3,029 matches
-
de neșanse (care se multiplicau pe măsură ce eram refuzat și-mi pierdeam viclenia aceea plină de ardoare cu care pornisem, devenind tot mai grosolan cu fiecare nouă femeie întâlnită), după trei ore de căutare, obosit, extenuat de atâta mers, cu ghetele albite de praf, cu gura uscată de obidă, nu numai că nu mai aveam nici o dorință trupească, dar mă simțeam pradă unei încăpățânări amare și durerii fierbinți a celui care a fost refuzat pe nedrept și care nu se poate întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mai treaz ca aceștia. Și, deși votca nu-mi plăcea deloc și-mi impuneam fiecare mișcare pe care o executam extrem de concentrat, m-am simțit victorios când, după ce am consumat mai multe ceainice, Iag a închis brusc ochii, s-a albit la față și, cu capul sprijinit în palme, a început să respire atât de sacadat, încât i se cutremura tot corpul. În încăpere se aprinsese lumina, în jurul căreia au început să roiască muștele. Un automat s-a pornit să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
comutatorului, am început să pipăi cu palma tapetul de pe perete, care foșnea tare. Mâna Soniei, însă, mă trăgea ușor spre ea. Atunci, o luai în brațe, o strânsei la piept și o pornii așa în direcția în care se vedea albind o coloană dincolo de care, pe cât îmi aminteam eu, se afla patul; o împingeam încet pe Sonia ținând-o cu fața la mine și călcând-o stângaci pe vârful pantofilor. Înaintând în întuneric și strângând-o la piept, simțeam cum mă cuprinde rușinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pentru ziua aceea, iar acum își făcea curaj să pornească pe drumul înapoi. Mai sus de locul unde stătea el, albia pârâului se lățea. În mal, chiar la marginea apei, din vegetația deasă ieșeau capetele a doi stâlpișori din lemn albit de vreme. Mai la deal se vedeau alți doi și tot așa până mai încolo. Nu era locul lor acolo, așa încât se ridică și se apropie, curios să vadă ce-i cu ei. Aproape ajunsese lângă parii aceia ciudați când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe spinare. Apoi pădurea dispăru din jur. Se afla într-o zonă fără copaci. O răritură se întindea în sus pe coasta muntelui. Dincolo de ea se vedea vârful golaș al muntelui. Defrișarea fusese făcută de ceva timp deoarece printre buturugile albite de trecerea timpului, apucaseră să crească tulpini tinere de brazi. Rugii de zmeur și muri încă nedați în pârg formaseră hățișuri de nepătruns. Soarele strălucea cu putere scăldând totul într-o lumină puternică. Era foarte cald, nu bătea nici un firișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pânză țesută în casă, se făcuse și mai mititel și acum părea mai aplecat peste toiagul în care se sprijinea. Traista care-i atârna pe umărul stâng părea că îl trage în jos cu greutatea ei, dar încheieturile pumnului se albiseră strângând toiagul de lemn lustruit. Ileana îl luă de braț pe inspector și plecară mai departe spre vârf. Bătrânul mai stătu câteva clipe pe loc, după care porni și el după ei. Mergea cu pași mari, de om obișnuit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ferigilor se aplecau spre lumină. Opriră acolo, chiar la marginea poienii și coborâră din mașină. Era liniște și în aer plutea un miros plăcut de flori sălbatice. Ileana păși prin iarba înaltă și se apropie de copaci. Doi bușteni groși, albiți de vreme și de pe care coaja fusese îndepărtată, zăceau aruncați acolo. Poiana fusese folosită cu mult timp în urmă de țapinari ca depozit intermediar, înainte ca lemnul să fie încărcat și transportat la fabricile de cherestea. Femeia se așeză pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o traistă la fel de sură ca și mantia lungă ce îi atârna pe spate, prinsă cu un șnur de umeri. Pe cap avea un fel de căciuliță din lână, cu vârful lăsat într-o parte, de sub care îi ieșeau pletele lungi, albite de vreme. Ești gata, băiete? întrebă bătrânul oprindu-se în fața lor. Ce spui, mergem să închidem vâlva la locul ei din adâncuri? Ceva nu era în regulă cu vocea bătrânului, ori poate cuvintele pe care le folosea nu-i erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nu mai rabdă pentru că se strică dacă-l mai țin la mine. N-ai decât să-l pui la frigider ca să nu se strice. Oricum moșului nu-i mai trebuie. L-am dus la groapă ieri. Nu se poate! se albi la față inspectorul. Calistrat a murit? L-am găsit spânzurat în spatele casei. Nu pot să cred. Moșul n-ar fi făcut niciodată una ca asta. Ei, uite că a făcut-o. Chiar eu am fost la fața locului și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
polițiști și, desigur o mulțime de alți oameni. Pentru o clipă crezu că poate îl luase cineva dar alungă repede acest gând. Pentru oricine nu știa ce poate face toiagul, acesta nu era decât un băț mai gros, lustruit și albit de vreme. Nu ar fi putut să tenteze pe nimeni. Și atunci, unde era? Intraseră și în celelalte două încăperi ale casei, coborâseră în beci iar apoi răscoliseră și podul plin de vechituri. Zadarnic, toiagul nu era nicăieri. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trei. Aplauzele oamenilor nu mai conteneau fiecare bătându-l pe umăr pe bărbatul care spărsese casa din nou. Ce, mama dracului? repeta într-una Vlad Mihailovici, care nu mai reușea să-și vină în fire. Articulațiile degetului său arătător se albiseră din pricina forței cu care continua să apese pe buton iar rezultatul era un dezastru, bila se oprise tot pe doisprezece roșu. Cele trei milioane pe care le jucase bărbatul se transformaseră într-o pierdere de aproape două sute. Era ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
slavii și germanii. Cele mai vechi știri despre traci sunt datorate Poemelor Homerice (Iliada și Odiseea) care amintescă despre regii tracilor, participanți la războiul dintre greci și troieni, despre caii lor ce „n-au seamăn de mari și de mândri, albi ca zăpada și la fugă repezi ca vântul”. Din marele neam al tracilor s-au desprins geto-dacii care sunt „unul și același popor, vorbescă aceeași limbă”, după cum ne informeaz 188 geograful grecă Strabon, popor cunoscut din izvoarele istorice grecești și
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
ieșind cu model în relief, care se simțea la pipăit și se vedea în țesătură. Materialul țesut era rulat în valuri și urmau lucrări pentru a putea folosi pânăza pentru lenjerie de corp, de pat, ștergare tec. Pânza trebuia „ghilită”, albit prin operații repetate de spălare și uscare la soare, după care devenea moale, se putea croi (un croi simplu, spate-față la cămașa de corp și nici pentru „pantalon” ițari, croiul nu era prea complicat), apoi era cusut cu mâna cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Hai, deschide-mi. Fermín urlă din nou, izbindu-se de pereți, strigînd obscenități de-și spărgea bojocii. Tata oftă. — Aveți o cheie de la camera asta? — Bineînțeles. — Dați-mi-o. Doña Encarna șovăi. Ceilalți chiriași se iviseră din nou pe culoar, albi de groază. Probabil că strigătele acelea se auzeau de la Căpitănie. — Tu, Daniel, du-te și-l caută pe doctorul Baró, care stă aici, la doi pași, pe Riera Alta la numărul 12. — Auziți, n-ar fi mai bine să chemați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
juca uneori șah. Deveniserăm oarecum familiari, și s-a așezat la masa noastră. Stroeve l-a întrebat dacă l-a mai văzut pe Strickland. — E bolnav, ne-a spus el. Nu știați? — Da? — Chiar grav, după câte înțeleg. Stroeve se albi la față. — Dar de ce nu mi-a scris ca să mă înștiințeze? Vai ce prostie din partea mea să mă cert cu el! Trebuie să mergem imediat să-l vedem. Poate că n-are pe nimeni care să-l îngrijească. Unde stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
imagini puse pe hârtie, ci de imagini din acelea care îți vin în minte și rămân acolo. Gachentard făcuse parte în tinerețe din corpul de expediție trimis la Tonkin. Venise înapoi cu o febră care îl făcea adeseori să se albească și să tremure ca o frunză, cu un borcan de cafea verde pe care îl ținea ca pe o relicvă pe masa din sufragerie, o fotografie în care-l vedeai stând în uniformă în fața unui câmp de orez și, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lucrat ca ajutor contabil la marele magazin Carbonnieux. Un loc bun, el e cel ce o spune. E un tip înalt, subțire, dar nu slăbănog, cu chipul încă foarte tânăr, dar cu un păr alb ca făina. Îmi spuse că albise deodată după întâmplarea cu micul breton din noaptea aceea. În privirea lui e ceva ca o gaură sau un gol, ceva ce ajunge departe și pe care ai vrea să-l explorezi, dar eziți să o faci de teamă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip și rădăcini, iar ochii ei nu mai aveau pupile. Erau albi și șterși. M-am trezit tremurând. Ud leoarcă, gâfâind. Atunci am văzut că eram singur în pat. Brusc, am înțeles cât de mare și de gol poate să fie un pat. M-am gândit la ea, acolo jos, sub pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lipsea! Frica și excitația pot să‑l termine de tot pe un om neterminat. Și asta tot eu trebuie să fac, hă? În sfârșit, în sfârșit se întâmplă ceva, se urnește și se mișcă, în timp ce Gerhard se înroșește și se albește puternic. La început se mai prăbușește de câteva ori ca un castel din cărți de joc. Anna observă cu interes manevrele la care e supus membrul lui Gerhard, jucându‑se între timp cu prezervativul. Merge, nu merge, ba merge. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
intenția lascivă a acestor străini le distruge efectul. Ptiu, drace! Fiul strânge din dinți și tace, n‑are nici un rost să‑i ia apărarea mamei fiindcă tati o s‑o atace atunci și mai tare. Până la urmă o să se potolească. Albindu‑se, încheieturile degetelor lui Rainer se încleștează pe volan, de parcă oasele ar vrea să iasă afară prin piele. Singura soluție e să se gândească la Sophie pe care azi n‑o poate vedea din cauza lui tati și a chefului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu face decât să savureze senzația pe care ți‑o oferă propriul corp angrenat într‑o activitate particulară în calitatea sa de corp și nimic mai mult. Apoi se repede la duș fiindcă se grăbește. Rainer și Anna o urmează albi ca varul. Sophie se tot mlădiază sub jetul dușului, iar Rainer se plasează alături ca să țină un discurs despre dragostea lui pentru ea. Spune, printre altele, că conceptul abstract de fericire e echivalent cu conceptul abstract de iubire și subliniază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
momentul concentrării, de apăsarea care‑ți încleștează inima tânără. Dacă ești aproape de cel iubit, te copleșește un sentiment de liniște profundă, pentru ca în clipa imediat următoare să fie înlocuit de o neliniște puternică, atât de puternică, încât mâinile ți se albesc și încep să tremure ușor. Exact asta mi se întâmplă mie. Rainer se agață de balustradă, care e pusă acolo ca să nu‑l lase să cadă, el nefiind un bun înotător. Încheieturile degetelor îi sunt iarăși albe, așa cum bine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care de‑acum nu se va mai clinti din loc cel puțin o jumătate de an, deși inițial părea că va culege mai mult decât a semănat; îl lovește, deci, puternic cu piciorul în gât, țintind apoi chiloții care strălucesc albi în întuneric, astfel încât omul din Linz se prăbușește într‑o rână. Curge un pic de sânge de Linz și tăcerea se așterne brusc, sigur că tipul nu s‑a ales totuși cu sechele. Dar o să țină minte întâmplarea asta. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
intrat să le deșire, O frângere de ghețuri, prin creștete, prin șire, Prin toată roata gloatei ciulite, răscoli. Pic lângă pic, smalț negru, pe barba Lui slei Un sânge scurt, ca două mustăți adăugite, Vii, vecinici, din gingia prăselelor cumplite Albiră dinții-n pulpă intrați ca un inel. Sfânt trup și hrană sieși, Hagi rupea din el. * La Isarlîk, cea albă de lespezi, gloata suie, Dar greii pași prin ierburi și stuh se-împleticesc. În ochi, din lâncezi ape, cum pâlpâie
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
S-o iau pe cărăruia de humă lunecoasă. Curând în miezul luncii, un neștiut fior Simții urcând prin lucruri spre ființa mai deplină, Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazdă, în tulpină: Nestânjenitul vieții fior biruitor. Cursese pretutindeni... Și-acum, albeau privirii Ciorchine de potire și pături moi de puf, Și nu știu ce amestec de-arome și zăduf Topea orice făptură în marea nuntă-a firii. Plămade răzlețite în nouri mici de vată Se prelingeau de-a lungul plăpândului țesut Iar rodnicia
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]