1,484 matches
-
caracter ilicit, datorat nu atît mecanismelor de exploatare a sistemului, cît mai ales viziunii despre rolul închisorii și al pedespei în societate, care impune o ruptură radicală cu exteriorul și căutarea bunăstării (chiar a fericirii) în interiorul zidurilor. Consecințele acestor ritualuri adaptative pot fi observate în statisticile oficiale care prezintă România ca țara cu cel mai mare număr de recidiviști din Europa deci de persoane care învață atît de bine să trăiască în lumea carcerală încît aceasta devine pentru ei singura lume
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
și combinații pentru suportarea obstacolelor: Dacă aceste obstacole ar fi îndepărtate dintr-o dată, s-ar trezi într-un vid care, poate, s-ar dovedi mult mai dureros"104. Din punct de vedere al eficienței, corectitudinii și normalității sistemului punitiv, ritualurile adaptative ar trebui să contribuie la reafirmarea integrității, demnității și valorii fundamentale a individului, și nu la acceptarea viziunii conform căreia deținutul este o scursură a societății și nici cadrele nu sînt mai presus, de vreme ce lucrează cu deșeuri și gunoaie. Ritualurile
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
somatice difuze, iar pe plan psihic stări de anxietate; egocentrism, centrare pe plăceri personale și distracții, nivel al eficienței intelectuale sub medie, nesiguranță de sine și interese înguste"107. Degradarea comportamentelor umane în închisoare permisă prin ritualurile inițiatice și cele adaptative continuă cu agresiunile fizice. După K. Lorenz și I. Eibl-Eibesfeldt, agresivitatea apare din dorința de conservare a personalității, fiind vitală pentru supraviețuirea într-un mediu ostil, care impune restricții în satisfacerea unor nevoi elementare: de hrană, adăpost, dragoste etc. " Tendința
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
puțin admirate și apreciate pentru ceea ce fac în închisoare, tînjind după recunoașterea și aprobarea populației, atît din interiorul zidurilor cît și din afara lor. Preocuparea excesivă pentru imagine îi face să renunțe la convingerile lor personale și să se conformeze ritualurilor adaptative. Valoarea de sprijin e respinsă de mai mult de jumătate din angajați și un sfert din arestați. Condamnații par mai dornici să fie tratați cu înțelegere și toleranță decît angajații. Blîndețea și încurajarea sînt elemente de slăbiciune rapid întoarse împotriva
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
scărilor locul preferat de gardieni în zilele toride. Toate rugămințile deținuților de a fi lăsați pe culoare, în subsolurile clădirilor, în ateliere, birouri sau în alte asemenea paradisuri climaterice sînt respinse pe motivul încălcării regulamentului de ordine interioară. Majoritatea strategiilor adaptative din timpul verii vizează sporirea accesului la aceste spații de culise, "geografii ale libertății" cum le-a numit Erving Goffman. Deformat, dereglat, anesteziindu-i-se trăirile și emoțiile, corpul trece printr-o desensibilizare psihică și fizică, vizibilă în ușurința cu care suportă
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
INTRODUCERE / 5 Definiția culturii / 7 Definiția civilizației / 10 Metodologia / 14 ELEMENTELE CULTURII PENITENCIARE / 19 Simbolurile / 19 Spațiul / 23 Timpul / 28 Limbajul / 34 Comunicarea non-verbală / 35 Limbajul oficial / 39 Argoul penitenciar / 43 Folclorul / 51 Ritualurile / 56 Ritualurile de inițiere / 63 Ritualurile adaptative / 70 Ritualurile contestatare / 77 Eroii / 85 Lumea arestaților / 89 Comunitatea cadrelor / 95 Valorile / 99 Ierarhia valorilor categoriale / 100 Tipologia valorilor personale și interpersonale / 102 Studiul valorilor finale și instrumentale / 106 Sistemele de valori și norme formale și informale / 109 DIMENSIUNILE
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
trebuie să se pună de acord, cedând, renunțând, făcând compromisuri, fie că-i lipsește forța sau mijloacele interioare care să o facă să fie așa cum ar dori ea. Din aceste motive, trebuie să admitem că o existență Împlinită este plastică, adaptativă, pe când una tensionată, conflictuală, se Înfățișează Întotdeauna ca un tip de existență problematică. Persoana și existența acesteia se Împlinesc prin cuplul de persoane. Existența comună este condiția echilibrului. Dar ea poate fi, În egală măsură, și condiția unor grave cauze
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
În acest cadru imaginea persoanei, modul ei de a se prezenta În lume din punct de vedere imagologic. Vom analiza numai atitudinile sau felul de a fi și de a acționa al persoanei În decursul existenței sale. Dată fiind plasticitatea adaptativă a existenței, modurile de a fi sau de a reacționa ale unei persoane sunt extrem de variate. Mai mult chiar decât atât, se pot remarca, la o aceeași persoană, o mare labilitate, de factură cameleonică, de a fi sau de a
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
natura Eului, este necesar să analizăm etapele formării lui. Aceasta are o mare importanță, Întrucât Eul nu este un element fix, dat o dată pentru totdeauna persoanei umane, ci el suferă numeroase transformări pe parcursul vieții individului, având un caracter de plasticitate adaptativă, În condițiile de normalitate psihică, sau dimpotrivă un caracter rigid și inadaptabil În raport cu situațiile vieții, fapt care-l plasează În registrul anormalității psihice. Mai există și o a treia eventualitate, când Eul poate avea un caracter negativ de factură perversă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Se respectă pe sine și pe ceilalți. Cunoaște măsura acțiunilor umane și respectă ierarhiile (statut și rolă celorlalți. Nu se angajează În acțiuni lipsite de sens sau negative, deși nu este lipsit de curaj. Respectă valorile. Are o mare plasticitate adaptativă. Evită obstacolele sau se angajează În luptă, alegând soluțiile cele mai raționale de rezolvare a impasului. Tipul de persoană deschisă caracterizează individul liber, atras de „situațiile deschise” ale vieții. În plan psihologic și moral este tipul de persoană echilibrată, stabilă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
excesive a structurilor. Flexibilitatea structurilor presupune capacitatea acestora de a fi în pas cu cerințele progresului tehnic, de a se putea adapta noilor schimbări și transformări pe care le trăiește societatea. Ea se opune inerției, rigidității, fixității structurilor, incapacității lor adaptative. Louis Armand (Armand, Drancourt, 1961, p. 88) consideră că inerția structurilor constituie principalul pericol pentru activitatea organizațiilor și a societății în general. Nu numai inerția structurilor, adăugăm noi, dar și mobilitatea lor prea mare ar fi un pericol la fel de grav
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
propriu al deciziei. Premisele modelului Am pornit de la ideea că ceea ce declanșează și susține întregul proces decizional sunt mecanismele motivaționale. În acest context am considerat că încercarea întreprinsă de March și Simon de a construi un model psihologic al comportamentului adaptativ motivat merită toată atenția. Cei doi autori propun o schemă generală a cestui tip de comportament pe care o prezentăm în figura 13.4. Fig. 13.4 - Schema comportamentului adaptativ motivat Schema conține în ea și o serie de ipoteze
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și Simon de a construi un model psihologic al comportamentului adaptativ motivat merită toată atenția. Cei doi autori propun o schemă generală a cestui tip de comportament pe care o prezentăm în figura 13.4. Fig. 13.4 - Schema comportamentului adaptativ motivat Schema conține în ea și o serie de ipoteze cum ar fi: cu cât satisfacția este mai mică, cu atât comportamentele de căutare desfășurate de individ vor fi mai numeroase; cu cât comportamentul de căutare va fi mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ceea ce declanșează un anumit comportament este un factor strict obiectiv care se repercutează asupra celor subiectivi, creează o stare psihologică aparte și numai împreună sau mediat de subiectivitatea individului, generează un lanț comportamental. Așadar, din categoria fenomenelor care declanșează comportamentul adaptativ motivat nu trebuie să neglijăm factorii obiectivi. În sfârșit, schema propusă și mai ales ipotezele formulate încorsetează parcă prea mult comportamentul uman într-o serie de relații cantitative direct sau invers proporționale, nepermițând o oarecare flexibilitate comportamentală și neținând seama
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
DEMING, W.E. (1986), Out of the Crisis, The Mit Press, Cambridge. ELDEN, M. (1968), „Socio-technical systems ideas as public policy in Norway: Evolving participation through worker-manager change”, Journal of Applied Behavioral Science, 22 (3), pp. 239-255. EMERY, F.E. (1976), „Adaptative Systems four our Future Governance”, National Labour Institute Bulletin, pp. 121-129. EMERY, F.E., THORSRUD, E. (1969), Form and Content in Industrial Democracy, Tavistock Publications, Londra. FUCINI, J., FUCINI, S. (1990), Working for the Japanese: Inside Mazda’s American Auto Plant
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
particularități specifice, în raport cu alte forme ale activității umane (joc, învățare didactică, creație) poate fi interpretată în sine, pur și simplu, ca un consum de energie în vederea realizării unui scop, deci ca un raport energetic între organism și mediu cu sens adaptativ, importanță având din acest punct de vedere conținutul și mai ales valorizarea ei; o putem apoi interpreta prin prisma condițiilor în care se desfășoară; în sfârșit, prin perspectiva finalității ei. Toate aceste aspecte ale muncii pot să constituie în stimuli
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
trebuința se manifestă din nou, ciclul se reia. Când trebuințele apar, iar satisfacerea este doar schițată, dar neatinsă, se instituie o stare tensională tipică conduitelor neterminate (Frőhlich, 1997, p. 262) Desprindem trei semnificații ale comportamentului motivat: 1) el are funcții adaptative, deoarece îl ajută pe individ să se adapteze solicitărilor realității; 2) reprezintă nu doar o cauză, ci și un mijloc (un instrument) prin intermediul căruia se realizează scopul; 3) prezența sau absența lui este pusă în evidență de realizarea scopului (în lipsa
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mai sus atenționează și asupra faptului că motivația presupune nu doar declanșarea și direcționarea acțiunilor, ci și menținerea lor. Atâta vreme cât comportamentul declanșat nu este menținut în actualitate până la consumarea adecvată a stării de necesitate, este greu de afirmat rolul său adaptativ. Datorită acestei caracteristici, comportamentul se prelungește și se perpetuează, mai ales când scopul nu a fost atins. O definiție și mai specială a motivației muncii a fost formulată de Pinder. El arată că motivația muncii # este un set de forțe
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
curând comprehensiv decât evaluativ; să lămurească natura conflictului; să accepte sentimentele părților implicate; să indice cui îi revine luarea deciziei finale; să propună reguli și proceduri pentru rezolvarea dezacordurilor; să vegheze asupra menținerii relațiilor între diverse părți; să creeze vectori adaptativi pentru a favoriza comunicarea între părți; să sugereze proceduri care facilitează rezolvarea problemelor (Schmidt,Tannenbaum, 2001, pp. 3-28). 3.4. Nivelul intergrupal Acest nou nivel de analiză se referă la conflictele care apar între grupuri. Relațiile dintre grupuri au constituit
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
român Horia Pitariu (2003, p. 14) care, pornind de la ea, a elaborat un model asupra stresului managerial); elaborarea unor definiții de lucru, însoțite neapărat de precizările de rigoare (de exemplu, Gibson, Ivancevich și Donnelly [1982Ț, definesc stresul ca un răspuns adaptativ, mediat de diferențe interindividuale și/sau procese psihice, răspuns care este consecința unei acțiuni/situații/eveniment din mediu și care solicită excesiv psihologic sau fizic o persoană; fiind o definiție de lucru, autorii fac o serie de precizări menite a
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mai puțin vizibile: definiția accentuează aspectele/efectele negative ale stresului, ceea ce nu înseamnă că acesta nu dispune și de aspecte/efecte pozitive; ea permite concentrarea pe condițiile specifice de mediu care sunt potențial surse de stres; pune accent pe răspunsul adaptativ, cea mai mare parte a răspunsurilor la stimulii de la locul de muncă nepresupunând adaptarea și, deci, nefiind potențial surse de stres. Modele explicativ-interpretative ale stresului organizațional Oricât de valoroase ar fi, paradigmele stresului organizațional/ocupațional nu au resurse să ofere
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
conformitatea indivizilor cu normele și mijloacele instituționalizate, așa încât devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o realitate efectivă. Paradigma conflictului social (Schuerkens, U., 2009, pp. 113-116) demonstrează faptul că devianța în toate formele sale este un răspuns adaptativ la condițiile de viață. Distribuția ratelor de devianță (și sancționarea ei) are loc în funcție de poziția de clasă (Rădulescu, S., Banciu, D., 1996). Preluând de la Marx și de la Wright Mills ideea că, nu consensul social, ci conflictul reprezintă principala condiție a
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
scop menținerea sistemului existent; * crime ale puterii executive (acte de corupție), săvârșite în diferite scopuri, toate având ca motivație menținerea pozițiilor de putere, prestigiu și bunăstare materială. Teoreticienii conflictului apreciază că, în toate formele ei, devianța a devenit un răspuns adaptativ la condițiile de viață ale capitalismului contemporan. Paradigma interacționalismului simbolic. Teoria etichetării (are ca reprezentanți pe Howard S. Becker, Edwin Lemert, Kai Erikson, Erving Goffman, Thomas Scheff). Problema fundamentală a acestei teorii constă în aflarea unui răspuns la întrebarea: de ce
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
1996), "Modeling the Etiology of Adolescent Substance Use: A Test of the Social Development Model", în Journal of Drug, 26(2), pp. 429-456. Chazal, J. (1983), L'Enfant Délinquant, 11 ed., Presses universitaires de France, Paris. Cloninger, C.R. (1987), "Neurogenetic adaptative mechanisms in alcoholism", în Science, 236, pp. 410-416. Cloninger, C. R., Sigvardsson, S., Bohman, M. (1996), "Type I and Type II Alcoholism: An Update", în Alcohol health & research world, 20(1), pp. 17-23. Comisia europeană, Special eurobarometer 332, (2010) http://ec
[Corola-publishinghouse/Science/84967_a_85752]
-
secvențelor aparent non-genice poate corespunde unei strategii ce vizează menținerea unei rezerve de secvențe funcționale redundante. Ipoteza lui Cavalier-Smith (1985) este că ADN-ul joacă un rol structural în determinarea volumului nuclear. Creșterea taliei genomului poate corespunde chiar unei strategii adaptative a organismelor cu slab nivel metabolic ca la salamandre de exemplu. După Scherrer (1989), ADN-ul genomic poate juca un rol fundamental în determinarea arhitecturii celulare. Aceste prime două ipoteze repun ideea că excesul de ADN este dezavantajos pentru organism
Prelegeri academice by ION I. BĂRA, ALINA BELŢIC, CSILLA IULIANA BĂRA () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92373]