704 matches
-
parte a poemului Carmen..., versiune conform căreia, la sfârșitul vremurilor, va veni un singur profet, și nu doi, ca în Apocalipsă. Dar, spre deosebire de predecesorul său care se adresează, după cum am văzut, unui public păgân iudaizant (deci cunoscător al tradiției biblice), apologetul nostru, care se adresează unui public păgân mai puțin familiarizat cu creștinismul, omite intenționat numele profetului. El este cel care va săvârși minunile descrise în Apocalipsă, dar, ca să spunem așa, sub masca anonimatului. Pentru mai multă exactitate și claritate, argumentele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Imperiului și cel al Imperiului lui Cristos în 7, 25, unde propune, de asemenea, o dată aproximativă a eshatonului (nu mai mult de două sute de ani, începând cu epoca sa). Lumea va dispărea atunci când va dispărea „capul său”, Roma. Iată de ce apologetul exclamă patetic: precandus nobis et adorandus est deus caeli, si tamen statuta eius et placita differi possunt, ne citius quam putamus tyrannus ille abominabilis ueniat (7, 25). Cu siguranță, sfârșitul lumii se va produce peste două secole. Singura speranță care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mormântul fiarei nelegiuite nu este cunoscut. Acest lucru a făcut pe unii, nechibzuiți (quidam deliri), să creadă că a fost răpit din lume și păstrat în viață pentru a fi ultimul persecutor, fiind și cel dintâi, precedând venirea Anticristului”. Pentru apologetul creștin, dispariția lui Nero, după moarte, constituie dovada existenței unei justiții divine punitive. Personajul care inaugurează seria marilor persecutori anticreștini beneficiază de o pedeapsă pe măsură, unică, ieșită din comun: trupul său nu a fost găsit pentru a fi înmormântat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Aceasta este diferit percepută de autorul tratatului De mortibus persecutorum. Ea garantează dispariția, ștergerea de pe fața pământului a oricărei urme a protopersecutorului creștinilor. Ideea unui Nero care se întoarce la sfârșitul veacurilor în chipul Anticristului îi repugnă. În ochii refractarului apologet, tiranul a dispărut, s‑a făcut praf și pulbere, primind astfel pedeapsa divină binemeritată. Cealaltă temă comună lui Commodian și Lactanțiu, căderea Romei, este dezvoltată pe fondul, mult mai vast, al conflictului Orient‑Occident. Nu întâmplător atât Carmen..., cât și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
p. 41. Raportul dintre milenarism și mitul Anticristului a fost studiat de Stefan Heid, în lucrarea sa din 1993 (cf. „Introducere”) Vom reveni asupra acestui subiect în capitolul dedicat lui Hipolit. * Pentru citatele din Dialog... și Apologii am folosit ediția Apologeți de limbă greacă, trad. de pr. prof. Olimp Căciulă, col. PSB, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R (n.t.). . Referitor la concepțiile eshatologice din primele secole creștine, vezi J.L. Roiz de la Peña, La otra dimensión. Escatología cristiana
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simțămintele „unei lumi”: „Câtă bucurie astăzi să pot spune/ Nu ceea ce simt eu, ci ceea ce simt mii și mii de oameni./ Câtă bucurie să pot împărtăși aspirațiile unei mulțimi generoase/Să vorbesc liber despre viitor și o nădejde comună”. Fostul apologet al „armoniilor abstracte” e convins că prin această depersonalizare participă la înfăptuirea visului miticei „vârste de aur”: „Oameni ai viitorului. Tot ce spun în această carte va fi într-o zi/Ca legendele care le asculți fără să le crezi
VORONCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]
-
satului, o demonie a eroilor, o atmosferă halucinantă care metamorfozează continuu peisajele și ființele și care transformă posibila monografie a satului bucovinean într-una a sufletelor posedate, tulburate de spectrul misterios al lunii, de taina feminității și de mirajul morții. Apologet al morții - era celebră în epocă o poezie a sa intitulată Cu moartea la un pahar de vin -, mordant, grav, febril, tenebrosul scriitor bucovinean, instituind cultul jertfei și aflat în căutarea experienței originare, poate fi asemuit marilor damnați ai lumii
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
școlile lor de la Medina, Bagdad și Damasc. Mai întâi, învățații dascăli constantinopolitani și, mai apoi, marii maeștri ai scolasticii au înțeles ce mari foloase ar putea aduce Logica lui Aristotel Bisericii creștine. Alungată cu pietre de către primii creștini și de apologeți, filosofia a fost reprimită în Civitas Dei; desigur, nu cu fala de altădată, din vremurile elenismului, ci doar ca ancilla theologie, ca „sclavă a științei divine” a creștinilor. O umilire a „marii arte”, slăvită în enkyklios paideia și curricula polymatheice
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dea „drept de cetate” acestui ziarist convertit la „știința despre viitor”. Viitorologii anilor ’70 analizau o singură temă importantă: știința, tehnologia și consecințele lor pentru societate și condiția umană în viitor. Tema îi împărțea, fatal, în tabere rivale: contestatarii și apologeții. Contestatarii evidențiau „incalculabilele nenorociri” pe care le va aduce omului și societății năvalnicul progres științifico-tehnic; apologeții, în schimb, profetizau „incalculabilele binefaceri” de care vor avea parte oamenii datorită descoperirilor științei și noilor tehnologii. Tema catastrofică era mai veche, fiind lansată
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
singură temă importantă: știința, tehnologia și consecințele lor pentru societate și condiția umană în viitor. Tema îi împărțea, fatal, în tabere rivale: contestatarii și apologeții. Contestatarii evidențiau „incalculabilele nenorociri” pe care le va aduce omului și societății năvalnicul progres științifico-tehnic; apologeții, în schimb, profetizau „incalculabilele binefaceri” de care vor avea parte oamenii datorită descoperirilor științei și noilor tehnologii. Tema catastrofică era mai veche, fiind lansată de antimoderniștii deceniului anterior. Ea era însoțită de denunțarea științei și demonizarea tehnicii. Discursurile contestatarilor se
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
comunicarea globală și educația globală; hidden curricula desfășurate la nivel local și la nivel global prin televiziune; formarea „omului total” ca model sociouman dezirabil pentru o lume integrată economic, informațional și (poate!) politic și religios ș.a. Există, bineînțeles nu doar apologeți și entuziaști ai acestui „viitor luminos” obținut prin curricula globale și educație standardizată la nivel mondial, ci și critici virulenți care condamnă aceste evoluții, considerându-le simptome ale unei catastrofe pedagogice realmente mondiale și care va antrena prăbușirea întregii civilizații
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentru nevoile omenești de cunoaștere. Dacă știința modernă a dus la apariția a numeroase tehnologii, postmodernismul aruncă o privire îngrijorată asupra efectelor secundare ale acestor tehnologii pentru condiția umană. Ele nu pot fi considerate doar benigne - cum afirmă, triumfalist, numeroși apologeți ai tehnologismului. Aceeași îngrijorare o exprimă postmodernismul și în legătură cu alte consecințe ale modernității. Aceste consecințe au culminat, catastrofic, în secolul XX, cu naționalismele, totalitarismele, tehnocrația, consumerismul, confruntările războinice de dimensiuni mondiale, posibilitatea cataclismelor atomo-nucleare ș.a.m.d. Per ansamblu, ar
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
chiar dacă nu are decât o valoare indicativă, nu este mai puțin instructiv. și în America, remarcă Zbigniew Brzezinski, „principalele organe de presă care formează opinia publică nu încetează să îi denunțe pe foștii SS-iști, chiar de mică importanță, în timp ce apologeții de odinioară ai deturnărilor staliniste au periodic dreptul la elogii. Ce contrast între frazele usturătoare din New York Times împotriva cineastei naziste Leni Rieffensthal și laudele înălțate de același ziar Lilianei Hellman, fostă vedetă a saloanelor literare de pe coasta de Est
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
un „mediu muncitoresc” etc. Simulând obiectivitatea și combătând atât „romanțările” unor autori ca N. V. Baboeanu și Octav Minar, autori ai „cărților de succes facil”, unde poeta era prezentată ca „frivolă și cauza calamităților din existența lui Eminescu”, cât și pe „apologeții de ocazie”, care o transformaseră într-o „poetă de forță și o sfântă”, comentatorul insistă asupra originii proletare, a „îngustărilor materiale” și a „sărăciei din anii copilăriei”, considerate elemente determinante în consolidarea prieteniei cu „antiromanticul umanist” Eminescu. Dincolo de aceste „accidente
POP-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288883_a_290212]
-
ușor de probat faptul că politica ecumenismului reprezintă un eșec. Idealul reconcilierii a încetat să mai însemne deschidere inteligentă și fără frică față de celălalt, devenind în schimb ideologie. Ecumenismul tinde să idolatrizeze birocrația de tip socialist, interiorizând standardele relativismului secular. Apologeții săi vorbesc doar despre dialog și niciodată despre convertire; abundă estetica politeții și arareori apare acribia discernământului; sunt rescrise incertitudinile fondatoare ale ereziei și este abandonată asceza reîntoarcerii la tradiție. Ecumenistul voiajor nu iubește vigilența și preferă în locul reacției spontane
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
puțin o demonstrație a noutății proprii unei opere teologice articulate pe trunchiul Evangheliei și plasate în matricea spirituală a Bisericii creștine 4. A tăgădui ori a nesocoti faptul că Evagrie a fost înainte de toate un monah al Bisericii apostolice, un apologet al Crezului de la Niceea, un duhovnic al deșertului egiptean și un ucenic al marilor maeștrii ai pustiei (cei doi Macarie) reprezintă nu doar o respingere a adevărului istoric, ci, mai mult, o negare a condițiilor sale de posibilitate. Se pun
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
formele de cunoaștere ale umanității. Oricât de ademenitor ar fi pariul modern al neutralității epistemice, nu poți îmbrățișa Crezul ortodox continuând, în același timp, să jertfești din lucrarea minții unui „dumnezeu necunoscut” (Fapte 17, 23). Lucrul a fost cunoscut unor apologeți precum Teodor M. Popescu (1893-1972) sau Ioan Gh. Savin (1885-1973). Pentru acești cărturari, era imposibil să susții relevanța creștinismului într-un orizont lipsit de universalitate 1. În mod particular, creștinismul trebuia raportat mereu la curentele de gândire ale filozofiei antice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ales discursul realist - unul al plauzibilității, nu al reproducerii mecanice a realității - tocmai pentru că urmărea, în primul și în primul rând, un efect artistic. E o exagerare să-i plasăm cărțile în descendența coșmarurilor dantești (așa cum au făcut-o unii apologeți), dar e inevitabil să constatăm încordarea din scrierile sale, efortul de a oferi un context plin de semnificație asasinatelor misterioase și evoluției detectivilor misterioși: lipsa de sens în ordine existențială, absurditatea oricărui act criminal. Răsturnată, purtând stigmatul autodistrucției, lumea aparent
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Elite Postcomuniste. Ibidem. Adrian Păunescu a fost membru al Comisiei Centrale de Revizie a CC al UTC Între 1966 și 1971 și redactor-șef al revistei Flacăra (Între 1973 și 1985). Prin poeziile și articolele sale a devenit unul dintre apologeții lui Nicoale Ceaușescu. Vezi Gheorghe Crișan, Piramida Puterii. Oameni politici și de stat din România (23 august 1944 - 22 decembrie 1989), Editura Pro Historia, București, 2001, p. 103. Ibidem, p. 189. Baza de date Elite Postcomuniste. Ibidem. Ibidem. Ibidem. Michael
ELITE COMUNISTE ÎNAINTE ȘI DUPĂ 1989 VOL II by Cosmin Budeanca, Raluca Grosescu () [Corola-publishinghouse/Science/1953_a_3278]
-
asum și această condiție, nu e nici o problemă, dar sunt totuși clasat de douăzeci și unu de ani, există prieteni care Își amintesc și de existența mea În țară Înainte de plecare și nu cred că pot fi considerat În nici un fel un apologet al regimului Ceaușescu: mi se pot citi articolele! Voi da un singur exemplu: este vorba de o personalitate, figură culturală importantă, asociată puterii În mod cert și asumat, inclusiv prin numiri politice În funcții de consilier și ambasador (personajul nefiind
Schelete în dulap by Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș () [Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
prin ce să-și legitimeze credința? Dumnezeul lui Isus Cristos este același cu Dumnezeul lui Avraam, al lui Iacob și al lui Isaac, același cu Dumnezeul lui Moise. Odată cu apariția primelor comentarii creștine ale LXX (cele paulinice, apoi ale marilor apologeți, În special Iustin) LXX Începe să fie contestată de iudaism, care Încetul cu Încetul va redescoperi și repune pe tapet Biblia ebraică. Dar, atenție, textul masoretic este mult mai recent decât LXX. Există azi o adevărată confuzie cronologică, pe care
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
cosmice - anotimpurile, zilele și nopțile: Nu există oare o înviere și pentru semințe și fructe?" Pentru Clement din Roma, "ziua și noaptea ne arată învierea; se duce noaptea, se arată ziua; se sfârșește ziua, vine noaptea".19 Simbolurile erau, pentru apologeții creștini, încărcate de mesaje; ele arătau sacrul cu ajutorul ritmurilor cosmice. Revelația adusă de credință nu ștergea semnificațiile precreștine ale simbolurilor, ci le adăuga o valoare nouă. Pentru credincioși, aceasta le eclipsa fără îndoială pe celelalte: era singura care valoriza simbolul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sentințele maestrului revoluționar și de abia acum istoria Portugaliei începe să arate și alte aspecte, în afară de turpitudinea, demența, crima și decadența, din belșug zugrăvite de pana lui Oliveira Martins. Către sfârșitul vieții, istoricul visa o monarhie socialist-cezaristă, așa cum propovăduiau și apologeții Hohenzollernilor. În ultimul an al vieții, scrie Viața lui Nun' Alvares - care e aproape o carte mistică. Moare, la 21 august 1894, în vârstă de 49 de ani, după ce a cerut ajutorul Bisericii, e spovedit și împărtășit... Teofilo Braga (1843-1924
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Navală, se transformă într-o răsunătoare biruință a revoluționarilor. Acuzații se apără în fața unei săli pline, entuziaste, care subliniază prin ropote de aplauze o mărturisire de credință naționalistă, orice șarjă împotriva ticăloșiei politicienilor. Generalul Carmona se transformă din acuzator în apologet. Juriul achită pe toți complotiștii, care se pot întoarce la unitățile lor și-și pot relua activitatea revoluționară. Citirea sentinței dă prilej la scene patetice. Generalii judecători au toți lacrimi în ochi și se putea citi pe figurile lor regretul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din plictiseală sau din scepticism". Cât de departe ne aflăm de generația de la Coimbra, care milita pentru o uniune iberică, de un Oliveira Martins care blestema ceasul când Portugalia a hotărât să colonizeze teritoriile noi, descoperite, de atâția ideologi și apologeți republicani care socoteau că s-ar putea rectifica istoria și împinge Portugalia spre Paris, dezlipind-o de vânturile atlanticei. Salazar reda tuturor noțiunilor puse în discuție de ideologii liberalismului - națiune, stat, familie - o valoare absolută. Ele sunt, și prin simpla
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]