461 matches
-
face printr-un gârlici larg, cu balconul deasupra. Acoperișul este din tablă, în patru ape, cu pantă lină. La început avea jgheaburi de lemn de jur împrejurul streașinei largi. În jur avea o curte mare, cu mulți pomi, viță de vie și acareturi, fântână, grajd, cotețe, magazie ,pătul și șopron, numit șofru. Cam aceasta era în general aranjarea caselor din Covei, multe din ele fiind din chirpici sau chiar din paiantă. Fiind situat în plină câmpie, satul abia de se zărește de departe
Covei, Dolj () [Corola-website/Science/300396_a_301725]
-
str. 1 Decembrie 1918), ci mai retras (între conac și strada 1 Decembrie 1918 există câteva rânduri de blocuri noi). În preajma acestei construcții frumoase, cu un acoperiș ce atrăgea pe vremuri atenția prin țiglele de un roșu aprins, se aflau acareturile: grajdul cu cai de trăsură, șura, o fierărie, locuința administratorului moșiei. În parcul castelului era un lac, alimentat continuu cu apa ce izvora dintr-o movilă invecinată. Lacul comunica printr-un canal cu lacul conacului învecinat (Szentkereszty Zsigmond - Bethlen Ödön
Conacul Paget din Câmpia Turzii () [Corola-website/Science/307397_a_308726]
-
concludentă a vieții țăranilor, a spiritului lor de inventivitate, remarcabilului lor simț artistic, Muzeul Satului încearcă să reconstituie, într-un cadru natural generos, ambianța intimă a fiecărei locuințe și reușește acest lucru aducând, în jurul fiecărei gospodării, hambarele, grajdurile și celelalte acareturi, gardurile lucrate din lemn, nuiele sau chirpici, porțile modeste sau impunătoare, interioarele cu mobilierul specific, uneltele de munca, vasele, covoarele și alte țesături etc. Echipele de specialiști și studenți, conduse de profesorii D. Gusti și H.H. Stahl, au achiziționat din
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” () [Corola-website/Science/302254_a_303583]
-
de la începutul secolului al XX-lea, reunește sub același acoperiș un grajd spațios și o cămară separate de aria șurii (spațiul liber unde se putea intra cu carul pentru a arunca fânul în pod și unde erau depozitate utilaje și acareturi). În cadrul muzeului, grajdul este folosit pentru păstrarea instrumentelor de lucru ale restauratorilor. Poarta datează din al doilea sfert al secolului al XX-lea și este construită din stâlpi masivi de rășinoase, accesul persoanelor și cel cu căruța făcându-se separat
Muzeul Satului Bucovinean () [Corola-website/Science/309181_a_310510]
-
curte închisă” de factură agro-pastorală, cu elemente clare pentru „gospodăria cu curte dublă” (oborul sau ograda animalelor și oborul sau curtea casei). Studiile efectuate au evidențiat grija țăranilor față de animale dar și față de condițiile climatice, în ceea ce privește dispunerea casei sau a acareturilor față de punctele cardinale. Începând cu anul 2002, în ultima duminică a lunii iunie, la Luncavița are loc ""Sărbătoarea Teilor"". În anul 2011, Luncavița a fost una din primele localități din România care a aderat la sistemul „ghișeul.ro” de plată
Comuna Luncavița, Tulcea () [Corola-website/Science/310831_a_312160]
-
stil de lucru cu privire la pregătirea ședințelor de pictură, care semănau cel mai bine cu secvențele ce apar într-o superproducție cinematografică. Pictorul Verona era însoțit de adevărate caravane organizate cu ajutoare care cărau materialele necesare (pânze, umbrele de soare, vopsele, acareturi, șevalete, etc.) pe mai mulți kilometri spre locul ales cu mare atenție dinainte. Alături de caravană mergeau și o liotă imensă de oameni - modele ale "horelor" pe care urma să le realizeze. Anterior acestor deplasări Verona făcea numeroase studii pregătitoare precum și
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
zonă a României. Premergător acestor studii, se remarcă informațiile ce se pot desprinde din actele judecătorești ale magistratului din Brașov. În acestea se regăsesc de multe ori date despre situația celor ce au neînțelegeri de rezolvat: așezarea satului, structura gospodăriei, acareturile acesteia, materialul din care e construită și vechimea ei, piesele de mobilier din interiorul casei, uneltele din gospodărie și ustensilele casnice, mijloacele de transport și modul lor de folosire, piesele de îmbrăcăminte, felul și proveniența lor. De asemenea sunt consemnate
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
doua jumătate a secolului XIX încep să apară casele cu două caturi, mai ales la oraș, în timp ce la sate ele rămân în continuare cu un singur etaj, multă vreme. Specifice Branului îi sunt grajdiul de oi lipit în exterior de acareturi precum și gospodăriile cu ocol întărit. Aceste tipuri de gospodării prezintă așezarea acareturilor pe toate laturile ocolului, formând o mică cetate întărită. Fața construcțiilor — realizate din lemn — este orientată către interior, iar curtea se pietruiește de cele mai multe ori. Casele sunt clădite
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
mai ales la oraș, în timp ce la sate ele rămân în continuare cu un singur etaj, multă vreme. Specifice Branului îi sunt grajdiul de oi lipit în exterior de acareturi precum și gospodăriile cu ocol întărit. Aceste tipuri de gospodării prezintă așezarea acareturilor pe toate laturile ocolului, formând o mică cetate întărită. Fața construcțiilor — realizate din lemn — este orientată către interior, iar curtea se pietruiește de cele mai multe ori. Casele sunt clădite „stânește”, bârnele fiind crestate la margini și suprapuse. Casele săsești aveau latura
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Botoșani din anul 2004, având codul , fiind format din două obiective: În anul 1850, familia căminarului Gheorghe Eminovici a cumpărat o moșie în satul Ipotești, unde va construi o casă cu toate acareturile ce pot întregi o gospodărie de oameni înstăriți. Casa avea trei camere: salonul familiei, biroul tatălui lui Eminescu și dormitorul mamei și surorilor poetului. În această casă a locuit familia Eminovici până în 1878. Mama poetului, Raluca Eminovici, a cumpărat cu
Casa memorială Mihai Eminescu de la Ipotești () [Corola-website/Science/313080_a_314409]
-
zona Cricovului Sărat, foișorul-culă de intrare (construit după modelul turlei-clopotniță a Vărbilei), fundațiile conacului propriu-zis, distrus la cutremurul din 1977 (24 de încăperi dispuse pe două nivele, operă a meșterului zidar Barbu Bezdedeanu de pe la mijlocul sec. al XIX-lea), ruinele acareturilor (magazii, grajduri și atenanse pentru argați, grăjdari, rândași și unde au fost tolerați să-și încheie zilele ultimul vlăstar al familiei Bellu și soția sa, o franțuzoaică modestă) și un parc monumental de cca. 5 ha., în care se afla
Monumente istorice ale orașului Urlați () [Corola-website/Science/313827_a_315156]
-
începând cu acest ultim an, spătarul a ridicat un spital cu 24 de paturi după modelul vechiului spital venețian „Santo Lazzaro e Medicanti“, spițerie „cu felurite leacuri și felurite buruieni tămăduitoare“, casă pentru chirurg, școală, odăi pentru dascăli și alte acareturi toate acestea fiind gata pe la 1714-1715 când nepotul său Ștefan le-a împrejmuit pe toate cu un zid. Pe la 1746 cei opt epitropi ai mănăstirii Colțea au considerat că este necesar să crescă veniturile veniturile așezămintelor ridicând un han care
Spitalul Clinic Colțea () [Corola-website/Science/314905_a_316234]
-
roagă pe frați să se odihnească câteva zile înainte de a porni mai departe. Cu banii aduși de Ion, Romi cumpără de la un oarecare Murray un lot de pământ cu suprafața de 10 acri (aproximativ 8 iugăre) și o casă cu acareturi. Chestionat de Traian, Romi îi spune că June este însărcinată și că nu poate să meargă spre casă până ce pruncul nu va fi în putere pentru a face față lungului drum spre Poplaca. Traian, Romi și June se duc să
Pruncul, petrolul și ardelenii () [Corola-website/Science/319420_a_320749]
-
Orehovița, proprietate a mănăstirii Târgoviște. Atunci, Ilinca Cioroboreanca cu fiii ei, Dumitru și Mihai, vând lui Barbu Capital Căluțoiu o parte din moșia din Cioroboreni. Această moșie se învecinează cu moșia Vînjului, o localitate în care își află «casele și acareturile» căpitanul de plai Barbu Căluțoiu. Din document reiese că Vînju Mare era, în 1772, o localitate deja constituită și suficient de puternică să fie cel puțin cea mai influentă a plaiului Blahnița, dacă nu chiar reședința acestuia. Pe aceste meleaguri
Vânju Mare () [Corola-website/Science/297201_a_298530]
-
ca să se citească în toate zilele pentru folosul obștii și pentru pomenirea dumisale. Martie 18 leat 7261 (1753)”". Evanghelia este considerată astăzi ca fiind dispărută. În anul 1758, cămărașul Ștefan Bosie a donat biserica de lemn din Zlodica, cu toate acareturile (via), către Epitropia Sf. Spiridon din Iași pentru a lor pomenire. Potrivit unui document, biserica de lemn din Zlodica, "fără tipic", aparținea în 1841 Mănăstirii "Sf. Spiridon" din Iași. Ca urmare a Legii privind secularizarea averilor mănăstirești din 1863, Biserica
Biserica de lemn din Zlodica () [Corola-website/Science/317178_a_318507]
-
nu cei interiori (rândunicile cuibăresc deseori în grajduri, poieți). Pe lângă asta, ei aleg construcțiile de piatră și cărămidă, și numai în lipsa acestora cuibăresc pe clădiri de lemn. Cuiburile se află, de obicei, sub un anumit acoperământ (acoperiș, pervazul ferestrelor, diferite acareturi). Sunt cazuri în care familia de lăstuni își face cuib pe o navă, însă ei nu bagă de seamă mișcarea vasului și sunt indiferenți la atenția pasagerilor. Unul și același cuib poate servi o familie ani de-a rândul, cu
Lăstun de casă () [Corola-website/Science/317234_a_318563]
-
de biserică) pentru a servi ca școală. Școala a fost demolată în 1817. La 14 februarie 1792, o comisie formată din șase târgoveți, între care parohul Apostolache Ioanovici, protopopul Ioan Carashevici, și epitropul Bălnar, a întocmit un „inventarium asupra tuturor acareturilor, vaselor bisericești, veșmintelor, cărților și altor bunuri mari și mici a bisericii hram: Sfânt: Marele Mucenic Dimitrie din târgul Sucevei înăuntru și afară precum s-au aflat în ziua de astăzi”, un manuscris cu 19 pagini. În inventar se specifică
Biserica Sfântul Dumitru din Suceava () [Corola-website/Science/316641_a_317970]
-
Rosetti (1888-1957), doctor în economie politică la München. Moșia Solești avea în 1919 o suprafață de 1.568 ha, din care 927 ha teren arabil și 641 ha teren necultivabil (din care 294 ha pădure, 19 ha drumuri, 18 ha acareturi, 11 ha plantații pometuri, 2 ha vie, 4 ha râpe, toate însumând 348 ha). În urma reformei agrare de după Primul Război Mondial au fost expropriate 648 de ha teren arabil, proprietarului rămânând restul de 279 ha. Moșia Solești avea în 1940
Conacul din Solești () [Corola-website/Science/316176_a_317505]
-
într-un document de prin 1783. După cum atestă documentele vremii, beizadeaua Alexandru Callimachi, fiul fostului domnitor Scarlat Callimachi (1812-1819) și al Smarandei Callimachi (născută Sturza), a construit între anii 1832-1841 un han în centrul satului Drăgușeni, plus o serie de acareturi. Au fost folosiți meșteri specializați în construcții (stoleri, lăcătuși și fierari, pietrari și cărămidari). Acest han era stație de poștalioane și loc de popas și de târg pentru negustorii care străbăteau Moldova. Hanul dispunea de odăi pentru musafiri, camere pentru
Hanul Drăgușeni () [Corola-website/Science/321692_a_323021]
-
să locuiască acolo până la naționalizarea conacului. Cu prilejul reformei agrare din 1921, țăranii din Țibănești au fost împroprietăriți cu peste o mie de hectare din moșia familiei Carp. În urma reformei agrare din 1945, moștenitorii familiei Carp au păstrat conacul și acareturile, plus 69 de hectare de teren. În martie 1949, proprietatea familiei Carp a fost confiscată de stat, printre clădirile preluate de autorități, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, aflându-se conacul cu 12 camere, o cramă, trei pivnițe, o
Conacul Carp din Țibănești () [Corola-website/Science/316362_a_317691]
-
său cel mai mic, Gheorghe (Iordache) Ghica-Deleni (1788-1854), „cu casele și toată pajijia casei de acolo, cu veniturile pietrelor de moară, cu heleșteele și poienele de acolo, cum și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
și prisaca cu stupi și cu tot codrul și cu toate celelalte acareturi și vite, cum și viile de la Cotnari și dughenele și cârciumile toate și cu tot locul din Târgul Hârlăului și moșiile Onești, Pașcani și Ozonești, cu toate acareturile de acolo”. Moșia va trece pe rând, prin moștenire, la Teodor Ghica-Deleni (1820-1865), Grigore Ghica-Deleni (1847-1938) și Teodor Ghica-Deleni (1885-1958). Între anii 1888-1889, Grigore Ghica-Deleni a făcut unele reparații, clădirea fiind reamenajată la începutul secolului al XX-lea de către arhitectul
Conacul Cantacuzino-Deleanu din Deleni () [Corola-website/Science/325995_a_327324]
-
Astfel, prin acest testament, a lăsat moșiile: Dăbuleni, din județul Romanați, Comojeni, Nedeia și Nedeița, Măceșul și Măceșul Mare (Sârbesc și Rumânesc) din județul Dolj și dealurile cu viile Cernăteștilor din județul Săcuieni. Aceste moșii, împreună cu pogoanele, dealurile, viile, bălțile, acareturile, gârlile (râuri și pârâuri) și veniturile din prețurile arenzilor. De asemenea, a mai lăsat unele case și prăvălii din București, cu chiriile cestora, ca după veniturile și arenzile luate de pe moșii să întrețină cheltuielile spitalului, pentru șaizeci de bolnavi, iar
Spitalul Brâncovenesc () [Corola-website/Science/326472_a_327801]
-
ca și orașele învecinate Mechelen și Leuven au construit o mare piață de țesături, acoperită, la sud de Piața Mare. În acest moment, aceasta din urmă era încă haotic organizată, clădirile de pe margine având un amestec pestriț de grădini și acareturi neregulate. Primăria a expropriat și a demolat mai multe clădiri care încurcau Piața Mare și a definit formal perimetrul acesteia. Primăria din Bruxelles a fost construită în partea de sud a pieței în mai multe etape între 1401 și 1455
Piața Mare din Bruxelles () [Corola-website/Science/326535_a_327864]
-
din anul 2015, având codul de clasificare . Casa a fost construită pe la 1840 de marele logofăt Dumitrache Cantacuzino-Pașcanu și de Profira, soția sa. Casa, înconjurată cu un zid, avea în față o gradină mare cu arbori înalți iar în spate acareturile unei curți boierești: bucătăria, hambarele, grajdurile și locuințele robilor țigani. Casa logofătului Cantacuzino-Pașcanu era cunoscută ca una dintre cele mai renumite din vremea aceea, atât datorită arhitecturii, cât și prin sindrofiile și partidele de cărți care erau organizate aici. Domnitorului
Casa Cantacuzino-Pașcanu din Iași () [Corola-website/Science/326393_a_327722]