3,529 matches
-
cocor cu ghearele pregătite de o luptă pe care n-aș fi putut-o angaja, am auzit de lângă fiorosul Scarface vocea speriată a unui locotenent de-al său: "E Marele Alb!" Surprins, am rămas tot de teamă, în aceeași poziție amenințătoare. Deodată, ca prin minune, mafioții rivali, în frunte cu marele Scarface, au tulit-o atât de repede, încât chiar am crezut că au simțit că vine sfârșitul lumii. Când am revenit din zborul încremenit al cocorului, țoalele de pe mine erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
Onuț să te ajute. O clipă..." Burtă Multă scapă printre dinți un "Dumnezeii și crucile...", se lasă ajutat, ca de o macara, de roboțelul întârziat de întuneric, și ajunge, șchiopătând ca un drac, la mașină... Nu uită să-mi arunce amenințătorul "ne vedem mâine!" Eu zâmbesc, îi întorc un "pe mă-ta" și, pe când încerca să-și introducă osânza în mașină, îi zic prietenos, dar tare de tot: "Atenție la burtă!"... Un hă, hă, hă, hă! de toată frumusețea, izbucnit din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
errants, il y a des regrets, des craintes, des désirs impossibles qui pour suivent les individus qui sont épouvantés par cette chasse. Ils sont petits, dépourvus de toute protection, harcellés sans cesse par des figures chymériques (ferindu-se de priviri amenințătoare), ils cherchent partout avec leurs regards tremblants, dans un dernier essai de se mettre à l'abri de tout danger. Dans un final, en arrivant chez eux, devant leurs portes, ils ont encore peur de l'ouvrir. Et si les
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să rămân treaz. Admiram natura. Asculta, într-adevăr, o noapte ceva mai plină decât ziua. Ziua soarele umplea tot, noaptea, puțina mișcare ce se simțea era atât de prețioasă. În acea noapte, luna se ascunsese, cerul întunecat părea greu și amenințător, Ar fi vrut un cer senin, cu lună, cu ceva mai suav, mai dulce. Totul era straniu. Vremea spiritelor. Și cel din fața lui admira natura. Însă așa, grea și apăsătoare cum era. Dacă vrei, fac eu de pază. Nici mie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
fac, totul e o Inspirație de Moment. Clipesc și imaginea mi se limpezește. Cerul are o nuanță înspăimântătoare. Norii albi se îngrămădesc într-o zi însorită în forme aproape de mine . Parcă cerul ar prevesti ceva, el stă implacabil deasupra mea, amenințător și mie mi-e frică. S-au adunat în mine veacuri de singurătate, pe care o simt. Mi se strânge inima la gândul că nu o să am timp, să mă pregătesc, să-mi amintesc. Și apoi mi se face urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de acela provocat de oameni. Căci iată, spațiul în care mă aflu eu acum e tot la fel de absurd și implacabil, dar așa e el, iar ceilalți se controlează și spațiul nu mă mai deranjează. Într-adevăr, dacă societatea ar deveni amenințătoare, cum ea stăpânește întreg globul, unde să-ți mai trăiești viața, cum să scapi? Dincolo de toate astea, se pune problema conservării: toți accedem din instinct către nemurire, pe care o căutăm cu disperare. În India, spre exemplu, integrarea în absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
afunde veseli ca pe o plapumă, lăsându-și forma corpului ca într-un mulaj. Când vântul o spulberă, pânzele rafalelor dansează după ritmul impus. Din măreția unui tablou de iarnă nu pot lipsi țurțurii de diamant ce împodobesc streșinile caselor, amenințători ca sabia lui Damocles. Peste toate acestea tronează cerul de un albastru pronunțat în zilele senine sau împodobit de stele ce „par înghețate” în nopțile geroase. Acest anotimp își sporește frumusețile și prin sărbătorile de iarnă. În Germania, cea mai
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
nevrând, de gloata dăunătoare, de parcă aș sta așezată în vecinătatea unui rug încins, de care nu pot să mă despart, pentru că sunt legată strâns, și dedesubtul meu se află focul puternic, care arde necontenit. Iar, pe măsură ce vremea trece, flăcările încep amenințător să se înalțe, mistuindu-mă în văpaia lor, până când voi dispărea de tot. Și nu am puterea să strig la nimeni, fiindcă vocea mea în zadar s-ar strădui să spintece nepăsarea celorlalți, intimidantă prin dimensiuni, limpezidu-i la interior și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
-ne inestetic prin cartier, fac deliciul modestelor mele amintiri din copilărie); începe să plouă mărunt. O dată cu lăsarea serii, se face brusc răcoare, iar noi, asudați, dar hotărâți să învingem, uităm să ne adăpostim de stropii care se precipită din norii amenințători. Nu mai țin prea bine minte dacă ne-am întors acasă "cu scut" sau "pe scut", ca să parafrazez celebra expresie elină (oricum, rezultatul final este irelevant), dar îmi amintesc în chip clar că eu am răcit destul de serios. Remediul imbatabil
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
femeile sunt mai înalte decât mine. Aceasta nu încetează să mă uimească" (Varietăți de primăvară și eseuri londoneze). Cum ar putea imaginația liliputană să ia în stăpânire peisajul corporal urieșesc altfel decât țesând o întreagă mitologie a uimitorului corp străin amenințător, bântuit de peșteri și de munți, de prăpăstii și de bolți? Printre tinerele japoneze, circulă și astăzi povești despre colege care, făcând dragoste cu străini, au fost literalmente "rupte" de mădularele lor gigantești. Desigur, aceste înfiorări de spaimă nu le
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
de formă rotundă. Pe umeri purta un gât puternic acoperit de asemenea cu solzi pe care se învârtea un cap de formă bizară dotat cu două ventuze pe post de urechi, iar în loc de ochi avea două deschizături. În loc de nas scutura amenințător o trompă scurtă pe care scotea sunete fioroase. Toate organele compuneau un trup învelit în întregime cu solzi care se scăldau într-un curcubeu de culori ce deveneau radiante atunci când trecea pe lângă cineva și era nevoită să ucidă. Făcea pași
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
în ocean se declanșează furia uraganului sau pe vârfurile Alpilor suflă puternicul föhn, când furtuna zăpezii ne șuieră rece pe față sau ceața ne învăluie în timpul coborârii cu schiurile, când se termină oxigenul în scufundare, natura își arată cealaltă înfățișare, amenințătoare, uneori chiar înspăimântătoare. Natura, în manifestările sale mici sau mari, se poate arăta prietena omului, dar și inamica sa. Secole de-a rândul a fost percepută ca un inamic. Totuși, cine vorbește de natură nu vorbește doar de peisaje și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
la Chicago în 1993. Declarația accentuează în mod special, responsabilitatea noastră față de Planeta Pământ, față de cosmos, aer, apă și sol. De atunci criza cauzată de schimbările de climă la nivel global se dovedește cu fiecare an ce trece tot mai amenințătoare pentru întreaga umanitate, îndeosebi pentru cei mai săraci dintre săraci. Catastrofe naturale cu consecințe devastantoare pentru milioane de persoane: secete și aluviuni, uragane și tornade, incendii forestiere, topirea ghețarilor și a polilor, insule și regiuni de coastă scufundate în ape
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
program social actual, însă consecințele sale sunt decisive: detronează puterile divinizate ale lumii în favoarea unicului Dumnezeu adevărat. Acest aspect este și mai important pentru societățile tribale: credința într-un Dumnezeu unic semnifică refuzul radical al puterii supranaturale a forțelor naturii, amenințătoare sau favorabilă în eterna reîntoarcere cosmică a morții și devenirii. Dar este la fel de important și în epoca noastră secularizată, aparent atee, unde au fost și sunt în continuare divinități substitutive. În acest caz credința în Dumnezeu semnifică refuzul radical al
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
2, 36). Cu aceasta poate să fie de acord și un musulman. O dată cu versetul ascuțit din Coran: Sunt cu siguranță necredincioși cei ce afirmă: "Allah este Mesia, fiul Mariei"" (Coran, sura 5, 17), profetul Mahomed s-a transformat într-un "amenințător" pentru creștinătatea derivată din elenism, în care vechea interpretare iudeo-creștină a lui Dumnezeu, în lumina noilor interpretări elenistice, nu avea mai deloc posibilitatea de supraviețuire. Nici un iudeo-creștin nu ar fi avut desigur ceva împotriva ideii ca Isus să fi fost
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
produce decât cu condiția ca această producere să se afecteze pe sine, în Afectivitatea acestei produceri prin urmare și mulțumită ei. Astfel, lucrurile nu sunt sensibile ulterior, ele nu îmbracă acele tonalități care le fac să se ivească în fața noastră amenințătoare sau senine, triste sau indiferente, în virtutea relațiilor pe care le-ar înnoda într-o istorie cu dorințele noastre sau cu jocul nesfârșit al propriilor noastre interese ci mai curând nu o fac și nu sunt susceptibile a o face decât
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
joc nu doar lumea-vieții, ci și, mult mai grav, viața însăși, adică ceea ce suntem, se arată dintru început încărcat de consecințe. Dacă cultura ține de viață, de auto-transformarea și de creșterea sa, ceea ce doar întrezărisem apare acum într-o evidență amenințătoare: știința neavând nici o legătură cu cultura, dezvoltarea celei dintâi n-are nimic de-a face cu a celei de-a doua. Putem concepe la limită o hiperdezvoltare a cunoașterii științifice care să meargă mână-n mână cu o atrofie a
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pe care teoria fizică se preface a le lua în seamă sunt într-adevăr, chiar în opinia majorității fenomenologilor, calități transcendente aparținând lumii și obiectelor sale, legate de acestea ca proprietate a lor. Suprafața este cea colorată, zidul este cel amenințător, încrucișarea pustie și cufundată în întuneric este cea care devine suspectă. Iluzia constă astfel în a lua aceste proprietăți drept determinări lumești, de a le încredința exteriorității ca și cum ele ar putea să-și găsească în ea locul lor veritabil și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
pretinde că sunt salvgardate în ea, nu este nici verde, nici albastră, nu este nici trandafirie la răsăritul soarelui, nici tristă la apropierea nopții. În ea, pâraiele nu curg pe pietre, care nu lucesc în lumină, cerul nu este niciodată amenințător, iar fluviul nu este niciodată liniștit, și asta deoarece în ea nu este loc nici pentru culori, nici pentru lumina care strălucește, nici pentru liniște, nici pentru amenințare pentru că ceea ce adăpostește în sine culori, amenințări și bucurii și le face
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
gravă. Mai avea, În afară de acesta, și un alt surâs, mult mai neliniștitor, pe care Îl păstra pentru momentele de pericol ori de tristețe: o strâmbătură pe sub mustață, care i-o deplasa spre colțul stâng al gurii, și care Întotdeauna părea amenințătoare ca o Împunsătură de spadă - de altfel aceasta urma numaidecât -, sau funebră ca o presimțire când apărea după câteva sticle de vin, din acelea pe care căpitanul obișnuia să le golească de unul singur În zilele-i de tăcere. Doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pe care eu i-o unsesem cu grijă În timpul absenței și băgă În ea spada cu montura mare, pe ale cărei lamă și gardă se vădeau urmele, știrbiturile și scrijeliturile altor zile și altor oțeluri. Era o spadă bună, lungă, amenințătoare și toledană, care intra și ieșea din teacă cu un șuierat metalic interminabil ce-ți făcea pielea de găină. Apoi se privi o clipă În oglinda strâmbă, reflectându-i doar bustul, care se afla În Încăpere și schiță un zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
o statuie Întunecată, observându-l pe nou-venit. Singurul lucru viu care se zărea Între capă și pălărie erau ochii lui, foarte negri și strălucitori, pe care candelabrul de pe jos Îi lumina scoțându-i din umbră și Împrumutându-le o expresie amenințătoare și fantomatică. Cu o privire de expert, Diego Alatriste remarcă cizmele de piele și vârful spadei care ridica puțin, la spate, capa necunoscutului. Ținuta lui era aceea a unui spadasin sau a unui soldat. Nici unul nu-i adresă celuilalt cuvântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
ceva iese prost? Ochii mascatului trupeș căruia cel cu capul rotund i se adresase cu Excelență părură să-l străpungă pe căpitan prin deschizăturile măștii. — E mai bine pentru toți ca nimic să nu iasă prost, zise. Vocea Îi răsunase amenințător, și era evident că amenințarea făcea parte din arsenalul de care omul acela dispunea zilnic. Mai sărea În ochi și faptul că era dintre cei care n-au nevoie să amenințe decât o singură dată, și cel mai adesea nici atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
loc a oricărui dușman al Sfintei Maici Biserica și al Maiestății Sale Catolice regele tuturor Spaniilor. După care, pe când interlocutorii lui Înghițeau În sec, făcu o pauză ca să-și dea seama de efectul cuvintelor sale și continuă pe același ton amenințător: — Sunteți doar niște mâini mercenare și păcătoase, mânjite de sânge, ca și spadele și conștiința voastră. Dar nepătrunse sunt căile Domnului, care v-a ales. Căile nepătrunse schimbară Între ele o privire neliniștită, pe când călugărul Își continua discursul. În noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
toate acestea, neplăcut impresionat, Alatriste avusese timp să ia cu sine amintirea spaimei de pe fața palidă a tânărului care nu dorea câtuși de puțin să se bată cu necunoscutul acela cu mustață țanțoșă, ochi Înghețați deschiși la culoare și aspect amenințător; dar care s-a văzut silit să scoată spada fiindcă amicii lui și doamnele Îl priveau. Fără altă introducere, căpitanul Îi străpunsese gâtul cu o lovitură simplă descriind un cerc Întreg, pe când tinerelul Încă Încerca să se așeze grațios În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]