991 matches
-
altceva decât credeți voi, fii ai lui Belial (zice acum acest seducător de suverani). Dar tu, Saint-Germain... — De unde știi că sunt eu cu-adevărat? Îl Întreb tulburat. Surâde amenințător: — M-ai cunoscut În alte timpuri, când ai Încercat să mă alungi de la căpătâiul lui Postel, pe când eu, sub numele de Abatele d’Herblay, te-am făcut să-ți Închei una dintre incarnările tale În inima Bastiliei (oh, cum mai simt și acum pe față masca de fier la care Tovărășia, cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Și suav să povestesc, Să fiu prietenos în viață Să am răbdare și speranță. Copilăria e un joc Plin de lumină și noroc, E cartea mare, larg deschisă Eu să pătrund pe-a ei foiță. Să fii eroul pozitiv, S-alungi gândul negative. Astfel vei ajunge-n viață Om cu suflet și povață. Ispas Alexandra, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Nr.6 "Nicolae Titulescu" Constanta profesor coordonator Anișoara Iordache Haiku 1 copii cu biciclete bucurii risipite sub castanii înfloriți. Haiku
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
bastonul său întâmpinându-mă cu fața luminoasă ca soarele: Bine ai venit, nepoate! Vai ce-ai mai crescut! Așa este, sunt mare acum. Mi-a fost dor de tine, bunicule! Și mie, nepoate. Mă bucur că ai venit să îmi alungi singurătatea. Banca pe care stătea bunicul de obicei pentru a-și depăna amintirile se afla în fața casei vechi. În partea stângă a casei se afla prispa pe care luam masa în zilele calde de vară, iar seara bunicul îmi povestea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
scărița, s-a urcat pe ea, a turnat în fiecare glob de sticlă neagră câte puțin petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care l-am petrecut cu mama la lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a mamei mele, omorîtă de Arthus! Chipul lui Ryan se făcuse livid, rămăsese nemișcat, doar respirația Îi trăda emoția. Cu suspine În glas, cu mîinile Jeannei Într-ale ei, Marie continuă: - Ai fost atît de dură, nu suportam să mă alungi, acum Înțeleg, voiai să plec doar ca să mă ocrotești... Tot ce ai făcut era pentru mine, ca eu să nu știu niciodată că eram fiica unui bandit oarecare... - Taci! Erwan de Kersaint era un tînăr minunat! Loial, curajos! - Un manipulator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
vedem de ale noastre. Minos dădu atunci un răcnet gros și izbi cu pumnul În pământ. - Taci, Philo! Ne-am adunat aici ca să vorbim, nu ca să ne izgonim unii pe alții. Cu ce te crezi deasupra lui Scept, dacă Îl alungi din sat? - Cu ce să fie Philo deasupra mea? izbucni Scept, făcând bale la gură. Cu ce? Cu teama și cu lenea doar... Că uitați-vă și la porcii ăia mistreți pe care Îi ținem În țarcuri... Erau animale falnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tale umane sunt mai importante decât cele ale copacilor de cauciuc. —Jake, copacii oricum nu au drepturi umane. Ei sunt copaci. Jake și-a trecut o mână agitată prin părul lung și negru. Apoi și-a întors ochii frumoși și alungiți către Alice, uitându-se la ea cu cea mai imploratoare și înduioșătoare dintre priviri. —Of, fir-ar al dracului, Al! Îmi pare rău. Te rog. N-am făcut-o decât pentru că, nu știu... Și-a răvășit, din nou, pletele, părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de care străluceau, ca două pere de aur, țâțele Corinei Coresi. El țâșni În sus, ca dintrun nevăzut arc, și-și Înfipse buzele, fierbinți și cărnoase, ca două pulpe de caise, În acel triunghi. În același timp, trupul i se alungi, duse În sus, ca un nevăzut cârlig de viță-de-vie, mâinile Îi cuprinseră, Corinei, mijlocul, subțire și ademenitor, de deasupra coapselor, și și-l lipi, blând și elegant, de al său. Ea, atrasă de nevăzutul liant al iubirii, se lipi, strâns
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ai? - Nu mă simt bine. - Văd și eu. Știi că facem sex o singura dată pe săptămână? - În rest, nu sunt acasă... - Stai două nopți acasă. - Vineri dorm... - Vezi? - Vin de pe drum, sunt praf. Sâmbătă dimineață nu ai chef, mă alungi cu picioarele... - Vreau copil! Să-l facem atunci. - Ai fost la doctor. El ce a zis? Sau nu i-ai spus despre problema pe care o ai? - A zis că trebuie să mergem împreună. Acum sunt soluții pentru a avea
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
treceau pe la bordeiul lui moș Leu, să-i vadă armăsarii. Falnici cai! Se piteau în dudău pe brânci și priveau. Animalele aveau o piele lucioasă, cu păr scurt și aspru, des și lins. Scuturau din pintenii de piele ai copitelor, alungind muștele cu coada. Aplecau apoi gâturile puternice și încordate, ascultau cu urechile ciulite și mușcau nepăsători smocurile proaspete. Vara jucau rișca pe maidan. Petre le căra toți gologanii, c-avea un ban cu două luaturi pe care-l arunca la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care abia dacă îți ajunge până la tălpi. De aceea trupurile noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu, într-un fel sau altul, nepotriviți. Mi-era dor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ea strânse, descumpănită, foaia și o strecură în deschizătura poșetei. — Cum poți lupta împotriva demonilor ? întrebă. Cu glon țul de argint, cu descântece, cu usturoi frecat de tocul ușii ? — Numindu-i. Entitățile bune le chemi rostindu-le numele. Demonii îi alungi tot așa. Nu e ușor să le știi numele, trebuie să fii, pentru asta, un inițiat. Ca orice om care a trecut de limita oricărei suferințe, bătrânul tău era un inițiat. Cosmina întoarse capul să-l privească. Vocea lui continua
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
era poroasă, ca o piele privită prin lupă. Avea și un gust nou, ciudat, parcă ar fi fost petale pisate de flori de primăvară. Povestea începea cu propoziții lungi, leneșe, care, după două-trei pagini, începură să se legene. Literele se alungeau, începuturile încolțeau, crescând neînchipuit, ca niște tulpini firave, apoi cât niște trunchiuri, cu scoarța încrustată. Florile strivite erau ale unui cais ori ale unui migdal și chiar și paginile, întoarse cu limba, căpătau gust de sâmbure de caisă ori de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vechilor greci, Marchiza era făcută numai din forme care te îmbiau să torni înăuntru. Contururile ei erau lipsite de echivoc, întruchipau cea mai izbutită dintre lumile posibile, în care aparențele și esențele sunt una. Ochii se încondeiau cu linii groase, alungite spre tâmple. Locul sprâncenelor rase îl luaseră două linii curbate, ca niște arcuri de elipsă. Pe obraji elipsele erau întregi, sub forma unor pomezi roșietice, care spre buze se făceau roșii de-a binelea. De ce pe acest chip care arăta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai agite aripile, strângându-și brațele pe lângă trup și înghițindu-și piuitul. Calu fornăi, sumețindu-se ; în liniștea care se lăsă, se auzeau măruntaiele muntelui de gunoi, bolborosind. — Bă, care ești acolo ? necheză Calu și ceilalți i se alăturară. Umbrele lor, alungite de asfințit, cădeau spre interiorul cercului, până la câlcâiele lipite unele de altele ale celor trei, încât părea că soarele apune de peste tot, ceea ce ar fi fost cu putință, într-un loc ca acela. Ce treabă ai tu ? se răsti Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
azi a fost o zi proastă. Au trecut de dimineață haitele de câini, nu mai rămâne nimic după ei. De când s-a închis abatoru’, nu mai ai loc de cotarle... Puțică încropiseră o grămăjoară de nuiele. Flăcările săltară cu vioiciune, alungindu-le fețele. Fiecare își căută un loc în care să se oploșească, mai aproape de foc. Mai puțin Faraon, care se temea de dogoare și prefera să stea lângă caroserie, aruncând priviri neîmpăcate către Pârnaie și ai lui. Căutau unii la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
multe voci, ca o herghelie întreagă. Ceilalți se tăvăliră de râs, având, de fiecare dată, grijă să pună sticla jos, să nu se răstoarne. Apoi părul i se zbârli, se întinse scurt și aspru până între umeri, gura i se alungi, urechile i se ascuțiră și tresăriră scurt. Abdomenul se umflă, iar mâinile și picioarele se înfipseră în pământ, tropăind scurt. În schimb, începu să vorbească, rostind limpede : „Eu sunt calul care vorbește, pot să vă traduc ce necheza adineaori omul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cu îngroparea ta ai zdrobit tot iadul. Grăbește-te, înviază ! Cerurile zvâcniră, coborî o boare de vânt. În dreptul clopotniței, niște table ruginite se loviră una de alta, ca niște chepenguri săltate. — Mi-e frică... șopti Marchiza, dar ceilalți, cu fețele alungite de luminile făcliilor, n-o luară în seamă. Le înțepeniseră genunchii și se mutau de pe unul pe altul. Magdalena se întinsese pe pământ, cuibărindu-se ca în pân tecul mamei. Lucică îi mângâia șuvițele lipite cu sudoare de fruntea fier
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
De partea cealaltă, mormanul de gunoi respira și el, aburii lui se scurgeau pe povârnișuri. Visele urcară și deveniră atât de încăpătoare, încât contururile lor desenară un munte mai mare decât cel de alături. Marginile atinse de boarea nopții se alungiră ca niște pene, luând chipul unui înger uriaș, mai înalt decât orice înălțime. Iar îngerul morții, cu degetele desfăcute, veni mai la urmă. Și, neputând să se așeze în altă parte, pentru a-și întinde aripile, se cuibări în cutia
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din ziua aceea, portretele erau mai tinere decât se arătau în realitate. Zadarnic căută pictorul cutele săpate în obraji. Fețele le erau netede ca o frunte de copil. Degeaba căută umerii căzuți și grumazul ușor gârbovit. În desen, gâturile se alungeau semețe și zvelte. Asta însemna că, în clipa morții, aceștia fuseseră mai tineri decât acum. Cu alte cuvinte, deși ochii lor îl priveau în față și capul li se înclina cât să-i mulțumească, erau deja morți. Iar paloarea obrajilor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
la ureche. Privi în sus, spre Pantocrator, apoi se întoarse încet. Parcă stătea nemișcat și ceilalți se învârteau în jurul lui. Când rotirea lor se înteți, Maca închise ochii, să nu amețească. Când îi redeschise, erau la locul lor, privindu-l alungiți, bizantini. Îi cercetă pe rând. Nu știuse că sunt atâția. Unii purtau barbă, cu aceia neasemănarea era evidentă. Pentru ceilalți, Maca trebui să facă un efort să-și amintească de propriul chip, de pe vremea când umbla bărbierit. Nu reuși, iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bâjbâi după scaun și, negăsindu-l, se așeză direct pe podea, rezemat de perete. Întunericul fremăta, apoi se coagulă în mogâldețe care începură să-i danseze în jur. Privi, indiferent, jocul de umbre. Începeau să prindă contur, trăsăturile li se alungeau, când se întorceau una spre alta, le putea vedea profilurile, fruntea teșită, bărbia ascuțită, nasul lacom, adulmecând, ca nevăstuicile. El e, înțelese Maca, ghemuindu-se lângă perete, el și ai lui. Multiplicat, urcând din podea și coborând din tavan. Simți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
τ'/2. În cazurile practice nu se adoptă înfășurări într-un singur strat, așa cum sunt prezentate în figura 5.37 ci înfășurări în două straturi. La aceste înfășurări pasul bobinei este intermediar, adică τ"<y<τ', ceea ce înseamnă că este alungit pentru numărul mare de poli și scurtat pentru numărul mic de poli. În acest caz se pot obține performanțe convenabile la ambele numere de poli, sau la ambele turații. O situație echivalentă cu cea din figura 5.37 c) și
Maşini electrice/Vol. 3. : Maşina asincronă by Alecsandru Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1660_a_2996]
-
7 mai 1958 scrie și el: Măi, vântule zvăpăiat! De mi‐ ai scuturat atâtea Flori, în păru‐ mi cărunțit Sau în toamne reci, cu brumă, Părul mi l‐ ai brumuit, Nu‐s pe tine supărat, Măi, vântule zvăpăiat! Nici că‐ alungi printre cosițe 180 Și săruți atâtea flori, Sau înfiorezi obrajii La fecioare și feciori, Nu‐ s pe tine supărat Măi, vântule zvăpăiat! În perioada 1950 - iulie 1954, Steagul roșu apare în format mic (32‐45 cm.), săptămânal până în 1952 și
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
miotatic. Acesta determină ca reacție o contracție a mușchiului și deci o scurtare a acestuia. Tehnica lui Anderson Tehnica de lungire a lui Anderson este cel mai larg răspândită, dată fiind relativa ușurință de executare. Segmentul corporal care va fi alungit este dus încât la limita razei sale de mișcare, unde se accentuează senzația de tensiune de alungire; aceasta totuși nu trebuie să fie niciodată dureroasă. Aceasta poziție trebuie menținută 15-30 de secunde sau chiar mai mult dacă segmentele vizate sunt
Gimnastica aerobica – strategii pentru optimizarea fitnessului by Tatiana Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1148_a_1881]