881 matches
-
te lovească la picioare, poți îndrepta scutul înainte și în jos, împingând tridentul la pământ. Dacă ești prea sus, vei ridica și vei coborî scutul cu mișcări ample și, prin urmare, lente. Iar tridentul e foarte rapid... Dar dacă stau aplecat și ghemuit, mișcările de apărare a capului și picioarelor nu vor mai fi atât de ample. Valerius ridică scutul cu mâna dreaptă, apucând mânerul din centrul lui. — Nu așa. În mâna dreaptă o să ai sica... Deocamdată, ai rudis-ul. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi ardea. Urletele mulțimii îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci pași de el, gâfâind, cu brațele sprijinite pe coapse, capul aplecat și părul lung șiroind de sudoare. Se uită la Valerius; avea privirea celui care știa că peste o clipă oamenii aveau să strige decepționați, unii pentru că l-ar fi considerat laș, alții pentru că voiau să vadă lama pătrunzând în carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
asta? Foarte mult, Antonius. Îmi doresc să pot plăti împreună cu tine. 39 După victoria asupra lui Antonius și a Cleopatrei, împăratul Augustus adusese la Brixia o veche statuie a Afroditei, de la Alexandria, din Aegyptus. Statuia, care o înfățișa pe Afrodita aplecată, oglindindu-se în scutul lui Marte, fusese donată de Augustus orașului. Ani la rând stătuse în sala principală a Pretoriului, până când fusese cumpărată de Calvia Crispinilla, care reușise să convingă cu banii ei un guvernator din cale-afară de slab... Calvia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zgomote căreia îi sărise călușul. * Fat Paul se aplecase și trăgea de zăvoarele mari și negre. Și tot acum, Doris Arthur intră în Shakespeare, întrebându-se încotro să-și îndrepte zâmbetul recunoscător. Dar Fat Paul continua să-și țină capul aplecat ca un cerber, ca o gorilă... Fielding Goodney mi-a spus că Doris e „un geniu feminist“. Inițial am crezut că era vorba doar de o manieră mai nostimă de a se referi la un talent al patului, dar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
poală: uite-o pe Vron, Vron, în patru labe, aplecată într-un unghi de trei sferturi, în ciorapi, tocuri cui, cu chiloții purpurii coborâți până la jumătatea pulpelor ciupite de vărsat „Frumos“ l-am auzit eu pe tatăl meu înghițind vorbele aplecat peste umărul meu. „Vezi, John“, spuse Vron, „dacă ai creativitatea...“. „Harul“ spuse tatăl meu, „harul creator, John, atunci cred că trebuie să - să oferi din harul tău, John. Privește“. A dat pagina. Vron era întinsă pe un covoraș alb ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
japoneze și ei s-au dus cu Autocarul pe la cluburile de noapte, dar eu eram atât de umflat și rămas fără grai din cauza orezului și a vinului, încât... La Zelda. Braserie și salon de dans. Înăuntru era mesajul, cu scrisul aplecat înainte, tremurat, asemănător cu al meu; pe când eram eu elev, aici, în America, lecțiile de caligrafie începeau cu foaia de hârtie înclinată la patruzeci și cinci de grade spre stânga, pentru a-ți forma acest scris ondulat, rostogolit. „Frankie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a târât pe Drumul Pietruit, prăpădit ca hainele-i de împrumut, murdar precum casele, prăfuit ca străzile, și a început să numere pietrele din caldarâm. Le da binețe ca unor vechi prieteni. Ușor, cu pălăria ponosită trasă mult peste fața aplecată, și-a croit cale pe drum de noapte, cu găleata într-o mână și cârpa într-alta, îngenuncheat, mormăind, lustruind. Madame Iocasta stătea întinsă pe pat, închisă în camera sa, și refuza să știe ce se întâmplă în Casa ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ridicat paharul și l-am întins spre ea. Am ciocnit. A zâmbit. Tot nu pricep despre ce vorbiți, a privit ea amuzată spre amicul care se ridicase de la masă, îndreptându-se spre bucătărie. A tăcut, urmărindu-l cum se depărtează, aplecat, împovărat parcă de o greutate nevăzută. A oftat într-un târziu, ridicând a neputință sau indiferență din umeri. S-a răsucit spre mine, încercând să zâmbească: — Ce spuneați? m-a întrebat studiindu-mă pentru prima dată cu atenție, concentrată. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
când se premiau mulgătoarele fruntașe ori se încheia anul de învățământ politic. De la școală până la sediul gospodăriei mărșăluiau toți, în frunte cu directorul școlii și cu comandanta unității de pionieri, după gemetele muzicuței mele. Celălalt moșneag ascultă orbul, cu capul aplecat, sprijinit în mâini, cufundat în aceeași absentă reverie din străfund. Lăcrămează, cu lacrimile căzând pe treptele fostei cârciumi, sacadate, monotone, un fel de picuri ai unei ploi dintr-un început de primăvară, de cândva, dintr-o noapte pierdută... Mă fascinează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
soluție spre a face cât de cât să treacă și momentul acela, când aveam să dau ochii cu ea. Dar Ester o și găsise. Când, în cele din urmă, am ajuns la ușa ei, un bilet, cu scrisul ei ușor aplecat spre dreapta, cu litere mari, rotunde, egale îmi spunea să sun la doamna Petricius. „Sună, Simioane. Curaj!“, mă îndemna petecul acela de hârtie pe care tot răsucindu-l și întorcându-l de pe o parte pe alta, în lumina chioară de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două niveluri, înalte, dulapuri spațioase. Un grilaj de lemn, cu coloane sculptate, înconjoară rafturile. Liniște, câțiva studenți, majoritatea fete. Plăpânde, cu ochelari. Tipuri de tocilare suave, cu chipuri pale. În lumina încețoșată a dimineții par un fel de gladiole străvezii, aplecate duios peste pagini de carte. Mă plimb printre rânduri, cu pas târșit. Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o fată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ura! Noimann Încercă să se ridice În picioare, cu gândul de a porni pe urmele lor, dar o durere ascuțită Îi străfulgeră șoldul stâng și medicul Își pierdu din nou cunoștința. Când se trezi, Îl văzu pe profesorul Perjovski stând aplecat deasupra lui și cercetându-l cu atenție: „Din păcate, va trebui să-i amputăm piciorul mai sus de genunchi, care acuma, iată, e numai flenduri”, spuse Înalta somitate, adresându-se asistenilor ce se țineau prin preajma sa. Și văzându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
îl înfruntă, nu lăsă să-i scape nici urmă de emoție în voce. — Faci tot ce îți spune Felix să faci? — Da. — Deci ai văzut un asemenea individ? Christopher se ridică în picioare și se aplecă peste balustradă, ținând capul aplecat. — Individul avea într-adevăr un păr superb, un păr de vedetă de cinema. Eu lucrez ca funcționar la agenție, iar în ultimele zile l-am văzut de mai multe ori în stația de autobuz de pe Sunset. Danny își îndreptă degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să și-l ascundă. Faptul că omul acela nu avea chip nu mai putea fi o Întâmplare. Pictorul mai observă că cerșetorul făcea exact același lucru ca și el. Studia intrarea În palat. Dar o făcea nemișcat, cu capul ușor aplecat, ca și cum nu l-ar fi interesat decât partea de jos a palatului, sau doar felul În care erau Încălțați ienicerii. Vreme de aproape un ceas piața rămase nemișcată, În așteptare, asemeni unui tablou cu personaj colectiv, pictat de Gentile Bellini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire, broaștele de pe mal se înecau pe rând. Tulburate de mîl, valurile se roteau groase pe sub salcîmi aplecați. Din pămînt răsăreau, ca arama nouă, frunze grase și rotunde. Între rugi uscați de mure și păiușuri galbene în care vibra metalic vîntul de pe omăt, noi ne cuibăream sub mal. Sforul apei rotea în bulboane: se vedea cum ies de la
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cum de-și pierde vremea cu lucruri atât de mărunte o namilă potrivită să sfarme stînci. Împingînd cui după cui pe gît, Urecheru promise instructorului că, după ce-și repară motoreta, o să-l ia la plimbare prin comună. Cu capul aplecat, tovarășul Cucolaș îl asculta binevoitor. Vioaie, verva pornografică a lui Fărocoastă se dovedea de nesecat. M-am mirat văzîndu-l integrat în această societate pe tînărul Tomulescu. Știam că strînge material pentru o delațiune, de aceea mă punea să-i povestesc
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Zidaru, că tot noi va trebui să-l adunăm!». Dar cel strigat nu auzea nimic: sudorile Îi Înecau fruntea, iar mâinile azvârleau porumbii sacadat, ca o baterie antiaeriană. Icnind, la un moment dat, de dureri ascunse, se ducea, mergând nițeluș aplecat, către lanul de porumb. Se Întorcea, după câteva minute, cu chipul oarecum ușurat și cu fruntea zvântată. Și toate acestea se petreceau Întruna, la răstimpuri de câte un ceas. Când venea timpul transportării copiilor În remorca unui camion - faptă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-i verse mațele, să-i zdrobească boașele și să i le Întindă pe drum, să i le facă una cu țărâna. Amintindu-și toate acestea, Ion Vieru Își pierdu cunoștința. Remorca plină cu stupi alunecase Într-un șanț și stătea aplecată, gata să se răstoarne. Tractorul Încerca În zadar s-o urnească, roțile sale mai Înalte decât un stat de om se Învârteau nevolnic pe loc În noroiul gros. De o parte și de alta a drumului forestier pădurea fremăta, Înspăimântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
vântul så-ți cânte singuråtatea Închide ochii și marea så-ți unduiascå în pleoapa orizontului apunând printre alge Egreta ce nu regretå nicicând nisipul în care și-a låsat umbra și a zburat mai departe så fii Eu voi råmâne un far aplecat cåtre urma ta descoperitå de refluxul amintirii Și valurile-mi plâng în loc de luminå
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1606]
-
bine nuanțele: stelele să fie mai albastre decât cerul, sau cerul mai albastru decât stelele, depinde cât de pătrunzător e tunetul. Cerul e păcatul tău. Explicații de prisos, gândesc, neîndrăznind să contrazic pe nimeni... toți avem păcate. De veacuri stau aplecată asupra acelorași picioare așteptânde. -Știai că așteptarea este cel mai neîmblânzit cuvânt din toate dicționarele lumii? Da. Așteptarea vântului, a tunetului, a ploii, a liniștii de după furtună? Așteptarea ta. -Nu știam, îmi spui ascunzându-ți fața în palme pe când eu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
în țipătul surd al cobzei, urcăm sprijinindu-ne, același povârniș. Musafirii închină al doilea pahar în cinstea noastră. Sicriul e dezmembrat de mâinile lacome. Cuiele ies anevoie. Fierarul își zdrelește unghiile în ele și picăturile de sânge sfințesc amurgul zilei aplecate . Iarna o să fie grea. Fiecare înfrigurat va trece prin flacăra lemnului împărțit.Moartea râde ca o nebună înșelată. Eu ridic ochii spre cer. Luna se ascunde vinovată după un nor de zinc. Marioneta Îi mai curg lacrimi pe obrazul de
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
băncuța de sub tufa de iasomie. E atâta liniște! Aud până și murmurul pârâiașului din coasta chiliei... De pe poteca dinspe poiană, un târșâit de pași ușori răzbate până la mine. Privesc într-acolo. Cu mersul lui fără grabă și cu trupul puțin aplecat înainte, cu mâinile la spate - din dosul tufelor de liliac - se arată bătrânul. Merge încet, purtându-și privirea azurie undeva spre zare. Zefirul flușturatec îi înfoaie barba și pletele albe. Nu m-a văzut încă... Nici eu nu mă mișc
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
tăi odat' cu umbre tăinuite; Și cîți n-au iubit oare șăgalnica-ți făptura, Cu dragoste prea plină sau joc amăgitor, Dar singur eu iubit-am cel suflet călător, Și tot ce-ncet cu timpul față îți negúră. Și-acolo aplecata, privind printre zabrele, Să murmuri un pic tristă, cum zeul sfînt Amor De munții de deasupra a trecut în zbor Și față și-a ascuns-o 'ntr-un ciorchin de stele. (1892) A. E. Housman Cire[ul Scăldat în aurul din
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
se întoarce spre interlocutor. Frazele veneau parcă prin ricoșeu, dinspre ecranul de sticlă, din întunericul nopții. Simțea nu simțea că musafirul se ridicase, că se afla lângă fereastră, chiar lângă... simțea nu simțea, lunganul Gafton se afla deja în stânga sa, aplecat, parcă, asupra unei invizibile umbre. Simțea nu simțea, oricum nu se sinchisea... nătărăul deja se rotise, iată, lent, scăfârlia sa netedă, o sferă lucioasă, stătea sub cercul subțire de lumină al opaițului, ca într-o aură. Da, da, mutase caietul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
stea liniștit, să ia pastilele și să înceteze înfometarea. Ai grijă să-l alimentezi, fie și forțat. Primiți decizia acasă. Să stea liniștit, primește decizia într-o săptămână. — Mulțumesc, dom’ doctor. Să fiți sănătos, să vă ajute Dumnezeu, dom’ doctor... Aplecată, dintr-odată, peste masă, Gullivera l-a acoperit cu totul pe Bombonel, se aud doar foșnete și șoapte speriate: „Fii serioasă, madam, lasă-mă, lasă-mă, ia-ți plicul. Nu umbla cu d-astea, ia-ți banii, madam, altfel o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]