1,340 matches
-
construcției concesive o conferă enunțului adverbul corelativ totuși (tot) sau locuțiunea adverbială cu toate acestea, avînd simultan funcție sintactică (de circumstanțial concesiv) și rol discursiv, reluînd sau anticipînd informația subordonatei concesive și asigurînd coeziunea enunțului. În discurs, concesia ca rol argumentativ poate depăși granițele frastice, construind structuri suprafrastice (textuale), prin intermediul conectorilor pragmatici care orientează interpretarea intențiilor comunicative ale locutorului. De obicei aceste intenții sînt asigurate de intensificarea, prin intermediul "indicatorilor de forță" de tipul În ciuda A, totuși B, în funcție de context, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
recomand/te avertizez să/nu te duci la această petrecere, deși nu-i treaba mea). (GA, II, 2005). Concesia ca acțiune de a concede (și rezultatul acesteia), adică de "a ceda în condiții determinate" se poate institui într-un text argumentativ, astfel încît unei opinii (unui argument) propuse i se poate contrapune o opinie sau un argument alternativ care respinge sau restabilește poziția inițială a locutorului. Din punct de vedere structural, rolul argumentativ de concesie are actualizări multiple, în funcție de gradul de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
condiții determinate" se poate institui într-un text argumentativ, astfel încît unei opinii (unui argument) propuse i se poate contrapune o opinie sau un argument alternativ care respinge sau restabilește poziția inițială a locutorului. Din punct de vedere structural, rolul argumentativ de concesie are actualizări multiple, în funcție de gradul de intensitate al noțiunii intenționate, încît, pentru limba română, ele se pot manifesta ca structuri tipice, realizate prin subordonare (hipotactice), forte (deși A, totuși B), sau ca structuri atipice, paratactice (construcții adversative marcate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Funcția lor fundamentală este de a marca o conexiune între două unități semantice pentru a crea o structură. Ceea ce îi diferențiază este faptul că ei adaugă sau nu la această funcție de conectare indicația de asumare enunțiativă și/sau de orientare argumentativă. Aceste morfeme care contribuie la liniarizarea discursului controlează o porțiune mai lungă sau mai scurtă de text, fenomen care a primit denumirea de incidență: incidență la stînga și/sau incidență la dreapta. Conectorii argumentativi cumulează funcțiile de segmentare, de asumare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la liniarizarea discursului controlează o porțiune mai lungă sau mai scurtă de text, fenomen care a primit denumirea de incidență: incidență la stînga și/sau incidență la dreapta. Conectorii argumentativi cumulează funcțiile de segmentare, de asumare enunțiativă și de orientare argumentativă a enunțurilor. Ei declanșează o recaracterizare a unui conținut prepozițional fie ca argument, fie ca o concluzie, fie ca motivație pentru a fundamenta sau de a întări o inferență, fie ca un contra-argument. În această categorie intră atît conectorii argumentativi
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argumentativi (mărci ale concluziei): deci, atunci, în consecință etc.; c) conectori contra-argumentativi (mărci ale unui argument tare): dar, totuși, însă, cu toate acestea etc.; d) conectori contra-argumentativi (mărci ale unui argument slab): desigur, în pofida, cu toate că etc. Conform altor opinii, interpretarea "argumentativă" a conectorilor constituind subclasa conectorilor argumentativi este produsul (mai mult sau mai puțin unitar) a trei grile de evaluare, evidențiate de implicarea logică, de relația cauză-efect și de legătura argument-concluzie: conectorii logici pot fi interpretați prin raportare la condițiile de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a temei, care au rolul de a sublinia trecerea de la un obiect de discurs la altul (cît despre, în ceea ce privește). Acești organizatori joacă un rol important în sublinierea unui plan de text și a structurii unei argumentări, dar propria lor valoare argumentativă nu intră în discuție. Ei doar ordonează părțile unui text dat; e) mărcile de ilustrare și de exemplificare (de exemplu, în special, mai ales, ca, printre altele, și astfel) care au funcția de a introduce exemple care să asigure enunțului
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și în funcție de tipurile de text. Textele descriptive conțin mai puțini conectori argumentativi atunci cînd trimit la un univers preconstruit decît atunci cînd construiesc o reprezentare nouă sau insolită. În acest caz, ele conțin aproximativ tot atîția conectori cît și textele argumentative și explicative. În schimb, în toate cazurile, descrierile conțin în general mulți organizatori textuali și frecvente mărci de reformulare în încheierea unei secvențe. V. conector argumentativ. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ADAM 2005. GM CONECTOR ARGUMENTATIV. Tradiția anglo-saxonă are în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau insolită. În acest caz, ele conțin aproximativ tot atîția conectori cît și textele argumentative și explicative. În schimb, în toate cazurile, descrierile conțin în general mulți organizatori textuali și frecvente mărci de reformulare în încheierea unei secvențe. V. conector argumentativ. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ADAM 2005. GM CONECTOR ARGUMENTATIV. Tradiția anglo-saxonă are în uz conectori propoziționali, în timp ce tradiția continentală îi denumește operatori propoziționali, functori sau relatori. Există în limbajul de specialitate o multitudine de termeni pentru a denumi dierite
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conectori cît și textele argumentative și explicative. În schimb, în toate cazurile, descrierile conțin în general mulți organizatori textuali și frecvente mărci de reformulare în încheierea unei secvențe. V. conector argumentativ. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ADAM 2005. GM CONECTOR ARGUMENTATIV. Tradiția anglo-saxonă are în uz conectori propoziționali, în timp ce tradiția continentală îi denumește operatori propoziționali, functori sau relatori. Există în limbajul de specialitate o multitudine de termeni pentru a denumi dierite tipuri de conectori: conectori semantici și conectori pragmatici (T. van
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tipuri de conectori: conectori semantici și conectori pragmatici (T. van Dijk); conectori argumentativi (O. Ducrot și alții); conectori discursivi (Sarah Jayne Blakemore); conectori interactivi (E. Roulet și alții); operatori (negația) și conectori ne-logici (conjuncție, disjuncție, implicare și echivalentă); operatori argumentativi; mărci de conexiune etc. Organizatorii și conectorii au în comun aceeași funcție de fragmentare a enunțurilor. "Spre deosebire de organizatori, conectorii orientează argumentativ lanțul verbal declanșînd o retratare a unui conținut propozițional (notați p și q), fie ca un argument, fie ca o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Jayne Blakemore); conectori interactivi (E. Roulet și alții); operatori (negația) și conectori ne-logici (conjuncție, disjuncție, implicare și echivalentă); operatori argumentativi; mărci de conexiune etc. Organizatorii și conectorii au în comun aceeași funcție de fragmentare a enunțurilor. "Spre deosebire de organizatori, conectorii orientează argumentativ lanțul verbal declanșînd o retratare a unui conținut propozițional (notați p și q), fie ca un argument, fie ca o concluzie, fie ca un argument însărcinat să susțină sau să întărească o inferență sau din nou un contra-argument" (J. M.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vs. argumentativitate; (3) analiza logică a conectorilor pragmatici: "teoria logistică reduce conectorii pragmatici la conectorii logici". Nu toți conectorii au același rol, deoarece ei pot la fel de bine să funcționeze în interiorul unui argument, dar și să marcheze marile etape ale circuitului argumentativ. La nivelul construcției discursive, intervin o serie de reguli și de operații care țin de domeniul sintactic. Georges Vignaux identifică la acest nivel, operații de ordine, operații logice și operații argumentative. V. argumentare, conector. VIGNAUX 1976; DJIK 1977; DUCROT 1980
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
argument, dar și să marcheze marile etape ale circuitului argumentativ. La nivelul construcției discursive, intervin o serie de reguli și de operații care țin de domeniul sintactic. Georges Vignaux identifică la acest nivel, operații de ordine, operații logice și operații argumentative. V. argumentare, conector. VIGNAUX 1976; DJIK 1977; DUCROT 1980; ROULET 1985; PERELMAN - OLBRECHT- TYTECA 1988; MOESCHLER - REBOUL 1994; BRONCKART 1996; REBOUL - MOESCHLER 1998; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; ADAM 2005. AR CONFIGURAȚIE. Cu semnificația lui generală, cuvîntul configurație redă ideea de "aspect
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnificația lui generală, cuvîntul configurație redă ideea de "aspect al unui obiect, rezultat din organizarea elementelor componente și din relațiile dintre ele", idee care, aplicată la domeniul științei limbii, permite realizarea unor denumiri sintagmatice precum configurație semantică, configurație sintactică, configurație argumentativă și altele, care au circulație în unele doctrine lingvistice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. În teoria discursului și în a n a l i z a d i s c u r s u l u
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
afirmații sau opinii, urmînd modelul logic de trecere de la argument la concluzie. Potrivit specialiștilor, există patru modalități de a realiza contraargumentarea: 1) negarea argumentului, 2) contestarea valabilității sau certitudinii lui, 3) punerea la îndoială a completitudinii argumentației, 4) inversarea orientării argumentative. Indiferent de tipul ei, contraargumentarea realizează structuri discursive extinse la o sumă de enunțuri, structurate linear în discursul replică sau cu intercalări în discursul dialogic. V. argumentare, contraargument, replică. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO CONTRADICȚIE. Sub aspectul cel mai general, contradicția
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dar pot lipsi ambele. În planul propozițiilor (enunțurilor) categorice, contradicția este dată de faptul că nu se poate afirma și nega, în același tip și din același unghi de vedere, existența unei realități, unei trăsături, unui proces etc. În dialogul argumentativ, unde opiniile sînt diferite, această perspectivă restrînsă asupra contradicției este depășită prin cuprinderea și a aspectelor ce țin de contrarietate, încît prin contradicție se înțelege de fapt orice opoziție sau chiar orice activitate lingvistică care reprezintă o reacție de combatere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpul viitor și la un mod de argumentare bazat pe exemple. Cînd a fost reluată retorica, deși nu au fost neglijate ideile lui Aristotel și ale altor antici, s-au avansat alte dezvoltări teoretice, de cele mai multe ori dominate de dimensiunea argumentativă a limbii și de valoarea argumentativă a enunțurilor. În acest context, deliberarea reprezintă o dezbatere vizînd luarea unei decizii, care ține de genul retoric interactiv. Există însă deliberare (de data aceasta interioară) și atunci cînd se structurează un discurs monologic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de argumentare bazat pe exemple. Cînd a fost reluată retorica, deși nu au fost neglijate ideile lui Aristotel și ale altor antici, s-au avansat alte dezvoltări teoretice, de cele mai multe ori dominate de dimensiunea argumentativă a limbii și de valoarea argumentativă a enunțurilor. În acest context, deliberarea reprezintă o dezbatere vizînd luarea unei decizii, care ține de genul retoric interactiv. Există însă deliberare (de data aceasta interioară) și atunci cînd se structurează un discurs monologic prin care se inițiază o dezbatere
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
restaurant este, în mod inseparabil, o afirmație descriptivă a unui lucru dintre obiectele lumii și un act ilocuționar de recomandare. Din caracterul indisociabil al unui conținut descriptiv și al unei propoziții enunțiative ce orientează orice enunț din punct de vedere argumentativ, decurge faptul că procedura este inseparabilă exprimării unui punct de vedere, unui scop al discursului. La nivelul organizării textuale, oricare ar fi obiectul discursului și extensiunea descrierii, se aplică un repertoriu de operații de bază care produc propoziții descriptive ce
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trebuie să aleagă între două sau mai multe posibilități cu perspective aproximativ egale din punctul de vedere al reușitei sau importanței; în logică, se denumește un raționament ce construiește o alternativă din care trebuie aleasă o soluție. Utilizată ca strategie argumentativă, dilema este un mod de respingere a fiecăreia dintre cele două ipostaze contradictorii, constînd în a demonstra că toate măsurile (soluțiile) de apărare pe care adversarul le-ar putea adopta conduc la aceeași concluzie, care îi este defavorabilă: "Sau erați
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
determine locutorul să recepteze eficient mesajul intenționat. În cazul dialogului, în interacțiunea orală, uneori, este dificilă controlarea completă a structurii discursului. După O. Ducrot, nici în asemenea situații nu s-ar produce dezorientări discursive, ci s-ar urma o direcționare argumentativă prin unitățile înseși ale limbii. c) Discursul este o expresie, o ipostază a acțiunii, ca influență exercitată asupra locutorului. Teoria actelor de vorbire, promovată de J. L. Austin, apoi de J. R. Searle, a susținut cu argumente că orice enunțare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unitate narativă simplă, ci o configurație discursivă și, de aceea, povestirea nu este o simplă succesiune de evenimente. V. acțiune, arhivă, configurație, enunț, etnografia comunicării. GREIMAS - COURTES 1993; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN EXPLICAȚIE. Procedură discursivă de natură metalingvistică, comunicativă și argumentativă prin care se detaliază, se exemplifică, se clarifică, se dezambiguizează făcînd inteligibil un sens exprimat anterior. Explicația comportă în mod necesar o activitate cognitivă cu componentă interacțională ("a face pe cineva să înțeleagă ceva"), în care enunțiatorul, deținătorul unei competențe
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de construcție: elipsa, reticența, repetiția, antiteza, anacolutul, gradația, chiasmul, zeugma; (4) figuri de gîndire: hipotipoza, alegoria, ironia. Chaïm Perelman și Lucie Olbrechts-Tyteca arată cum se explică folosirea anumitor figuri determinate de nevoile argumentării. Pentru a scoate în evidență semnificația lor argumentativă, ei împart figurile în: (1) figuri de alegere (impun sau sugerează o alegere auditoriului); (2) figuri ale prezenței (măresc prezența auditoriului); (3) figuri ale comuniunii (realizează comuniunea cu auditoriul). Catherine Fromilhague și Anne Sancier disting patru categorii de figuri: (1
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
frază la semnificație; cea de-a doua presupune trecerea de la semnificație la sens, luîndu-se în considerare circumstanțele enunțării. Oswald Ducrot a formulat, în 1972, șase legi ale discursului care se aplică valorilor semantice, plecînd de la premisa că, prin introducerea valorilor argumentative în semnificație, frazele se descriu deja prin raportarea lor la ceea ce se face cu ele enunțîndu-le. Legea exhaustivității prescrie că un enunț furnizează informația pertinentă "maximă". Dintre toate informațiile de care dispune, enunțiatorul va oferi destinatarului pe acelea care sînt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]