866 matches
-
trecuți de vârsta de 18 ani care au consumat droguri nu au renunțat la ele. Nu numai adulții consumă aceste substanțe, ci și minorii. Minorii spun că e o joacă și nu poți păți nimic, doar că te simți puțin amețit. De aceea pentru a nu mai consuma nimeni aceste substanțe haideți să spunem: STOP DROGURILOR și să trăim o viață frumoasă și curată alături de familiile noastre.
MESAJUL MEU ANTI DROG. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Nechita Elena-Andreea, Romanescu Anca-Raluca () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1998]
-
și subțiri, îți dai seama ce-a fost și ce s-a văzut. Mai ales că și ceilalți, noi toți - cu excepția lui Adrian și a Leanei - eram mai mult sau mai puțin beți. Viki a voit să le ajute, dar amețită cum era și, încercînd să le ridice pe amândouă deodată, s-a împiedicat și au căzut grămadă, toate trei, și acum nu mai îndrăznea nimeni să le ajute, pentru că ele se prăpădeau de râs rostogolindu-se pe covor, și cine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Siddharta! s-au împlinit scripturile. Acum e momentul să lași totul și s-o pornești spre Himalaya!"... Elefterescu rămăsese în picioare, tot atât de palid, ca o statuie, doar buzele îi tremurau. Și apoi Elvira, care era lângă el la masă, destul de amețită și ea, a început să plângă și i-a strigat: "Siddharta! Eu sunt soția ta, prea iubita Yasodharta, pe mine nu mă lași!..." "Ba să plece, trebuie să plece, să-și împlinească destinul!" strigau fetele de pe covor, rostogolindu-se provocatoare
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și începu să asculte, surprinsă și fericită în același timp. Fața i se lumină, ca și cum ar fi fost gata să râdă. Dar, pe neașteptate, tresări speriată, scânci de mai multe ori și începu să-și frece ochii. Se îndrepta somnoroasă, amețită, spre canapea și când o văzu că se clatină, o prinse în brațe. O purtă în odaia alăturată și o întinse în pat, acoperind-o cu un șal. Se trezi după miezul nopții. - M-am speriat! șopti. Am visat urât
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fură somnul, acoperit de zăpada care acum e tăioasă, rece și Întunecată, și Vlad trage de el, dar e inert și cîntărește o mie de kile, rîde Înfundat, Întins pe jos, În beznă. Vlad Îl lasă acolo, e și el amețit, se gîndește că ajunge sus la adăpostul din punctul de observare, fără să alarmeze dormitoarele, și o să trimită pe cineva să-l ia pe răcanul matol. O socoteală de om beat. Pentru că e evident că pierde drumul, iar ninsoarea Îi
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
piepturile noastre În care bat inimi de eroi. Lui Stancu Începe să-i placă la televizor... la Început oftează și el, după care rîde. Asta se Întîmpla marți. Peste două zile, joi, la prînz, ies din serviciul de gardă ușor amețit, fără repere temporale precise, vineri urmează să plec În permisie, pentru trei zile. Poate că totuși azi reușesc să fac dușul ăla, Îmi zic. Chiar și așa, somnambulic, din pricina programului de somn-veghe complet anapoda, pot să-mi dau seama că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cadavru... e un om pe care l-au stîlcit În bătaie... Da, el a ajuns acolo după ce... Înțelegi? Și a tras un cadru, ultimul de pe film, după care l-a scos, după care... Cum am plecat de la fratele lui Marin? Amețit. Nu doar de linia basului din Rock the Casbah. O stare de nervozitate nu-mi dădea pace. Unde căcat e tufa aia de urzici? Băga-mi-aș... Ne place, nu ne place, asta e lumea noastră acum, așa arată, ca
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lăsă, penitent, talpa piciorului pe piatra înghețată și făcu câțiva pași, tremurând înlăuntrul trupului său care i se răcea vertiginos și întorcând capul ca să se uite la amprentele lăsate de tălpile lui calde pe pojghița de brumă. Se simțea ușor amețit și orbit, nu numai de aerul rece dar și de lumina puternică. Cât timp înotase în semiobscuritatea învăluitorului nor de abur, ieșise soarele și cerul se albăstrise. O luă pe lângă gardul viu, înalt, care mărginea grădina Camerelor din Ennistone, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
desigur că îl cunoașteți. — McCaffrey, nu. Mai cunoști altul? — Mi-e teamă că nu. — Atunci va trebui să fii dumneata. Cuvintele sunau a final autoritar. Voi face tot ce-mi va sta în putință, spuse părintele Bernard umil și ușor amețit, dar încă nu mi-e foarte clar ceea ce doriți. — Pur și simplu pe cineva căruia să-i vorbesc. Cineva absolut serios. M-am obișnuit să-mi clarific gândurile pe calea conversației. — Să presupunem că nu vă voi înțelege? John Robert
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ierboase sau, pe alocuri, dădeau la iveală un pământ brun, acoperit cu mușchi. Lui Pearl îi plăceau plantele și pomii și se bucura acum de ele, atât cât se poate bucura o ființă care se simte extrem de nefericită. În timp ce umbla, amețită, încerca una din acele crize de non-identitate prin care trece, probabil, fiecare dintre noi, într-un moment sau altul. Cât stătuse în poziție de „drepți“, în ușă, în spatele „tinerei ei stăpâne“, îmbrăcată în uniformă de cameristă, cu șorț, se simțise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întrebe dacă nu cumva sunt homosexual“. Dar John Robert nu-i puse asemenea întrebare. Stătu un moment în cumpănă. Tom, privind la fața filozofului, atât cât se deslușea în lumina care-i venea din spate, începu să se simtă ușor amețit. Norii albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Anthea. Ba nu, o duc eu, tu o ții pe a ta. Porniră cu toții în seara caldă străjuită de un cer senin, pe care mai zăboveau frânturi din lumina zilei. Câțiva bețivi adunați pe trotuar cântau încetișor. Tom se simțea amețit, sau mai curând beat. Anthea îi luă mâna și își simți ochii inundați de lacrimi. Îl iubea pătimaș pe Joey Tanner, care nu răspundea dragostei ei, și îl iubea cu tandrețe pe Tom McCaffrey, dar ca pe un prieten, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mă întreb ce caut eu aici. Draperiile din salonul casei Belmont fuseseră trase, dar fereastra mare de pe palier, prin care se zărea o parte din scara albă, împrăștia o lumină domoală. Tom se uită la fata care chicotea, evident cam amețită, scuturându-și părul lung, blond. Era înaltă și purta o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu un pas îndărăt și o privi din nou, mai atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
păcii să se înstăpânească pe sufletul tău. Iartă-ți ție și iartă-le și celor pe care-ți închipui că ți-ar fi dușmani. Părintele Bernard își ridică mâinile de pe umerii lui George și se așeză alături de el. Era ușor amețit, conștient parcă de un eveniment care se petrecuse acolo, în cameră. George se lăsă străbătut de un fior și se ridică în picioare. — Doamne, ce șarlatan ești! Te folosești de vechile trucuri magice. Părintele Bernard se ridică la rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu totul. "Doamne, ce era să fac?" mi-am zis îngrozit. Imediat a început să plouă. Și am avut un gând stupid: "Bine că și-a luat trenciul". Ploaia s-a dezlănțuit furioasă parcă din nervii mei. Intrând în gară, amețit încă de căzătură și răvășit de cele întîmplate, m-am dus ca un automat tot în încăperea cu telefonul. Și am înțeles, în sfârșit, de ce țipase Eleonora. Din receptor se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a fost frică să nu scap frânele din mâini. Cred că n-a trecut nici o oră de la plecarea Alexei, că secretarul îmi anunță o doamnă. ― Poftește-o imediat. Eram sigur că-i Mihaela. Într-adevăr, ea era. Intră șovăind, clătinîndu-se, amețită. Slăbise mult, avea pe față o paloare de convalescentă. Din primele clipe îmi făcu impresia că nu mai e sigură pe ea, că se miră de propriile-i mișcări, de faptul că trăiește. Într-adevăr, părăsind mândria, nu mai semăna
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
soare, deși, de fiecare dată când mă ridic de pe nisip și mă îndrept spre scara de ciment care urcă pe faleză, mă surprind că întorc capul, cu dorința de a mai face o baie. Apa e mai îmbietoare atunci. Strălucește, amețită parcă de lumina amiezii. Trebuie să-mi spun, energic, că întîrzii la masă, pentru a-mi continua drumul. Oricum, dacă noi suntem opera lui Dumnezeu, marea este capodopera Lui. Din patru elemente (apă, soare, nisip, aer), nimic mai mult, se
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Mole Antonelliana ar fi iradiat cândva un fetus într-un pântec nefericit și-ar fi pro dus știma nemaivăzută ce vorbea acum despre di nastii și bărci fune rare. După mai bine de două ore am ieșit din muzeu total amețit, cu piele de găină pe brațe. Terminând cu copiii, ghida levitase iar sin gură de-a lungul unui culoar, târând un picior, cobo rând apoi o scară îngustă spre subsol. Am mers să văd unde coborâse: scara era-n spirală
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
din adolescență, pentru a supraviețui celor mai rele certitudini ale părinților lor. Acum îi oferea o nouă alianță. Putea să i se alăture, oricât de nebunește suna. Amândoi ar fi primit ceea ce-și doreau. Trase aer în piept, prea amețită ca să-l lingușească. — În primul rând, Mark, nimeni nu te silește să faci ceva. —Pfui. Ce ușurare. Doctorul Tower vrea doar să înțeleagă ce ai tu în cap în momentul ăsta. —De ce nu mă vâră iar într-un scaner din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
chestia asta. La fiecare mărunțiș cu care încerc să-l ajut îl rănesc în trei feluri diferite. Prezența mea îl face să se simtă și mai rău. Vrea să mă vadă plecată. Sunt falită și bolnavă și te încurc, sunt amețită și n-am mai dormit ca lumea de șase săptămâni. Mă face să mă simt invizibilă, un virus, un nimic. Mă dezintegrez, Danny. Plutesc și zbârnâi. Parc-aș avea tot timpul niște păianjeni mici pe piele. Sunt varză. Sunt dezgustătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o femeie care semăna leit cu Leslie Caron. Am ajuns acolo, dar nimeni nu corespundea nici pe departe descrierii. Mai târziu, am aflat că femeia nu mai avusese curaj să vină. Dar eu nu știam asta, așa că am rămas acolo, amețit, analizând fiecare femeie din local și zicându-mi: Mă rog, ar putea fi... Știi tu, șatenă, simetrie bilaterală... O chelneriță m-a întrebat dacă am nevoie de ajutor. I-am spus că sper să dau de o femeie care seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Și ea, și Daniel se uitară în altă parte. După un minut, mai aruncă o privire furișă. Dacă într-adevăr Karsh o observase, momentul trecuse. Era îngropat până la brâu în materiale de prezentare, arta de a fi o persoană importantă. Amețită, Karin se uită iar la Barbara, care-și ridică o palmă într-un gest de salut mascat. Pericol, spunea salutul acela fulgerător. Sunt oameni peste tot. Dezbaterea începu. Primarul se adresă consiliului și stabili procedurile. O purtătoare de cuvânt din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
lăsă pe spate pe banchetă cu o privire destinsă. Slavă Domnului că s-a terminat! George e isteț. A luat-o Înaintea tuturor - cine știe cum o fi reușit! A fost superb! M-am sprijinit de o clădire. Mă simțeam gol și amețit. Am avut deodată senzația că n-am decît două dimensiuni - că tot ce există pe pămînt este ca o figurină de carton, fără volum. „Lumina se stinge În cer.“ Într-adevăr, lumina se stinsese brusc din cer și, odată cu ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de secundă înainte de a-mi trage adînc răsuflarea și a mă apleca din nou odată cu brațele. Priveam drept înainte și n-am mai văzut acel înfiorător și ireal gol de aer și apă care mă făcuse cîndva să mă simt amețit, ci ceva care mi-a oferit sprijin și încredere. O energie nesfîrșită. Am crescut intensitatea, fără să mă gîndesc, dar în maniera corectă, nu crescînd tempo-ul, ci punînd mai multă putere, astfel încît mișcarea însăși a cerut un tempo
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
drept în sus de-a lungul fațadei, dincolo de obiectele de folosit pe mare care aglomerau balconul, dincolo de ferestrele înalte de la primul etaj și de cele două etaje de mai sus, dincolo de grinda albă cu scripete din vîrf. M-am simțit amețit, a fost ca și cum fațada casei ar fi început să se miște, ori ar fi devenit dintr-o dată o stradă, un drum lung care șerpuia, un zid care se apleca înainte și se va prăbuși peste mine. Mi-am lăsat capul
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]