KorAP: Find »[drukola/base=anită & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...17 18 19 ...21 >

508 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

mine?... Îl aștept sub mărul ăsta din grădină de atâta timp, l-ați văzut când a plecat, era negru-pământ la față, a dat numai din mână a lehamite, nu-i mai trece de femeia aia -și mai zicea de una, Anita, o iubită din tinerețe, că atâta am iubit-o, ai iubit-o pe dracu! - nefericită apariție în viața noastră, o apucase teatrul la 20 de ani, nu putea să rămână la scris sau la ce făcea ea acolo. După ce a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
În rest, toată curtea asta e gazon. Doar acolo, dincolo de gard, e paradisul, ți se pare că seamănă? — Da, îîî, pentru mine... Acolo e raiul, între meri, copaci pe coroana cărora, uneori, o văd pe iubita mea din tinerețe, pe Anita, e întoarsă mereu cu spatele, pleacă mereu, plutește peste vârfuri și frunze, dar e acolo, în grădina de după gard, în paradisul ăla se mișcă umbrele vieții de aici, din mintea mea, poate acolo e și memoria colectivă, ceremoniile televizate ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ca ea... Când îl simte, Tina transpiră, nu se poate controla, o inundă o căldură și transpiră mirositor, ce mirosuri mai ai!, îi spune mereu Maestrul, o singură femeie m-a mai iubit așa... nu ți-am povestit niciodată de Anita? — Mi-ai scris într-un mail, odată... și Tina se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a mai iubit așa... nu ți-am povestit niciodată de Anita? — Mi-ai scris într-un mail, odată... și Tina se încordează deodată în brațele lui, o simte ca pe o iapă cabrată, cum a fost cu femeia aia, cu Anita, de care ziceai?, îl topește cu mâinile ei frumoase, prelungi, se urcă deasupra lui și îl înfășoară în părul blond, care e cortină peste el, bărbatul nu se poate abține și îi mângâie iar coapsele înguste, dar mereu închide ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
când în când, dar mă pregăteam s-o aduc de tot în casa mea, o dusesem la maică-mea, la țară, în Cristeștii Olteniei, și mama o plăcuse, mă, tu văzuși ce mers are fata asta?, parcă doarme în ea... Anita chiar mergea ca o prințesă, crea distanță, avea rasă, nu prea știu de unde, că nu era de neam mare, contesă, în nici un caz, a fost cea mai caldă femeie pe care am cunoscut-o, lumina acolo unde apărea, se aprindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
părul căzut până la umeri. O iubea pe fata ei, dar nu așa, în mod obișnuit, că fiecare mamă își iubește copilul, nu?, o iubea și îi spunea totdeauna adevărul, în speranța că poate să o ajute, mi-a povestit, odată, Anita, că maică-sa a întrebat-o: tu, care citești atât, tu, care ești atât de deșteaptă, tu, care digeri noaptea literatura lumii, poți tu să crezi într-un bărbat a cărui meserie este să mintă, să intre în pielea unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
tot și mi-a zis și de faptul că maică-sa nu era de acord cu legătura noastră, că nu mă plăcea, că nu vroia actor pentru fata ei. Eu m-am simțit jignit, cum să o mint eu pe Anita, eu nu pot fără tine, măi, fată, nu pot, am să mor fără tine, am să fiu infirm, am să fiu unul!!! Dar maică-sa era fermă: nu cu el!, și-i zicea că numai ea o iubește, că are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
care se deschiseseră ghiocei și toporași, în bucătăria îngustă, pe fereastră, așezase un vas în care creșteau fire, grâu, tulpinile aveau vreo zece centimetri, o casă ca o grădină, așa făcuse ea acolo, în îngustimea aia de spațiu, o grădină... Anita - îmbrăcată într-o cămașă de noapte albă, lungă până la tălpi, deși, dimineața, pe la opt, când apăruse la ușa lui, era în blugi, pulover și cizme - cu pletele ei blonde, ridicate în vârful capului, se pregătise pentru o repetiție pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
pe care întâmplător îl frunzărise, uitând de sine, așa, în viteză... și pe a doua pagină a văzut niște nume, „Romanița-Dăscălița, cu țâțele ca bostanii”, urmau altele și altele, un nume unguresc, „Ildi-cea-durdulie, cu bretonul în formă de V”... și „Anita, care merge de parcă doarme în ea”, era și ea acolo, în șirul ca un burghiu, ce-i cu femeile astea?, sunt, au fost ale lui?, Dumnezeule!, nu face el așa ceva, vrea să mă facă geloasă, doar să mă facă geloasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
rasă. — Puică, dacă te-ar auzi regizorul meu, ar zice că ești nebună, te-ar fi scos de mult de pe scenă. Dar e interesant cum ai gândit fragmentul, e foarte modern, ce-ți mai poate capul!, dar tonul e admirativ, Anita îl simte. Acuma, cu ideile astea ale tale, cred că ar fi bine să te faci regizor, mai bine regizor decât actriță, că ai un cap!... Aș fi bună?, fata ridică pleoapele doar o secundă, fericirea îi iese prin ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
fi fost mai sugestiv, corectez mâine -, ia cartea, deschide și așteaptă. Hamlet: Mă bucur mult și fără gând ascuns/ Iau parte la întrecerea frățească./ Ne dați spadele. (Cu atâta instinct și-a rostit replica, încât aproape a tras-o pe Anita după el.) Laertes: Îți râzi de mine, Hamlet. (Dar nu, fata s-a luat prea în serios.) Hamlet: Nu, jur pe mâna ce va ține spada... Și tânărul actor se plimbă de la un capăt la altul al scenei, e nervos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
o pradă grozavă. — Să te văd, bărbat frumos! Cu sabia sclipitoare, tânărul actor face câteva mișcări rapide, fandează, închide foarte bine în partea dreaptă, en garde!, joc perfect de picioare, înscrie o tușă, aproape nu se vede metalul prin aer, Anita își ridică pleoapele, îl privește vrăjită, actorul se mișcă elegant, atacă, spintecă aerul cu grație, trece pe lângă fată de câteva ori, e un dans care ține de ceva vreme. — Și când o să mă omori?, îl întreabă Anita. — Capul ți s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
metalul prin aer, Anita își ridică pleoapele, îl privește vrăjită, actorul se mișcă elegant, atacă, spintecă aerul cu grație, trece pe lângă fată de câteva ori, e un dans care ține de ceva vreme. — Și când o să mă omori?, îl întreabă Anita. — Capul ți s-a tăiat de mult, apleacă-te puțin și ai să vezi, are să cadă... Vraja a fost perfectă. Timpul și dansul morții au trecut, cei doi au ieșit din sala palatului, dar au lăsat acolo decorul Anitei pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
întreabă Anita. — Capul ți s-a tăiat de mult, apleacă-te puțin și ai să vezi, are să cadă... Vraja a fost perfectă. Timpul și dansul morții au trecut, cei doi au ieșit din sala palatului, dar au lăsat acolo decorul Anitei pentru o altă repetiție, acuma, lui îi era foame, ea nu prea știa ce să-i facă de mâncare, mai bine hai să mâncăm la restaurant, îi spune el, oftând, bine că știi să regizezi Shakespeare și nu poți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
acuma, lui îi era foame, ea nu prea știa ce să-i facă de mâncare, mai bine hai să mâncăm la restaurant, îi spune el, oftând, bine că știi să regizezi Shakespeare și nu poți să-mi faci o ciorbă!!! Anita își dăduse jos cămașa albă și lungă, era acum în blugi, pulover și cizme, fata își îmbrățișează iubitul, fluturi pe varză, asta am să-ți fac de mâncare, hai la crâșmă! Se lipesc unul de altul în mijlocul holului, lângă ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
casa ta și tu m-ai lăsat borțoasă, acuma mă lași?, tu ești de la țară, credincios, băiat de popă, cum să mă lași așa, cum?, nu vreau, mă sinucid și copil fără tată nu fac, ia-mă la tineee!!! Și Anita? Cu ea ce-ai făcut, i-ai spus? Nu. Dar a auzit prin oraș că m-am cuplat cu alta, că sunt cu una nouă, care deja locuiește la mine. Eram într-o zi la restaurantul de lângă Facultate, eram la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
a apărut Ani și atunci s-a sfârșit, am pierdut-o de tot. — Nu cred că ți-a făcut vreo scenă. — Nu, dimpotrivă. De asta nu pot s-o uit. De atunci, am încept să visez, de când s-a dus Anita, eu am tot visat, visele sunt cheia vieții mele, îmi spun totul, prevestesc, Zeul-Moș îmi arată. * Terasa semicirculară de la Hades e plină de studenți, ca totdeauna. O vatră ascunsă privirilor printr-o perdea de arbuști, dar solară prin așezarea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
e al lui. Punct... Tânărul actor nu zice nimic, nu răspunde, e liniște din nou. Brațele lui atârnă în jos, drepte și inutile, lasă ochii în farfurie, apoi îi închide. În secunda aia, vrea să scape de privirile grele ale Anitei, de regia ei, de decorurile ei, de cărțile ei, e prea mult. Nu știe cum să iasă din situație și cum s-o ajute. Nu știe. Minute lungi de tăcere... Se vede pe un cal, la Bobotează sau ca la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nu spune nimic. Ochii lui sunt la fel de închiși, pleoapele acoperă albastrul care, pe măsură ce secundele trec, se preface în negru. Simte că e sfârșitul. Că restul vor fi aranjamente. Că aici vor muri amândoi. Că a dat-o pe mâna morții. Anita se ridică încet, e ca și absentă, doar lacrimile îi cad pe fața de masă, cele doisprezece plăci tectonice care plutesc pe magma din Pământ se ciocnesc. Sufletul numără secunde lungi. De la celelalte mese, tinerii se uită la ea, studenții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
balerina, așa a și rămas în istoria facultății, a dat lovitura dom’ profesor!, o s-o bage sigur la teatru, e prea frumoasă, i-ar sta bine ca studentă la noi!, spuneau ei înainte, acum e liniște în toată grădina restaurantului, Anita se ridică de pe scaun, îi întoarce spatele, trece printre mese, iese târâind sandalele ușoare. Tânărul actor întoarce repede capul și se uită după ea, o privește o clipă de o sută de ani, fata mergea greu, capul plecat, umerii adunați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
femeia vieții mele, o iubesc și acuma... iubești mai mult nefericirea în care te complaci, nefericirea puturoasă ca o mlaștină în care te tot scufunzi... Vezi tu, la sfârșitul fiecărei discuții plângeam amândoi... Puțină lume mai știe de noi, de Anita și de mine. Doar mama și strigoiul din mine. Anita, ca o lumină... — De atunci, orice clipă s-a născut moartă. Muntele Kogaion era departe de mine și peștera lui era închisă. Nu simțeam puterea lui teribilă. Am trăit cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
nefericirea în care te complaci, nefericirea puturoasă ca o mlaștină în care te tot scufunzi... Vezi tu, la sfârșitul fiecărei discuții plângeam amândoi... Puțină lume mai știe de noi, de Anita și de mine. Doar mama și strigoiul din mine. Anita, ca o lumină... — De atunci, orice clipă s-a născut moartă. Muntele Kogaion era departe de mine și peștera lui era închisă. Nu simțeam puterea lui teribilă. Am trăit cum am vrut, am făcut ce am vrut, am pierdut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
în ultimii ani, am ajuns să îmi spun că nici n-am iubit-o așa de mult, că numai moartea ei m-a făcut să sufăr așa, că moartea e cea mai tare, asta mi-a spus maică-mea, după ce Anita a murit. Alteori, când sunt singur și știu că nu mă vede nimeni, plâng încet, nu-mi curge nici o lacrimă pe față, plâng fără să mă opresc, fac asta numai pe întuneric, nu vreau să mă văd nici eu. Singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
cineva?... poate de mama. Eu iubesc așa cum vreau... Ană, zorile se varsă/ Lasă-mă să merg acasă/ La copii și la nevastă,/ Lasă-mă și nu mă lasă,/ Ană, mândra mea frumoasăăă, cântecul lui, de fapt, al lui și al Anitei, puțini înțelegeau ce-i cu populara aia în gura Maestrului, dar vocea lui de bas, cu inflexiuni calde, topea pe oricine. De atunci, de când a murit Anita, s-a rupt echilibrul și Maestrul a fost mereu singur. S-a însurat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
lasă,/ Ană, mândra mea frumoasăăă, cântecul lui, de fapt, al lui și al Anitei, puțini înțelegeau ce-i cu populara aia în gura Maestrului, dar vocea lui de bas, cu inflexiuni calde, topea pe oricine. De atunci, de când a murit Anita, s-a rupt echilibrul și Maestrul a fost mereu singur. S-a însurat de trei ori, a avut nenumărate femei, nimeni nu le mai știe numărul, nimeni nu știe astăzi ca el cum poți face fericită o femeie la pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]