957 matches
-
și în Italia, unde, datorită rolului lor în Rezistență, comuniștii cunosc o creștere enormă, Eliberarea* are loc într-un climat tensionat care degenerează uneori într-un fel de proto-război civil, ca în nordul Italiei, unde grupuri de partizani comuniști masacrează antifasciști și unde „brigăzile volante” terorizează regiuni întregi. în sudul Franței, tensiunea este foarte puternică, în toamna 1944, între puterea de stat reprezentată de generalul de Gaulle și rezistența comunistă. Odată cu întoarcerea din URSS a lui Maurice Thorez, secretarul general al
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
masiv pe rebeli. Această situație îi oferă lui Stalin ocazia de a crea un abces de fixare contra lui Hitler, de a juca o nouă carte în jocul său diplomatic și de a-și oferi o excelentă temă de propagandă* antifascistă* și de promovare a comunismului. Prima lui măsură, cea mai spectaculoasă, este de a autoriza, pe 18 septembrie, crearea Brigăzilor Internaționale, în care se vor înrola mii de antifasciști veniți din lumea întreagă pentru a se bate în tabăra republicană
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
diplomatic și de a-și oferi o excelentă temă de propagandă* antifascistă* și de promovare a comunismului. Prima lui măsură, cea mai spectaculoasă, este de a autoriza, pe 18 septembrie, crearea Brigăzilor Internaționale, în care se vor înrola mii de antifasciști veniți din lumea întreagă pentru a se bate în tabăra republicană și care trec prin Franța, transformată de PCF* în placă turnontă a recrutării. Foarte curând, Brigăzile constituie o armată condusă de cadre comuniste internaționale sub ordinele lui Andrî Marty
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
restabilirea democrației, PCE încearcă să se distanțeze de URSS situându-se pe pozițiile eurocomunismului, dar nu va mai reuși să iasă din marginalitate. Totuși, mitologia războiului din Spania, simbolizată de Pasionaria și de Brigăzile Internaționale continuă să alimenteze puternice sentimente antifasciste care, exacerbate, pot duce la terorism - Grapo, ETA. RĂZBOIUL RECE COMUNISM șI CAPITALISM: DOUĂ SISTEME îN COMPETIȚIE „O pace care numai pace nu e”. Așa definea George Orwell, în 1945, Războiul Rece. Dar ce a fost el cu adevărat? O
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Discursul din ce în ce mai antisovietic al lui Hitler îl obligă pe Stalin să se apropie de democrațiile occidentale și de politica de securitate colectivă simbolizată de Societatea Națiunilor. în același timp, apare în Europa, mai cu seamă în Franța, un puternic curent antifascist* care cuprinde întreaga stângă. Nemulțumit de rezultatele dezastruoase ale politicii „clasă contra clasă”, Stalin va provoca o răsturnare apectaculoasă a politicii IC. El îl îndepărtează de la conducerea supremă pe Manuilski, considerat ca responsabil de eșec, și-l înlocuiește cu bulgarul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
proletariatului ar pune bazele acestei tranziții. Experiența lui Togliatti, delegat al IC în Spania din august 1937 până în martie 1939, arată că funcționarea organelor Frontului Popular nu este chiar democratică, în măsura în care Stalin propune deja acestă bază o convergență monolitică a antifasciștilor, sub conducere comunistă. Totuși, în chiar momentul când politica ei cunoaște un real succes, IC este antrenată în vârtejul Marii Terori* instaurate în URSS în anii 1936-1938. în februarie 1937, Stalin îi declară lui Dimitrov: „Voi, toți ăștia din Komintern
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
IC va impune această linie partidelor comuniste, care nu se adaptează destul de repede (cum este cazul PCF, PC britanic, belgian și american). Principala rezistență vine din partea secretarului general al PC britanic, Harry Pollitt, care încearcă fără succes să mențină linia antifascistă propunând o opoziție pe două fronturi, politică împotriva guvernului burghez și militară contra naziștilor. Linia „luptei contra războiul imperialist” va incita chiar și PC belgian, danez, norvegian și PCF să angajeze negocieri cu ocupantul german în vara anului 1940, sub
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Imigrate din PCF*. Semnat de personalități cunoscute - scriitorul Ilya Ehrenburg, actorul Mihoels, cineastul Serghei Eisenstein -, apelul insistă, în contextul dezastrului sovietic, asupra specificității tragediei evreilor din URSS confruntați cu primele exterminări naziste. Această propagandă este în principal opera Comitetului Evreiesc Antifascist (CEA), creat în aprilie 1942, care publică și un ziar, Eynikayt (Unitate). El organizează turneul a doi din membrii săi, Mihoels și Fefer, în SUA și în Marea Britanie, ocazie cu care se întâlnesc cu reprezentantul Joint și cu personalități ale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
URSS. Un antisemitism de stat Dar schimbările din politica internă - Stalin reia cu o mână de fier controlul societății -, ca și întorsătura geopolitică provocată de începutul Războiului Rece* pun capăt „politicii morcovului și a bâtei”. în noiembrie 1948, Comitetul Evreiesc Antifascist este dizolvat și toți conducătorii lui sunt arestați, odată cu alte personalități evreiești printre care Lozovschi, fost ministru adjunct la Afacerile Externe, și Paulina Jemciujina, soția lui Molotov. E ora luptei contra „cosmopolitismului”, termen paradoxal în măsura în care el „se identifică cu contrariul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
păcii tâlharilor” de la Versailles. Partidele comuniste regăsesc accente antirăzboinice în timpul conflictelor coloniale - războiul din Rif, în Maroc în 1925 - și atunci când stânga democratică denunță imperialismul iatlian. Spre deosebire de anii 1934-1939, antifascismul* interior nu are un echivalent pe scena internațională: când forțele antifasciste republicane atacă ambițiile teritoriale ale lui Mussolini, PCF* vede în atitudinea lor masca imperialismului francez! Acest discurs este reactivat în 1928, când proletariatul occidental este întreținut în ideea unei agresiuni iminente împotriva URSS*, și asta în momentul când prin politica
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
1 pentru pace în Europa, asta în momentul în care stânga aflată la putere la Paris pregătea acordul de neagresiune cu URSS, semnat pe 29 octombrie 1932. Chiar și după accederea lui Hitler la putere, cuvântul de ordine „Contra naționalismului antifascist care pregătește războiul” figurează printre sloganele difuzate cu ocazia zilei de 1 august 1933. După apropierea antigermană dintre URSS și Franța, IC pune surdină activităților Comitetului contra Războiului și Fascismului (Amsterdam-Pleyel), cu o orientare prea manifest comunistă și creează Adunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a Lordului Cecil, AUP va regrupa pentru o vreme sindicaliști sovietici, personalități radicale franceze și membri ai establishment-ului britanic - în frunte cu Winston Churchill... în fața agresivității naziste este totuși greu să conciliezi dragostea de pace cu chemarea la rezistență antifascistă. în septembrie 1938, fermitatea adoptată de comuniști în cazul crizei de la München nu-i scutită de ambiguități și contradicții. Confruntați cu riscul izbucnirii unei conflagrații, comuniștii menajează pacifismul opiniei publice, avansând ideea că „fermitate nu înseamnă război”, mizând pe virtuțile
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
aici decât oriunde în lume, el supraviețuiește cu încă și mai mare greutate dispariției URSS. ZIDUL BERLINULUI Pe 5 iunie 1945 este instituită zona de ocupație sovietică din Germania; între 1946 și 1948, URSS* pune aici bazele unei „orânduiri democratice antifasciste” inclusiv prin recurgerea la măsuri de teroare* politică - zeci de mii de civili sunt deportați în Gulagul* sovietic, dar sunt utilizate și zece lagăre de concentrare nazistă, printre care și cele de la Buchenwald și Sachsenhausen, unde au murit, uneori de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
grilaje, 38.000 de obstacole diverse, 190 de turnuri de observație, 177 km de drumuri luminate zi și noapte, 165 km de căi de control și de dispozitive anti-vehicul. Ansamblul este păzit de o „poliție a frontierelor” compusă din „forțe antifasciste încercate”, ea însăși plasată sub comandament sovietic. După părerea experților militari, „zidul de protecție antifascist” este absurd din punct de vedere al rolului său de fortificație defensivă. în absența oricărei funcții strategice și militare, el nu servește decât la încarcerarea
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
luminate zi și noapte, 165 km de căi de control și de dispozitive anti-vehicul. Ansamblul este păzit de o „poliție a frontierelor” compusă din „forțe antifasciste încercate”, ea însăși plasată sub comandament sovietic. După părerea experților militari, „zidul de protecție antifascist” este absurd din punct de vedere al rolului său de fortificație defensivă. în absența oricărei funcții strategice și militare, el nu servește decât la încarcerarea cetățenilor RDG, împiedicând atât pe ei, cât și pe cei ai altor țări comuniste să
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
calitatea lor de „speculanți”, „bundiști” sau „sioniști”. Internaționala Comunistă și alianța germano-sovietică Răsturnarea politicii externe* a URSS implică o schimbare radicală a liniei generale a Internaționalei Comuniste (IC). A doua zi după 23 august 1939, secțiile IC susțin apărarea națională antifascistă, chiar dacă, descumpănită de un viraj politic atât de brusc, o masă de aderenți părăsește organizațiile comuniste. La 7 septembrie, Stalin îl primește pe Dimitrov* și fixează noua direcție: războiul angajat este un război „inter-imperialist” care zdruncină sistemul capitalist, aduce la
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cei nevoiași. Răzmerița extremei drepte la Paris la 6 februarie 1934 provoacă un acces de antifascism* în opinia de stânga, care cere unitate. Or, în urma sosirii la putere a lui Hitler, Stalin* își modifică politica externă* și caută o alianță antifascistă internațională. După ce a respins ideea unei alianțe cu SFIO și exclus pe unul dintre conducătorii PCF, Jacques Doriot, care se erijase în purtătorul său de cuvânt, IC intenționează în mai-iunie 1934 să se apropie de social-democrație*. Franța oferă laboratorul politicii
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
lumea muncitorească - cu aproape 7000 aderenți la uzina Renault - și se înrădăcinează în anumite profesii, mai ales la meșteșugarii calificați. Activi în susținerea Republicii spaniole - vor fi mai mult de 10000 francezi în Brigăzile internaționale -, vârf de lance în lupta antifascistă, aureolați de buna imagine a URSS, animând nenumărate asociații, comuniștii își consolidează prezența în ansamblul societății și atrag câțiva intelectuali - Aragon, Malraux. Vicisitudinile Frontului Popular și dezbinările sale îl slăbesc întrucâtva, dar inserția sa în centrul realităților politice și sociale
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
două voci discordante, printre care cea a lui Umberto Terracini - aprobă pactul germano-sovietic*. Partidul scade atunci la câteva mii de militanți, în Italia, dar și în exil în Franța sau în URSS, unde Togliatti se refugiază în mai 1940. Lupta antifascistă și întoarcerea în legalitate în iunie 1941, invadarea URSS de către Germania modifică total situația. PCI iese din marginalitate și, încă din toamnă, relansează unitatea antifascismului*. în martie 1943, susține marile greve din orașele din nord. După destituirea lui Mussolini în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
a lovit din plin comunismul vest-european și i-a accelerat declinul, ce pare ireversibil. Ca să supraviețuiască, aceste PC au urmat diferite logice de adaptare. în varianta lor tradiționalistă, PC se vor revoluționare, muncitorești și active în sindicate*, internaționaliste*, antiimperialiste* și antifasciste*. Se definesc ca niște partide de avangardă, iar organizarea* lor se bazează încă mult pe centralismul democratic. Ele refuză în general orice alianță cu socialiștii și văd în mișcările altermondialiste niște concurenți pe care vor să-i infiltreze și instrumentalizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
deși eșecul modelului sovietic este afirmat ca fiind definitiv. Stalinismul este condamnat, dar natura totalitară a leninismului este trecută sub tăcere. Cultura muncitorească este abandonată, ca să se țină seama de mutațiile sociale în curs. Definindu-se ca anticapitaliste*, antiimperialiste, pacifiste, antifasciste și antirasiste*, aceste partide propun reconstruirea stângii în jurul unui „pol de radicalitate” și caută să se alieze cu toți actorii anticapitaliști - indivizi izolați sau rețele de cetățeni, creștini „progresiști”, critici ai globalizării de tipul Attac sau stângiști*. Viziunea revoluționară le
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
13 mai 1981, Ioan-Paul al II-lea este victima unei tentative de asasinat politic* organizată de mai multe servicii comuniste, fapt care nu-l va împiedica să joace un rol considerabil în prăbușirea finală a sistemului comunist. REZISTENȚA DE LA LUPTA ANTIFASCISTĂ LA CUCERIREA PUTERII Rezistența desemnează ansamblul forțelor organizate care, în Europa ocupată, luptă împotriva Germaniei hitleriste și a aliaților săi. în cadrul ei, comuniștii dețin un loc aparte a cărui natură trebuie examinată. Prin urmare, este necesară studierea intrării comuniștilor în
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
7 septembrie 1939. Dincolo de diversele inițiative personale ale militanților, ba chiar ale unor responsabili intermediari, partidele comuniste nu intră în rezistență decât de la 22 iunie 1941, ca o reacție la invadarea germană a URSS*. Din acest moment, chemările la lupta antifascistă* și la uniunea națională se înmulțesc, iar obiectivele revoluționare lasă locul unui discurs ultra-patriotic, în aparență apolitic, care subordonează totul scopului afișat: alungarea ocupantului. Astfel, la 23 iunie 1941, IC îi adresează lui Eugen Fried, delegatul său în Europa Occidentală
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
cei care, în preajma lui, au organizat efortul de război. El ridică tandemul Beria/Malenkov împotriva leningrădenilor Jdavov și Voznesenski. îi discreditează pe mareșalii victorioși. Climatul devine din ce în ce mai apăsător. în ianuarie 1948, pune să fie asasinat S. Mihels, președintele Comitetului Evreiesc Antifascist (CEA). Apoi îl excomunică pe Tito*, șeful comuniștilor iugoslavi, nu îndeajuns de docil, în opinia lui, și impune democrațiilor populare* o sovietizare completă. în 1949, ordonă execuția grupului leningrădenilor, căzut în dizgrație, și arestarea conducătorilor CEA, care vor fi împușcați
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
își găsesc refugiu în RDG, pilotați de Stasi într-un anumit număr de atentate. în aprilie 1998, RAF își anunță autodizolvarea, însă Celulele Revoluționare se revendică drept continuatoarele ei. în Spania este activ, între 1975 și 1990, Grupul de Rezistență Antifascistă „întâi Octombrie” (GRAPO), care comite peste 90 de asasinate și foarte multe atentate cu bombă. Având ca ținte poliția și NATO și finanțându-se prin hold-up-uri, acțiuni de racket și asasinarea unor personalități din lumea afacerilor, această grupare își pierde
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]