de corespondență a lui Cioran by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/16666_a_17991]
-
abține și-i transmite lui Bogza toate mulțumirile pentru recunoștința ce i-o poartă: "Știu că nu-ți plac asemenea mulțumiri însă fără tine aș fi continuat să vegetez în cel mai execrabil și mai obscur anonimat, îmbuibat de visuri absurde și de dadaisme învechite. Ție îți datorez înainte de toate organizarea mea și apoi posibilitățile de publicare. Este ceva ce se numește "sensul vieții", iartă-mi cuvîntul acesta mare și tu ai dat sens "vieții" mele. Cîteodată mă apucă un fel
O corespondență revelatoare by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16701_a_18026]
-
demonstrării, în ultimă instanță, a fragilității oricăror aparențe sau evidențe". Demonstrație care, uneori, este instrumentată de umor. Precum orice structură rațională, Ulise dădea dovadă de umor, acesta fiind aspectul stenic al polytropiei sale, dar și - să recunoaștem - o anticipație a absurdului. Într-o singură privință Ulise nu este un om modern și anume prin faptul că nu poate fi apreciat drept o figură tragică. Avizat asupra acestui lucru, Traian Ștef motivează lipsa de tragism a personajului prin aceea că e polytropos
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
făceam parte din altă "pătură socială" decît cea proletară ce era condusă de "lupta și ura de clasă". Inconfortul sufletesc și mental ("Pentru ce am fost desemnat victimă?") s-au transformat într-o revoltă tăcută împotriva unei istorii nedrepte și absurde. Soluția? Scrisul! Forma de indignare și revoltă interioară și exterioară; terapie, realizare spirituală (împotriva mediocrității în care eram împins) și perspectiva unui protest public. Am reușit să transform o neșansă (malefică și destructoare) într-o șansă și să metamorfozez viața
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
mai moderne... Nu mai conta pentru ce ne atacam. Important, pentru profesoara noastră, era că o făceam englezește, culmea! amîndoi fiind doi scriitori latini... Temperamentul, în schimb, ne unea. Ne înjuram zdravăn, aiurea, și ca vocabular și ca gramatică. Din cauza absurdului însuși, în care ne aflam, îmi păstrasem luciditatea. Care absurd, în toate stările umane siluind logica și bunul simț, te obligă să rămîi cît de cît treaz, vigilent, în ciuda deraierilor verbale... În timpul disputei din ce în ce mai aprinse, observasem că profesoara noastră imperturbabilă
Lecția de engleză by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16807_a_18132]
-
Cugler - care pare identică cu aceea care a apărut în Manuscriptum din 1998, un colaj în mijlocul căruia apare iar figura lui Cugler și coperta volumului Apunake și alte fenomene, în care (spune textul explicativ) "mulți văd un premergător al teatrului absurdului". Este evident că figura scriitorului pare să fi trezit măcar oarecare curiozitate, pentru că aceeași revistă (nr. 503, p. 23) publică puțin mai tîrziu o altă traducere a unei proze scurte de factură kafkiană (El prisionero, Prizonierul): Opinia publică l-a
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
revistă (nr. 503, p. 23) publică puțin mai tîrziu o altă traducere a unei proze scurte de factură kafkiană (El prisionero, Prizonierul): Opinia publică l-a declarat vinovat: vinovat de a se fi amăgit singur..." etc. Însoțit de două desene "absurde" ale autorului, textul mai este precedat și de o coloană explicativă, care atestă începutul constituirii unui profil public al acestui multiplu creator, considerat pînă nu demult, cum am văzut, o ființă "secretă" în țara sa de adopție: "La 30 septembrie
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
ceea ce ni s-a furișat prin ani a devenit,/ între zidurile realității, dogma cea mai cumplită." Laitmotive și imagini recurente încheagă o recuzită a reconstrucției imperfecte a lumii într-o formulă în care stările de spirit se organizează în realități absurde: "O halcă zdravănă din viața mea, Mona-Ra,/ de mult s-a întins pe hidrofanele străzi,/ felină feroce, gata oricînd s-o înșface/ oamenii de ceară ca s-o deceleze,/ s-o ducă triumfali pe tarabele unde/ și-au făcut vitrine
Un pretins optzecist by Bogdan Iancu () [Corola-journal/Journalistic/16841_a_18166]
-
interioare. Așadar, ne identificăm cu un personaj precum Anna Karenina în măsura în care ajungem să ne apropiem de tulburarea ei, de stările ei agitate și confuze, fără să înțelegem. Altminteri, Anna Karenina devine pentru noi o ridicolă femeiușcă, cuprinsă de o gelozie absurdă care în final îi va distruge la propriu viața. Omnisciența auctorială, convenție literară a realismului literar, nu-l deranjează deloc pe Updike, atîta vreme cît ea nu se manifestă ca psihologism. Tolstoi ne descrie tot ce se petrece în sufletul
Gazetăria de substanță by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16829_a_18154]
-
că n-a fost una democratică și trebuie judecată ca atare. De colaborat, ei n-au colaborat cu dușmani declarați sau ocupanți ai țării. Dar Rebreanu ori Goga? Al doilea a murit în 1938, așa că întrebarea cu privire la colaboraționismul lui e absurdă. Rebreanu a fost filogerman, nu însă nazist iar onorurile de care e acuzat a fi beneficiat (de către Ion Caraion și Nicolae Carandino, în articole scrise la moartea sa, în septembrie 1944) trebuie așezate la locul lor în împrejurările date și
Despre colaboraționism by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16870_a_18195]
-
cofeinizează" banala existență stînd la palavre și pregătind o partidă de "ruletă reusească". Linoleumul din bucătărie este acoperit cu ziare ("Mai țineți minte ce mizerie am făcut data trecută?", spune una dintre ele) și jocul poate începe. Comentînd cu vehemență absurdele oferte speciale dintr-un supermarket, prima dintre ele apasă pe trăgaci. Nimic, deși tu, ca spectator, sari din scaun. La fel și a doua. Și a treia. E genul de comedie neagră - absurdă, evident - care, în mod normal, s-ar
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]
-
și jocul poate începe. Comentînd cu vehemență absurdele oferte speciale dintr-un supermarket, prima dintre ele apasă pe trăgaci. Nimic, deși tu, ca spectator, sari din scaun. La fel și a doua. Și a treia. E genul de comedie neagră - absurdă, evident - care, în mod normal, s-ar sfîrși cu sînge pe pereți, dar care te-ndemnă să crezi că, totuși, finalul va aduce cu el o surpriză. Ei bine, surpriza vine; iar aceasta se numește... sînge pe pereți. Sau cît
Cinematograful în Evul Mediu by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/16881_a_18206]
-
obosit de viață și halucinat pînă la demență efectivă. Cred că G. Călinescu, firește în Istoria literaturii... din 1941, nu a surprins cum se cuvine formula sufletească a personajului, cînd afirmă: "O anume incoerență voită și o acceptare nepăsătoare a absurdului, în scopul de a da impresia unei înregistrări autentice a vieții interioare învăluie paginile cărții într-o aparență de ermetism. Noul tînăr suferă de un rău al veacului ce nu mai provine din blazare ci, dimpotrivă, dintr-o prea mare
Un scriitor de raftul doi by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16877_a_18202]