1,120 matches
-
fost profesor de greacă și latină la Blaj, și lui Radu Brateș, prieten apropiat al lui Pavel Dan. În domeniul teoriei, istoriei și criticii literare se publică opinii, controverse și dispute relative la fenomenul literar contemporan. Se discută, astfel, modernismul arghezian, cu un răspuns tăios dat lui N. Iorga, adversar recunoscut al noilor tendințe în poezia românească. Partea de cultură se concentrează asupra tradițiilor progresiste, datorate activității unor personalități și asociații culturale. Un domeniu bine reprezentat în revistă este acela al
BLAJUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285757_a_287086]
-
În numărul inaugural al publicației, L. semnează articolul Curentul nou la noi, prilej de a-și face cunoscută simpatia față de tendințele moderniste din literatura franceză și din cea română, trecând în revistă parnasianismul și simbolismul și recunoscând totodată importanța poeziei argheziene ca etapă valorică nouă în discursul poetic românesc. L. este, de asemenea, membru al redacției revistei „Versuri și proză” (1915). Colaborează cu articole politice, sociale, culturale la „Adevărul literar și artistic”, „Curier israelit”, „Gazeta politică și literară”, „Informația Bucureștiului”, „Mântuirea
LUDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287879_a_289208]
-
ei lume. Restructurarea interioară propune și alte echivalențe ironice, eul liric simțindu-se „în renovare”, ca o clădire împresurată de schele „de zidărie”. Erotica sună și ea mai puțin extatic în Intermezzo, metaforele sugerează stingeri printre „frunzele remușcării” sau transformă arghezian mierea în venin. Decupajele lirice ale realității israeliene se mențin totuși la nivelul consemnării. Abia versurile din Revolta sângelui fixează temele proprii scriitoarei într-o stilistică personală. Discursul are acum ritmul strangulat, răsuflarea tăiată. Realitatea - sechelele dictaturii comuniste, descoperirea traumatică
MARCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288005_a_289334]
-
de momente succesive ale sensibilității lirice contemporane. Poetul revine mereu la un fond afectiv inițial („sufletul meu rămas la debut”), în cicluri de cântece, elegii, notații de jurnal liric, în a căror dicțiune preia și ecoul modelelor poetice consacrate (eminescian, arghezian, pillatian, voiculescian etc.). Desincronizat față de poeții de aceeași vârstă (Mihai Beniuc, Cicerone Theodorescu, Virgil Carianopol ș.a.), se afirmă alături de generația lui Gellu Naum, debutant (cu Drumețul incendiar) tot în 1936, și în aceeași colecție „unu”. Odihna neagră apare cu sprijinul
MANOLESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287989_a_289318]
-
Eros (1997), vin să întregească portretul de scriitor al lui M. Între cărțile sale de istorie literară se află lucrări despre poeți români moderni și contemporani, despre generația războiului, căreia îi aparținea, despre sensurile simbolismului și ale avangardismului românesc: Prolegomene argheziene (1968), Reviste românești de poezie (1972), Tudor Arghezi. Cadențe (1977), Eseu despre generația războiului (1978), Ion Minulescu și conștiința simbolismului românesc (1981), Dimitrie Stelaru (1984), Ion Caraion (1999) ș.a. Nu din orgoliu s-a afirmat M. ca istoric și critic
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
este unul pozitivist, bazat pe cercetări tematice, pe reluarea, cu informație nouă, a unor rezultate deja cunoscute, și excelează prin exactitate, prin evocarea adesea inspirată a epocii și a scriitorilor la care se referă. SCRIERI: Traian Demetrescu, București, 1956; Prolegomene argheziene, București 1968; Incunabule, București, 1969; Ceremonia faianțelor, București, 1971; Mica „Eroică”, București, 1971; Reviste românești de poezie, București, 1972; Sinteze și antisinteze literare, Cluj-Napoca, 1975; Ora magnoliilor, București, 1976; Ultima corabie cu pânze, București, 1976; Tudor Arghezi. Cadențe, București, 1977
MANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287996_a_289325]
-
cu Stânci fulgerate de Al.A. Philippide, ar fi o replică la orizonturile din Lângă pământ. Deși include câteva piese excelente, volumul nu aduce sunete noi, iar o Rugăciune, de fapt un mic psalm introductiv, nu relevă tendințe verticalizante, învăpăieri argheziene, nici mari neliniști metafizice. Discursul liric - observa Perpessicius - se desfășoară „sub zodia morții, și culegerea întreagă se organizează, crește și se înalță sub cerul de safir al nopții de-a pururi, ca un mausoleu luminat cu aștri, ca un balet
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
Noutatea e de a descoperi la pictorul suprafețelor clare un discret mister, ecouri ale spațiului în lumini vaporoase, difuze. Senzația de ambiguitate dintr-un Cântec de jale cheamă în memorie acel „parcă sunt și nu mai sunt” dintr-o confesiune argheziană. Întrebările metafizice și reculegerea merg împreună, într-o legănare muzicală. Este, oare, M. un poet al tragicului? Un devorat de spectrul morții? Pașii lui spre infinit nu merg prea departe. Un greier al cărui cânt se oprește brusc îi amplifică
MANIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287984_a_289313]
-
schițând necruțător, printr-un cristalin „tulbure, vrednic de ars”, siluete cu „șira spinării restaurată”, impregnate de „gustul dulceag al narcozei” și vorbind „limba de lemn a turmei”, totul ca o „prelungire a mâinii inerte slăvind” nimicnicia. Criticii au semnalat ecouri argheziene într-un soi de psalmi, denumiți de autor „isterici”. Alte comentarii au recunoscut rapeluri la Al. Macedonski, V. Voiculescu și Ion Pillat. Poetul a asimilat însă toate aceste influențe, izvodind o poezie autentică și originală. Marcat de un decadentism eretic
IGNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
oferite de Octavian Goga, și apoi în volumul al doilea din Critice literare (1944). Institutul s-a remarcat și prin câteva serii de tipărituri pe care le patronează. În prima serie au intrat D. Caracostea, Arta cuvântului la Eminescu, Prolegomena argheziană și Cum plăsmuia Eminescu; Eufrosina Dvoicenco, Viața și opera lui C. Stamati; D.R. Mazilu, Diaconul Coresi și „Luceafărul” lui Eminescu - Expresia gândirii, text critic și vocabular; Nestor Camariano, Primele încercări literare ale lui C. Negruzzi și prototipurile lor grecești; D.
INSTITUTUL DE ISTORIE LITERARA SI FOLCLOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287560_a_288889]
-
dată ortodoxismului de E. Lovinescu. Mai puțin sigur, mai concesiv se arată comentatorul în aprecierea operei unor scriitori de la „Gândirea”. Poezia lui Nichifor Crainic sau proza lui Cezar Petrescu constituie, de pildă, pentru el adevărate modele. În schimb, experiența poetică argheziană îl găsește nepregătit, mărturie stând reacția sa, în linii mari negativă. De luat în seamă prin acuitatea și pertinența comentariului și, adesea, a obiecțiilor sunt și articolele în care urmărește diverse aspecte ale vieții literare și culturale din anii ’20-
IONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287579_a_288908]
-
Tudor Arghezi, Laurențiu Fulga), reconstituirea orizontului vast al imaginarului în propria lui dialectică (Zaharia Stancu). Cu un instrumentar critic mai complex, I. a elaborat, în Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul (1981), cea dintâi exegeză de dimensiuni mai ample a prozei argheziene. Aici sunt puse în evidență individualitatea fiecărei lucrări, dar și imaginea caleidoscopică a artei de prozator a lui Tudor Arghezi. Forța scriitorului ar consta în extraordinara însumare de perspective multiple ce se deschid privirii sale „ciclopice”, într-o viziune ce
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
se confruntă cu răul, mai ales social, și pare să-l înfrângă prin înțelegere și detașare. Și aici se apelează la procedeul narativ dificil al relatării la persoana a doua, autoarea realizând o „narațiune în oglindă” (Costin Tuchilă). În tradiție argheziană par să se înscrie tabletele despre virtuți, ispite și fericire din Geografie cu îngeri (1997), un fel de „pravilă de morală practică” pe cont propriu, în care îngerii sugerează rezistența bunelor idealuri. Diversitatea micilor eseuri reclamă o dispoziție de reangajare
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
2003. Repere bibliografice: Ion Vlad, Critica tematică, TR, 1977, 13; Valeriu Râpeanu, Un debut de calitate în critica literară, SPM, 1977, 334; Cornel Ungureanu, Maturitatea debutului, O, 1977, 25; Nicolae Ciobanu, Analize critice, LCF, 1977, 31; Sultana Craia, Traseele prozei argheziene, LCF, 1981, 21; Dumitru Micu, „Ochiul ciclopului. Tudor Arghezi, prozatorul”, LL, 1981, 3; Ilie Guțan, Un nou studiu despre Arghezi, VR, 1982, 7; Ion Vlad, Lecturi temeinice, TR, 1986, 1; Ilie Guțan, Zaharia Stancu într-o riguroasă viziune critică, T
IONESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287583_a_288912]
-
călătorie în moarte”, viziunea rămâne subliniat mioritică, spre a sugera fuziunea lină cu materia: „Șopârle verzi, din verzile păduri, / vor înălța fierbințile lor guri / pân-la urechea mea, să-mi dea povețe, / ziua și noaptea drumul să mă-nvețe...” Dincolo de reminiscențe argheziene (îngeri, halucinații), ciclul Spital fixează experiențe cărora neliniștile, introspecția și proiectarea în dramele altora le imprimă un tragism răscolitor. Poeme ca Febră, Solii pământului, Păsările devin veritabile documente existențiale, psihologice și etice, despre condiția umană în situații-limită. Pompiliu Constantinescu remarca
ISANOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287622_a_288951]
-
București, 1974; Evenimente, București, 1976; Mânzul de vânt, București, 1979; Conversația, București, 1981; Măgărușul, București, 1984; Băiatul și pădurea, București, 1986; Coborârea în cuvânt, pref. Liviu Papadima, București, 1987; Paradisul atomic, București, 1989; Alfabetul vesel, București, 1991; Cvartet, patru anotimpuri argheziene, București, 1997; Biblii și oameni de plastic, București, 2002; Marele calendar, București, 2002; Umbra cocorului, București, 2003. Traduceri: Avetik Isahakian, Abu-Lala Mahari, pref. Ion Dodu Bălan, București, 1982 (în colaborare cu Madeleine Karacașian); Nina Notheaux, Cântece de dragoste - Chants d
GHELMEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287228_a_288557]
-
și trepte către Țara Himerei, căci mirajul însuși devine mai prietenos în măsura în care suferă, omenește, de temporalitate: „Se face târziu în iluzii.” Apoi marile spații neptunice și uranice sunt aduse la dialog cu măruntul, insignifiantul, umilul, într-un spirit conciliator, oarecum arghezian. Erosul însuși este asumat arhetipal, ca principiu unificator, capabil să șteargă hotarul dintre moarte și zămislire, dintre zori și amurg, dintre mișcare și încremenire. D. este un poet al stărilor contrare, dar nu extreme. El nu pendulează între panică și
DUMBRAVEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286901_a_288230]
-
FĂCLIA, revistă apărută la București, bilunar, între 15 noiembrie 1915 și 1 martie 1916. Revista, purtând subtitlul „Literară, teatrală, artistică”, se vrea „de pură manifestare artistică, dezbrăcată de orice năzuinți materiale”. Poezie argheziană este publicată în primele trei numere, cu Psalmul de taină, Nehotărârea și versuri din ciclul Agate negre, alături aflându-se producțiile poetice ale lui S. Rariște, M. Munte, M. Codreanu, Kostya Rovine sau Emil Maur. Acesta din urmă îi va
FACLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286934_a_288263]
-
baza selecției a devenit mult mai bogată prin includerea literaturii exilului, reluarea colocviului evidențiază rolul criticii în selectarea și ierarhizarea valorilor literaturii române contemporane. Ov. S. Crohmălniceanu, Gheorghe Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu răspund întrebărilor lansate de colocviul Fenomenul arghezian (2,4/1990) despre posteritatea critică a poetului, despre o eventuală criză de receptare sau evaluare, despre influența operei argheziene asupra poeticii postmoderniste. În decembrie 1991, la rubrica sa permanentă „Departe-Aproape”, Mircea Zaciu afirmă că opera lui Mircea Eliade se
FAMILIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
valorilor literaturii române contemporane. Ov. S. Crohmălniceanu, Gheorghe Grigurcu, Dan C. Mihăilescu, Mircea Cărtărescu răspund întrebărilor lansate de colocviul Fenomenul arghezian (2,4/1990) despre posteritatea critică a poetului, despre o eventuală criză de receptare sau evaluare, despre influența operei argheziene asupra poeticii postmoderniste. În decembrie 1991, la rubrica sa permanentă „Departe-Aproape”, Mircea Zaciu afirmă că opera lui Mircea Eliade se află la o răspântie a receptării. „Răspântia Eliade”, sintagma lansată de articol, circulă cu repeziciune și în numerele ulterioare revista
FAMILIA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286947_a_288276]
-
Dramatici Români (1938), F. se afirmă în deceniul al patrulea al veacului trecut printre condeiele interesante, promițătoare, ale „noii generații”. Primele versuri le semna, aproape simultan, în „Viața literară” și „Arhivele Olteniei” (1928); continuă cu proză, în „Biletele de papagal” argheziene. În treacăt sau pe spațiul unor rubrici consacrate, mai publică în periodice ca „Ramuri”, „Muguri”, „Ostașii luminii”, „Azi”, „Familia”, „Linia nouă”, „Vremea”, „Universul”, „Adevărul literar și artistic”, „Freamătul”, „Poezia”, „Viața Basarabiei”, „Hyperion”, „Frize”, „Meridian”, „Litere”, „Gând”, „Junimea literară”, „Luceafărul” (Timișoara
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
imaginea fiarelor cu „căscate guri”, „giunci și tauri”, lei, „ce apucă și zbiară”, sau într-o viziune grotescă, terifiantă, a clevetirii („Mă-mprohită cineș mă zărește, / Buze mișcă, cu capul clătește”). Asupra „păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea celui
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
de revoltă, de rar extaz, de continue întrebări legate de rostul ființei muritoare, în care Dumnezeu își oglindește chipul. Familia spirituală în care se situează poetul este hotărât cea patronată de Tudor Arghezi, unii psalmi părând chiar variațiuni pe tema argheziană a orgoliului creatorului: „Cum să Te-ntâmpin, Doamne, - cu ce rugă? / Ai fost copac: acum ești buturugă. / Vrei să mă scol eu însumi din genunchi / Să-Ți fiu coroană verde, să-Ți fiu trunchi? / [...] Eu, cel bolnav de bine și
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
copilăriei, cu ambianța atelierului de fierărie, în care o muzică ,,infernală”, împletită cu efortul, dar și cu un anume elan vital patetic scot din banalitate și imprimă contur poetic unor ustensile prin excelență antilirice: nicovala, ciocanele, sfredelul, foalele. În chip arghezian, poezia își propune să prefacă fierul în aur și scânteile forjei în nestemate. Contorsionat, cu sonuri ce traduc scrâșnetul metalic, versul are un aspect frust, sugerând duritatea și greutatea materiei în cumpănă cu efortul uman. Imaginile sunt nutrite de voluptatea
FERARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286984_a_288313]
-
sub tipar), V. Demetrius, Leca Morariu, iar teatru, George Mihail Zamfirescu (Primăvara ce s-a dus). Cronicile literare și studiile completează sumarul: G. Bogdan-Duică (O surprindere în poezia română. Tudor Arghezi, în care autorul respinge categoric spiritul modernist al poemelor argheziene, considerându-le aberante), I.E. Torouțiu (Heinrich Heine și heinismul în literatura românească). În ultimul număr se publică bibliografia operei lui N. Iorga pe anul 1928, alcătuită de Barbu B. Theodorescu; de altfel, tot numărul este dedicat istoricului. Aspectul grafic al
FLOAREA SOARELUI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287023_a_288352]