4,800 matches
-
infernal, o scenetă existențialistă întreruptă de plonjări onirico-poetice. Suspansul cărții ține de mormanul de refulări dintr-o familie nefericită. Deși instabilitatea vine din dispariția Femeii, tot ea este percepută ca un agent al răului. În jurul misterului creat se țes, sistematic, ambiguitățile unei tensiuni întârziate. Debutând ca o proză scurtă despre așteptările și eșecul unui scriitor în devenire, romanul accelerează pe panta apocalipticului sudat în poetica așteptării, tensiunea amânării, în iritațiile inevitabilului. Sunt efectele preferate de scriitor. Verbial și melancolic, romanul lui
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
manuscris este sfârșitul lumii. Îmblânzitorul apelor este însuși autorul. Despre debutanți, numai de bine, sugera mereu Călinescu. În ciuda deficiențelor și a unui tezism latent, Îmblânzitorul apelor este un excelent microroman poetic despre simulacrele vinovăției și ale singurătății. Fin analist al ambiguităților și un specialist al morbideții, A. R. Deleanu este un scriitor în toată puterea cuvântului.
Un poem apocaliptic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/4267_a_5592]
-
scurte din Cetatea cu nebuni (2000), și de două romane: La capătul lumii și Memorialul Cetății. În toate, o artă surprinzător de matură a dozării - observația realistă se împletește cu fina disecție psihologică, verbul dibuiește liber în mulțimea interpretărilor posibile, ambiguitatea e exploatată ca trăsătură fundamentală a lumii vorbite, umorul subtil își alătură ironia discretă, autoironia e mereu conținută, iar morala cu iz ardelenesc se înfiripă de la sine printre rânduri. Viața se transformă într-o lectură capricioasă, cu reguli și încălcări
Proză pe teme date by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4285_a_5610]
-
în față, N. Steinhardt și Adrian Marino sunt eminamente diferiți. În plus, Steinhardt și tipul său de lectură critică nu ar putea să provoace decât derută unui intelectual „cu ambiția construcției și cu vocația seriosului” (Mircea Muthu). Aceasta și datorită ambiguității criticii profesate de Steinhardt: dintre cele două mari teorii antinomice asupra procesului lecturii („descoperim” sensul sau îl „construim”), Steinhardt le alege pe... amândouă. Mai exact, el preia de la prima ideea că „Autorul nu a murit” și că a depus el
Idiosincraziile unui pseudoînfrânt. N. Steinhardt văzut de Adrian Marino by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/4289_a_5614]
-
de după 1989 într-un om al cavernelor, dezumanizându-l până la un grotesc nimicitor, lăsând doar erzațul ordurier al bășcăliei. Și m-aș întoarce la o scenă care nu poate să nu îți stârnească râsul, dar care are acea doză de ambiguitate prin care tragicul se insinuează în filmul lui Giurgiu. Muncitorii îmbrăcați corect cu costum, cravată și pantofi se adună cu aceeași plăsuță caraghioasă pentru a porni în marș către banca de spermă unde urmează să-și plaseze unicul capital rămas
După melci by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4295_a_5620]
-
sunt „tablouri” de familie cu scenarii ieșite din comun. Într-un fragment, Moș Crăciun revine în imaginarul bărbatului matur ca un tată obosit, dar plin de reproșuri. Fără a ieși vreo clipă din limitele realismului, Petre Barbu păstrează până la final ambiguitatea identitară a celor doi: „Ți-e greu fără noi?, s-a uitat la mine atent să descopere dacă-l mint. Uneori mă bate gândul să mă duc la căminul de copii orfani». A râs din nou, bună glumă, băiete! Mai
Dialog despre neputință by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4453_a_5778]
-
precum puful de păpădie”. Dar să nu uităm și o sugestie simbolico-imagistică: asemenea dragostei, sămânța păpădiei pătrunde peste tot. Nu degeaba a fost aleasă ca „stemă vorbitoare” pentru editura Larrousse: „Je sème à tout vent”. Ori tocmai poli-simbolismul induce, prin ambiguitate, prin conotativ, ideea de poezie. Textul poate fi citit pe alocuri și ca un pamflet, ca o realitate jurnalistică: „Monumente istorice și de arhitectură aflate în paragină, instituții de cultură la limita supraviețuirii, într-o lume în care banul dictează
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mesajul), Întunecatul April, personaj din ce în ce mai neliniștitor, ca și Craiul Amurg. Personajele "pozitive" sunt invocate mai curând in absentia. Ele se lasă așteptate fără a veni, ori, dacă sunt totuși prezente, starea lor este provizoratul, amenințarea. Pozitivul și negativul sunt niște ambiguități în derută: Ursita, spuneți-mi, unde s-a dus? (Pe fluviul Haos) Chiar de ți-oi spune Mîntuire, să nu vii! (Guarda e passa) Voi, cetini și munți, voi arbori în delir, Vin turmele apocalipsului să vă cunoască, să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
spre care converg evenimentele poetice. Un simbol. Dar pentru Emil Botta orice simbolistică devine un fel de arlechinadă într-un act, dincolo de care redundanța imaginilor transgresează planul imediatității. Urmând parcă lecția lui Jakobson, potrivit căreia discursul poetic are două caracteristici, ambiguitate și autoreflexivitate, poetul face din ambiguitate un registru de semne mereu schimbător, mereu altoit pe un altul care se depășește pe sine. Fantasma albă a imediatului se compune după regulile unui desen spațiat, fracturat, în care liniile și cercurile, spațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
simbol. Dar pentru Emil Botta orice simbolistică devine un fel de arlechinadă într-un act, dincolo de care redundanța imaginilor transgresează planul imediatității. Urmând parcă lecția lui Jakobson, potrivit căreia discursul poetic are două caracteristici, ambiguitate și autoreflexivitate, poetul face din ambiguitate un registru de semne mereu schimbător, mereu altoit pe un altul care se depășește pe sine. Fantasma albă a imediatului se compune după regulile unui desen spațiat, fracturat, în care liniile și cercurile, spațiile plane și reliefurile sunt echivalentele unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
pomeni memoria iubitei devine un act sacrificial, de natură esențialmente erotică; pe de altă parte, nevoia de a trăi erosul eșuează în oglindă, în starea de împlinire androginală. Așa încât dragostea este în același timp platonică și carnală, meditație și luptă. Ambiguitate și splendoare. Masculinul își asumă jumătatea feminină, pe care o găsește în sine. Este o înțelegere în plan semiologic știința semnului care sunt eu relaționează cu știința semnului care ești tu -, dar și antropologic, cele două deveniri fiind, în fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
se confundă: Și drumeții, îngenunchiații genunchi, șoptiră: ajunge. ... Bine! Fie!... Și culeg de jos, din josnicie, resorturi culeg, piulițe, angrenaje, piese, toate, ale unui mecanism detracat, ale orologiului demențial... (Un timp) În acest timp al rostirii se realizează o imensă ambiguitate, datorată unui soi de viziune scenică fără scenă, cu limite de desfășurare foarte largi, în condițiile în care tocmai scena ar fi ajutat la crearea unui sentiment de detașare, de vis, ar fi venit în ajutorul celui care vrea "să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
urmat sunt destul de explicite. Cu alte cuvinte, avem de a face cu o preluare a funcției de alegere colectivă de către nivelul constituțional, la fel cum, vom vedea mai târziu, nivelul alegerii colective este destul de dificil de separat de nivelul operațional. Ambiguitatea și contradicțiile specifice nivelului constituțional, precum și neconcordanța dintre acest nivel și cel al alegerii colective creau o serie de probleme practice legate de forma de proprietate asupra sistemelor de resurse, făcând loc apariției proprietății private și, implicit, destrămării administrării în
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
asimileze instrumentele intelectuale care să susțină învățarea permanentă. CAPITOLUL I Politica demografică 1. Planificarea familială. Decretul nr.770/1966 privind interzicerea întreruperii de sarcină Dat fiind că unele politici publice - sociale, economice - au anumite efecte de natură demografică, pot apărea ambiguități în delimitarea sferei politicii demografice. Având în vedere efectele în plan demografic pe care le pot antrena diversele politici publice aplicate este necesar ca delimitării sferei politicii demografice să-i fie acordat un plus de atenție. Rezolvarea de principiu a
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
ale psihologiei feminine. Cred și eu, alături de autor, că Domnul R. nu se poate reabilita în fața mea, a cititorului, decât la o nouă întâlnire cu Teodora. Pînă la urmă, nu-i așa?, faptele contează. Numai gesturile, acțiunile clare, lipsite de ambiguitate, pot limpezi ipotezele confuze. Trenul intră deja în gară, strâng repede caietul lui P.H.L., amânându-mi plăcerea de a afla cum s-a rezolvat „problema”, sau, mai curând, impasul sufletesc în care se află Profesorul, în fața unei „aventuri unice” în
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
cugetarea cu-ntrebări nedezlegate. Poezia este răspunsul omului la tragismul existenței, la antisensul suferinței, al răului, al morții. Omul este sieși un necunoscut, afirmă Kant. Prin poezie își el creează sinele o identitate și un sălaș al sinelui. Poezie și ambiguitate Timpul imaginea mobilă a veșniciei. Platon Ambiguitatea în literatură, în artă constituie un instrument curent de exprimare. În poezie, întâlnim ambiguitatea de la Pindar până la Dante, Shakespeare sau Rimbaud, pentru ca din secolul trecut ea să devină un recurs iterativ, primatul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
omului la tragismul existenței, la antisensul suferinței, al răului, al morții. Omul este sieși un necunoscut, afirmă Kant. Prin poezie își el creează sinele o identitate și un sălaș al sinelui. Poezie și ambiguitate Timpul imaginea mobilă a veșniciei. Platon Ambiguitatea în literatură, în artă constituie un instrument curent de exprimare. În poezie, întâlnim ambiguitatea de la Pindar până la Dante, Shakespeare sau Rimbaud, pentru ca din secolul trecut ea să devină un recurs iterativ, primatul fiind deținut de suprarealism, poezia experimentală, poezia concretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un necunoscut, afirmă Kant. Prin poezie își el creează sinele o identitate și un sălaș al sinelui. Poezie și ambiguitate Timpul imaginea mobilă a veșniciei. Platon Ambiguitatea în literatură, în artă constituie un instrument curent de exprimare. În poezie, întâlnim ambiguitatea de la Pindar până la Dante, Shakespeare sau Rimbaud, pentru ca din secolul trecut ea să devină un recurs iterativ, primatul fiind deținut de suprarealism, poezia experimentală, poezia concretă alături de teatrul absurdului și filozofia paradoxurilor, model Sartre, Lacan, Derrida. Apelarea la mituri grecești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
devină un recurs iterativ, primatul fiind deținut de suprarealism, poezia experimentală, poezia concretă alături de teatrul absurdului și filozofia paradoxurilor, model Sartre, Lacan, Derrida. Apelarea la mituri grecești, biblice și mai cu seamă la metaforă, asigură înțelesul plurivoc al unor creații. Ambiguitatea unui poem poate fi datorată unui travaliu volițional, a unui joc de a conferi deschideri diferite receptării, sau este reflexul ambiguității a însăși cunoașterii umane și, consecutiv, a cuvântului care traduce spațiul cognitiv. În acest ultim caz, ambiguitatea nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lacan, Derrida. Apelarea la mituri grecești, biblice și mai cu seamă la metaforă, asigură înțelesul plurivoc al unor creații. Ambiguitatea unui poem poate fi datorată unui travaliu volițional, a unui joc de a conferi deschideri diferite receptării, sau este reflexul ambiguității a însăși cunoașterii umane și, consecutiv, a cuvântului care traduce spațiul cognitiv. În acest ultim caz, ambiguitatea nu mai este un joc, ci o dramă a cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unor creații. Ambiguitatea unui poem poate fi datorată unui travaliu volițional, a unui joc de a conferi deschideri diferite receptării, sau este reflexul ambiguității a însăși cunoașterii umane și, consecutiv, a cuvântului care traduce spațiul cognitiv. În acest ultim caz, ambiguitatea nu mai este un joc, ci o dramă a cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
spațiul cognitiv. În acest ultim caz, ambiguitatea nu mai este un joc, ci o dramă a cunoașterii și, implicit, a numirii. Goethe afirma: "poezia este prin ea însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt, o secvență a unei poezii inducând idei sau sentimente antitetice sau în ce privește logica internă a poemului, structura sa. Prototip al ambiguității este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
însăși o trădare". Iar Alain Bosquet: "poetul a vorbit: aceasta este erezia sa". Ambiguitatea poate fi sintactică, semantică, un cuvânt, o secvență a unei poezii inducând idei sau sentimente antitetice sau în ce privește logica internă a poemului, structura sa. Prototip al ambiguității este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question cu dezvoltarea sa pe parcursul celebrului monolog, idee reluată dramatic de Eminescu atât în Mortua est !, cât mai ales în postuma Bolnav în al meu suflet. Filozofic vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
este întrebarea hamletiană, To be or not to be, that is the question cu dezvoltarea sa pe parcursul celebrului monolog, idee reluată dramatic de Eminescu atât în Mortua est !, cât mai ales în postuma Bolnav în al meu suflet. Filozofic vorbind, ambiguitatea este definitorie pentru formula ontologică umană, viața purtând în ea germenul pieirii. Pe de altă parte, și capacitatea de cunoaștere este ambiguă. Ca atare, cuvintele, instrumentul nostru cognitiv de numire, suferă de două ori: necunoașterea esenței lucrului numit, care rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
convențional al esenței lucrurilor, este deci ambiguu în viața de fiecare zi, în poezie el vrea să devină o certitudine, prin urmare, o altă iluzie, cea a înfăptuirii unei idealități onto-axiologice. Ține de măiestria poetului de a-i anula cuvântului ambiguitatea din viața comună și de a-l certifica la un nivel cât mai înalt, în scopul de a ne convinge de această dublă performanță depășirea ambiguității reale și trăinicia "înveșnicirii" creată poetic. Or, a învesti cuvântul, deja ambiguu prin imperfecțiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]