875 matches
-
nu vezi că vorbim? Mă tem că i-am aruncat o privire cam fioroasă. Nu prea eram în apele mele, Edo, de bună seamă! — Bine, scumpico, las’ că vorbim după extemporal, a oftat Leni din rărunchi și s-a sculat alene, aranjându-și părul buclat. Oricum, aduc mâine pantofiorii, să-i vezi! — Nu pot să pricep ce naiba găsești la pisicoasa asta! am mormăit eu în loc de bună ziua. „Stai un picuț“, „scumpico“, „pantofiori“... Treanca fleanca! Georgiana se uită la mine perplexă. Pistruii de pe față
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
intră niciodată în camera aia. Se aștepta ca tatăl său să aibă o reacție dură la vederea tuturor schimbărilor, mai cu seamă a geamului pictat și a pereților jumuliți de portrete și desenați în cărbune. Dar domnul Scarlat îl întrebă alene pe Bobo: — Cine ți-a pictat geamul și ți-a desenat pereții, Robert? Domnul Scarlat era singurul care-i spunea pe nume: Robert. Bobo își ridică spre el ochii cenușii și murmură rușinat: — Eu, ta-tă. Iar-tă-mă! Domnul Scarlat tăcu. Tăcu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apăruse piatra? Privi înspre mare, care părea să se fi înviorat subit și trimitea către el panglici dantelate de valuri. Se uită sus, spre cer, și văzu norul alb, cu conturul unei vietăți cu un corn în frunte, îndepăr tându-se alene înspre larg. Vuietul surd încetase. Era târziu. Trebuia să-l conducă pe Bobo la gară. Se apropie de fratele său și îi întinse piatra albă. — Uite ce-am găsit! îi spuse. Ți-o fac cadou. Știu că-ți plac lucrurile
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
bucuria secretă a unei alte zile care avea să înceapă, un frumos cerc de 24 de ore mari și rotunde ca niște mere. în fiecare zi, de cum se trezea, doamna Ionescu lua fiecare măr roșu al zilei și îl contempla alene, întrebându-se cum să îl consume mai bine - tăindu-l în felii egale sau mușcând din el cu poftă și terminându-l pe nerăsuflate? Mai rămase în pat câteva minute, închizându-și iar ochii. Se gândi dacă să meargă sau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fi plecat la firmă de jumătate de oră, după ce își petrecuse cu conștiinciozitate minutele de sport și pregătise cafeaua - încă se mai simțea un iz de cafea venind dinspre bucătărie. Doamna Ionescu se dădu jos din pat și se îndreptă alene spre bucătărie. încă nu se obișnuise cu noul apartament în care se mutaseră de curând, cu puțin înainte de revelion, și mirosul de zugrăveală proaspătă și de mobilă nouă o delecta irezistibil. Totul îi plăcea în acest apartament în care se
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
să facă mici bulbuci vestitori de înfierbântare. Apoi și-o turnă cu grijă în ceașca de porțelan din noul set pe care și-l cumpărase de la supermarket. Un set foarte fin, cu toartă aurie. Se așeză la masă și sorbi alene din cafea, trăgând apoi cu sete din țigară. Cel mai minunat mic dejun! Se obișnuise de mult timp cu ideea de a trăi exclusiv în prezent și asta îi dădea o stare de confort, după cum bine spunea Ion, pentru că nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
scund Încărcat cu ziarele pe care le ducea la chioșcul său pentru a-și Începe ziua de lucru; celălalt se afla În drum spre serviciu la spitalul ce ocupa o Întreagă latură a vastului campo deschis. Pe apele lagunei trecu alene o barcă mică și vălurelele pe care le iscă se unduiră pe canal În sus și se jucară cu cadavrul, Împingându-l Înapoi spre zidul debarcaderului. Pe când clopotele băteau ora cinci, o femeie din una dintre casele Înălțate deasupra canalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
șoferii lor căutând locuri de parcare: mașini mari, mașini japoneze, mașini cu aceleași plăcuțe de Înmatriculare cu acronimul AFI. Majoritatea aveau geamurile ridicate, În vreme ce din interiorul lor cu aer-condiționat tuna muzică rock În trepte diferite de intensitate sonoră. Se plimbau alene, afabili și prietenoși, salutându-se reciproc și schimbând cuvinte plăcute, simțindu-se Întru totul acasă În micuțul lor sat american de acolo, din Italia. Zece minute mai târziu, șoferul opri În fața lui. Brunetti urcă pe bancheta din spate. — Ați vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
pierzătorilor și Împingând câteva câștigătorului. Și apoi din nou aceleași mișcări, agitația, rotirea și ochii aceia Încremeniți, țintuiți spre roata care se Învârtea. De ce, se Întrebă el, atât de mulți dintre oamenii aceia purtau inele pe degetul mic? Se duse alene În camera alăturată, vag conștient că se despărțise de grup, curios să observe. Într-o cameră interioară, dădu peste mesele de black-jack și-l văzu pe doctorul Pastore așezat deja acolo, cu un teanc modest de jetoane clădit cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
zeu știe de ce eram trist! Cu mînele unite și lasate leneș peste genunchi, cu fruntea plecată și cu părul risipit peste ea, astfel ședeam în grădina ei și gândeam lucruri de cari nu-mi pot da cont, pe când luna, lunecând alene printre nourii de argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bățului și o luai la picior pe drumul cel mare-mpărătesc. Mergeam astfel printre câmpi cu holde... Holdele miroseau și se coceau de arșița soarelui... eu îmi pusesem pălăria-n vârful capului, astfel încît fruntea rămânea liberă și goală, și flueram alene un cântec monoton și numai lucii și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului. Zi de vară pîn-în sară am tot mers fără să stau de fel. Soarele era la apus, aerul începea a se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câte - o horă orcîte [o] chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacelor cu ugerul greu de lapte suna alene și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei. Revoluțiunea ardea în câmpia Transilvaniei, dar mie ce-mi păsa de toate. Pentru realitate eu eram omorât... Nepăsare leneșă, lene de-a cugeta, lene de-a simți, abrutizarea cea mai adâncă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
șanț, scoțîndu-mi pana roșie din căciulă și dînd-o vântului, o apucai călare îndărăt spre munte, deși nu-nspre satul meu. Dedei de-o cale de munte pe care-ncepui de - a-mi mâna calul care, încet și poticnind, suflând greu, pocnea alene cu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cararei dintre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munți, din ce în ce aerul devenea mai liber și mai rece, dar din ce în ce cerul devenea mai senin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el mă văzu și, cu lenea cea melancolică pe care numai somnoroșia o răspîn [dește ] pe față, el îmi încongiură gâtul cu brațul lui și surâzând alene zise: - Tu aici? Surâsul cel liniștit arăta pe-un om fără pasiune, fața lui era sântă, ca să zic așa - se cunoștea că-n inimă se stinsăse orce lumesc. - Cum vezi, zisei eu întunecat, strîngîndu-i mâna cu putere într-a mea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
moale și cu ciucuri de fir... oamenii, ducîndu-și sacii pe cară, înjugîndu-și boii albi, grași și cu coarne mari, apucau pocnind și chiuind cari-nspre munte, cari-nspre câmpie. Înserase cu desăvârșire, roțile stătură și ele și numai moara uriașă se legăna alene pe Mureș, făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse-n ușa cea mare a moarei pe-un pietroi neted ca o bancă și, aprinzîndu-și luleaua, se uita melancolic la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iar în jurul frunței era o coroană de roze albe și de beteală de aur. Fața ei vânătă, ochii cei mari, înfundați, închiși, o espresiune de durere zâmbitoare - iată țărâna cea frumoasă a Dochiei. Cântarea monotonă a preoților bătrâni, pasul cel alene al convoiului, muzica cea somnoroasă a marșului, fetele albe a căror ființe erau enigme vii, iată lumea ce se mișca pe stradă, pe când din turnul bisericei sunau geniile amorțite a limbei de aramă, care se suiau ca un plâns de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu-al ei și se acoperi iar până-n gât, netezindu-mi fruntea și sărutând, ca pe furiș și surâzând somnoroasă, fața mea cea palidă. Somnul își juca colorile sale verzi - albastre înaintea ochilor mei și astfel, brațe-n brațe, surâzând alene, adormirăm amândoi - adică mi[e]- mi părea că nu adorm. Ci-mi părea că dormeam pe-un pat de flori albe în mijlocul câmpului cu iarbă verde, luna fugea prin cer, stelele luceau ca aurul, [ca] albinele păreau a roi pe lângă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
își ridică zapada sa înflorită cu roze de jăratic și se văzu o scenă a cărei culise reprezentau arbori și tufișe de-o tânără și mustoasă verdeață, iar fondalul reprezenta un deal îmbrăcat în pădure de mesteacăn, un râu curgea alene pin salcii plângătoare și în vârful dealului se-nalța un castel vechi acoperit cu *** fier a cărui muri colțuroși erau înseninați de lună... Pe scena ce reprezenta grădina acelui castel, cu straturi nalte de flori, cu boschete tainice și cu șiruri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Domnești. Spătarul devenise nespus de jovial, atmosfera era destinsă și poate că s-ar fi ajuns în cele din urmă la o înțelegere, dacă nu s-ar fi întâmplat ceva imprevizibil. Ioniță stătea năucit lângă roata trăsurii, iar Iscru cobora alene. Vizitiul rămăsese neclintit pe capră. Pampu-Zogru urmărea fascinat discuția dintre spătar și frații care se sprijineau lejer în bâtele groase, lustruite, din lemn de stejar. Spătarul povestea ce și cum auzise despre ei, iar în jur țâșneau murmure de plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
treapta de sus a scării strâmte și înalte, o prințesă de marmură privea cu tristețe spre musafiri. Astrologul era un bărbat grăsuliu, aplecat peste o hartă desenată pe piele și țintuită pe masa de brad. Îl chema Xenopol și vorbea alene, ca omul care n-are nici o treabă. - Și numele adevărat care-ți este? începuse Ghighina interogatoriul. - De botez? Pârvu, domnița mea. Apoi îl mai întrebase una-alta, despre Sfântul Munte, despre drumul pe corabie spre Valahia și dintr-odată atacase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
gâtul cu o singură palmă. În acest moment de viață și de moarte, Talpă intrase val-vârtej, slobozind cuvintele în șoaptă înaltă: Măria ta, măria ta! Am terminat treaba. Apoi, oprit brusc în ușa salonului, încremenise fără vorbă. Mihnea se ridicase alene și, după ce o privise ironic și disprețuitor pe fata rămasă pe podea, îi poruncise scurt: Să nu te miști de-aici. Altfel vei fi moartă, înțelegi? Moartă și îngropată! Apoi plecase însoțit de servitor spre pivnița în care îl aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lui Antonie din Popești. Era o noapte cu lună albă, când au trecut podul, de curând reparat, spre stejarii bătrâni care se aflau acolo încă de pe vremea în care dintre trunchiurile lor tinere, Talpă privea înghețat spre umbra ce aluneca alene peste luciul lacului. Ioniță și Stroe au mers pe potecile știute până în locul în care murise Pampu și unde îi așteptau oamenii de încredere ai lui Ioniță, împreună cu tot ce trebuia pentru drum: cai iuți, merinde și pături groase. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
neamul lui Iscru, într-o zi de iulie, în care a și pierdut legătura cu el, după o noapte petrecută la Balcic. Când s-a trezit, era din nou la Comoșteni, în anul 1959, iar pe drumul bine știut treceau alene câțiva bivoli negrii, ultimii pe care i-a mai văzut. Gică venise de câțiva ani din lagăr, era strivit, ca și când ar fi trecut un tanc peste el, și absent. Singurul loc ce îi dădea siguranță era casa părintească, de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
spre dormitor cu inima strânsă, că îi încalcă intimitatea. Giulia era într-adevăr în mijlocul patului, cu picioarele împletite covrig și cu laptopul deschis. Părea transfigurată, iar degetele se mișcau repede și silențios pe tastatură. Zogru s-a uitat uimit, trecând alene în spatele ei: era pe Yahoo Messenger, într-o conversație cu Andrei Ionescu. 31. Giulia scria de zor, cu ochii fixați pe ecranul alb, de parcă s-ar fi așteptat din moment în moment ca Andrei Ionescu să-i apară acolo, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de râs. Nu apucase să spună mai nimic din ceea ce-și scrisese pe hârtie. Avea nevoie să stea cu cineva de vorbă, cu Giulia în mod special. Așa că a venit la ea. Zogru îl privea de pe bibliotecă, fâlfâindu-și alene aripioarele, pe lângă raftul lui Balzac. - Vasăzică aici stai! Bobo era stingerit de tavanul apăsător, de obiectele îngrămădite și de geamul deschis, dincolo de care se vedeau vecinii, stând la o masă pătrățoasă, în fața casei, sub becul aprins. Giulia și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]