KorAP: Find »[drukola/base=acuzativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...45 >

1,110 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

Specificator al centrului Flexiune, care include grupul verbal: (6) GFlex 3 Spec Flex' GN 2 Flex GV Flex, centrul grupului GFlex, atribuie cazul nominativ nominalului din poziția [Spec, GFlex]. Cazul nominativ este atribuit prin acordul dintre centru și Spec, spre deosebire de acuzativ, atribuit prin guvernare (complementul direct este guvernat de centrul verbal) (L. Avram, 2003). În engleză, doar Flexiunea personală (engl. finite Inflection) poate atribui cazul nominativ. Verbele la forme nepersonale (infinitiv, gerunziu) nu pot să atribuie cazul nominativ: (7) a. He

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
cazului nominativ în română nu depinde de prezența flexiunii personale, deci de marcarea acordului subiect - predicat. 1.2.2. Subiectul în alte cazuri decât nominativ În limba română, există situații în care subiectul este în genitiv, în dativ sau în acuzativ (marcat prepozițional). Un context de acest tip îl reprezintă propozițiile neinterogative fără antecedent, cu pronume relative, în care relativul ocupă poziția de subiect sau precedă un nominal subiect. Când propoziția relativă neinterogativă este inserată într-o poziție sintactică a propoziției

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
reprezintă propozițiile neinterogative fără antecedent, cu pronume relative, în care relativul ocupă poziția de subiect sau precedă un nominal subiect. Când propoziția relativă neinterogativă este inserată într-o poziție sintactică a propoziției regente unde se atribuie cazul dativ, genitiv sau acuzativ (prepozițional), relativul ajunge să fie marcat pentru dativ, genitiv sau acuzativ. Astfel, cazul relativului este atribuit de un element din propoziția regentă, nu de verbul-predicat al cărui subiect îl constituie: (9) a. Hai fiecare pe la casa cui ne are. - subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
ocupă poziția de subiect sau precedă un nominal subiect. Când propoziția relativă neinterogativă este inserată într-o poziție sintactică a propoziției regente unde se atribuie cazul dativ, genitiv sau acuzativ (prepozițional), relativul ajunge să fie marcat pentru dativ, genitiv sau acuzativ. Astfel, cazul relativului este atribuit de un element din propoziția regentă, nu de verbul-predicat al cărui subiect îl constituie: (9) a. Hai fiecare pe la casa cui ne are. - subiectul este marcat pentru genitiv b. Îi dau oricui cere. - subiectul este

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
dau oricui cere. - subiectul este marcat pentru dativ c. Am trimis graficele oricăror persoane mi-au cerut acest lucru. - subiectul este marcat pentru dativ d. Îi trimit la care îmi cere primul. - subiectul este marcat cu o prepoziție care atribuie acuzativul (la)42. Conform GALR (II: 350), un alt tip de context cu subiect în al caz decât nominativul implică sintagme partitive în care N1 nu este lexicalizat: (10) a. Au câștigat de-ai noștri. (cf. GALR, II: 350) b. Au

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Sintagmele calificative Sintagmele calificative au structura N1 de N2, în care N1 exprimă o calificare - de obicei, cu conotație afectivă - a N2. N1 poate fi substantiv sau adjectiv cu articol definit. N2 poate fi substantiv sau pronume personal, în cazul acuzativ, atribuit de prepoziția de. Poziția N2 poate fi ocupată de pronume doar dacă N1 este adjectiv: (144) a. o bijuterie de automobil, un munte de femeie, o mândrețe de hotel b. deșteptul de tine, bieții de noi, curajoasa de Maria

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
I / *is I. b. The culprit is me / *am me / *am I / *is I. (cf. Heycock, 2009) (24) The cause of the riot is / *are some pictures of the wall. (cf. Heycock, 2009) În (23), al doilea nominal este în acuzativ, ceea ce se corelează cu faptul că acordul nu se face cu acest nominal. Dacă s-ar face acordul cu acesta, ar trebui să fie în nominativ. Faptul că este imposibil nominativul (*...is I) derivă probabil dintr-o constrângere care limitează

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
contraveni regulii ca acordul să se facă cu N1. Ca să nu intervină această "competiție" ireconciliabilă pentru acord între N1 (favorizat structural pentru acord) și N2 (favorizat de faptul că acordul este legat de atribuirea cazului nominativ), se utilizează forma de acuzativ a lui N2. Acordul se corelează astfel cu atribuirea cazului - al doilea nominal nu poate avea formă de nominativ pentru că nu intră într-o relație de acord cu verbul-predicat, iar într-o propoziție nu pot fi două nominale în nominativ

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
cu atribuirea cazului - al doilea nominal nu poate avea formă de nominativ pentru că nu intră într-o relație de acord cu verbul-predicat, iar într-o propoziție nu pot fi două nominale în nominativ. În consecință, al doilea nominal primește cazul acuzativ nu pentru că acesta este cerut structural, ci pentru că nominativul nu este disponibil. În italiană, portugheza europeană și, în anumite condiții, în cea braziliană acordul se face cu N2, la fel ca în română: (25) a. La causa della rivolta sono

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
centru Acord. Dacă nominativul este verificat astfel, conform ipotezei că propoziția este o proiecție a Acordului, iar subiectul este specificatorul său, era firesc să se extindă și să se uniformizeze teoria despre verificarea cazului și să se propună verificarea cazului acuzativ într-o configurație asemănătoare. Prin urmare, a apărut ipoteza existenței unei proiecții Acord în preajma verbelor tranzitive, mai precis, între Timp și GV, pentru verificarea trăsăturii Acuzativ. Aceasta ar fi declanșată sau activată de caracteristica tranzitivă a verbului, mai precis, de

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și să se uniformizeze teoria despre verificarea cazului și să se propună verificarea cazului acuzativ într-o configurație asemănătoare. Prin urmare, a apărut ipoteza existenței unei proiecții Acord în preajma verbelor tranzitive, mai precis, între Timp și GV, pentru verificarea trăsăturii Acuzativ. Aceasta ar fi declanșată sau activată de caracteristica tranzitivă a verbului, mai precis, de trăsătura Caz conținută de informația lexicală a verbului tranzitiv. Această activare poate fi analizată ca rezultat al unei operații de verificare implicând ridicarea verbului-centru la AcordO

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
DC nu este posibilă Conform GALR (II, 432-436), dublarea complementului indirect nu este posibilă dacă: (i) CI este exprimat prin clitic deictic, antepus verbului (7) Îmi tună și-mi fulgeră. (ii) CI este subordonat unui verb cu pronume reflexiv în acuzativ, obligatoriu la persoanele I sau a II-a (Mă adresez ție / lui Ion). 2.2.3. DC este facultativă Dublarea CI este facultativă dacă acesta este postpus și are trăsăturile +animat, -uman : (8) Mama (îi) dă pisicii carne de vită

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și semantică. Conform GALR (I, 269), nimeni este nonseparativ, iar niciunul este separativ. Considerăm că această trăsătură semantică poate justifica prezența sau absența cliticului de dublare în (29) și (30). (ii) pronumele nimeni nu marchează morfologic genul (la nominativ și acuzativ, cel puțin), dar se folosește în contexte de masculin (se poate considera că forma de masculin singular este forma nemarcată, engl. default). El impune acordul la masculin singular adjectivului sau participiului: (32) Nimeni nu a fost văzut / *văzută / *văzuți / *văzute

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
S-a observat prezența cliticului în foarte multe dintre contextele cu prepoziție (pe în română, a în spaniolă, ambele limbi cu DC) și că DC nu este prezentă în limbile care nu dispun de un mijloc alternativ de a marca acuzativul (cum ar fi prepoziția). Prin urmare, a apărut ideea că dublarea este strâns legată de posibilitatea de a marca acuzativul prin pe. Așa s-a născut ipoteza că elementul clitic absoarbe cazul, astfel încât verbul nu mai poate atribui caz nominalului

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
cu DC) și că DC nu este prezentă în limbile care nu dispun de un mijloc alternativ de a marca acuzativul (cum ar fi prepoziția). Prin urmare, a apărut ideea că dublarea este strâns legată de posibilitatea de a marca acuzativul prin pe. Așa s-a născut ipoteza că elementul clitic absoarbe cazul, astfel încât verbul nu mai poate atribui caz nominalului coreferent. Prin urmare, este inserată prepoziția (gramaticalizată 171) pe, ca un mijloc de a atribui caz nominalului. Cliticul și nominalul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
articulat indefinit poate fi +specific în context). (vi) Conform lui Van Peteghem (2003-2004), DC are rolul de a marca structura argumentală a verbului și de a preciza cazul atribuit de verb. Cliticul este utilizat atunci când argumentul este marcat indirect (prin acuzativul prepozițional), când are anumite caracteristici atipice (este +specific) sau ocupă o poziție noncanonică (este antepus). Capitolul 9. ACORDUL ÎN LIMBA VORBITĂ Observațiile din acest capitol se bazează pe fișele de monitorizare a unor posturi de radio și de televiziune, efectuate

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
coreferențial cu manechinul, a fost lexicalizat anterior: (i) Magdalena Frackowiak, modelul de origine poloneză este starul campaniei publicitare a label-ului Reserved. Manechinul a fost fotografiată de catre artiștii... (http://fashjour.com/2011/03/23/reserved-campania-publicitara-pentru-primavara-vara-2011/) 42 Faptul că prepoziția la atribuie acuzativ este evident în contextele cu pronume personal, acesta având forme diferite de nominativ și acuzativ: la mine, la tine, nu *la eu, *la tu. 43 Cu sens metaforic, verbele a tuna și a fulgera acceptă subiect: (i) Ion tună și

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
starul campaniei publicitare a label-ului Reserved. Manechinul a fost fotografiată de catre artiștii... (http://fashjour.com/2011/03/23/reserved-campania-publicitara-pentru-primavara-vara-2011/) 42 Faptul că prepoziția la atribuie acuzativ este evident în contextele cu pronume personal, acesta având forme diferite de nominativ și acuzativ: la mine, la tine, nu *la eu, *la tu. 43 Cu sens metaforic, verbele a tuna și a fulgera acceptă subiect: (i) Ion tună și fulgeră, e foarte supărat. 44 De la engl. pronoun-dropping, "căderea pronumelui". 45 Semnul % indică faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
suportul lor verbal, au rolul de a transfera asupra verbului particularitățile de gen, număr, persoană și caz ale obiectelor." (2001: 17). 164 Coppock (2004) propune ca generalizarea să fie corectată în sensul că verbul se acordă doar cu nominalul în acuzativ căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
de a transfera asupra verbului particularitățile de gen, număr, persoană și caz ale obiectelor." (2001: 17). 164 Coppock (2004) propune ca generalizarea să fie corectată în sensul că verbul se acordă doar cu nominalul în acuzativ căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în acuzativ din propoziție. 165 La

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
2004) propune ca generalizarea să fie corectată în sensul că verbul se acordă doar cu nominalul în acuzativ căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în acuzativ din propoziție. 165 La Fuß (2005), acesta nu este un criteriu separat, ci este legat de primul. Obligativitatea acordului este foarte importantă

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în acuzativ din propoziție. 165 La Fuß (2005), acesta nu este un criteriu separat, ci este legat de primul. Obligativitatea acordului este foarte importantă și poate fi separată de coocurența mărcilor de acord cu nominalul argument, astfel încât o voi considera un criteriu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
la contextele în care se dublează un complement direct, vezi cap. 9. Acordul în limba vorbită. 169 Aceste combinații nu sunt posibile la toate persoanele și numerele. 170 Cuiva este forma de dativ a pronumelui cineva, care la nominativ și acuzativ nu marchează genul, însă la genitiv și dativ are o morfologie de tip masculin (comp. cu nimănui, acestuia, vreunuia, altuia etc.). 171 Prepoziția pe nu mai are sensul locativ inițial, ci a devenit un element (semi)funcțional. Pentru un studiu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

zile după susținerea tezei. martie 2010 Adina Dragomirescu Cuprins Introducere.............................................................................................................. 11 Abrevieri.................................................................................................................. 15 Capitolul 1: Ergativitatea din perspectivă tipologică.......................................... 17 1. Din istoricul studiilor despre ergativitate.................................................... 17 2. Ce este ergativitatea?.................................................................................. 18 2.1. Definiție................................................................................................ 18 2.2. Clasificarea tipologică acuzativ/ergativ acoperă toate limbile lumii?. 19 3. Tipuri de ergativitate................................................................................... 20 3.1. Ergativitatea morfologică (intrapropozițională).................................... 20 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale............................................................................... 21 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Tipuri de ergativitate................................................................................... 20 3.1. Ergativitatea morfologică (intrapropozițională).................................... 20 3.1.1. Posibilități de marcare a relațiilor sintactice intrapropoziționale............................................................................... 21 3.1.2. Alte aspecte care influențează încadrarea tipologică a unei limbi.......................................................................................... 21 3.1.3. Partiția morfologică ergativ−acuzativ. Factorii care influențează alegerea sistemului............................................................................... 23 3.2. Ergativitatea sintactică (interpropozițională)........................................ 27 3.2.1. Limbi cu pivot S/ A...................................................................... 27 3.2.2. Limbi cu pivot S/O...................................................................... 28 3.2.3. Limbi cu pivot mixt..................................................................... 29 3.3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]