1,128 matches
-
hărăzește-mi o naștere ușoară, și tu, Postverta, întoarce-te cu spatele, ca să nu am parte de una grea și primejdioasă. Libația s-a încheiat. Iulius Herodes simte cum îl smucește cineva de togă. Întoarce capul, intrigat. Antonia îl prinde afectuos de braț: — În uter, pruncii stau cu capul în jos și cu picioarele în sus, nu după firea oamenilor, ci a arborilor. — A arborilor? repetă uluit Herodes. Comparația i se pare total nepotrivită. — Picioarele sunt ramurile, iar capul e ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-i întinde mâna, dar Diana nici nu se clintește. Prietena lui Ben, adaugă ea. ― Ce? bolborosește Ben, care deodată, și-a dat seama cine e. ― Nu fi timid, dragă. Nu mai poate rămâne secret, nu? zice Sophie, și-și trece afectuos mâna prin părul lui. ― Dar...bolborosește Ben, dar ne-am văzut o singură dată. Ești colega de apartament a Jemimei, nu-i așa? Sophie ezită, însă doar pentru o fracțiune de secundă. ― Ai chef să te joci un pic, dragule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
cutremurat-o o prevestire, ca și cum făcea un mare sacrificiu rămânând singură. Mă simțeam prea dornic de a schimba atmosfera și nu puteam renunța la drum. l-am spus o ultimă vorbă, pe care am căutat să o fac cât mai afectuoasă posibil și am plecat. La Cavarna am jucat cărți, cu soții Axente, m-am plimbat pe ulița principală, prin lumea multă de la ora șase seara, am băut o cafea la o cafenea pitorească și la urmă, aducîndu-mi aminte de tristețea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
seară, ca să fie exactă la gară când plecam, a fugit într-o goană să se îmbrace, și mi-a fost milă de inima ei, ce bătea ca a unei păsărici speriate. Cu un minut înainte de plecarea trenului i-am spus afectuos: "Ce bună ești cu mine uneori și alteori ce rea! Poate ne vedem prea mult, am pierdut orice sfială și destăinuim tot ce gândim. Ce ar fi să amânăm revederea noastră cu o săptămînă?" Ne-am înțeles. Totuși, săptămâna viitoare
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fel, cu grijă, însă, să nu-și strice coafura complicată, apoi răbufni enervată: — Nu te mai saturi de Cilonus? îngâmfatul ăla răutăcios! Simțind asupra ei privirea severă a prietenei sale, Hippolita se opri și se întoarse către ea, apucându-i afectuos mâinile și dăruindu-i surâsul ei cel mai fermecător: — Hai! Nu mă privi așa întunecată! Știu că nu-l suferi, dar nu puteam să nu-l invit. Și, pe urmă, după prezicerile sumbre ale lui Cetegus, am mai mult ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
villa și din tricliniu ajungeau deja până la ele glasurile invitaților. Dându-și seama că Flavia se simțea umilită, Hippolita știu că trebuia să o mângâie. Se opri din nou și se întoarse spre ea, dar de această dată o îmbrățișă afectuos, prinzându-i privirea în ochii săi întunecați și seducători: — Te rog, sufletul meu, prezicerile lui Cetegus ne-au întristat deja destul. Mă căiesc că l-am chemat să vină. Să-l lăsăm să se ducă înapoi cu prezicerile lui triste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
te rog! Știi cât țin la prietenia noastră. Flavia, roșind ușor, o privi cu ochi aprinși: Ar putea fi mult mai mult decât atât; e de ajuns să vrei asta. Hippolita primi această curajoasă propunere de iubire cu un surâs afectuos și cu o fluturare a genelor. — Știu. Dar nu e acum momentul să vorbim despre asta. Haide, gata: acum zâmbește-mi și dă-mi mâna, fiindcă invitații ne așteaptă! învinsă și de astă dată, Flavia își înghiți o lacrimă, surâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
voce domoală și mângâietoare, spunându-i povești străvechi ale poporului său; în penumbra yurta-ei, jarul focului îi arunca reflexe mișcătoare pe chipul cu trăsături delicate, încadrat de cozile groase și negre, răsucite în dreptul urechilor. Balamber îi regăsise încă o dată privirea afectuoasă dar totodată melancolică și în care se oglindeau tainice depărtări, gestul totdeauna măsurat, umorul simplu, străin de orice malițiozitate, tipic pentru sufletele cele mai blânde. Deseori, acele viziuni se încheiau cu un avertisment sau cu o prezicere; continuând fără grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avea să se încheie bătălia. Nu se temea pentru sine, dar era foarte neliniștită pentru el. Când îl văzu că-și ia burduful de la gură, se apropie de el până aproape să-l atingă, căutând parcă, încă o dată, îmbrățișarea sa afectuoasă, ceea ce făcuse adesea din ziua când îl văzuse învingându-l pe Milone, fără să-i pese de ce spuneau tovarășii săi - ba chiar râdea de ei, și încă nici măcar pe ascuns. Ștergându-și buzele cu dosul mâinii, îi înapoie burduful. — Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a luat-o prea repede spre plop, înfrîngînd legile naturii. - Ai isprăvit itinerarul? m-a întrebat ea. Ai să-mi povesteștipe urmă tot, tot, nu-i așa?... ...Cum? Nu ești sigur că ai să faci excursia? Și zâmbetul ironic și afectuos i se stingea și i se aprindea mereu în ochi, ca și lucirea stelei de pe cer. După ce a dezbătut cu perfidie problema excursiei mele, a sărit din una în alta, și apoi, cu un aer speriat: - Iar fumezi? Știi câte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
alintă pianul, de cele mai multe ori parcă vrea să-l strivească. Azi, rugată, a venit la piano doamna M... A cântat sentimental serenada lui Schubert. Când a isprăvit, Adela a sărit, a îmbră-țișat-o, a sărutat-o pe amândoi obrajii cu o afectuoasă indulgență pentru sentimentalismul mamei sale. Uneori jucăm cărți, în zilele astea cenușii, când trebuie să punem măsuța la geam, ca să avem puțină lumină - verde din cauza copacilor de afară. Când câștigă, când învinge, căci nu jucăm pe nimic, Adela e fericită
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Doamnă! O secundă mi s-a părut o glumă, o farsă. Dar doamna Timotin nu putea face astfel de glume. Dacă cuvântul "doamnă" nu semăna cu fetița brună, în schimb "Matilda Ioan" era definiția ei reușită. Femeiușca mică, timidă și afectuoasă, cu părul bogat și greu, nu putea fi decât Matilda, iar ceea ce avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ca o formă a priori a cugetării, aruncând un văl de azur peste paginile cărților, peste priveliști, așa cum proiectezi, oriunde ți-ai întoarce privirile, rotundul soarelui apunând, rămas câtva timp în ochi. Strângerea treptată a confienței de altădată, a prieteniei afectuoase pentru ea. Dorința arzătoare de a-i sacrifica totul și mai ales libertatea mea. Sentimentul de teroare față de ființa care singură poate da și lua viața. Dispariția totală a trecutului, anihilat de existența ei, și, cum nu pot plasa în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ideea asta cu răspunderea generală. Pe bucățele s-a ajuns aici. E ca și cum În loc de o pădure cu copaci enormi te-ai gândi la plante mici cu rădăcini superficiale. Civilizația modernă nu mai creează mari fenomene individuale. Răposatul Arkin, În general afectuos și indulgent, știa cum s-o facă pe Margotte să tacă din gură. Era un bărbat Înalt, splendid, pe jumătate chel, mustăcios, cu un creier subtil În cap. Teoria politică Îi fusese domeniul. Preda la Hunter College - preda pentru femei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
vorbiți, este absolut imperativ. N-au auzit niciodată un punct de vedere ca al dumneavoastră, spuse Feffer. Cămașa roz de oxford Îi Întețea culoarea feței. Barba, nasul drept, mare, senzual Îl făceau să arate ca François Premier. Un personaj repezit, afectuos, perseverent, vulcanic, Întreprinzător. Avea bani băgați În bursă. Era vicepreședintele unei companii de asigurări guatemaleze pentru lucrătorii de cale ferată. Specializarea sa la universitate era istoria diplomației. Aparținea unei societăți prin corespondență numită Clubul Miniștrilor de Externe. Membrii săi alegeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nume emancipat: Artur. Sammler regretă că nu era atât de bun la amintiri de familie. Contactele contemporane fiind oarecum nesatisfăcătoare, l-ar fi ajutat bucuros pe Gruner să clădească trecutul. — Îl iubeam pe bătrânul Hessid. Știi, eram un copil foarte afectuos. Sunt sigur că erai, zise Sammler. Abia și-l amintea pe Gruner când era copil. Ridicându-se În picioare, spuse: — Nu te obosesc cu o vizită lungă. — O, nu mă obosești. Dar probabil că ai lucruri de făcut. La biblioteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
tine. — Mda. Soția ta, poate? — Nu, nu. Feffer zâmbi repede, și continuă repede, așezându-se pe marginea băncii. Purta o jachetă albastru Închis cu rever dublu și cu nasturi mari sidefii. Brațul i se puse pe spătarul băncii și rămase afectuos lângă umărul lui Sammler. — Nu soția. Doar o fată pe care o mai fut din când În când și de care am grijă. — Înțeleg. Totul pare atât de rapid. Brusc am senzația că e ceva electronic apropo de contactele tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
grădină, spuse Wallace. Wallace nu avea spirit de observație și Îl interesa prea puțin ce fac alții. Dar tocmai din acest motiv punea mare preț pe lucurile pe care totuși le observa. Ce observa prețuia. Întotdeauna se purtase amabil și afectuos cu Shula. Pe ce limbă le vorbește, poloneză? Pe limba schizofreniei, mai mult ca sigur. Îi citeam pe vremuri Alice În țara minunilor. Florile alea vorbitoare. Grădina cu flori vii. Sammler deschise ușa de la camera pacientului și Îl văzu ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pantofii dumneavoastră? — Mi-a fost greu să Îi Încalț și acum nu pot să le leg șireturile. Mai am o pereche acasă. Se poate să trecem pe la apartament? Doctorul vorbește despre dumneavoastră tot timpul. — Chiar așa? Este un om foarte afectuos. Nu vreau s-o vorbesc de rău pe doamna Gruner, dar știți cum era. — Nu foarte demonstrativă. Emil Închise ușa și, ocolind corect mașina, se așeză pe scaunul șoferului. — Ei, era foarte organizată, spuse el. Ca stăpână a casei, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
avea s-audă vocea lui Naji prin fereastră, însă zgomotul străzii era mult prea puternic: un bubuit constant, pe note joase. Femeia îl sunase deja de vreo douăsprezece ori numai că să audă vechiul mesaj înregistrat pe robot, un mesaj afectuos, pe care soțul ei îl compusese pe vremea când încă mai învăța engleza - „Numele, mulțumesc. Vă rog, lăsați mesaj. Eu sun înapoi” - și pe care Irene voia să-l audă iar și iar doar ca să se amăgească, preț de câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tânărul învățător, viitorul soț al Anei se afla la ora aceea la școală. Nu știam cum să-mi sucesc privirea pentru a o ocoli pe aceea a Anei și, după ce urcarăm cele câteva trepte ale cerdacului, mă îmbrățișai - pe jumătate afectuos, pe jumătate studiat, neutru - cu fiecare în parte, dar trebuie să recunosc - ceea ce nu ieșea la suprafață - cu o emoție egală cu sufocarea. Mă cuprinse - de necrezut - regretul că prin desființarea judecătoriei fusesem nevoit să părăsesc comuna, nu comuna ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mai, încoronarea primului rege; femeile erau atât de atente, deși subiectul nu le era străin, că aproape nu-mi observară intrarea în cameră, decât în momentul în care, înclinându-mă ușor, rostii, în pauza câtorva secunde, cu politețe, dar și afectuos - căci mărturisesc că-mi erau simpatice -: „Sărut mâinile, doamnelor!”. Ele îmi răspunseră în cor dezordonat: „Bună ziua!”, apoi una din ele adăugă: „Bine-ați venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel își reluă elanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
din cauza pastilelor. S-a încruntat: —Nu e normal, a spus. Ar trebui să ai coșmaruri. O să încerc, i-am promis. Ce fată bună. M-a sărutat pe frunte și a stins lumina. —Ai fost întotdeauna o fată bună, a exclamat afectuos din prag. Puțin bizară uneori, dar bună. Capitolul 7tc " Capitolul 7" De fapt, nu sunt deloc atât de bizară - mă rog, nu mai mult decât alții, doar că eu nu sunt la fel ca restul lumii. Toate cele patru surori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Hei, Anna! Leon și Aidan fuseseră prieteni din copilărie, dar, în formulă completă, cu mine și Dana, fusesem combinația ideală, toți patru ne potriviserăm de minune. Când nu scanda că lucrurile sunt oribile sau porcării, Dana era o persoană extrem de afectuoasă și de amuzantă. Obișnuiam să plecăm toți patru în weekend împreună. Am petrecut o săptămână în Hamptons vara trecută și fuseserăm împreună la schi în Utah în ianuarie. Obișnuiam să luăm cina împreună cam o dată pe săptămână - Leon era gurmand
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
e Neris Hemming. —Ai vorbit cu ea? Sosise Mitch. —Cu biroul ei. Mi-au zis că pot vorbi cu ea în opt-zece săptămâni. —Oau. Asta e grozav. Toată lumea a fost de acord că era fantastic. Urările lor erau atât de afectuoase și entuziasmul lor atât de sincer încât am uitat că motivul bucuriei noastre era, de fapt, foarte neobișnuit. Am intrat cu toții în cameră și Leisl a început. Și-a făcut apariția bătrâna mătușă Morag pentru Mackenzie și a reafirmat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]