460 matches
-
scriitor își poate oricînd apropria un gen literar al lumii la care aderă, cum a fost cazul, spre exemplu, al Elenei Văcărescu / Hélène Vacaresco și a poeziei sale cu adînci influențe parnasiene, sau al lui Cioran, în adoptarea formelor scurte, aforistice, sau al lui Eliade, cu povestirile sale existențialiste gidiene etc. Dar astăzi, producția romanescă se înscrie tot mai mult în ceea ce se numește deja "tradiția francofonă" și putem vorbi despre o formulă hibridă, care conciliază universuri simbolice distincte, aspirînd la
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ne e destul de puternică și nici iubirea destul de tare pentru a umple acel gol metafizic pe care îl resimțim cu toții. Marii înțelepți, din toate timpurile și din toate civilizațiile, nu vorbesc în povești, ci în pilde scurte, concentrate, în formule aforistice. Și în tăceri. Pentru că ei știu, ei au găsit. Romanul e o formă a lipsei de răspuns la marile întrebări ale vieții. Sau a fricii de un răspuns. El nu pretinde nici obiectivitate, nici adevăr. În vreme ce poezia nu se desfășoară
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
le exclude însă, există probabil în această afinitate naturală cu dezastrul o înclinație esențială a naturii românești. Nu e vorba doar de o permanentă poză retorică la Cioran, așa cum adesea i s-a reproșat ; dacă există artificiu în construcțiile sale aforistice, e mai degrabă rezultatul unei exigențe interioare, aceea a unui tip de luciditate aparte, care cere contradicției verbale să suplinească discontinuitățile și rupturile impuse de succesiunea evenimentelor din realitatea familiară. Constantin Noica considera că poporul nostru nu are vocația filosofării
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
indignare corect politică, îndeosebi în mediul francez, și ale cărui opinii spumoase se regăsesc în locuri dintre cele mai variate, de la scrieri literare la sfere teatrale, sau chiar publicitare. Drept e că, în acest sens, scriitorul e privilegiat de forma aforistică a gîndurilor sale, ce se pretează prin excelență la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
decât să știi cum că După cum ești mare și vrednic de muncă, Când te tocmești cere să-ți dea plată bună. Un prim ton umoristic vine din ușurința cu totul mecanică cu care se versifică chestiuni curente, cu o repeziciune aforistică de natura bufonadei: Sarea când e umedoasă arată ploaie sau nor, Iar când este uscăcioasă va fi timp dogoritor. Când nu arde focul bine și luminarea frumos Să fiți siguri că ne vine de undeva un nor gros. Orice copil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
știa el toate-anume; El știa să-njure bine Și cântece de rușine; Învățase și la fluier, Încă și din buză șuier, A se tăvăli-n gunoaie Ș-a se juca cu noroaie. Toate mașinăriile comediei sunt folosite, bineînțeles cu materie aforistică, monologul, dialogul cu replici simetrice, jocurile de a parte, micile bufonerii de limbaj sau de mimică, Povestea vorbei fiind o comedie a cuvintelor pure și o comedie umană, făcută din observații impersonale, surprinzătoare în totala lor lipsă de inedit. CILIBI
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nu de eroi, ci de forme, mai degrabă o dramă, de idei. Biografiile fiind înlăturate, scriitorii trăiesc numai prin operele lor, ca realizări integrale sau ca simple intenții, în caracterizări cu atât mai pregnante, cu cât mai succinte, uneori aproape aforistice. ă...î Scris în scopul de a informa pe români și pe străini asupra contribuției noastre la cultura europeană, compendiul Istoria literaturii române de G. Călinescu este cea mai importantă lucrare de acest fel întocmită la noi până astăzi. Cu excepția
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
VODĂ 1820-1873 MIHAIL KOGĂLNICEANU 1817-1891 (fig.81av). Pe revers, într-un pergament desfăcut cu partea de jos pe ramura de laur și înconjurat semicircular de inscripția ÎN AMINTIREA RIDICĂRII STATUILOR LOR ÎN IAȘI 1911, este redat un text cu valoare aforistica al regelui Carol I : „POPOARELE SE ONOREAZĂ PE ELE ÎNSĂȘI CÂND PĂSTREAZĂ ȘI ÎNCONJOARĂ CU DRAGOSTE MEMORIA MARILOR LOR PATRIOȚI” CAROL - semnătură autografa (81rv). După cum este lesne de înțeles, documentul medalistic reprodus consemnează în metal intenția autorităților de a dezveli
ALMA MATER IASSIENSIS ?N IMAGINI MEDALISTICE by ANDONE CUMP?TESCU () [Corola-publishinghouse/Science/84295_a_85620]
-
Odel ș.a.) combină ingrediente bine administrate: umorul negru, observația moravurilor dublată de satira caustică, recursul la fantastic, miraculos, la panoplia literaturii SF etc. Cu Pegasul troian (1976) V. inițiază exploatarea unei zone care avea să îi aducă un oarecare succes: aforistica, prezentă în volumele Îndreptar de greșelile altora (1978), subintitulat „afurisisme”, parțial în Cele mai frumoase nerozii (1981), în Școala tăcerii (1991), precum și în Pe scurt - Bref, volum bilingv. Aforismele sunt ghidușe, istețe, deloc marcate de pedanterie, combinând fericit rigorile tonului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
Spania, 1927, America și românii din America, 1930, ș.a.). Cât privește valoarea operei propriu-zis literare a lui I., aceasta este mai mult de ordin documentar. Versurile conservă un limbaj poetic vetust și cultivă discursivitatea abstractă, nu fără punctări de tip aforistic și expresii în genere vrednice de reținut, unele memorabile. Scriind îndeosebi drame istorice sau de inspirație mitologică și biblică, dar și câteva comedii și prelucrări de epos folcloric, I. este autorul a treizeci și șapte de piese de teatru destul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287605_a_288934]
-
relaționărilor, cei doi teoreticieni consideră că discursul postmodern este "în mod frecvent antidecât numai posterior teoriei moderne, iar în anumite forme contemporane el atacă însăși teoria, stigmatizând-o ca reducționistă și totalizatoare, în timp ce favorizează un mod de a scrie fragmentat, aforistic sau eseistic"162. Ideea pe care o putem extrage de aici este că în funcție de opțiunea pe care o fac autorii de a se înscrie (sau nu) într-o teorie sau alta, ei vor alege și un set specific de strategii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în afara acesteia. [...] Nietzsche este autorul în a cărui mare umbră am evoluat, dar fără să îmi doresc acest lucru și chiar fără s-o știu cu adevărat. Dacă îl regăsesc acum, aceasta se petrece fără îndoială pentru că revin la forma aforistică, în scriitură sau în fotografie..."576. Această metodă este completată, în special în La Transparence du Mal, de către "patologia socială", care aranjează pe mai multe niveluri diferite momente ale societății (de la disfuncționalități, accidente, până la anomie, anomalie, metastază etc.). Aplicarea acestei
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de comutare dintre vis și realitate, dintre real și iluzie". 566 Baudrillard însuși amintește de două forme de scriitură: "cea care aglomerează și construiește totalități și cea care, dimpotrivă, dispersează, atentă la detalii. Aceeași muncă asupra detaliului, fragmentarului, în scriitura aforistică sau în fotografie..." (D'un fragment l'autre. Entretiens avec François L'Yvonnet, p. 37). Este ușor să recunoaștem privilegierea celui de-al doilea tip de scriitură, precum și încadrarea propriei sale scriituri aici. 567 David Harvey, op. cit., p. 354. 568
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ritmul evocării se iuțește, privirea să treacă mai repede de la teză la antiteză și invers, făcînd naveta de la un cîmp la altul. Ultimul cînt (al VIII-lea) elucidează legenda și exprimă fără ocoluri morala poemului printr-un nou discurs (redus, aforistic) al lui Ștefan: „Așa scrie românul a sale fapte mari, Cu feru-n brazdă neagră!... Românul astăzi are Pămîntul său drept carte și pluguri cărturari...” Simbolismului genealogic leșesc Îi corespunde un simbolism al nobleței moldave: Coman de la Comana „un uriaș de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Parabolă literară în care V. exprimă ingenios probleme și adevăruri ale satului basarabean postbelic, romanul exploatează „gama întreagă a comicului: voioșia generală alternează cu intonația discretă a vocii autorului, solemnitatea verbului scade brusc și cade chiar în neutralitate epică, condensarea aforistică își are la polul opus un retorism despletit, farsa înlocuiește dezvăluirea dezacordului adânc dintre esență și aparență” (Mihai Cimpoi). Mulțimea de alegorii și simboluri, limbajul aluziv al protagoniștilor duc, dincolo de intriga construită în esență pe viața într-o gospodărie colectivă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290443_a_291772]
-
Scriitorilor (1972, 1980) și cu Premiul Academiei Române (1978). Liniștea pietrei ce se mistuie în statui, tăcerile uitate în vinuri, albul care este tăcerea cuvintelor, nucii care curg în somn, frunzele din copacul originar care rătăcesc pe cer sunt temele formulate aforistic în Umbra cuvintelor: „Și-ascult cum germinează statuile în munți”; „Un deget de aramă / bate în tăcerea ușii”. P. părăsește poezia și optează pentru eseul moralistic ce se revendică dintr-un romanesc al ideilor. Modelele lui sunt eseiștii spanioli (Unamuno
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
cu ochii mei cum trăiau oamenii și cum îi trăia viața și abia apoi, citind despre ei, am putut înțelege de ce arta nu-i lăsa să moară.6 Iată, la tot pasul, Alexa Visarion își încheie fraza, gândurile, în manieră aforistică, obligând cititorul să ducă mai departe meditația creatorilor, să probezeprinlucruri și fapte dinpropria viață ceea ce teatrul le oferă. Constant, autorul se raportează la lume, la "evenimentul direct", la "necesitățile acute ale prezentului"7, dar și la lumea personajelor, cu alte
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
morală și o filozofie. Își alege un aliat remarcabil în persoana dramaturgului (și scenaristului) Radu F. Alexandru, semnatarul unui scenariu încărcat de virtuți potențial dramatice și transparent constructului filmic, notabil prin firescul și inteligența replicilor, punctând situația banală sau înțelepciunea aforistică, relația psihologică sau satira vezicantă. Operând etajarea realității filmice, Visarion construiește sub parterul banalului cotidian, un subsol al subconștientului individual cu enigmele și dramele lui și etajele superioare ale unei filozofii de existență, tonic-optimiste, clar și precis conturate. Personalizarea discursului
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
păstrîndu-și aplombul, nu evită cu totul un nume fals, exprimînd deliciul, de o simpatică pedanterie, al filosofării, întîlnim și dincoace, pe alocuri, gustul, solemn, pentru sentențios. Dar nu-i mai puțin adevărat că autorului nu-i lipsește vocația pentru enunțul aforistic. Dacă, mizînd pe iradierea în spectru politic a textelor sale, Constantin Popa ar fi înclinat să-și renege una din temele recurente, aceea a cuplului în impas, m-aș feri să alunec în acest exclusivism care sărăcește oferta. Părerea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
Descântece de dragoste (1977), Patosul potrivirii (1980), Amiaza lucrurilor (1982), Cu viața de-o ființă (1982) și Mereu ucenic (1984), aceasta din urmă fiind cartea de referință a poetului. Îmbrățișând formele fixe (sonetul, gazelul, haiku, tanka), versul dobândește o concentrare aforistică. R. are cultul strămoșilor și al naturii-mamă, într-un sistem de imagini pitoresc și antropomorfizant, iar fauna și flora autohtonă sunt invocate nu numai ca elemente decorative sau de peisaj, ci și ca simboluri ale neliniștilor provocate de posibila lor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289372_a_290701]
-
privilegiată dintre divinitate și cel desemnat să conducă. În felul acesta, elementele puterii devin simbolic inteligibile și acceptabile, iar semnificațiile ritului și ale mitului converg spre a legitima puterea: „Constrângerea fără sens este oarbă, sensul fără constrângere este debil” spune aforistic un mare antropolog (E. Gellner, 1995, p. 60). În societățile moderne, limbajul ritualic al puterii, deși include unele elemente religioase, este În mod radical laic. El face apel la forme ceremoniale și semnificații simbolice asociate mai ales riturilor de trecere
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
trădează curioase înrudiri cu doctrinele emanentiste și cabaliste despre creatorul universului. De asemenea, reflectă o rivalitate freudiană între fiu și tată, proiectată în alt plan. Între sistemul filosofic și opera poetică a lui B. o legătură imediată o întreține literatura aforistică, de care autorul s-a simțit atras încă din anii debutului editorial, când a publicat culegerea de maxime Pietre pentru templul meu, și până târziu, când își adună cugetările sub titlul Discobolul. Nestrălucind prin vervă spirituală și concizie expresivă, producția
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285754_a_287083]
-
de relativitatea lucrurilor și a limbajului"5. Sarcasmul, varianta extremă, usturătoare a satirei (lat. sarcasmus, gr. Sarkazein [fig.] "a sfâșia prin batjocură", gr. Sarx "carne") se situează la limita comicului și a artisticului. Explicația constă în înverșunarea exprimării în forme aforistice acide sau în revărsări sufocante, delirante și agresive, prin asimilarea invectivei, a imprecației, a obscenității în discursuri, tirade, diatribe, pamflete, eseuri în care duritatea atacurilor și condamnarea definitivă a realității adverse provoacă glisarea în spațiul tragicului sau al extraesteticului. Posibilitatea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
linia parodierii stilului lexicografic. Descoperim aici chiar o definiție spirituală a umoristului, văzut drept un "ocnaș literar"218, într-o formulă care amintește de obsesia caragialiană legată de responsabilitatea și dificultatea carierei de literat. Tudor Mușatescu ilustrează, așadar, și literatura aforistică românească, alături de I.L. Caragiale, G. Topârceanu sau de Aurel Baranga cu ale sale Minime și maxime. În proza scurtă și în dramaturgia cu tentă satirică, Tudor Mușatescu datorează, indubitabil, mult lui Caragiale. În romanul "melodramatic"219 Mica publicitate, în schimb
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și prinse totodată de un fir narativ. În paginile din Ucenic la clasici, îl descoperim pe de o parte îngrijorat și dezgustat de "nimicul" și "mărunțișurile" pe care la scrie, pe de altă parte orgolios și mulțumit de proza sa "aforistică" ce tinde să ilustreze idealul caragialian al maximei concentrări: "Să știi să vezi și să știi să relatezi în puține cuvinte."13 În consecință, amendează sarcastic talentul amicului Țoncu (Mircea Horia Simionescu), despre care notează că "atunci când se așează la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]