882 matches
-
-i trîntească preotului o altă enormitate și să fim nevoiți să ieșim În șuturi. — Părinte Fernando, Încercăm să-i localizăm pe doi foști elevi ai colegiului San Gabriel: Jorge Aldaya și Julián Carax. Părintele Fernando Își strînse buzele și Își arcui o sprînceană. — Julián a murit acum mai bine de cincisprezece ani, iar Aldaya a plecat În Argentina, zise el sec. — Dumneavoastră Îi cunoșteați? Îl Întrebă Fermín. Privirea ascuțită a sacerdotului se opri asupra fiecăruia dintre noi Înainte de a răspunde. — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ne luați? Prezența noastră aici este una strict ecumenică. TÎnărul domn aici de față, care mîine va deveni bărbat În ochii Sfintei noastre maici Biserica, și cu mine am venit să ne interesăm de interna Jacinta Coronado. Maica Emilia Își arcui o sprînceană. — SÎnteți din familie? — Duhovnicește. — Jacinta a murit acum cincisprezece zile. Un domn a venit s-o viziteze cu o noapte Înainte. E rudă cu ea? — Vă referiți la părintele Fernando? — Nu era preot. Mi-a spus că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de dorința de a-și perpetua specia...” „Îhâm”, Îngână, ondulându-se cămașa de noapte aflată acum undeva În dreapta sa... „Ei atunci”, se Învioră Noimann, „să trecem la treabă...” Și În timp ce Îngâna aceasta, trupul lui, printr-un efort de voință, se arcui țâșnind În aer, prinzându-se de pânza ce Începu să geamă jalnic și să se dezumfle... „Te-am prins”, reuși să mai articuleze medicul, după care evenimentele se derulară cu o repeziciune uluitoare. Strângând În brațe cămașa de noapte, Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pentru a lăsa să fie lovit, și-și refuza atât ajutorul cât și ascultarea, în mâna lui Sacripant care nu putea da decât lovituri în vânt, calul sărind îndărăt atunci când el ar fi vrut să meargă înainte, plecându-și capul, arcuindu-și spinarea, azvârlind din picioare, ca și cum ar fi vrut să-l trântească pe cavaler din șea. Sacripant, văzând că nu-l mai poate manevra, prinse un moment prielnic și se ridică în șea, sărind jos; apoi scăpat de piedicile ce
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
făcea să pară și mai ciudat faptul că Penelope a comandat ce mâncam noi de obicei - o omletă din trei ouă cu brânză, cartofi cu ceapă, apoi un maldăr de clătite cu ciocolată și un pumn de unt topit. Își arcui sprâncenele când mă auzi comandând omletă din albuș cu spanac și roșii și două felii de pâine din făină integrală, dar se abținu cu amabilitate de la orice comentariu, În afară de un murmur: „Chiar așa mult te influențează Elisa?“ I-am ignorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ce ar trebui să fac? Să n-am nimic Împotriva faptului că o nenorocită răzbunătoare poate să inventeze orice despre mine, iar ei o să publice? E un miracol și o binecuvântare că Încă mai am slujba. —Așa să fie? Își arcui sprâncenele și luă o gură din Bloody Mary, cu degetul mic Întins. —Tu ești cel care m-a obligat practic să accept slujba asta, dacă-mi aduc bine aminte. Ai zis că am nevoie de mai mulți prieteni, că trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
era a doua nevastă a hangiului, fiindcă prima îi murise. Și era o șerpoaică de femeie de te băga în boale! Numai s-o fi văzut și nu-ți mai venea să pleci de la han. Parcă plutea printre mușterii. Își arcuia mijlocul ca o trestie, iar sânii se îndesau în iie gata s-o rupă!. Toți mușteriii ședeau cu ochii lipiți de șoldurile ei, pe care drăcoaica le mișca ca o tipsie de jăratec în fața unui cal năzdrăvan din povești! Și
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
a slăvitului Alah, puterea Cuceritorilor a trecut În mâinile unui singur om! Putere și credință celui care s-a dovedit mai puternic decât Cei Patru! - Putere și credință! repetară Cuceritorii. Alexandru coloră repede chipul, găsi un albastru intens pentru ochi, arcui cu negru sprâncenele și contură umerii lați. Ștefănel scoase sabia Încrustată cu perle și o ridică, cu ambele mâini, deasupra capului. Cuceritorii izbucniră În urale, iar mulțimea aplaudă, fără să știe de ce. Un grup de cincizeci de ieniceri din garda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cocaina! Imelda (chiar așa, Imelda?) n-are chef de astfel de glume. Își scoate pantoful din picior și țintește (vai, foarte prost!) spre capul diwan-ului care se îndepărta. Pantoful crem cu toc înalt trece razant pe lângă turbanul acestuia, apoi se arcuiește elegant peste verandă și ajunge în grădină unde-l pocnește pe Jean Loup în ceafă. Imediat, reflexele lui de om trăit pe străzi intră în funcțiune (acolo dacă nu ești rapid mori imediat, nu?) și se întoarce brusc să vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care dansează zglobiu Aducând pacea binecuvântată asupra celor de pe pământ? Viața și moartea avansează mână în mână Teama dispare, totul este doar bucurie și voioșie.“ Cealaltă femeie europeană pare să nu știe cuvintele. Sprâncenele ei desenate cu creionul în sus, arcuite până la jumătatea frunții, sunt încordate de concentrare. Totuși, mormăie ceva cu buzele ei rujate și, ca și cum ar vrea să le arate că vrea cu tot dinandinsul să ia și ea parte, se leagănă ușurel pe muzică. Bobby are impresia c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
soție. În acea după-amiază, cără cărămizile în curte și cu mânecile suflecate ridică acel zid. Când sosise, Bobby nu înțelesese rostul construcției care avea atâta putere asupra noilor lui stăpâni. Era un perete ciudat, care începuse să se dărâme, se arcuia, prăbușindu-se chiar de la mijloc, iar faptul că soții își duceau viața separați de un zid i se părea absurd, însă cu o anume putere mistică. Bănuia că nici măcar pastorul nu știa cum îl ridicase. Izvorâse din durere. Era ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
drumul. — Îmi pare rău. N-am vrut să fiu necioplit. Încăpățânarea ei este pe punctul de a slăbi; cedează. În loc să se depărteze de el, miss Garnier se apropie. S-a dat cu parfum sufocant, cu miros de portocale. Bobby își arcuiește spinarea atingând barul, în încercarea de a se depărta cât mai mult. Simte că nu mai are aer. — Ești un tip rău, îi spune șuierând. Deja ești foarte rău. — Deja? Ea exclamă: — Ești foarte tânăr! Cu țigara în mână, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vas îi este lipită de gură; capul îi este sprijinit și este făcut să bea un lichid amar, care i se scurge pe bărbie. Cade înapoi pe pământ. Apoi, se ridică spre tavan, în timp ce trupul său se răsucește în praf, arcuindu-și coloana, scrâșnind din dinții nefolosiți într-o durere nemaisimțită, pentru că spiritul său iese din întunericul aproape uterin al peșterei, ajunge în gura ei, în povârnișul Lizard’s Back și peste ținut departe, în timp ce stratul de noroi cade dedesubt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sunt fixate în ea în așa fel încât posesorul ei să nu-și rătăcească drumul. Nu se poate face asta fără tobe pentru că spiritele comunică între ele prin tipare de sunete, așa că tobele scot sunete înăbușite și fac mișcări convulsive arcuindu-se una peste alta, umplând acele tipare, furișându-se și dublându-se pe măsură ce o mască este trecută peste fața pacientului să alunge spiritul de acolo. Una câte una, făcliile sunt așezate pe trupul lui: pe spate, pe ceafă, pe coapse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
evantaiului. Suntem ca două maimuțe care explorează modalități noi de a se așeza. În cele din urmă, mă simt epuizată și mă întind pe spate, însă fața lui apare de îndată deasupra mea: transpirația sa îmi picură în gură. Îmi arcuiesc cutia toracică și îmi scot sânii înainte. Continuă, țipă el, în timp ce respirația i se oprește. Pot să-mi aud propriul gând: Aplică ce ai învățat la Casa Lotusului! Numai că sunt incapabilă să-mi unduiesc fundul. Mă mișc stângaci, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
o pasăre care răsăreau și apoi apuneau... Clatină din cap și spune că nu-și amintește rândul următor. — Ia-o de la capăt și citește din nou! Își deschide manualul, dar se încurcă în cuvinte. Îi citesc eu: — „...una după alta, arcuindu-se în jurul polului nord ceresc, se întind stelele unei constelații numite Carul Mare.“ — E prea greu, se plânge el și aruncă textul. Îl apuc de umeri și-l zgâlțâi: — Asta o să fie pentru un băiat răsfățat care trăiește fără reguli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
conduce prin beznă, și o Înconjoară cu vorbe bune. Pe dibuite, ținându-se de mână, cei doi se apropie de impunătoarea catedră. Profesorul se oprește brusc, iar eleva se lovește de el. Are treisprezece ani, sâni rotunzi și mari, șolduri arcuite de femeie Împlinită. Mai târziu, la proces, s-a consemnat În dosar că scârbavnica pătrundere s-ar fi făcut cu degetul, iar nu cu mădularul rostuit anume pentru Împreunare. Multe lucruri, Însă, nu au ajuns În instanță, căci, de s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu m-aș fi așteptat nici un moment să vă văd aici, stăpâne. Auzisem că erați în Azuchi. Ce vă aduce astăzi pe acest munte pustiu? Nu vorbea deloc ca un bătrân; glasul îi era foarte puternic, iar buzele sale se arcuiau într-un surâs continuu, netulburat. Dimpotrivă, Mitsuhide era cel ce părea nedumerit. Distras de ochii pătrunzători care străluceau pe sub fruntea senină a bătrânului, răspunse ezitant: — Sunteți Doctorul Manase, nu-i așa? Stau câteva zile la Castelul Sakamoto și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
perfect. Misiunea lui e încununată de succes. — Sunt sigur că n-a fost ușor. Ei, și care e răspunsul lui Shogen? — Iată scrisoarea lui. Genba deschise scrisoarea de cum o luă în mână. O plăcere vădită îi umplu ochii și-i arcui colțurile gurii. Ce fel de succes tainic îl putea bucura atâta? Umerii îi tresăltau învoluntar. — Shinroku, vino mai aproape. Acolo ești prea departe. — Da, stăpâne. — Conform scrisorii lui Shogen, reiese că adevăratele detalii ți-au fost încredințate ție. Repetă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dar nu am primit comanda să facem ce ne taie capul. Liniștește-te puțin. Tadatsugu încercă și el să-l liniștească: — Honda, crezi că rezolvi ceva dacă pleci chiar acum? Apărarea Muntelui Komaki e mai importantă. Gura lui Honda se arcui într-un zâmbet subțire, ca și cum i s-ar fi făcut milă de gândirea lor îngustă, dar vorbi politicos, întrucât cei doi îi erau superiori atât în grad, cât și ca vârstă. — Nu mă duc cu ceilalți generali. Fiecare dintre voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să fie cât mai mare. Mă pregăteam să plec cu mare tristețe în suflet, că nu te-am întâlnit, părinte, dar... Dar uite că ne-am regăsit și pentru asta dă-mi voie să te îmbrățișez. Brațele bătrânului s-au arcuit, cuprinzându-mă protector. În clipa următoare, ședeam cuminte la pieptul bătrânului. Îi simțeam bătăile inimii și respirația precipitată...După un timp, m-a depărtat puțin și, cu un oftat prelung, mi-a grăit: Credeam că voi trece pe celălalt tărâm
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
că-i știu povestea, sub hidoșenia lui eu văd ce-a fost odată, adică pe băiatul inteligent, cu ochii iscoditori și ageri, plăcut la chip, sfios și totuși, acum, răpus de ghearele necruțătoare ale nebuniei. O nebunie cruntă care-l arcuiește și-i cutremură trupul, spasmodic... La noi vine mereu o femeie tristă ca un cimitir. Își șterge mereu ochii cu un colț de basma curată, de parcă acum a scos dintr-o ascunsă ladă de zestre. Femeia e de o curățenie
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
fugărit de un vânător beat, care îl amenință cu pușca. Urmările sunt tragice: copilul frumos și inteligent de altădată e „masiv, are chipul tâmp și un rânjet de hienă i s-a întipărit pe buze (...) O nebunie cruntă care-l arcuiește și-i cutremură trupul, spasmodic...” Cu toate acestea,Ostiță nu face parte din categoria personajelor malefice, de care vom vorbi ceva mai încolo. Oarba este și ea o victimă - a senectuții.Văduva unui bărbat - moș Dumitrache - fost vătaf pe moșia
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
capul penisului în erecție. Cea mai ușoară atingere mă făcea să mă cutremur de dorință. —Acum, am spus eu. —Acum ce? m-a întrebat el cu inocență. Putem s-o facem acum? Ce să facem? Știi tu, l-am implorat arcuindu-mă către el. — Spune „te rog“, a zâmbit el răutăcios. — Te rog, ticălosule! După asta, Luke mi-a smuls hainele de pe mine. Din secunda în care m-a pătruns, am început să am orgasm. Care a durat o veșnicie! Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
amestec dintr-o serie de soluții disperate, pe jumătate un dialog nerostit, astfel încât oricine îl remarca pe Wilt îcăci majoritatea oamenilor n-o făceau) putea să observe că din când în când buzele i se mișcau, iar gura i se arcuia în ceea ce el își închipuia, plin de naivitate, că reprezintă un zâmbet sardonic - asta în timp ce își răspundea la întrebări sau la contraargumente cu replici scurte, ironice și nimicitoare. Și într-una dintre aceste plimbări făcute pe ploaie, după o zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]