1,941 matches
-
nu se deosebește deloc de cea a lui Dumnezeu. Și atunci, cum ar putea el să judece, să condamne, să trimită pe cineva în iad sau în paradis, să acționeze ca o putere pizmașă, rea și mânioasă? 3. A decoda alegoriile. Rezultă o lectură a creștinismului care presupune decodarea alegoriilor. Scripturile au un limbaj obscur, polimorf. Spiritul Liber nu neagă infernul sau paradisul ca atare, ci recuză definițiile catolice, apostolice și romane. Infernul? Bineînțeles că există, dar este o metaforă a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Și atunci, cum ar putea el să judece, să condamne, să trimită pe cineva în iad sau în paradis, să acționeze ca o putere pizmașă, rea și mânioasă? 3. A decoda alegoriile. Rezultă o lectură a creștinismului care presupune decodarea alegoriilor. Scripturile au un limbaj obscur, polimorf. Spiritul Liber nu neagă infernul sau paradisul ca atare, ci recuză definițiile catolice, apostolice și romane. Infernul? Bineînțeles că există, dar este o metaforă a ignoranței și în niciun caz o geografie chtoniană în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
paradisul, nu practici milostenia sau iubirea de aproapele tău pentru a-ți asigura mântuirea - pentru că ești deja mântuit. în logica grației și a răscumpărării păcatelor asigurate pentru totdeauna, informați fiind prin gustul adepților pentru decodarea a ceea ce percep ei ca alegorii, virtutea teologală, trebuie definită într-un mod deosebit: un libertin caritabil practică iubirea de aproapele său, desigur, dar mai înainte de toate iubirea pentru propriu-i trup. Libertinajul presupune alegerea bucuriilor existenței contra penitențelor catolice. Bucuria trupului în primul rând. Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și invită participanții la adunare să se dezbrace ca semn de restaurare a ordinii adamice. Urmează sex colectiv în toată regula, cu acompaniament de cântări și mișcări exprimând bucuria! îUnii - istorici ai artei - consideră pânzele lui Hieronymus Bosch drept niște alegorii sau figurări ale acestor ceremonii adamice... Fără dovezi cu adevărat convingătoare. Pentru a le celebra ori pentru a le critica? Ni-l imaginăm cu greu pe foarte creștinul Filip al II-lea colecționar ahtiat după pânze de inspirație eretică...) Catolicilor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
citind Memorabilele lui Xenofon - care redau spiritul, fără să avem însă acces la literă și, mai ales, fără să cunoaștem condițiile în care a fost scris textul lui Prodicos, contextul realizării lui -, descoperim mai degrabă un fel de prozopopee, o alegorie, o formulă în măsură să facă posibilă controversa, dezbaterea. Căci prozopografia permite punerea în scenă a unei persoane care încarnează o idee și care este purtătoarea unui discurs - Boethius își va aminti de toate acestea. Aici, două femei care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
această chestiune, nici dacă anecdota este adevărată, nici ce ar putea ascunde neadevărul ei... Dar, pentru un filosof cu o bună reputație, pedeapsa pare severă! -4- A alege între două femei. Ce spune această prozopopee? Ce se ascunde îndărătul acestei alegorii? După spusele lui Xenofon, Prodicos pune în scenă două femei chiar în momentul în care Heracle iese din copilărie, intră în adolescență și se află în fața marilor alegeri care îi permit individului să se orienteze în existență și să pășească
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
remediu. Dovadă, evident, faptul că, în ciuda riscurilor, reducerea complexului la simplu produce uneori cele mai bune efecte... Discursul epicurian despre dorințe figurează, într-adevăr, printre paginile clasice, alături de câteva pasaje obligatorii: sfera parmenidiană, râul heraclitean, felinarul și butoiul lui Diogene, alegoria Peșterii platoniciene, măsura aristoteliciană, îndoiala pyrrhoniană etc. Epicur face așadar deosebire între dorințele naturale și necesare, cele naturale nenecesare și cele nenaturale nenecesare. Toate pot fi efectiv clasate în una dintre cele trei rubrici. Niciuna nu scapă - cel puțin după
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Faptul că Lucrețiu o evocă pe Venus nu dovedește că ar crede în ea și că i-ar închina un cult asemenea unui credincios în drum spre templu, atras de fumigațiile credincioșilor și de incantațiile preotului. Filosoful recurge la o alegorie cu atât mai legitimă cu cât registrul poetic o pemite fără subînțeles. Faptul că Cezar își explică succesele prin Venus Genitrix și descendența lui în linie dreaptă din Enea - trebuia neapărat s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
este, evident, potrivită și pentru Prodicos din Keos. Vom găsi textele referitoare la el în volumul Les Prăsocratiques din colecția Plăiade. A se vedea, bineînțeles, și Diogène Laërce et ses Vies, deosebit de utilă. Asupra alegerii lui Heracles ca prozopopee și alegorie - iar nu ca text de morală prescriptivă: Pierre Fontanier, Les Figures du discours, Flammarion, 1968. * ** Porcul de Epicur? Ceea ce ne-a rămas de la Epicur ocupă mai puțin de o sută de pagini, dar influența acestui filosof a fost una majoră
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
clandestinitate, coerență, Frați și Surori, gândire dispărută, și gnosticism, și grația, și hedonism, influențe, Ioachim din Flora, metamorfoze, și morala, și panteismul, și păcatul, persecutat, și plăcerea, semnificația termenului, surse dispărute, surse indirecte, și trupul, filosofi AMAURY din BÈNE și alegoriile, și clerul, și Democrit, discipolii săi, și grația, influențe primite, moartea sa, și panteismul, și plăcerea, și procreația, și sexualitatea, și tainele, teolog anarhist, BENTIVENGA DIN GUBBIO și Infernul, franciscan, și panteismul, teolog apatic, trădat, ELOI DIN PRUYSTINCK și contractul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Stil Nou, de poezia lui Dante Alighieri sau cea a lui Francesco Petrarca. Întâlnim, la ambii, preferința pentru poemul de tip viziune, cultivând motivul evadării onirice și imaginea serafică a unor personaje feminine angelice, deposedate de individualitate, simple simboluri sau alegorii. Donna angelicata, a cărei prezență sau importanță nu poate fi ignorată, tinde totuși să facă loc unei donna demonicata mai veridice, mai autentice și mult mai comice. Prin evidențierea unei percepții mai mult decât actuale a personajului feminin, lucrarea noastră
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
narează, deși criticii literari au descoperit și discrepanțe între narator și istorisirea sa. Diversitatea originii sociale a pelerinilor este depășită sau întrecută doar de diversitatea povestirilor și a temelor acestora, deoarece scriitorul englez dezvoltă specii precum romanul curtenesc, savuroase fabliau-uri, alegorii, predici, fabule, vieți ale sfinților. Capodopera sa dă cititorilor senzația de veridicitate, de realism, dar este și o dovadă a profundelor cunoștințe ale autorului, și trimite chiar mai departe, la complexitatea culturii medievale. Boccaccio și Chaucer au fost spirite instruite
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Cu toate acestea pierde, asemenea modelelor care au inspirat-o, în planul veridicității, nu este credibilă, chiar naratorii care înfățișează astfel de personaje feminine reliefează acest lucru, ironizându-le uneori subtil, afirmând că ele rămân, în planul ficțional, doar niște alegorii. Pe de altă parte, de multe ori calitățile sunt dublate și de unele slăbiciuni, ceea ce determină o decădere și o devalorizare a imaginii lor pilduitoare, destinate unui scop moralizator, pe care operele în care apar uneori și-l arogă. Donna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
să fie dezbătut sub toate aspectele sale și de aceea era dus la extreme, punând în evidență astfel cultura și ingeniozitatea de a susține un argument, o evidență clară sau o autoritate a epocii.33 Scriitorii medievali cultivau simbolul și alegoria. De aici și preferința pentru personajele feminine care să reprezinte anumite virtuți. În opera lui Geoffrey Chaucer femeile pot întruchipa fie carnalul (târgoveața din Bath), fie pot deveni prototipuri ale celor patru virtuți cardinale: tăria de caracter, curajul și forța
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în Proem atunci când dedică povestirile doamnelor, lipsite de alte ocupații, pentru a le încânta, și în Introducere, prin faptul că îi detașează pe tineri și povestirile lor din fața posibilității unei condamnări morale.”137 Se poate vedea în rama cărții „o alegorie a zborului de la insuportabila realitate spre confortul oferit de artă: crearea unei lumi proprii ca un refugiu departe de condițiile sordide ale lumii reale a experienței. Dacă există o astfel de alegorie trebuie să remarcăm că lumea în care tinerii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
137 Se poate vedea în rama cărții „o alegorie a zborului de la insuportabila realitate spre confortul oferit de artă: crearea unei lumi proprii ca un refugiu departe de condițiile sordide ale lumii reale a experienței. Dacă există o astfel de alegorie trebuie să remarcăm că lumea în care tinerii își găsesc loc mai apoi, din turnul lor de fildeș pe aripile propriei lor fantezii, nu este o utopie sau un tărâm de basm, ci un cosmos natural, încântător. Așadar arta părăsește
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Grupul femeilor din ramă cunoaște o anumită omogenitate și, deși sunt individualizate, trăsături generale pot fi identificate în cazul fiecăreia în parte. Numele lor sunt sugestive, simbolice, căci Evul Mediu, chiar și în faza sa târzie, cultiva încă, cu asiduitate, alegoria. Naratorul boccaccesc li se adresează cu o formulă de superlativ absolut, „preavrednicelor doamne”142, reliefând prețuirea vădit manifestată față de personajele feminine. Roland Barthes este de părere că „numele propriu se lasă explorat, descifrat: el este deopotrivă mediu în care trebuie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
din nota explicativă a Etei Boeriu în Giovanni Boccaccio, op. cit., vol. I, p. 20. 60 din fața realității, care nu întotdeauna este posibilă, poate servi ca un model de comportament.”146 Prin aceste voci care reușesc să nu rămână doar simple alegorii, Boccaccio își trasează, încă din incipitul Decameronului, dorința de a realiza o inițiere într-o lume complexă, aflată sub semnul bucuriei, al jocului și al cântecului, o lume idilică și ademenitoare, care uneori cunoaște și supliciul dragostei neîmpărtășite și care
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
scripturistice. Perceperea ei drept o figură simbolică a carnalității i-a determinat pe unii critici literari, paradoxal, să afirme că personajul acesta nu are nimic de a face cu verosimilul, este mai curând „o figură iconografică” a senzualității, chiar o alegorie a concupiscenței 286, însă nu subscriem la acest punct de vedere. Personajul feminin își instituie propriile legi de guvernare în căsnicie, un fel de lex non scripta, care au ca izvor preceptele biblice, interpretate însă într-o manieră personală.287
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Viața mundană și-a pierdut importanța și valoarea. Oamenii trăiau pe pământ, dar gândul lor era îndreptat spre viața de dincolo. și apogeul perfecțiunii se găsea doar în extaz, rugăciuni și contemplație. și literatura era teocratică, astfel că misterele, viziunile, alegoriile nu au întârziat să apară, născându-se, prin urmare, Divina Comedie a lui Dante, poemul despre cealaltă lume.519 În Decameronul, operă ce aparține unei perioade de tranziție, de trecere spre cultura Renașterii, Boccaccio întoarce spatele alegoriei, literaturii cavalerești și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
că misterele, viziunile, alegoriile nu au întârziat să apară, născându-se, prin urmare, Divina Comedie a lui Dante, poemul despre cealaltă lume.519 În Decameronul, operă ce aparține unei perioade de tranziție, de trecere spre cultura Renașterii, Boccaccio întoarce spatele alegoriei, literaturii cavalerești și mitologiei, lumii lui Dante sau celei a clasicilor, se închide în propria sa societate, trăiește în ea și este fericit, deoarece în sfârșit s-a găsit pe sine însuși: viața pe care o descrie este propria sa
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
această tipologie datorită calităților morale indiscutabile de care dau dovadă, datorită elevării și purității, care le conferă statutul de model și de salvatoare ale unui univers corupt, ce și-a pierdut inocența. Cu toate acestea, și ele rămân simboluri și alegorii ale unor virtuți, nu reușesc să se desprindă de o stilizare voită și să devină individualități bine conturate, poate și din pricina influențelor literare franceze și italiene din epocă, sunt mai terestre, dar nu complexe, vizează mai mult un scop didactic
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Sanctis, op. cit., p. 337. 160 mai mare parte, ilustrări ale momentelor din viața sa și niște constante ale sensibilității poetice.”589 Una dintre primele opere ale tinereții lui Giovanni Boccaccio este La Caccia di Diana (Vânătoarea Dianei, aproximativ 1334), „o alegorie despre dragoste, destinată, după cum se pare, să imortalizeze fermecătoarele doamne de la curtea napolitană”590, în care influența lui Dante se resimte puternic. În cele optsprezece scurte cântece avem o pendulare între fantezia mitologizantă și notele de realism. Naratorul boccaccesc 591
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
se facă prezentă, transformând toate animalele capturate, chiar și pe narator, în tineri chipeși. Poemul se încheie cu lauda pe care naratorul o aduce doamnei sale, percepută ca sursă a tuturor virtuților și biruitoare asupra viciilor. Avem, cu certitudine, o alegorie, interpretările critice au văzut în acest 589 Judith Serafini Sauli, op. cit., p. 15. (trad. n.) 590 Thomas G. Bergin, op. cit., p. 1. (trad. n.) 591 Narator al cărui rol este de a-l ghida pe cititor prin operă, astfel perspectiva
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ofere modele didactice cititorilor, și nu pot evada într-o trăire directă, plenară, autentică a vieții. Comedia delle ninfe fiorentine (1341-1342, cunoscută în secolul al XV-lea sub denumirea, dată de copiști, Ninfale d’Ameto, după numele protagonistului) este o alegorie pastorală în cincizeci de capitole, alternând fragmentele epice în proză cu cele în versuri. Opera aceasta ne relatează despre un păstor modest, Ameto, care întâlnește șapte nimfe încântătoare, în timp ce vâna, într-o zi, între Arno și Mugnone. Se îndrăgostește de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]