1,068 matches
-
strigau cu numele de Carasin, din cauza părului roșcat, ăla nu trăsese în toată viața lui nici măcar o brazdă. Și mai era și cel care promitea fericirea, omul ăla parcă fără vârstă, fără chip, fără privire, atât de decolorați și de alunecoși îi erau ochii, călugărul ăla răspopit, care pretindea să fie numit tovarășul Krasnâi, luptătorul ăla pentru fericire nu zâmbea niciodată, folosea cuvântul „a ucide“ în fiecare frază și se arăta, în mod cu totul deosebit, lipsit de orice milă față de
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
și văzu că ceferistul nu mințea: un ofițer și doi soldați veneau spre ei, de-a lungul căii ferate. Izbi cu pumnii pentru a face să amuțească urletele celor doi. Unul din pumni i se strivi de o gură jilavă, alunecoasă, celălalt lovi o bărbie. Dar strigătul continuă, mai ascuțit. Iar degetele se răsuceau, agățându-i-se de tunică. Mai izbi o dată. Lanterna căzu, se rostogoli pe jos, se aprinse de la sine, fasciculul ei luminos decupa roțile unui tren care tocmai
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
alegerile au intrat pe ultima sută de metri”. 1.1.1. O falsă dilemă: literatură sau jurnalism? Ca să înțelegem ce este textul jurnalistic, trebuie mai întâi să lămurim cărui domeniu aparține: literaturii sau comunicării? Intrăm astfel într-un domeniu extrem de alunecos și prea puțin cercetat de către specialiști. Chiar dacă lucrările unor lingviști moderni ne oferă o multitudine de sugestii utile și provocatoare, nicăieri nu vom găsi o analiză aparte și cuprinzătoare a limbajului jurnalistic. Explicația acestui gol teoretic este greu de dat
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
este de fapt o scriitură la indicativ. Ar fi just să se spună că este o formă jurnalistică, dacă jurnalismul nu ar fi dezvoltat tocmai forme optative sau imperative - patetice, adică (Roland Barthes, 1964). Ne aflăm pe un teren extrem de alunecos și generator de confuzii. Dacă jurnalismul se opune poeziei, ar trebui să stabilim măcar ce este poezia. Ar fi prea simplu să acceptăm ideea că poezia este un limbaj creat cu scopul de a obține un efect estetic. Nici abaterea
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
nu mai pot să-l Împiedic. În cele din urmă, chiria pe teribilul meu apartament micuț a crescut și sunt evacuat. Așa că ridic un pumn (gest tipic masculin) și Încep să bat În pereții oului meu până când Îl crăp. Apoi, alunecos ca un gălbenuș, mă arunc spre lume cu capul Înainte. ― Îmi pare rău, fetița mea, spune mama În pat, mângâindu-și burta și vorbind deja cu mine. Aș fi vrut să fie mai romantic. ― Romantic zici? spune tatăl meu. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la un moment dat nu mai știu care mâini, care picioare sunt ale mele. Nu ne sărutăm. Jocul e mult mai puțin serios, mult mai jucăuș, mai liber, dar ne ținem una de alta, Încercând să nu dăm drumul corpului alunecos al celeilalte, și genunchii ni se ciocnesc, stomacurile ni se ating, iar șoldurile ne alunecă Înainte și Înapoi. Diverse moliciuni scufundate ale corpului Clementinei Îi furnizează corpului meu informații cruciale, informații pe care le pun bine undeva deoparte, dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
un dezgheț Între picioare, solul umezindu-se, o aromă fecundă, de turbă, ridicându-se și apoi - În timp ce mă prefăceam că memorez verbe latinești - viața bruscă, zvârcolirea ei din pământul cald de sub fusta mea. La atingere, brândușa era câteodată moale și alunecoasă precum carnea unui vierme. Alteori era tare ca o rădăcină. Ce părere avea Calliope despre brândușa ei? Este În același timp cel mai ușor și cel mai greu lucru de explicat. Pe de-o parte, Îi plăcea. Dacă apăsa pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de admirație. Marcus Agrippa a înălțat-o în această zonă mlăștinoasă de dincolo de Tibru, ca să nu fie supusă cutremurelor sau despicării pământului. Și, pentru că n-a voit ca temeliile unei construcții atât de impunătoare să se sprijine pe un teren alunecos și instabil, a așezat deasupra un strat de cărbuni zdrobiți și un altul de piei cu lână bătucită. Tatăl lui a cumpărat-o de la Agrippa. A reconstruit-o, a extins-o, a înfrumusețat-o. A făcut din ea un palat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de lumină, diamant cernut printre gene. pierdut pe-o colină. Te-am căutat la poarta vânturilor, în briza șoptind fierbinte pe tăiș de uragan, mii de cuvinte.... Te-am căutat la poarta apelor, în brațe încleștate de spumă tulburată și alunecoasă apă, pierdută-n furtună. Te-am căutat la marginea pământului, cotropind munți si văi. Te-am găsit pe cruce iubind până la jertfă pe-ai Tăi.
Te-am c?utat by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83241_a_84566]
-
strigă Marlena lui Harry care se tot uita În susul și-n josul potecii. Cuvintele ei căzură fără să fie auzite pe fundul canionului, alături de alte zeci de mii de strigăte, pierdute În negura timpului. Pe scurt, potecile deveniseră periculos de alunecoase, iar toți au făcut gestul cel mai natural, pe care oamenii Îl tot repetă de douăsprezece secole Încoace, adăpostindu-se Într-una din cele șaisprezece peșteri și temple care punctau versanții Muntelui Clopotul de Piatră. Marlena, Esmé și Harry erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
În jos un pic, iar el a rotunjit-o În sus cu o mișcare sigură de pix. În acest fel, se dădea bine pe lângă clienți, mânca bine și gratis și-apoi fura de la patronul lui. După cum vedeți, era un individ alunecos și necinstit până-n măduva oaselor. Odată Îmi povestise cum fusese el directorul hotelului Mandarin Oriental din Hong Kong, lucru greu de crezut din moment ce el nu știa nici măcar o boabă de cantoneză. „Și care e cel mai bun fel de mâncare acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
apoi pe Cuțu-Cuțu deasupra Îndemnând-o să „facă pipilică“, iar cățelușa s-a așezat pe vine și paginile s-au Înnegrit. Cuțu-Cuțu era foarte isteață pentru un pui. Când Esmé s-a Întors, Heinrich a Întâmpinat-o cu o privire alunecoasă: Ah, iat-o și pe „micuța noastră chițăitoare“, se Întoarce la grup. Ea l-a privit fără nici o expresie și apoi s-a grăbit după mama ei care se așezase deja la masă. Urmau să mănânce de prânz, tout compris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
mai bine: Da, sigur, nimic nu se uită complet vreodată, doar dacă mori, dar poți ignora În mod selectiv, nu-i așa? Își făcu palma pâlnie În dreptul gurii și articulă În tăcere silabele: —Tă-ce-re. După cum spuneam, era un om foarte alunecos. Peste doar un minut ar fi fost În stare să-și schimbe poziția cu Încă 180 de grade, și-ncă o dată, până când ar fi parcurs cercul, cu tot felul de aluzii vagi și schimbătoare. Chiar și În starea actuală, simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
acestor miorlăituri ca de pisică În călduri, Harry Închise ochii și Începu să viseze că Marlena se Întorsese, numai că acum el era un copac, iar ea o maimuță. Eu fusesem cea care-i strecurase această imagine În acele zone alunecoase ale creierului unde se nasc visele. Harry o simți pe Marlena cățărându-se pe trunchiul lui și ghemuindu-se strâns lipită de el, simțindu-i sânii. Iar apoi ea Își Înfipse unghiile ca să se țină, și apăsă până Îi străpunseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Creatorul său, se întinde abisul tuturor interpretărilor asupra actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecate? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi !?" Defectul acestei proze de o tulburătoare frumusețe constă în supralicitarea explicativă a îndoielii funciare care ne însoțește în vanele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
un acces de mândrie; și tocmai de aceea, imediat ce terminară de mâncat, îi trimise pe cei mai mari să se culce în pod, lăsând-o pe nevastă să-i adoarmă pe cei mici. Fruntea sa încruntată, privirea atentă și totodată alunecoasă ce o trimitea oaspeților lăsau, totuși, să se întrevadă starea în care se găsea; aceștia, însă, nu se simțiră deloc îndemnați să-l liniștească. Balamber, mai ales, se bucura vizibil de temerile lui, iar când îi spunea câte ceva, ocolea mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe la jumătatea pantei, de-a lungul coastei acoperite cu iarbă a muntelui; se deplasau pe jos, ținând de căpăstru caii tot mai nervoși; ultimul venea Kayuk, cu catârul. Foarte curând, rafale violente de ploaie biciuiră valea, iar cărările deveniră imediat alunecoase. Aveau nevoie urgentă să găsească un adăpost; iar când Audbert, aflat, ca de obicei, în avangardă, se întoarse ca să se consulte cu Balamber, care îl urma la circa zece pași distanță, putu recunoaște de pe chipul acestuia, deși însemnat - și parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
temător, cu ochi vicleni, în vreme ce își ținea, sub pântecele proeminent, poalele mantalei, cu siguranță acoperindu-și punga din piele ce îi atârna la centură. Alături se afla un om instrui, poate un copist, slab și totuși cu burtă, cu ochii alunecoși și bărbia micuță, gură cărnoasă și pielea grasă și lucioasă: semnele de netăgăduit ale dezmățului. Și ce să mai spunem de acea desfrânată, cu siguranță nu o locuitoare din sat, cu buze voluptoase, care, tremurând își strângea vălul sub bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acoperit de mărăcinișuri, în capătul unei ulițe ce pornea de la una din străzile care se întâlneau în piață, șerpuind cam o sută de pași printre cocioabe pe jumătate prăbușite și barăci din lemn, locuite de oameni mizeri și cu privire alunecoasă. Acolo, în mijlocul unor mormane de gunoaie urât mirositoare, zăcea, cu fața în sus și cu brațele desfăcute, trupul sărmanului Etbinus. — L-am întors eu, explică Maliban. Când l-am găsit, era cu fața în jos. Aplecându-se, împreună cu Dubritius asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecoase? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi?! Imposibil! Am martori! Aș merge la tejghetarul zahanalei. Dar el poate să-mi spună să-l las în pace
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Creatorul său, se întinde abisul tuturor interpretărilor asupra actului Creației și a responsabilităților Ființei. Este exact materia din Comisionarul, exploatată copios de Andrei Oișteanu: "Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? (...) Pe cine am urmat prin labirintul gândurilor alunecoase și al străzilor întunecate? Pe cine am disprețuit? Pe cine am urât? Pe cine am vrut să omor? Pe mine însumi !?" Defectul acestei proze de o tulburătoare frumusețe constă în supralicitarea explicativă a îndoielii funciare care ne însoțește în vanele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
te găsești. Fii prietenos -nu se știe niciodată. Sigur că da. Mă găsesc în seră. Tocmai am sunat să mi se aducă vinul de Porto, care-mi va fi servit îndată de servitorul familiei, un șobolan excepțional de inteligent, gras, alunecos, care mănâncă tot ce găsește în casă, în afară de tezele studenților. Mă întorc la părul lui S., dat fiind că l-am introdus deja în pagină. Până când a început să-i cadă, în smocuri întregi, pe la nouăsprezece ani, avea un păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
argintii. Omul-pește a început să bântuie malurile râului, icnind în căutarea apei și ajungând să cunoască mai bine somonii decât oamenii. Când, în sfârșit, soția s-a întors la el, trupul femeii n-a mai izbutit să-l încălzească. Brațele alunecoase ale bărbatului au lunecat printre degetele soției, iar aceasta n-a avut încotro și-a trebuit să-l lase să plece de lângă ea. Bărbatul s-a întors la râu cu inima frântă, iar râul l-a întâmpinat cu tristețe. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
să-l creadă nebun; el știa cum stătea treaba cu gabarele și cu râurile. El era un băiat de fermă care, în orice minut liber pe care-l avusese, căutase iazuri, canale de irigație sau de colectare. Fericirea lui era alunecoasă și nu se obținea decât prin intermediul apei. În fiecare vară, trăia practic pe râuri. La început, pe bărci gonflabile, cu care se dădea în jos, pe blândul Snake, apoi în caiacuri și bărci de lemn cu care mersese pe cursurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]