1,700 matches
-
a arătat Mântuitorul, pentru prima dată, după învierea sa din morți. Dacă în figura târgoveței din Bath, Chaucer parodiase femeia privind-o ca pe un „exeget carnal”, în cazul Prudenței ne înfățișează un personaj feminin care este capabil să citească alegoric faptele pentru a-și îndrepta un soț care interpretează prea literal cele întâmplate.772 În al treilea rând, proclamă Melibeus, a urma sfatul Prudenției însemna a-i oferi ei autoritatea de care se bucura numai un bărbat. Soția îl liniștește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
însemnată, mai ales pentru femei. Căința reprezenta reîntoarcerea la o stare a purității, la acea vita 845 Ibidem, p. 257. 846 „Nu există nicio îndoială că Povestirea doftorului este o alegorie și că Virginia, fiica lui Virginius, este un personaj alegoric al cărui nume conotează calitățile pe care le deține.” R. Howard Bloch, Chaucer's Maiden's Head: The Physician's Tale and the Poetics of Virginity, în „Representations”, nr. 28, fall, 1989, p. 115. (trad. n.) 847 R. Howard Bloch
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
este privită de Apiu și astfel acțiunea povestirii, care s-a convertit într-o alegorie, este desăvârșită.”850 Povestirea se încadrează perfect în genul unui exemplum, devine un fel de emblemă al unui război al viciilor împotriva virtuții. Personajele acționează alegoric, fără a avea conștiința a tot ceea ce întreprind. Întruchipează idei, nu au libertate de acțiune, de voință. Apiu este eminamente malefic, așa cum Virginia este totalmente pozitivă.851 Castitatea nu reprezenta o virtute pe care oricine să și-o însușească, era
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
și moartea devin astfel echivalente, ambele se orientează spre chintesență.” 857 Povestirea inserează conotații religioase: „așa cum Hristos și-a sacrificat umanitatea pentru a salva lumea, tot astfel procedează Virginius, sacrificându-și copila pentru a-i păstra virtutea.”858 Interpretarea aceasta alegorică, la care se reduce textul în ultimă instanță, devine o dovadă în plus că donna angelicata reprezintă mai mult un simbol, nu o verosimilitate concretă. Am avea aici întruchipat, în imaginea tinerei, sufletul creștin care respinge păcatul (cum de altfel
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
care doreau izgonirea clerului grec din țară, dar și sporirea privilegiilor proprii în dauna micilor boieri. Ajuns domn, Alexandru Suțu continuă nedreptățile, vânzând rangurile boierești și cinurile bisericești. Lamentațiile cronicarului nu sunt însă copleșite de pesimism, căci speranța este sugerată alegoric printr-o viziune - o corabie cu steagul Țării Românești înfruntând furtuna - ce conotează salvarea națiunii. În Jalnica cântare a lui Zilot, întru care să cuprind revuluția românilor, supt Tudor slugerul Vladimirescul, i zavera, supt Aleco beizadea Ipsilant (1823) prezintă evenimentele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
iubirea, „săgeata care a nimerit călcâiul lui Ahile”, nu este decât celălalt nume al descompunerii. Dualitatea Eros-Thanatos marchează întreaga viziune lirică a lui I., de la reluarea unor motive romantice consacrate, precum cel al tinerei fete pe patul morții, la coagularea alegorică a imaginii morții în figuri de nimfete: „! presimt cum va/ veni moartea/ [...] într-o dimineață/ ca aceasta, ducându-mă la apă am/ întâlnit o fetiță/ pe care ți-am arătat-o și ție,/ numind-o un pic depravată,/ căci se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
poetice a lui Horațiu, dar scris în proză: "...socot că-mi pot foarte bine aprinde lumânarea la focul vecinului, fără ca pentru asta să încetez de a fi lumânarea mea"87 În jurul acestei raportări diferite la tradiție se construiește și episodul alegoric al dialogului dintre un păianjen și o albină, insecte aflate în biblioteca Saint -James unde are loc conflictul. Zburând neatentă, albina distruge din greșeală un colț al edificiului de pânze, stârnind din partea "locatarului" un răspuns brutal, lipsit de eleganță și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care vedea în clasicismul însuși o întrupare a unei "eleganțe profunde".255 În aceeași ordine de idei se înscrie și oroarea de artificialitate, după cum deja s-a sugerat prin citatele date anterior, pe care Cocteau o transpune într-o manieră alegorică sub forma relației dintre un grădinar și florile sale: "Un adevărat poet nu își îngrijește poezia. La fel cum un horticultor nu își parfumează trandafirii."256 Prima parte a afirmație surprinde cititorul obișnuit până la acest punct al lecturii cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
manieră superficială, fără a mișca în mod profund cititorul. Un poet ce apelează excesiv la imagini devine acel horticultor care își parfumează trandafirii. Se observă, în acest sens, continuitatea discursului la Cocteau care amplifică și reia în mod constant motivele alegorice introduse în scop argumentativ. În aceeași manieră discutată anterior, poemul este asemănat și cu un balon cu aer cald, legat mai întâi cu sfori de spiritul poetului, pentru ca ulterior să fie eliberat, detașându-se, astfel, drept un obiect de sine
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
există o mentalitate comună, ci o pluratitate de mentalități. Se face apel la imaginea unui ospiciu decent în care impresia generală este a unei conversații, dar prin apropiere de pacienți se observă că fiecare vorbește singur. Opțiunea pentru această imagine alegorică este sugestivă în ceea ce privește atitudinea de respingere pe care Călinescu o manifestă privitor la modernism, perceput drept fragmentarism. Totodată, se resimte puternic oroarea de individualizare, ce ține de aceeași viziune clasică. Călinescu argumentează că Revoluția Franceză a fost dominată în ceea ce privește actanții
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de specialitate, istoria globalizării începe cu istoria omenirii: cu migrația în căutare de condiții de trai mai bune, urmare a violenței, a progresului (mijloace de transport), dezvoltării comerțului, spiritului de aventură, dorinței de a cunoaște cât mai mult. În sens alegoric, se poate spune că alungarea omului din Rai a fost startul globalizării umane la îndemnul: „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți Pământul și-l supuneți, stăpâniți, peste mări, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietățile ce mișcă pe
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
merele de aur de Petre Ispirescu; Scufița Roșie de Charles Perrault. 15.Fabula este o specie a genului epic, în proză sau în versuri, în care personajele sunt animale, plante, lucruri, cărora li se atribuie însușiri omenești, cu un conținut alegoric. Morala, de obicei, este plasată la sfârșitul textului sau poate fi presupusă după lectura fabulei. „Într-o fabulă dibace, adevărul din belșug, E țesut în frumusețea graiului cu meșteșug...” (Tudor Arghezi) Povestire alegorică, fabula vizează trăsături negative specifice omului sau
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
se atribuie însușiri omenești, cu un conținut alegoric. Morala, de obicei, este plasată la sfârșitul textului sau poate fi presupusă după lectura fabulei. „Într-o fabulă dibace, adevărul din belșug, E țesut în frumusețea graiului cu meșteșug...” (Tudor Arghezi) Povestire alegorică, fabula vizează trăsături negative specifice omului sau societății în care trăiește scriitorul, având o puternică valoare educativă. În literatura românească cei mai cunoscuți fabuliști sunt: Grigore Alexandrescu, Alecu Donici și Tudor Arghezi. 6. Snoava este o specie epică a literaturii
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
153-156; Ioan Holban, Drama și melodrama, CRC, 1986, 45; Gh. Perian, „Muflonul”, F, 1986, 11; Ulici, Prima verba, III, 22-23; Ruja, Parte, I, 67-75; Radu Cernătescu, Întoarcerea romanului risipitor, LCF, 1995, 24; Dicț. scriit. rom., I, 167-168; Cornel Ungureanu, Romanul alegoric și personajele sale neascultătoare, O, 1996, 5; Cornel Ungureanu, Prozatorii. Continuitate și alternative, O, 1997, 1; Perian, Pagini, 195-200; Dan Croitoru, Romanul arivistului postdecembrist, RL, 1999, 5; Gabriela Glăvan, Despre fericire și demonii ei, O, 2001, 2. A.C.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285600_a_286929]
-
și ciclul Vineri (1971), cât privește textele vechi. În cele noi, subzistă spaima de neant, precum și „vedeniile” minții „rătăcite într-un dor de o infinită măreție” (Pământ), dar forma e mai puțin frapantă. Mitologia poetului se îmbogățește cu o figurație alegorică - „Păpușarul” scoțând din lada sa tot ce a intrat în neființă, „Ghinărar Marjori”, comandant al invadatoarei oști de omizi, „Bălașul, Zamfirul, Berlantul”, trei lupi vizitatori, „Not, uriașul de-o palmă” ce „aduce pierzania”, „leoaica-ciocârlie” și, mai ales, mierla, interlocutor gracil
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
mișcare destinată să proiecteze o punte între contrarii. Se creează un senzațional absurd, care în ultimă instanță aduce destrămarea iluziei prin transformarea elementelor ficțiunii (personaje, evenimente, obiecte etc.) în opusul lor. Protagonistul-narator are o existență ce adună simboluri cu valoare alegorică, privind, dincolo de umorul imediat, dramatismul condiției umane. Un bărbat care își amintește că este căsătorit și are șapte copii poposește într-o seară în fosta casă a părinților săi, ce va fi reconstituită cu ajutorul unei vecine, Sibi (posibil avatar al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
etc. Chiar mama protagonistului ilustrează același proteism: este bătrână sau tânără, bună sau rea, frumoasă sau urâtă, cârnățăreasă, farmacistă, cântăreață etc. Obsesie mai veche a autorului, motivul „viața este vis” se răstoarnă și el în „visul este viața”, favorizând valențele alegorice ale narațiunii. Secvențele dau impresia unei curgeri cinematografice a faptelor, ca într-un film de factură onirică. Orizontul preocupărilor lui V. e completat, prin orientarea tematică și organizarea ideilor, de interpretările asupra operei și gândirii lui Constantin Brâncuși, întreprinse constant
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290481_a_291810]
-
este publicată „schița dramatică” Păianjenul de aur de Matei Vișniec. Tot aici apar și cronici la două cărți tipărite la București: Căderea în lume de Constantin Țoiu și Minima moralia de Andrei Pleșu. În numărul 9-10/1989 este publicat poemul alegoric Arcadia, scris în 1950 de Tudor Vianu, cu o „notă liminară” de Ion Vianu. În același număr, Gelu Ionescu comentează o carte a lui Ștefan Cazimir, Nu numai Caragiale. Într-un număr ulterior atrag atenția două importante eseuri: Violența răului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286001_a_287330]
-
pulsiunilor agresive asupra propriei persoane. Falus, penis În afară de semnificația pur sexuală (vezi Sexualitate), falusul simbolizează puterea, forța masculină, creația. El reprezintă, din timpuri imemoriale, obiect de cult, iar reprezentările sale sunt numeroase, fie într-o formă brută, fie în expresii alegorice (stâlp, coloană, obelisc, linga etc.). În vis, poate pune în discuție animus-ul subiectului și poate pune accentul pe calitățile masculine ce trebuie dezvoltate și exploatate: autoritate, combativitate și activitate. Laba piciorului Picioarele sunt puse în evidență în vis în multe
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
la succesorii acestuia. Să Începem cu scrierea originală, atribuită lui Ipolit 34, Marea Revelație (Apophasis Megale). Aceasta conține o doctrină nondualislă, În care Dumnezeul suprem este, În același timp, demiurgul cel bun al universului 35. Adițional, mai cuprinde o interpretare alegorică a Pentateucului, fără nici o urmă de antiiudaism. Și totuși ereziologii țin să sublinieze că Simon pune Legea pe seama despotismului Îngerilor cerești care guvernează prost lumea. Este, prin urmare, evident că autorul Revelației nu poate fi acel Simon descris de un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pederastie 27. Baruh Încearcă să se adreseze lui Moise și profeților, dar Naas Îi Încurcă mesajele. Atunci Elohim hotărăște să facă prozeliți printre necircumciși și Îl trimite pe Hercule să lupte cu cei doisprezece Îngeri ai lui Eden: este explicația alegorică a celor douăsprezece munci ale lui Hercule 28. Tocmai cînd eroul părea să-i fi biruit, Îngerul Babel-Afrodita, sub Înfățișarea Omphalei, Îi fură puterile, zădărnicindu-i astfel victoriile precedente. În cele din urmă, Baruh Își află un aliat de nădejde
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Sodoma. Fiind atribute ale lui Dumnezeu, cele două Puteri nu există separat de acesta 222. S-a făcut deseori observația că Filon utilizează nediferențiat cuvintele Logos și Sophia În aceleași contexte. C. Bigg a recomandat să se recurgă la explicația alegorică dată chiar de Filon acestui fapt (În De Profugis, 9). În Gen. 24:15, tatăl Rebeccăi este numit Bethu’el, nume care Înseamnă „Fiica lui Dumnezeu”. Filon interpretează acest cuvînt drept Sophia (Hokmah), putînd fi despărțită ulterior Într-o ipostază
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sub forma unui sistem de opoziții energice Între Credință și Lege, ceea ce duce la opoziția Între cei doi Dumnezei și cele două Lumi. Marcion nu șovăie să Întoarcă Împotriva lui Pavel propriile argumente ale acestuia, căci În vreme ce apostolul recomandă interpretarea alegorică a Vechiului Testament, Marcion refuză să admită că Vechiul Testament ar putea fi o previziune sistematică a venirii lui Cristos. (Vechiul Testament conține profeții despre un Mesia evreu care, nefiind conforme cu descrierea lui Cristos, se vor Împlini numai prin venirea viitoare
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Cosma, bogomilii bulgari resping Legea și pe Profeți 57, În vreme ce bogomilii bizantini acceptă, după informațiile lui Zigabenos, un canon neotestamentar ortodox, la care se adaugă cele șaisprezece cărți ale Profeților și Psalmii 58. Interpretarea dată de ei Scripturilor este una alegorică. Zigabenos oferă cîteva exemple grăitoare 59, dintre care poate cel mai pregnant este cel referitor la descrierea veșmintelor sumare purtate de Ioan Botezătorul În deșert - o fîșie de țesătură din păr de cămilă În jurul șoldurilor și o cingătoare de piele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Împărăția cerurilor”31. Într-un pamflet din 396, Ieronim găsește opt capete de acuzare Împotriva origeniștilor 32: subordinaționismul, preexistenta sufletelor, iertarea finală a Diavolului, doctrina „Îmbrăcăminții de piele”, trupul Învierii și Încă trei puncte care nu figurau la Epifaniu - interpretarea alegorică a Paradisului, ideea că după alungarea din Rai oamenii și-au pierdut asemănarea cu Dumnezeu și o ultimă acuzație, pe care e cazul s-o cităm În Întregime: „origenismul crede că apele despre care spune Scriptura că se află deasupra
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]