891 matches
-
După o vreme, Alfonso, care mai ridică câte un colț de pătura din când în când, concluzionează că e timpul pentru un alt pietroi și dezvelește pe Jo complet înroșită, ornată cu șiroaie de sudoare, care ne aruncă un zâmbet amețit și încântat. „E fantastic, niciodată nu am fost într-o saună atât de perfectă” mai murmură Jo înainte de a dispărea din nou într-o mare de fum, acoperită de pături. Alfonso va administra câte trei pietroaie la fiecare, cu excepția lui
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
invocând răcoarea serii. "Răcoare, ce răcoare? Nu simt nicio răcoare. Dar poate că asta îți face plăcere, ceea ce e altceva." Dumitale nu?... O strânse lângă el, cuprinzând-o cu brațele și sărutând-o pe gură. Era goală sub rochie. Simți, amețit, țesătura alunecându-i pe pielea netedă. Ea se desprinse și-și recăpătă răsuflarea. Spuse, după o clipă: "Sper că o să fie bine." Ah, da, vorbea despre puștiul care trebuia operat a doua zi... Realitatea, Filip, realitatea! Abia la următoarea întâlnire
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
și însuflețit, îl proiectează spre ea fără a-i mai lăsa timp să-și termine fraza. Evident, e ziua ciocnirilor!... De data asta, se ține bine, dar temperatura sânilor ei, sfidând grosimea hainelor, îi taie respirația. Rămâne lipit de ei, amețit, asurzit, moleșit, mică insectă prinsă de o hârtie de muște! Vai! Țigăncușa îi prinde din urmă: "Ei, boierule, vestitoarele primăverii te-au înveselit, da' buchetul nu mi l-ai plătit!" Începe iar să se caute prin buzunare, cu furie, dar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să cunoască abisurile de oroare în care poate coborî omenirea. E mai bine să-și păstreze, spunea el în marea lui disperare, câteva iluzii despre oameni... Ultima scrisoare, foarte scurtă, fusese expediată în noiembrie 1942, anul Stalingradului. Visătoarea e tot amețită și istovită. Îi merge chiar foarte rău. Asta nu o împiedică să facă proiecte. Dacă s-ar duce, de exemplu, la Bugaz? Nu mai există restricții, frontierele sunt deschise, ar putea face foarte bine o scurtă călătorie ca să revadă Bugazul
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de acolo. Manuscrisul acesta este cumpărat de ani de zile de către Uniunea Compozitorilor . Tov. Al. Toma, care a fost atât de amabil cu mine și a Încercat să mă ajute, nu ar mai putea face nimic? Nu știu, sunt complet amețită și descurajată. Țineam atât la cartea aceasta! Aștept un răspuns fulger din partea dv. domnule Dimitriu, și aș dori tare mult să vă văd. Cum Îmi va parveni manuscrisul, este iarăși o preocupare . V-am plictisit destul cu această scrisoare. Pe
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
pare destul de frig, încă. Inspiră adânc și de data asta mă uit eu la el pânditor. Dar nu spune nimic și nu arată nimic pe chipul lui frumos și de ne pătruns. Ne reluăm drumul în tăcere. Sunt în continuare amețită, nici nu simt că pășesc pe trotuar. Parcă aș păși prin aer, la câțiva centimentri deasupra solului (ca tine, Edo!). Traversăm. Tra versez cu aceeași stare de plutire persistând în mine ca un abur de ceață. Trecem acum chiar pe
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
vreme. Câteva raze palide încercau să spargă norii joși și întunecați. Nici unul dintre ei nu avea formă și culoare de inorog. Parcul era pustiu. Am închis ochii, ascultând zumzetul tăcerii. Nu mă simțeam bine, eram în continuare răcită și ușor amețită, dar mintea mea trebăluia de zor, adunând precum o furnică toate frânturile de întâmplări din ultima vreme, punându-le cu destoinicie cap la cap, în imprevizibila ei logică, încercând să separe realitatea de ficțiune. în mine creștea, din ce în ce mai viguros, dorința
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
în fiecare celulă o impetuo zitate anevoie reținută și o extraordinară energie. Pielea ei emana o luminozitate transparentă, de un roz palid, ca un abia întrezărit răsărit de soare. în hăul ochilor ei mari și aproape negri te puteai prăbuși amețit dacă îl priveai concentrat și nu te opreai la obstacolul incolor și superficial al ochelarilor. Părul învolburat, aproape negru și el, îi încadra orgolios trăsăturile de licate, care ascundeau în același timp multă forță. în ziua când Clara venise la
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Eduard să o potolească. — Ei, na! Sărbători sunt câte poftești dumneata! Sărbătorim ploaia de-afară, sărbătorim Ziua Tineretului, sărbătorim că ești o cârpă! Câte altele nu sunt de sărbătorit! Hai, adu pahare, nu mai sta! îi porunci, cu ochii strălucind amețiți. — Mai bine-ți fac o cafea, se oferi Eduard, îngrijorat de-a binelea. Mi-ar prinde și mie bine, am băut cam multă bere! — Nu-nu-nu!!! Pa-ha-re! N-am venit aici pentru o amărâtă de cafea! Când reveni cu paharele, Eduard
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
apăsîndu-i-o peste ochi, căci băgasem de samă că lumina se reaprinsese. Apoi, apucîndu-l cu amândouă mînile de subsuori, îl ridicai, îl apucai strâns de-un braț și-ncepui s-alerg iute cu el până ce intrarăm în stradele orașului... astfel încît, amețit, orbit si dus cu sila, în apatia lui nu se mai uitase înapoi. Venirăm acasă. Ochii săi erau turburi, însă fața luase iar aparința de liniște ce-i era obicinuită. Lampa pe masă o lăsasem aprinsă și fumega pe stinse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
flori frumoase și zile de aur, însă pentru ghicitorul profund ce-ar fi cutreierat câmpiile înflorite ale Transilvaniei ele s-ar fi părut profunzi și întunecați ochi de mort. Asprul arhangel al răzbunărei părea că pătrunde pin aerul ei cel amețit și bolnav. Ungurii cugetau încă o dată, dar astăzi pentru ultima oară, cumcă prin uniune și furci vor stinge pe români de pe fața pământului, credeau cumcă vor putea unguri piatra rece și izvorul vergin, că vor putea unguri codrul cel bătrân
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pietre, iar capul lui îl aruncase într-un izvor de-aproape. Ca cerbii speriați și gâfâiți veneau feciorii din toate părțile. - Să fugim! Să fugim! strigau toți și mă rupseră pe mine și pe bătrân în fuga lor fără ordine. Amețit, turburat, fugeam fără să știu unde, până ce prigonitorii ne pierdură urmele, până ce noi ne crezurăm destul de siguri pentru de-a sta și de-a răsufla. Ajungând într-un vârf de munte, începurăm a scăpăra din amnare, a clădi care-ncotro
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de capul zdrobit al unuia dintre frații Futacu, îl privise câteva clipe, apoi îl învârtise de câteva ori, cu cal cu tot, cum ai învârti o roată. Totul se petrecuse cu o viteză de neînchipuit și, de aceea, când calul amețit țâșnise printre copaci, încă doi porniseră derutați în urma lui. Zogru se uita acum spre ceilalți trei călăreți care îl priveau și ei, paralizați de frică și uimire. Talpă ridicase ochii spre stăpânu-său și-l văzuse încercând să scape de haina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
tavan, am zărit termosul coanei Cateluța. Deci mai trecuse dumneaei pe aici. Setea era de departe cel mai greu de suportat, așa că m-am grăbit în direcția recipientului. Noroc că avea dopul desfăcut! M-am suit până în buza lui oarecum amețit de tăria mirosului de busuioc ce se degaja din cele câteva fire puse de menajeră în termos. Am coborât cu grijă chiar pe tulpina uneia dintre plante și am băut pe săturate. Apa avea un gust nemaipomenit, dincolo de subiectivitatea uscăciunii
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
se agățau de față și parcă o țineau pe loc. La etajul la care se afla toate ușile erau deschise, iar fețe palide și bolnave se uitau în afară, în așteptarea cuiva, dar cu siguranță nu a ei. Mergea greu, amețită, nesigură pe picioare. Între etaje i se păru că zărește o figură atârnând în umbră și nu erau sigură dacă aceia erau ochi care sclipeau în întuneric sau doar niște scântei aprinse în mintea sa Era atât de obosită, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
consistență, asemenea mlaștinilor pe care întregul oraș fusese odată construit. Nu mai era în stare să facă vreun pas și se uită neputincioasă la picioare și la hăul care se deschidea între două trepte. Închise ochii și se trase înapoi amețită. Avea capul greu și se forță îndelung până găsi puterea să îl ridice și să privească înainte, unde, chiar în fața ei, era propriul său etaj. Vederea propriei uși, atât de aproape, o îndemnă spre o ultimă sforțare. Se prăbuși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
își amintește de o intrare laterală care ducea la atelierul pălărierului și de o scară de fier care cobora spre subsol, dar niciunul dintre atelierele pe care le vedea nu aveau acea configurație. Un grup de tineri ofițeri de cavalerie, amețiți bine, se făcu auzit în apropiere, făcând glume deocheate. Lumina felinarelor se reflecta rece în nasturii și decorațiile de pe mantalelor lor, iar Virginski le recunoscu în voce și în rânjetul vulgar aceeași poftă aspră care îl atrăsese odată și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
magazinul fără să mai pună nicio întrebare. § Au ieșit în hărmălaia pieței de vechituri și în îmbulezeala strașnică a marii Arcade Apraxin. Mirosul pinilor și al produselor de patiserie condimentate îi gărbea, însă Porfiri se simți brusc slăbit, flămând și amețit. ă Ce ai de gând să faci? întrebă Salitov. ă Să rămân aici și să fiu atent. ă Crezi că va veni aici? Porfiri ridică din umeri. ă Totul depinde dacă are destui bani să recupereze samovarul. ă Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fiind români moderni în devenire, așteptau răbdători, ca să vină ori domnul să le-o ia, ori turcul să le-o ardă. Pe vremurile noastre, procentul este cam tot de 95% electorat fără maturitate politică, dar de data aceasta sunt numiți amețiți sau prostiți, ceea ce este, sincer vorbind, cam tot pe acolo. Pe atunci, ehei, nu existau nici liberalii de dreapta și nici socialiștii de stânga, fiindcă domnul i- ar fi spânzurat la modul disciplinat și corect, pe unii în dreapta și pe
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Dar el o înșelase. Mai mult de-atât: o părăsea. Era conștientă de toate astea așa cum era conștientă de așternutul de sub ea, de respirația greoaie care o înăbușea, de viața ce urma s-o trăiască fără el. Slăbită, până la neputință, amețită și copleșită de lacrimi nevărsate, i se păru că zărește imaginea parcului din orașul în care se născuse. În ceață, apoi din ce în ce mai clar, îl vedea de undeva de sus, din zborul unui fluture ori, cine știe, din ghearele unei păsări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu brațele și el îi spuse: "Vorbește-mi!" Ea vorbi neobosit, transformând în cuvinte trăirile pentru el, descriindu-i trăsăturile așa cum le vedea sufletul ei. El o asculta în extaz, în vreme ce Luana îi săruta fruntea inteligentă, părul frumos, ochii albaștri. Amețit, aiurit de cuvinte pe care nimeni nu i le mai spusese vreodată, Ernest își lipi buzele de ale ei. Învățară sărutul împreună, într-o liniște deplină, în armonia pură a două suflete abia înmugurite care aveau să dea în floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
reușise să se îndrăgostească de o femeie care fusese a altuia. Încercase, din toate puterile, să lupte împotriva sentimentelor ce-l dominau, dărâmându-i reduta de convingeri pe care și-o clădise. În final, obsedat de ochii ei, îngenuncheat și amețit, stârnit de o dorință dementă, pusese mâna pe telefon și-i poruncise, pe un ton aprig, să vină la întâlnire. Ea acceptase pe nerăsuflate, fără a cere nici o lămurire suplimentară, cu o voce plină de promisiuni. Au intrat în primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să nu fiu curtenitor dar, Mamă, propria mea Mamă, azi n-am venit să te salut În calitate de samurai. Te rog, nu-ți face griji. Onaka coborî din palanchin. Ceilalți samurai se prosternaseră cu toții la pământ, iar bătrâna se simțea prea amețită ca să meargă. Trebuie că ești obosită, spuse Hideyoshi. Odihnește-te puțin aici. Până la castel mai e doar o leghe. Și, luându-și mama de mână, o conduse spre un scăunel de sub streașina unei case. Bătrâna se așeză, privind cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
BUDDHA În prima noapte de după Întoarcerea la Kyoto, ofițerii și soldații din ariergardă, care abia reușiseră să scape cu viață, nu se putură gândi decât la un singur lucru: somnul. După ce-i dădu raportul lui Nobunaga, Hideyoshi umbla de colo-colo amețit. Să doarmă. Să doarmă. A doua zi dimineață, deschise ochii un moment, apoi adormi imediat la loc. Pe la amiază, Îl trezi un slujitor și mâncă puțin pilaf dar, fiind Între somn și trezie, nu știu altceva decât că era gustos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Nu, am glumit. Amuzat că Mitsuhide șovăia atât de serios, Își scutură capul cu obraji Înroșiți: — Adevărul este că nu făceam decât să mă distrez puțin cu tine. Petrecerea s-a terminat, iar dovada e că sunt aici și plec amețit. Ceea ce e tot o minciună, râse el. — Of, afurisit mai ești, se sili Mitsuhide să zâmbească. Tolera faptul că Hideyoshi Îl tachina, căci nu-l antipatiza. Și nici Hideyoshi nu avea gânduri rele față de Mitsuhide. Întotdeauna glumea În voie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]