702 matches
-
la mine. Am oftat amuzată. Se cam terminase cu Încercarea mea de a face conversație. Mi-am luat poșeta și m-am ridicat să merg la baie. Aveam nevoie să fiu puțin singură. Baia era luxoasă, În nuanțe bej și arămii. Îmi plăcea la nebunie. Mi-am retușat puțin machiajul făcut În grabă, apoi am rămas privind prostește În oglindă, Întrebându-mă cu ce să Îmi mai ocup timpul. Telefonul Îmi sună brusc și am sărit speriată din poziția În care
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
existența omului obișnuit. Uite, să recapitulăm cele câteva zile dinainte de invadarea Poloniei...“ Nu mai puteai continua multă vreme zborul prin nori. Erai obligat să arunci o privire spre pustiul pământesc, să zărești, undeva, în forfota de furnici turmentate, un ac arămiu, cu gămălia ruginită, să recunoști statura unui bărbat, oho, chiar pistruiatul, lunganul nostru amic Matei Gafton care se legăna în ritmul frazelor, la doi pași de ascultătorul apatic. „Cunoști scenariul. Operațiuni în doi timpi. Austriei i se propusese o reformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cutie și i l-am întins Marinei. — Ia probează-l, am zis. Să vedem cum arată. Aceasta fusese intenția mea inițială - doar să ni-l prezinte -, dar, imediat ce a luat colierul în mâini și și l-a lipit de pielea arămie (porțiunea aceea mică de carne dezgolită imediat deasupra nasturelui de sus, descheiat, al bluzei turcoaz), m-am răzgândit brusc. Am vrut să i-l fac cadou. Pentru Rachel puteam să cumpăr oricând alt colier, dar acesta îi venea Marinei atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
pantofi negri, cu tocuri de opt centimetri, și o pălărioară neagră pe vârful capului, cu o voaletă neagră și delicată, se preschimbase într-o incarnare a feminității absolute, ideea de feminin care depășește orice există pe tărâmul femeilor reale. Peruca arămie părea să fie păr natural; sânii păreau sâni adevărați; machiajul fusese aplicat cu îndemânare și precizie; iar picioarele Tinei erau atât de lungi și de frumoase la privit, încât era cu neputință să crezi că erau atașate de trupul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ce crede că recunoaște În acest public copt și rezervat, stăpânit de un cuviincios delir. Dar violonista Mullova? Rochia, șocant de simplă, Îi Îmbracă firesc trupul subțire. Gust imecabil, educat de cine? La fel de sobră agrafa care Îi strânge impecabil părul arămiu; fard discret pe ochii oblici, pe pomeții lați. Antrenată să cânte impecabil, să alerge impecabil, să sară impecabil, să mulțumească impecabil. Să cucerească săli după săli de public din această parte a lumii unde tancurile cu stea roșie nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Îndepărtată, Împreună cu nevăzutul ei profesor de instrument și toți ceilalți nevăzuți educatori și supraveghetori care au Împins spre sala de concert a castelului rococo (corpul central 1300, aripile noi 1700) mica sălbăticiune cu pomeții lați, cu ochii oblici și părul arămiu... * —...Te foiești În timpul concertului și, când jumătate din spectatori sunt deja la vestiar, devii dintr-odată interesat și suntem ultimii care ieșim din sală. Chiar dacă e vorba de un simplu minut, de ce să nu profităm de el aici, În parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
barca, trecuse apoi prin fața bisericii Domnița Bălașa, până la han. Apa urcase mult. O auzea clipocind sub podeaua pavilionului. Cât vedea cu ochii, nu mai exista nimic altceva decât o întindere de apă în care ultimele raze se multiplicau în reflexe arămii. Arcul podului se ridica deasupra lor, fără nici o legătură cu restul orașului. Câinele anatolian își așeză botul pe genunchiul lui și Manuc îl mângâie ușor, privind, în continuare, spre acel arc izolat, înconjurat doar de ape. Și el se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la Gange”. O ciudată melancolie imperială se așeză atunci ca o coroană grea pe capul lui Napoleon. Și, în acele ceasuri lungi de tăcere îmbufnată, vedea lucrurile într-o cu totul altă lumină decât atunci când zărise, pentru prima oară, întinderea arămie a stepei. Doar nesfârșire aspră, neprimitoare, presărată cu rare fire uscate de vegetație. Undeva, în față, întrezărise dosul unor cai dispărând la orizont. Atunci râsese cu satisfacție. Patrulele de cazaci se temeau, fugeau mâncând pământul din calea lui. Acum priveliștea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
tremur argintiu printre pini, de un tremur al crengilor și frunzișului. Păsările din pădure zburară și se împrăștiară alarmate, țipetele lor amestecându-se cu vocile de dedesubt în aerul plin de satin rosu, albastru și negru, de penele aurii și arămii ale fazanilor și păunilor, ale ciocănitorilor și bărbătușilor... Și totuși, maimuțele își continuau drumul. Mai sus și mai sus. Ca o pală de vânt venită de nicăieri, ce trece printre copaci și se topește în neant, asemeni fantomelor. Mulțimea stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
nu e trasă cu paloșul. Cu paloșul a retezat Profetul semeția celor din Mecca, și cu paloșul voi reteza și eu semeția locuitorilor din Samarkand! Nasr Han, stăpânitor al Transoxianei, gesticulează, stând În picioare În fața tronului său; e un uriaș arămiu la față, cu hainele toate numai broderii; glasul său Îi face să tremure pe apropiați și pe oaspeți, ochii lui caută În asistență o victimă, o buză care ar cuteza să freamăte, o privire care să nu fie Îndeajuns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu un scris mărunt și citi: „Mi-a fost prezentat un proscris, celebru În tot Islamul ca reformator și revoluționar, Șeicul Djamaledin, un bărbat cu chip de apostol. Frumoșii ochi negri, plini de blândețe și de ardoare, barba de un arămiu foarte Închis la culoare și care Îi cădea până la piept Îi imprimau o maiestate unică. Reprezenta tipul de stăpânitor al mulțimilor. Înțelegea aproximativ franceza pe care de-abia o vorbea, dar inteligența lui totdeauna trează compensa cu destulă ușurință necunoașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
am greșit, nu ne-am dat seama ce stupidă era ideea asta, e de acord Charlotte. A fost ridicolă de-a dreptul. V-a făcut numai necazuri. Ar fi trebuit să prevedem toate astea. Da, zice Jennifer, ferindu-și buclele arămii de pe față și uitându-se mai întâi la Daisy. Noi am hotărât aici, în grupul nostru, că e cel mai bine să fii sincer, or a te preface că ești prietena cuiva nu prea aduce a sinceritate. Finn mijește niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ca zăpada, săltând În șa la umbra stindardului lor alb cu negru, vestitul Beaucéant, gata oricând să meargă - și Încă splendid - la petrecerea lor de moarte și de cutezanță, iar sudoarea de care vorbea sfântul Bernard era probabil un luciu arămiu ce Împrumuta o noblețe sarcastică surâsului lor dătător de fiori, În timp ce erau gata să-și celebreze cât se poate de crunt despărțirea de viață. Adevărați lei În război, cum zicea Jacques de Vitry, miei plini de blândețe pe timp de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
spate. Din dosul gării, brișcă, după câțiva pași, coti pe drumul nepietruit care taie câmpia curmeziș până la Curteanca. Drept înainte, în zarea plumburie, satul se zugrăvea ca un mușuroi uriaș, crescut cu bălării. Pe de lături, de jur împrejur, miriștea arămie se întindea nesfârșită, tăcută și netedă. Numai ici-colo poposeau cârduri de ciori, punctând cu pistrui negri obrazul pământului. Cerul, căptușit cu nori tomnatici, apăsa greu și parcă-și afunda marginile în orizont. Rari copaci, aliniați perpendicular, însemnau șoseaua județeană ce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
adevăr se bucura. De la Ruginoasa coborâră apoi până aproape de Izvoru, pe un drum de care, având în stânga moșia Amara și în dreapta moșia Ruginoasa, aceeași câmpie dreaptă, pustie, monotonă, neagră sub cerul cenușiu de toamnă. Numai la orizont se vedea peticul arămiu al pădurii Amara și, mai la dreapta, coperișul roșu al castelului Ghica din Izvoru. Se întoarseră în Ruginoasa, unde Grigore mai avea puțin de lucru. Pe urmă o luară pe alt drum, spre Bîrlogu, iar de acolo, peste câmp, pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
speriat în două picioare. ― Dumneata aștepți să ne masacreze bandiții? se răsti Tănăsescu la primul-procuror. Nu vezi că au început să ne bombardeze? Apoi continuă cu glas de comandă: ― Trompet, sună!... Trompet! În secunda următoare văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trâmbiței. Calul trompetului mișca urechile după cum obrajii sergentului se umflau și se roșeau. ― În numele legii... Cuvintele procurorului, înfricoșate și uscate, nu le auzi prefectul Baloleanu. Numai glasul trâmbiței, necruțător și amenințător, șerpuia peste capetele oamenilor ca un bici de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
roșietic. Sub cârlionții de pe frunte, sprâncenele subțiri se arcuiau peste cele două ovaluri largi ale ochilor întredeschiși. Printre pleoapele lipsite de gene, tivite de o pieliță neagră, se vedeau jumătățile de discuri violete ale irișilor. Orbitele păreau mai întunecate decât arămiul delicat al obrajilor. Nasul era prelung și subțire, dar armonios, iar șanțul de sub nările creionate simetric, neobișnuit de adânc. Ținea totdeauna buzele ferm lipite, nu-și dezvelea dinții aproape niciodată, dar zâmbea uneori cu gura umedă, exprimând ceva între viclenie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-i-se pe frunte, zâmbind cumva încurcată, cum am văzut mai târziu zâmbind toate femeile rămase goale , Iolanda îl privea în ochi. Corpul ei îl văd aievea în fața ochilor și acum, când scriu. Era fin și alb, cu bănuții sânilor arămii, cu sexul doar ca o liniuță schițată între pulpe. Aproape nici o altă diferență nu era de observat, între cele două trupuri de copii. Jos, pe ciment, erau așezate într-o ciudată ordine hainele lor. I-am văzut cum se priveau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Creștea între noi o tensiune care curând ajunse de nesuportat. Ea cedă prima, lăsîndu-se pe spare între pernele de pluș. Am îmbrățișat-o amețit, i-am ridicat tricoul până la subțiori și mi-am lipit obrajii de sânii goi, cu bănuți arămii. Ne-am mângâiat multă vreme, până când i-am descheiat nasturele metalic de la blugi și i-am tras fermoarul. Zgomotul acela ne-a trezit. Merseserăm cam departe: bunicii se aflau la câțiva metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Apoi și-a primit și obiectul: pixul acela ciudat, care pentru noi, obișnuite cu tocurile de la școală, era o minune. Prin corpul de plastic perfect transparent, hexagonal în secțiune, se vedea pasta din interior, neîncepută. Capătul ei era din metal arămiu și în vârf avea o mică bilă gălbuie. Pixul mai avea și un capac ultramarin. Ne-am dus spre locul tras la sorți de Puia. Între timp ne făcuserăm unghii multicolore din petale de flori lipite cu salivă. Ne fluturam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
-l mai privea și, întorcînd capul, văzu câinele, la câțiva metri de ei, în marginea porumbiștii. - E din sat, spuse Iliescu ridicîndu-se în picioare și fluierîndu-l prietenește. Trebuie să fie satul pe-aproape. Era un câine slab, hămesit, cu părul arămiu decolorat de praf. Se apropie sfios de ei, neîndrăznind să se gudure. Rănitul întorsese capul și-l aștepta. Tremurul buzelor încetase brusc, și fața arăta acum streină, împietrită. - Dacă e bolșevic și nu l-a învățat nimenea, n-are de unde
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
te uită ! Ce stranie zi ! De uimire a greșit reverența. — ...despre ce i-ar fi răspuns Brătianu ambasadorului austriac, Czernin, à propos de zvonurile cu războiul ați auzit ? întreabă Titi Ialomițeanu. Ce șarmant îi este tăiată mustața blondă, cu reflexe arămii ! Ce formidabil de modern îi vine ! Și cât de elegant e și plin de prestanță ! Dar ea îl salută rece, degeaba tot strigă el : — Oo, iat-o și pe micuța noastră antantistă ! Ooo... Oooo... Degeaba o privește cu privirea din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
paturi. Stă tolănit În patul de jos, În timp ce În patul de sus stă sprijinit În cot și rîde Gărăgău, un țigan cu care s-a Întovărășit. Gărăgău are toate caracteristicile fizionomice ale rasei lui de nomazi plecați de pe Gange: e arămiu și are un nas coroiat și tăios și, deși are o privire de adevărat venerator al lui Kali, cu un set de cearcăne negre ca noaptea, nu dă senzația că i-ar păsa atît de mult de răcani, dar cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
iubea păsările. Alex se îndreptă spre fereastră și privi în grădină. Cădea o ploaie subțire, ca o beteală de argint în lumina rece. Acoperișul de țiglă verde al casei de vară denumită „Papucul“ strălucea ud prin ceața roșiatică a fagului arămiu, încărcat de muguri. Pajiștea curbă răspândea o lucire sinistră. O pată maronie o străbătu cu viteză de fulger. O vulpe. Alex nu recunoștea niciodată, față de nimeni, că vedea vulpi. Ruby se temea de ele. Alex le iubea. Își privi ceasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
din camerele tăcute, acum atât de întunecate și de singuratice. Cu un plăcut fior de groază, își imagina că vede o făptură ciudată, împietrită, care se afla înăuntru și privea afară. După aceea se porni să inspecteze diverși copaci, fagul arămiu și mestecenii și bradul al cărui falnic trunchi roșcat se avânta în sus, abia vizibil, ici-colo, printre masele de ace negre. Îi plăcea mai cu seamă copacul chinezesc ginkgo, atât de ciudat și de bătrân. Atinse delicat poalele copacului, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]