1,113 matches
-
de a ocupa un loc printre literaturile occidentale"12. Parisul era locul libertății supreme, acolo unde emigranții argentinieni, de exemplu, "visau să ajungă la președinția Argentinei, ca să schimbe societatea, prin intermediul elementului celui mai specific lor: imaginația"13. Darío Copi, autor argentinian cu experiență pariziana,14 își imaginează ca personaj principal un argentinian din Paris, "marcat de ambiguitate", așa cum se caracterizează însuși protagonistul, alter ego al autorului. Este, practic, un personaj de tango: trăiește la Paris, dar visând la centrul Buenos Aires-ului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
locul libertății supreme, acolo unde emigranții argentinieni, de exemplu, "visau să ajungă la președinția Argentinei, ca să schimbe societatea, prin intermediul elementului celui mai specific lor: imaginația"13. Darío Copi, autor argentinian cu experiență pariziana,14 își imaginează ca personaj principal un argentinian din Paris, "marcat de ambiguitate", așa cum se caracterizează însuși protagonistul, alter ego al autorului. Este, practic, un personaj de tango: trăiește la Paris, dar visând la centrul Buenos Aires-ului, desi i se pare "de neconceput să locuiască în altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se pare "de neconceput să locuiască în altă parte decât capitala franceză"15. Darío Copi este prototipul argentinianului de la Paris, "l'argentin de Paris", cum îl numește Héctor Bianciotti 16 în "Le Nouvel Observateur", aluzie la numărul mare de artiști argentinieni plecați să-și caute un nume în capitală culturală a acelor timpuri. Ar putea surveni, pe drept cuvânt, întrebarea: de ce acest eșec al periplului european al lui Darío? Gustavo Guerrero, în articolul citat, menționează că eșecul lui Darío nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se referă într-un fel sau altul la modernitate, ca și cum am află o plăcere diabolica în a fabrica diferențe?46" Ne întoarcem din nou la Borges care, deja în 1932, în opera intitulată El escritor argentino y la tradición (Scriitorul argentinian și tradiția), le cerea scriitorilor sud-americani în general să abordeze multitudinea temelor europene, fără menajamente, fără nici un fel de superstiții, fără complexe de inferioritate, pentru că temele de literatură și prelucrarea acestora fac parte din patrimoniul universal, iar "tradiția noastră este
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este specific, eroare de care, cu fina-i ironie, se declară vinovat în prefață cărții sale Luna de enfrente (Luna din fața), ediția din 1969: "Să nu uităm că și eu am făcut tot așa, am vrut să fiu și eu argentinian. Mi-am cumpărat niște dicționare de argentinisme, unde aveam acces la cuvinte pe care azi cu greu le mai deslușesc: madrejón, espadana, estaca, pampa"48. Referindu-ne tot la Borges, în opoziție cu postura proprie recunoscută anterior, autorul Ficțiunilor a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prin America Latină, născut accidental în Argentina". Dorind să fie universal în alegerea tematicii și în relatarea acestora, a fost acuzat de "dedat străinilor"49, însă, la o lectură atentă a operei sale, "se înțelege cât de mult este scriitorul mai argentinian și, deci, măi latino-american decât toți"50. El însuși, în lucrarea El escritor argentino y la tradición, comentează cât de uimiți erau prietenii lui când întâlneau referințe metaforice la Buenos Aires în povestiri că La muerte y la brújula. Carlos Fuentes
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
continuă cu eforturile de sincronizare cu Occidentul care înseamnă Parisul, Londra, Romă și New York, si culminează cu configurarea unei literaturi independente la începutul secolului al XX-lea. Sábato definește colonialismul că pe "acea atitudine care l-ar împiedica pe un argentinian nu un francez să aibă delire metafizice, pentru că un bun argentinian nu ar trebui să viseze decât greve muncitorești, ca să nu fie acuzat că este vândut imperialismului, ca și cum în țările din America Latină cuvântul metafizica ar fi sinonim cu reacționar"63
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Romă și New York, si culminează cu configurarea unei literaturi independente la începutul secolului al XX-lea. Sábato definește colonialismul că pe "acea atitudine care l-ar împiedica pe un argentinian nu un francez să aibă delire metafizice, pentru că un bun argentinian nu ar trebui să viseze decât greve muncitorești, ca să nu fie acuzat că este vândut imperialismului, ca și cum în țările din America Latină cuvântul metafizica ar fi sinonim cu reacționar"63. Fie că aceste etape sunt numite "perioade de formare", "crearea independenței
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în timpul dictaturii militare și care a condus la celebrul manifest-poziție "!Nunca más!" (Să nu se mai întâmple niciodată!). În 1983, presedintele Argentinei, care îi era și prieten, Raúl Alfonsín, îi cere lui Sábato să investigheze crimele comise de guvernul militar argentinian, numindu-l președintele CONADEP (Comisia Națională pentru investigarea persoanelor dispărute), perioada care, ca martor la tristețea și durerea semenilor, i-a modificat caracterul și l-a lăsat cu urme de neșters, așa cum povestește el însuși; spune că, pe când dictă raportul
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
purificata de superfluu ar fi, pălește în fața posibilității de a atinge absolutul. Viața trezește teamă, pentru că e imprevizibilă, dar e singurul nostru bun, crede Sábato, iar despre fragilitatea ei vorbesc și poeții creațiilor populare: doina românească, fado-ul portughez, tango-ul argentinian, flamenco-ul spaniol. Unamuno, ca și Berdiaev, crede că "la Dumnezeu cel cordial și viu" ajungi și te întorci când pe Dumnezeul logic sau mort îl abandonezi, pe calea credinței, si nu a convingerii raționale sau matematice, iar "a crede
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
autentice, si nu mașini sociale"106. 3. METAFIZICA TANGOULUI "El tango es tristeza bailada." (Enrique Santos Discépolo) Sunt un mare iubitor al tangoului. E o adevarată slăbiciune a mea. E slăbiciunea mea pentru America Latină. Singură, ultima mea pasiune este tangoul argentinian." (Convorbiri cu Emil Cioran) " Tangoul este tristețe în pași de dans". Este definiția pe care Sábato o consideră că și cuprinzând întreaga filosofie a tangoului, si pe care o dă cel mai cunoscut autor de tangouri, Enrique Santos Discépolo107, acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
naștere milioanele de imigranți care "s-au năpustit" asupra ținutului La Plata, regiune situată între Uruguay și Argentina, în mai puțin de o sută de ani, si care nu numai că au adus cu ei cele două atribute ale noului argentinian, resentimentul și tristețea, ci au și pregătit fenomenul cel mai original din ținutul La Plata: tangoul. Este imposibil să-i înțelegi pe Sábato, Borges sau Cortázar, daca nu înțelegi tangoul și metafizica să sau dacă nu evoci Buenos Aires", spune Cătănia
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mirare că acest fenomen original care s-a produs în acea parte a lumii a fost inițial respins de o parte din locuitorii vechi, considerându-l, cu dispreț, un fel de excrescența a mahalalei portene și nu ca ceva profund argentinian. Tangoul apare că o reacție de durere a străinului el gringo 113 în fața resentimentului băștinașului, dar și a acestuia din urmă, văzându-și patria invadată de străin. Așa cum spune Petru Dumitriu în operele scrise în Franța (Rendez-vous au jugement dernier
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau în interviurile acordate lui Eugen Simion (1994) sau lui George Pruteanu (1995), omul resentimentului este nefericit, nu se bucură de viață. Trebuie acceptată ruptură, asumată, trăită, transformată într-un nou început. Rezultatul frustrării reciproce a fost pentru omul tangoului argentinian manifestarea unui temperament meditativ, melancolic al noului venit, care îl va caracteriza mai tarziu pe "gaucho"114 din stepa ținutului, trăitor "în mijlocul acestei metafore a Neantului și a Absolutului care este câmpia nesfârșita și fără esențe"115. Fragilitatea centrelor urbane
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
creoli, străinii și proxeneții, unde se bea bere, se cântă și se dansează, se insultă, se joacă cărți, se emit ipoteze asupra mamei sau a bunicii, se iscă certuri și bătăi. "Șmecherul" este regele acestei sublumi, un amestec de țăran argentinian rău și de delincvent sicilian, care se transformă în arhetipul acestei civilizații noi: este ranchiunos și certăreț, pus pe hartă și macho. În cafenelele sărace din port, se cântă și se dansează un dans ciudat: bărbatul își înfige privirea în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
adusă de marinării care făceau comerț între Caraibe și Río de la Plata. În Buenos Aires, aceasta a suferit repede influență altui dans local, milonga, urmașa a vechii payada. Poezie spontană din câmpiile uruguayene și din provincia Buenos Aires, payada, ajungând în târgurile argentiniene, se transformă în milonga, pe care Vicente Rossi, în Le Monde des Noirs, o definea în felul următor: "Milonga este payada satelor. Se cântau octosilabele ei pe o melodie veselă, punctata de intervenția chitarei"121. Acest dans, care încă nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care se află de o parte și de alta a estuarului Río de la Plata, Buenos Aires și Montevideo), tangoul este o invenție complexă, produs al unui metisaj, urmat de un melanj uman, etnic, cultural și sexual. Se naște din întâlnirea creolilor argentinieni sau uruguayeni și imigranți, cu precădere italieni, impregnați de o cultură a dansului popular, care, în Franța, în aceeași epoca, a dat la musette. Tangoul este produsul unei depășiri și integrări ale dansului de cuplu (valsul, mazurca, polka, chotisul spaniol
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a dansului popular, care, în Franța, în aceeași epoca, a dat la musette. Tangoul este produsul unei depășiri și integrări ale dansului de cuplu (valsul, mazurca, polka, chotisul spaniol) și ale dansurilor populare locale (zamacueca, habanera, milonga) respinse de burghezia argentiniana, inca fidelă formelor de dans prerevoluționar, ca menuetul și contradansul. Tangoul poartă în el folclor latino-american (candombé), dansuri din Caraibe (calenda), europene (tangoul spaniol, o formă a flamenco-ului), dar și africane. Din acest amestec s-a nascut universul tangoului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
teritoriul lor european, cu obiceiurile-i milenare, spune Sábato, conchizând că argentinianul are toate motivele să fie nostalgic. Originea etimologica a cuvântului tango, desi controversată, poartă ea însăși esență metafizicii acestui fenomen. Cert este că este folosit că însemnând dans argentinian începând cu 1836. Pentru Horacio Sălaș, tango este un cuvânt de origine portugheză introdus în America prin intermediul creolului afro-portughez din Sân Tomé și ajuns în Spania, după un periplu prin Cuba. În 1899, "Real Academia Espanola" inserează acest cuvânt ca
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
gaseste numai în tratatele profesorilor germani, ci o întâlnim pe stradă, la omul obișnuit, la cel care suferă, "cel făcut din carne și oase", Sábato spune că metafizica este prezentă cu atat mai mult în "aceasta umila suburbie a literaturii argentiniene care este tangoul"128, pentru că "tangoul este strâns legat de sufletul portenului, iar sufletul acesta este fundamental în căutările mele. Pentru că mă interesează condiția omului, iar condiția omului se poate aprofundă numai acum și aici. Singura modalitate de a atinge
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
si care veneau plini de speranță, se confruntă cu deșertul, cu o altă formă de sărăcie, "întunecată pe deasupra de singurătate, pentru că își părăsiseră mame, logodnice, frați. Și atunci, cum să nu se nască tangoul?"135. Tipic pentru condiția omului tangoului argentinian, personajul Madariaga al lui Ibánez, unul din acei imigranți ce ocupaseră pampa, în căutarea "unor timpuri de pace, munca și îndestulare"136, spune: "Eu sunt spaniol, tu francez, Karl este german, fetele mele sunt argentiniene, bucătarul este rus, ajutorul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
un locuitor din Paris sau Romă, ca și cum s-ar muri numai în aceste orașe, spune, cu sarcasm, Sábato. Acestor critici, care se folosesc de respectiva doctrina în cercetările lor, Sábato le răspunde că râul metafizic trăit de un european, un argentinian îl trăiește de două ori mai intens, pentru ca, daca omul își simte efemera trecerea prin viață că locuitor al Romei, aici trăiește cu mult mai intens această stare, argentinianul având permanent sentimentul că trăiește în mijlocul unui cataclism universal, fără istoria
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
înseamnă nevoia acestui absolut, așa-numita metafizica a concretului, "lucrurile văzute prin ele însele, florile prin ele însele"140. A nega argentinitatea tangoului, spune Sábato, "este un act la fel de sinucigaș că și a nega existența Buenos Aires-ului"141; detractorii originalității argentiniene a tangoului vorbesc despre tangou că despre "un simplu produs de metisaj", ceea ce în parte este adevărat, dar, cum spune Sábato, tangoul este, în același timp, "si metisaj, si argentinian", pentru simplul fapt că în acest ținut nu există sate
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
că și a nega existența Buenos Aires-ului"141; detractorii originalității argentiniene a tangoului vorbesc despre tangou că despre "un simplu produs de metisaj", ceea ce în parte este adevărat, dar, cum spune Sábato, tangoul este, în același timp, "si metisaj, si argentinian", pentru simplul fapt că în acest ținut nu există sate "platonic pure", Argentina fiind rezultatul unor invazii succesive. "Pe lângă faptul că este inevitabilă, hibridarea este întotdeauna benefică: e suficient să ne gândim, în acest sens, la stilul gotic și la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prima manifestare de artă națională populară îi vor deschide apoi toate porțile, ca reprezentant al creolului în epoca amploarei imigrației de europeni în Río de la Plata. Din 1910, tangoul începe să se cunoască în Paris, ca semn distinctiv al orgoliului argentinian. Intelectuali de primă mărime, ca Borges, Sábato, Cortázar, scriu texte de tangouri, ca oglindă inevitabilă a psihologiei locuitorului din Río de la Plata. Metafizica tangoului se naște dintr-o fericită alianța dintre specific și dobândit. Prima sa fizionomie muzicală este sora
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]