2,048 matches
-
eu nu știu ce să-i fac. Mama gemea și își rotea capul dintr-o parte într-alta. Tanti Mae începuse să plângă. Probabil o trezise zgomotul, fiindcă tot părul îi atârna peste față în dezordine și printre lacrimi îi vedeam ochii adormiți și surprinși. — Trebuie să chemi un doctor, David, asta-i tot. Eu nu știu ce să-i fac. Începuse să plângă și mai tare și asta mă înspăimânta. Dar poți să mă ajuți s-o mut de-aici, tanti Mae, dup-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
afară. Mayfair la ora două jumătate dimineața era la fel de liniștit ca un cimitir, o liniște apăsătoare, și oricum îmi bâzâiau urechile, ca să compenseze. Ne pierduserăm de cuplul care venise cu noi, dar Tim, proaspăt ca un nou-născut, supraveghea un Phil adormit și o Baby terminată. Aerul rece era minunat. Cădea ploaia, o burniță răcoritoare. Nu-mi făceam griji; eram deja fleașcă de la transpirație. Ne-am îndreptat spre galerie, unde ne lăsaserăm mașinile. Baby făcuse abuz de substanțe toată noaptea, la toaletă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un pronume personal care să constituie individualitatea cuiva, eu sunt Bogdan. În spatele meu se află, speriat și tremurător, stupidul prinț Luca. Câmpii sub noi, jos de tot. Case. Bătrânul Kremlin rămâne repede în urmă, cu arhitectura sa superbă și acoperișurile adormite ca niște aripi de mult împietrite ori golite de viață. Orașul vechilor patimi și iubiri se depărtează tot mai mult, până ce rămâne un fir de cenușă. Iar rezolvarea problemei și aplicarea formulei deocamdată mă eludează. Albastrul covor magic zboară exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de afaceri la această vârstă, sau de grădinărit, unde mai pui că nici nu s-ar fi priceput. Să-l ucidă pe puști, strecurându-i otravă în paharul cu apă de la capul patului, strecurându-se el însuși, mârșav, pe lângă părinții adormiți ai acestui nou geniu, în încercarea de a-și duce odiosul plan la bun sfârșit? Nici vorbă. Nu că nu s-ar fi pretat într-un fel sau altul la așa ceva, pentru că numele la care muncise atâția amar de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
privească? Îmi amintesc acum, nu știu de ce, deși nu e nici timpul, nici locul, de felul în care au murit toți cei pe care-i știam și de faptul că le-am supraviețuit pentru a ajunge aici. Privindu-le fețele adormite și încremenite precum măștile, îmi dau seama că întotdeauna am vrut să vizitez, viu fiind, locul în care mergeau. Dar ce gând nesăbuit e acesta și cine își poate închipui că poate face așa ceva fără să plătească cu bunul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
să mă așez ușor la picioarele mamei. În timp ce mă așez, mă sprijin cu palmele de pat, ca să nu trosnească arcurile. Simt imediat sub palme cuvertura croșetată care acoperă patul în timpul zilei. Patul e gol. Dispare brusc mirosul cald al corpului adormit. Dar mă așez totuși; îmi întorc capul spre dulap și, în sfârșit, o văd pe mama. Capul ei e undeva sus, chiar deasupra dulapului, acolo unde se sfârșește ultimul lui ornament. Dar de ce s-a urcat acolo și pe ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
avut ce. Erau destui indivizi care îi datorau bani, dar se speriase prea tare de cât de ușor ajunseseră la el autoritățile, în ciuda măsurilor de precauție pe care și le luase. Știa că fiscul se mișcă greu, ca un uriaș adormit, dar la fel de bine știa și cât de periculos este acest uriaș atunci când se trezește. Se temea de anchetele pe care le puteau face autoritățile și știa ce aparat extins de investigații aveau la dispoziție. Era convins că deja toate persoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
amorțeala degetelor anchilozate, ce parcă se Împreunaseră Între ele, și să-și presimtă trupul Împovărat, inima care, iată, se Însuflețise, dar și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
farmecul povestirii și al lumii sale, pînă cînd suflarea dimineții mi-a dezmierdat fereastra și ochii mei istoviți au alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin steagul. Nu voiam să pierd vraja poveștii și nici să spun adio personajelor sale. Odată, l-am auzit pe un client
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
graba sau ceasul de mînă erau anacronisme futuriste. Portarul, ori poate că era doar o statuie În uniformă, abia dacă a clipit la sosirea mea. M-am strecurat pînă la primul etaj, binecuvîntînd paletele unui ventilator care susura printre cititorii adormiți, topindu-se ca niște cubulețe de gheață peste cărțile și ziarele lor. Silueta lui don Gustavo Barceló se contura lîngă geamurile unei galerii ce dădea spre grădina interioară a edificiului. În ciuda atmosferei aproape tropicale, librarul purta hainele sale obișnuite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
de prezența mea. Urma să iau cartea cu mine și să dispar pentru totdeauna din viața Clarei Barceló. Am ieșit din bibliotecă cu pași ușori. Ușa de la camera Clarei se Întrezărea În fundul coridorului. Mi-am Închipuit-o Întinsă În pat, adormită. Mi-am imaginat degetele mîngîindu-i gîtul, explorînd un trup pe care Îl memorasem de pură ignoranță. M-am Întors, pregătindu-mă să abandonez șase ani de himere, Însă ceva m-a oprit Înainte să ajung În sala de muzică. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Însă În cîteva secunde ochii i se Împăienjeniră și trupul Îi căzu fără vlagă. — Ascultați, aveți grijă, că omul ăsta e ca vai de el, și cu cît Îi dați Îl omorîți, zise doña Encarna. — N-aveți grijă. E doar adormit, zise doctorul, examinînd cicatricele care acopereau trupul famelic al lui Fermín. L-am văzut clătinînd din cap În tăcere. — Fills de puta, murmură el. — De la ce sînt cicatricele acelea, am Întrebat eu. Tăieturi? Doctorul Baró tăgădui, fără să-și ridice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
fizice. Presupuneam că niciodată n-a ținut prea mult la soțul ei și ceea ce luasem eu drept dragoste nu era decât reacția feminină la mângâieri, blândețe și confort, întrucât în mintea majorității femeilor acestea trec drept dragoste. Este un sentiment adormit capabil să fie stârnit de orice obiect, așa cum vița sălbatică poate să crească pe orice copac. Iar înțelepciunea lumii îi recunoaște forța atunci când o îndeamnă pe o fată să se mărite cu bărbatul care o vrea, dându-i asigurări că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
avea tot timpul un chip încrețit și voios. Gravul se ocupa cum putea de întreținerea domeniului și de tot felul de treburi mărunte. Cei doi ieșeau rareori. Și nu îi auzeai mai deloc. Nici procurorul nu era altfel. Casa părea adormită. Prin acoperișul unuia din turnuri curgea apă. O glicină mare, care fusese lăsată să crească în voie sufocase cu ramurile ei mai multe persiene. Câteva pietre crăpaseră din cauza gerului. Casa îmbătrânea, ca și oamenii. Destinat nu primea niciodată oaspeți. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
serviciul civil: opt sute de flăcăi scăpară astfel de vărsarea de sânge și de cerurile albastre. Opt sute de bărbați care pentru unii nici nu au existat și care se trezeau în fiecare dimineață într-un pat cald și în niște brațe adormite, și nu în tranșee mocirloase, pentru a merge să împingă vagonete, și nu cadavre. Ce noroc chior! Șuierul obuzelor, teama, prietenii care gem și mor la douăzeci de metri de tine, agățați în sârma ghimpată, șobolanii rozând cadavrele morților, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
aplauze și acum. Când povestea ea unui bărbat și ajungea cu textul la forma gurii ei, ăla rămânea căscat, întreba imediat: cum o cheamă pe actrița asta?, la ce teatru joacă? Vânătorii din ei se trezeau și ieșeau din pădurea adormită, mirosul feromonilor îi făcea să freamăte, toți visau să-i înfrumusețeze gura rotundă, unul care reușise îi făcuse și curul praf, vrusese până la rădăcină, a doua zi, Loredana a dus-o pe Căpșuna repede la medic (să nu știe Regizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
alea la engleză, la mate - că eu dintotdeauna am văzut-o studentă (oftează) -, dispărea fără să spună nimicuța. Mă întrebam mereu unde e, unde stă, poate e la film, speram asta, că-i plăcea filmul, a văzut „Frumoasa din pădurea adormită” de trei ori, și-l punea pe computer și stătea nemișcată acolo... un imn închinat iubirii, mami, asta e filmul ăsta: despre iubirea care ne vindecă pe toți. Rămânem întregi. Așa zicea Anita mea... (Oftează, se chinuie.) ( În timp ce Emma vorbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
erudit. Kerry, care știa să-i vadă, dincolo de flecăreala poetică, adâncimile solide, aproape respectabile, ale ființei, se amuza imens și-l punea să recite poezie cu orele, În timp ce el stătea Întins pe sofaua lui Amory, cu ochii Închiși, ascultând: „Dar adormită e sau trează? Gâtul ei De-aproape sărutat, ai are-o urmă purpurie Acolo unde sângele Îndurerat e-mpiedicat să iasă; Blând, blond, trup Înțepat mai palid cu o pată.“ — Grozav, spunea Kerry În șoaptă. Pe gustul lui Holiday ăl bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
refuzat. Strecurându-se sub plapumă, s-a Întrebat ce-i va spune el În scrisoarea trimisă mâine, cu poșta specială. Gura lui o tentase atât de tare... oare vreodată avea să...? „Paisprezece Îngeri le aveau În pază“, cânta Sally, cam adormită, În dormitorul ei. — La dracu’! a bombănit Isabelle, lovind cu pumnul perna până a făcut din ea un morman luxos și explorând prudentă răcoarea cearșafurilor. La dracu’! CARNAVAL În ceea ce privește clubul Princetonian, Amory Își realizase scopul. Snobii din anul trei, termometre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Nu pleci nicăieri, Amory. — El parcursese jumătate din distanța până la ușă. — Hai, Amory, rămâi cu noi! Ți-e rău sau ce? Stai o secundă jos. — Bea niște apă. — Bea niște brandy... Liftul era aproape, liftierul de culoare era pe jumătate adormit, palid ca bronzul livid... Vocea imploratoare a Axiei plutea În puțul liftului. Picioarele alea .. picioarele... Când liftul a ajuns la parter, picioarele i-au intrat În câmpul vizual, În lumina electrică bolnăvicioasă din holul mozaicat. PE ULICIOARĂ Luna Înainta spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Tu ce fel de chip ai zărit acum? Sau nu, a adăugat el iute, mai bine nu-mi spune. I-a povestit totul lui Tom. Era miezul nopții când a terminat și după aceea, cu toate luminile aprinse și cam adormiți, cei doi băieți și-au citit unul altuia, tremurând, din Noul Machiavelli până când zorii coborât au peste Witherspoon Hall și ziarul The Princetonian a fost aruncat la intrare și păsările de mai au salutat soarele după ploaia nopții abia Încheiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Înțelegi? - Înțeleg. - Scapi ieftin, al dracului de ieftin, dar... - Mai lasă, a zis iute Amory. Să ieșim de-aici. Nu avem nevoie de un discurs de adio. Olson a trecut prin baie și a aruncat o privire grăbită către forma adormită a lui Alec. Pe urmă a stins luminile și le-a făcut semn să-l urmeze. Intrând În ascensor, Amory a cedat dorinței de a da un semn de bravură. A Întins mâna și l-a bătut ușor pe Olson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
am disimulat eu durerea pe care mi-o provoacă de fiecare dată amintirea Contesei. Cred că l-am supărat și pe el, pentru că și-a dat ochii peste cap și a leșinat. Sensibil tipu. Și seamănă puțin cu Mișu, așa adormit. Ziceam de simțul aventurii. Nevastă-mea cânta cu Mișu Căsuța noastră. Și Mariana era mai blondă și mai frumoasă ca niciodată. Și i-am băgat mâna sub fustă, așa, pe sub masă. Și proasta râdea. Râdea și se uita când la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un confesor de neînlocuit? Contesa îl alesese pe Popa pentru că acesta îi salvase viața lui Horațiu. L-a aruncat din fața tramvaiului atât de prompt, atât de sigur pe sine, încât omul ăsta aparent dezgustător trebuia să aibă undeva, în adâncul adormit al sufletului său, vocația unui erou. Erou de la eros, își spuse Contesa oprind aparatul video cu un deget de alabastru. Erou din dragoste pentru umanitate. Și dacă ar renunța la planul său, dacă l-ar lăsa să-și vadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]