1,120 matches
-
de polemici între cei doi. 229 Cornel Munteanu, op. cit., p. 224. 230 Tudor Arghezi, "Un răspuns", în Scrieri 41, p. 168. 231 Tudor Arghezi, "Pârțotina boșoroagă", în Scrieri 25, p. 147. 232 Șerban Cioculescu, " Caracterul inovator al prozei argheziene", în Argheziana, p. 287. 233 Mihai Eminescu, ["În numărul nostru de vineri"], în Opere IX, Editura Academiei, București, 1984, p. 145. 234 Henri Bergson, Teoria râsului, Editura Institutul European, Iași, 1992, p. 130. 235 Marian Popa, Comicologia, Editura Univers, București, 1975, p.
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
aici că arta, altfel spus meșteșugul, acoperă ceea ce nu poate elanul întemeietor. Arta cuvântului, să recunoaștem, este totodată și o știință a cuvântului, o formă aparte a lucidității. Dacă nu întâlnirea cu "infernalul și divinul" baudelairean stă la originea frondei argheziene, sigur e că acestea au stimulat-o, fără a o canaliza în negație universală și satanism. Contestatar și excentric, cinic până la brutalitate, demonic, amar și patetic, autorul Stârvului discreditase irevocabil vechea concepție despre cuvintele "poetice în sine" sau funciar "nepoetice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
nu se reduc numai la probleme de atelier. Privilegiul creatorului de a pătrunde în inaccesibil, de a trimite sonde dincolo de orizont, sfârșește prin a da inefabilului dacă nu un corp și o carnație, cel puțin o vibrație de neuitat. Tehnicile argheziene sunt, în fapt, interferente, împletite, complementare, făcând ca incandescența vizionară (sau în accepție demiurgică logosul) și slova făurită, adică travaliul artistic, să acționeze convergent, amplificând la maximum forța de reprezentare. Înainte de a ne referi pe scurt la I. Barbu, să
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
1966), întâia sa carte semnala o prezență fastă, de evidentă forță expresivă. Preocupa ideea de destin, fără plonjări în metafizic, fără întrebări și poncife; motiv de modulații libere încorporabile unui ceremonial zâmbitor. Într-un Destin cu cioburi se întâlneau sonuri argheziene din Testament: "S-au așezat strămoșii mei și tac. / Știu ați venit pe drumuri cristaline / Cerșind din târg în târg până la mine". Imaginarul cu tangențe suprarealiste din Destin cu boabab urmărea, deliberat, uimirea: "În piața cu celebru nume șvab / Creștea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe care nu l-ai găsit"; că, în fapt, "semantica precede cuvântul" (Respirări). Ideea nichitiană nu era inedită; printre precursori, Edgar Poe, Baudelaire și alții. Autorul Florilor răului lăuda pe Victor Hugo pentru "descoperirea" universalei analogie". Nu vom confunda sintagma argheziană Cuvinte potrivite cu fetișizarea cuvintelor în sine; Arghezi avea în vedere exorcizarea acestora, asocierea lor în reprezentări ficționale relevante, în măsură să ducă la explorarea misterului cosmic, la ascensiuni în invizibil și impalpabil. Și tot Arghezi: "Ruga mea-i fără
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
studiu, complementar acestuia, Simbolul artistic, a apărut în volumul Postume, București, 1966 și cuprinde o analiză detailată a categoriilor și funcțiilor simbolului. O analiză semantică, funcțională a simbolului încearcă Sorin Alexandrescu în Simbol și simbolizare. Observații asupra unor procedee poetice argheziene în Studii de poetică și stilistică, București, 1966. Capitolul 18 (a) p. 332. La confluența influențelor lui Taine și a pozitivismului din critica occidentală, a marxismului si a unor direcții ideologice rusești, poate fi situată critica sociologică a lui C.
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
desculți. Ei sunt fiii mulți ai pământului.” Marcată de momentul postavangardist, cu ofensiva prozaicului, demonetizarea lirismului, vidarea miturilor, radicalizarea opțiunilor sociale, poeta exersează formulele moderniste aflate în circulație. Mai definită decât amprenta vitalismulului expresionist al lui Lucian Blaga e tutela argheziană, sub care P. produce crochiuri gracile în linia miniaturalului infantil sau animă brutal peisaje; din stânga modernistă a insurgenței și frondei, în siajul lui Ion Caraion, Constant Tonegaru și mai ales Geo Dumitrescu, vine persiflarea lirismului prin ludic sau prin „tifla
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288980_a_290309]
-
o rețea de teme, figuri” și o „modificare a imaginarului poetic”, cu șansa de a descoperi, dincolo de stratul unui limbaj „desuet”, apariția conștiinței scrisului, „un mod propriu de a gândi poezia”. Pe această traiectorie se detectează neașteptate prevestiri moderne, eminesciene, argheziene ș.a. Incursiunea în opera Văcăreștilor sau a lui V. Cârlova este urmată de „portretul integrator”, complex, al lui Ion Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu și V. Alecsandri. „Justificarea estetică” a creației fiecăruia s-a mai încercat, însă autorul Dimineții poeților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
Iscălesc Ștefan I. Nenițescu, G. M. Zamfirescu, Ion Orleanu, Mihail Polihroniade, Tudor Teodorescu-Braniște, G. Călinescu (Literatura ortodoxă, Critica visului, Sub zodia altei poezii, Aristide Demetriad, Masca apoloniană a lui E. Lovinescu,), Tudor Vianu (Arta și actorul), Șerban Cioculescu (Etapele poeziei argheziene, P. Cerna), Ramiro Ortiz, Petre Pandrea (Piscator și teatrul politic), Al. Talex (despre corespondența lui V. Pârvan), Ion Barbu, Hortensia Papadat-Bengescu ș.a., precum și A. Clarnet, F. Aderca, Ion Călugăru, Ionel Jianu (semnând Vivian Bell), Pompiliu Constantinescu, Petru Comarnescu, Mihail Sebastian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
mânuirea procedeelor farsei și vervă. „Cronica gastronomică”, „Însemnări pe șervet”, „Gastronomice”, presărate de-a lungul timpului în reviste literare și de tip magazin rămân, dincolo de performanțele lor în materie, opera unui estet al bucătăriei și al cramei. Ca și pamfletele argheziene, unde virtuozitatea și alchimia limbajului distrag atenția de la pretextul real și de la injustețea caracterizărilor, cronicile lui culinare interesează în primul rând ca artă literară. Se regăsesc aici principalele virtuți ale scrisului practicat de T.: jovialitatea molipsitoare, erudiția țintind finalitatea ludică
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
și slovă oltenească”, „Domnul de rouă” (unde e cooptată în redacție), „Graiul femeii”, „Presa Olteniei”, „Pământul”, „Vatra”, „Revista femeilor române” ș.a. Cu Poeme pentru adormit durerea (1937), este remarcată de G. Călinescu. Avatarul liric al poetei stă sub semnul inițierilor argheziene, duhul interogativ și cadența Psalmilor îndeosebi urmărind-o cu ecoul lor o vreme; sunt vizibile interferențele (notele livrești, cenzurarea gestului retoric) exprimând tendința de „sincronizare” cu modalitățile lirismului și cu vocile afine ale propriei generații (Paul Constant, Sorana Țopa). Simplitatea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285903_a_287232]
-
de revoltă, de rar extaz, de continue întrebări legate de rostul ființei muritoare, în care Dumnezeu își oglindește chipul. Familia spirituală în care se situează poetul este hotărât cea patronată de Tudor Arghezi, unii psalmi părând chiar variațiuni pe tema argheziană a orgoliului creatorului: „Cum să Te-ntâmpin, Doamne, - cu ce rugă? / Ai fost copac: acum ești buturugă. / Vrei să mă scol eu însumi din genunchi / Să-Ți fiu coroană verde, să-Ți fiu trunchi? / [...] Eu, cel bolnav de bine și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Tudor Arghezi și Lucian Blaga. Poetul încearcă să descopere divinitatea în propriul suflet: „Lângă inima nopții veghez/ luceferii stinși din sufletul meu./ Poate, mă doare acest drum povârnit, / căutându-l în mine pe Dumnezeu”. Stăpânit de neliniști, schițează, cu peniță argheziană muiată în expresionism, un spectacol terifiant: „Vulpile fug spre vizuini, / Pădurea sare din rădăcini, / Nicăieri nu e bine, / Taci și ascunde-te-n tine”. Priveliștile sumbre sunt contrapunctate când și când de scene idilice. Pe măsura avansării în timp, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
și bezne smulge, răstoarnă”. Acest program va fi îndeplinit, începând din 1948, cu supramăsură. În ciclul Versuri de război tonalitatea o dăduseră nu „chiotul”, „goarna”, ci descripțiile de ambianță, în tușă îngroșată. Notații caustice, mici comentarii sarcastice, încondeieri de tip arghezian sunt menționabile, ca și unele descrieri de peisaj, în scene de marșuri și lupte. Cu Vioara roșie T. și-a angajat poezia, manifest, în serviciul ideologiei oficiale, ca agitator, propagandist prin poezie. În timp ce mai vechii poeți cu opțiuni comuniste celebrau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290297_a_291626]
-
câteva linii-forță. Arghezi este poetul „agatelor negre”, al „piscurilor mari de piatră”, al „credinței și tăgadei”, al „plugului”, al „florilor de mucigai”, al „boabei și al fărâmei”, al „horelor” și al „zmârcului”. După cum se vede, C. face abstracție de compromisurile argheziene, necercetate: Cântare omului și 1907. Tematismul critic, care astăzi, în epoca deconstructivismului, pare obosit, reprezenta atunci o atitudine critică înnoitoare: el conținea refuzul de a falsifica textul prin supunerea la o analiză în primul rând ideologică, făcută în numele utilității sociale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
mitologiei grecești într-un stil de o indiscutabilă maturitate stilistică. A. străbate astfel, într-o obsesie a originarului, o cale multimilenară a poeziei, până dincolo de cuvântul înșelător împerecheat în metafora care deformează realul, căutând viziunea, revelația profetică. Veșnica dubitație existențială argheziană între credință și tăgadă este reluată într-un mod precreștin, în sensul înțelegerii pastorale a cosmosului, prefigurând astfel o cale de ieșire din infern: „Iov trecea în lumea cealaltă fără pic de regret, / fără pic de știință, / așa cum s-au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
și Ion Vatamanu, V. a cultivat cu predilecție balada. Afiliat la mesajul moral al generației Labiș, refuză inerția, somnul, lâncezeala. Raportarea la bunul-simț de sorginte populară, la firesc generează o ardoare etică în spiritul Glossei eminesciene sau al poeziei gnomice argheziene: „Nu e Rău și nu e Bine,/este bine, este rău,/Tu să pleci când altul vine/mai semeț în locul tău”. Pildele socratice ale lui Moș Pasăre, personajul epic al mai multor poeme, sunt rostite când în spirit folcloric, când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290619_a_291948]
-
complexitatea unei literaturi ajunse la deplinătatea conștiinței sale estetice. Căutările tânărului poet abordează succesiv tematici romantice, simboliste, parnasiene și tradiționaliste, într-un adevărat „abecedar” al poeziei, parcurs cu devoțiune și fervoare. Iar cea mai importantă lecție este, fără îndoială, lecția argheziană, pe care N. o exersează cu meticulozitate obstinată, perfect conștient de importanța ei pentru devenirea spirituală a oricărui poet: „În adăpostul stânei păstorul lâncezește / Și tot mai grea în suflet turburarea-i crește; / Gândul îl doare, îl frământă ca un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
Tribuna învățământului”, „Colocvii” ș.a. Studiul din volumul de debut, Tudor Arghezi. Imaginarul erotic (1980), construcție critică pe cât de solidă, pe atât de suplă, face perceptibilă - într-o contradicție totală cu opiniile anterioare - prezența permanentă și complexă a erosului în opera argheziană, ca ferment și simbol iradiant, dar și ca factor structurant arhetipal. Distingând în creația poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
poetului trei ipostaze ale iubitei, sugerate prin metafora miresei (virtuală, reală și metafizică), G. le urmărește prezența de-a lungul întregii opere, cu necesare raportări la elementele biografice, judecându-le însă în principal ca întruchipări ale imaginarului. Autorul receptează erosul arghezian ca „un spațiu imaginar, având o configurație complexă și, firește, contradictorie, guvernat de o dialectică imprevizibilă, precum și, totodată, ca o invitație la explorarea unui teritoriu afectiv și spiritual a cărui contribuție la deslușirea creatorului său se va dovedi a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287391_a_288720]
-
Sonatele tăcerii (1985) și Intransigența pietrelor (1987) apar pe speze proprii, la Editura Litera. Conștiința acută a trecerii, angoasa morții, sentimentul înfrângerii și maculării „lutului”, precum și căutarea unei consolări sunt trăirile ce dau substanță volumului Potire de mătrăgună. O influență argheziană se observă în lexic, în tehnica metaforei și chiar în tematică. Treptat, poetul izbutește să-și personalizeze limbajul, nutrit acum și de regionalisme bihorene, pe fondul unei asumări a dorurilor comunității. O evoluție se constată și în modalitatea lirică, poemul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
în versuri precum cele din Certitudine: „Cu siguranță lumea-i prea mare / Pentru durerea mică din noi, / Pentru ce-am durat nevârstnici și goi, / Catapetesme de vise / Din lut și noroi”, modul de abordare înrudindu-se mai mult cu cel arghezian. Deși stilul este excesiv intelectualizat, tematica aduce în prim-plan neliniștile existențiale, care vor constitui „sursa de analiză” și mai târziu. Fragilitatea graniței dintre ființă și neființă, invocată obsesiv în cele mai multe poeme, relația om-divinitate, permanență-efemeritate, dorința de a nu se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290504_a_291833]
-
savante (Despre glorie, Despre aiuriți), în care se revine la accente retorice teribiliste, compensate însă de un umor complice cu un cititor-copil, căruia par să i se adreseze unele texte (Hoții au furat zăpada). Versul e vag înrudit cu naivitățile argheziene, însă nu are și stângăcia regizată a acelora. Existența poetului mărturisește un moment de vacuitate poetică, de inerție și de clișeizare, cu excepția câtorva insule de inspirație, în care se simte cum „crește mormântul/ În acest celest cimitir care este biblioteca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288432_a_289761]
-
Publică versuri și epigrame în „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»” (1928, 1929), colaborează la „Bilete de papagal”, perioadă care îi va marca personalitatea literară. Prezența relativ constantă în paginile „Jurnalului literar” (1938-1939) determină o distanțare de afinitățile cu poetica argheziană, concretizată în prima carte, Pasărea paradisului (1939), culegere de versuri care inaugurează o colecție îngrijită de G. Călinescu, se bucură de aprecierile criticii și reprezintă, poate, vârful valoric al scrisului lui P. Vocația lirică e dublată de aceea de umorist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]
-
Pavel Mihăileanu, Glauco Pena, Pirc. Prima „vîrstă” a poeziei lui P. corespunde intensei colaborări la „Bilete de papagal”. O recuzită romantică (motive, teme) este resuscitată de o sensibilitate modernă, cu rădăcini în trăirea proprie, dar în cadrele unei evidente retorici argheziene. Ziduri, chilii, călugări și atmosferă „gotică” sunt prezente aici, gustul pentru universul desuet-romantic păstrându-se, altminteri, constant. Dar tonalitatea și artificiile lui Tudor Arghezi - frazarea, rima suspendată în mijlocul unei sintagme fracturate între versuri - sunt frapante: „Și storurile dese le-am
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288738_a_290067]