754 matches
-
Sfânta Cruce" a fost refăcută de mai multe ori (o restaurare având loc loc în 1878), ceea ce îi conferă aspectul unei construcții din secolul al XVIII-lea. Deși destinată cultului armean, prezintă numeroase elemente arhitectonice comune cu bisericile moldovenești. Biserica armenească cu hramul "Sf. Treime" s-a prăbușit cu totul la sfârșitul secolului al XVIII-lea, îngropând sub dărâmături pe soția negustorului Ioan Capri, care era proprietarul grădinii în care se afla biserica. Din pietrele acestei biserici, urmașii lui Capri au
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
Domnul, cu mijloacele proprii națiunii armene, cu credința în Iluminator, pentru binele tinerimii armene din orașul Suceava. În anul după Hristos 1824, după calendarul armean 1273."" În ziua de 29 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Iacob, era obiceiul ca membrii comunității armenești din Suceava să organizeze o colectă; cu banii strânși se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor era împărțită săracilor în curtea Bisericii "Sf. Cruce". Acest obicei, numit Madach, era o jertfă adusă zeiței păgâne Anahit, înainte de convertirea
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
s-a oficiat în această biserică o slujbă religioasă de către arhiepiscopul Dirayr Mardichian al armenilor ortodocși din România, împreună cu trei preoți (Torkom Mandalian, Haik Azarian, Krikor Radu Holca). Biserica a fost renovată și în prezent este folosită pentru celebrarea liturghiilor armenești. Hramul acestei biserici este sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, celebrată în fiecare an la data de 14 septembrie. Biserica este construită de la fundație până la 3-4 metri înălțime din piatră, iar în continuare din cărămidă. Naosul bisericii este boltit și prelungit spre
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
care nu există informații certe privind data construirii. De asemenea, și acesta a suferit lucrări de restaurare, cu acest prilej introducându-se într-unul din ziduri o piatră de mormânt. Biserica nu este pictată în interior, având pe pereți icoane armenești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, în Biserica "Sf. Simion" se afla o perdea cu icoane cusute din Sfânta Scriptură, care despărțea altarul de restul bisericii, care provenea de la Biserica "Sf. Cruce". Pe ea era brodată următoarea inscripție: ""Această perdea
Biserica Sfânta Cruce din Suceava () [Corola-website/Science/308389_a_309718]
-
Biserica „Sfântul Simion” din Suceava (cunoscută și sub numele de Biserica Turnul Roșu, din cauza clopotniței care este de culoare roșiatică) este un lăcaș de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcție datează din anul 1513. Ea se află la capătul din sus al Străzii Armenești, pe Strada I.G. Sbiera (fostă George Enescu) nr. 51, formând împreună cu Biserica „Sfânta Cruce” (construită în 1521) un ax care
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
cunoscută și sub numele de Biserica Turnul Roșu, din cauza clopotniței care este de culoare roșiatică) este un lăcaș de cult armenesc din municipiul Suceava, a cărui construcție datează din anul 1513. Ea se află la capătul din sus al Străzii Armenești, pe Strada I.G. Sbiera (fostă George Enescu) nr. 51, formând împreună cu Biserica „Sfânta Cruce” (construită în 1521) un ax care definește vechiul nucleu de locuire a armenilor. Ansamblul bisericii „Sfântul Simion” a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
un ax care definește vechiul nucleu de locuire a armenilor. Ansamblul bisericii „Sfântul Simion” a fost inclus în Lista monumentelor istorice din județul Suceava, elaborată în anul 2004, având codul de clasificare . El este format din două obiective: O comunitate armenească s-a stabilit pe teritoriul Sucevei încă de la începutul secolului al XIV-lea. Numărul armenilor din Moldova a crescut numeric în acel secol, ei ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Armenii și-au construit case în zona care poartă astăzi
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
pe teritoriul Sucevei încă de la începutul secolului al XIV-lea. Numărul armenilor din Moldova a crescut numeric în acel secol, ei ocupându-se cu comerțul și meșteșugurile. Armenii și-au construit case în zona care poartă astăzi numele de Strada Armenească, care se întinde între Biserica "Sf. Cruce" (de lângă Autogara Suceava) și Biserica "Sf. Simion". Tot atunci au început să-și organizeze și viața religioasă. Ei și-au construit biserici și mănăstiri cu specificul caracteristic tradițiilor și credinței poporului armean. Într-
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
scaunului episcopal de Liov. Printr-un hrisov domnesc din 30 iulie 1401, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a consfințit înființarea primei Episcopii armene din Moldova, cu reședința la Suceava, în fruntea acestei eparhii fiind instalat episcopul armean Hovhannes. Astfel, bisericile armenești din Moldova au fost scoase de sub jurisdicția episcopului armean din Liov. În lucrarea sa monografică, Descriptio Moldaviae, scrisă în perioada 1714-1716 în limba latină, cărturarul Dimitrie Cantemir afirmă că armenii din Principatul Moldovei aveau deplină libertate de credință, iar bisericile
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
Sf. Cruce, Sf. Simeon și Sf. Treime) și două mănăstiri tot din piatră, foarte frumoase, una în apropierea orașului (Zamca) și cealaltă la o depărtare de două mile (Hagigadar)"". Biserica "Sf. Simion" din Suceava face parte din complexul de monumente armenești din Suceava. Ea a fost construită în anul 1513 de către înfloritoarea comunitate armeană a locului, ctitor fiind armeanul Donig (sau Donik), suferind de-a lungul timpului o serie de transformări. La această biserică se păstrează o piatră de mormânt, datată
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
la léși și printr-alte țări, vrându să-și ție légea sa. Cu aceasta vrându Ștefan vodă să astupe faptele frăține-său, de lucruri ce făciia, cu nevoință siliia."" În ziua Adormirii Maicii Domnului, domnitorul a poruncit ca toate bisericile armenești din Suceava, Botoșani, Roman, Huși etc. să fie dărâmate sau închise, să fie confiscate vasele și veșmintele liturgice, să fie arse cărțile bisericești și să fie prinși episcopul armean, cu reședința la Suceava, împreună cu preoții. ""Cântul de Jălire"" al diaconului
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
al diaconului Minas din Tokhat (secretarul episcopal armean de Liov) spune că din porunca voievodului sus-menționat toate bisericile și mănăstirile armenilor din Suceava au fost dărâmate cu tunurile și arse și distruse până la temelie. La scurtă vreme, lăcașurile de cult armenesc din Suceava au fost refăcute. În anul 1551 a fost construit turnul-clopotniță, iar la sfârșitul secolului al XVI-lea, în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1600, 1600-1606), clădirea bisericii a fost refăcută de către un oarecare Simion (în armeană Șima), de unde a
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
să se ocupe de îngrijirea mormintelor unde au fost așezați după ce au decedat. În jurul bisericii s-au găsit pietrele de mormânt ale preoților care au slujit acolo. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în jurul acestei biserici se afla un cimitir armenesc care a fost mutat ulterior înspre Mănăstirea Zamca. În acei ani, în această biserică se slujeau parastase, precum și liturghia în fiecare zi următoare unei sărbători mari. Reparațiile efectuate în 1925 au modificat parțial construcția. Astfel, turla naosului se sprijinea inițial
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
dar până nu am sudat intrarea nu s-au liniștit. Mai ales după 1990, numărul vagabonzilor care intrau acolo era tot mai mare, găseam a doua zi haine rupte, sticle și mizerii"", povestea în 2005 preotul Azad Mandalian, parohul bisericilor armenești din Suceava. Cutremurele din anii 1977 și 1990 au provocat noi distrugeri, iar zidurile bisericii și altarul s-au crăpat. Ca urmare a adăugirilor efectuate în decursul timpului, părțile bisericii nu făceau corp comun, pronaosul era separat de naos și
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
fost propusă în fiecare an Ministerului Culturii pentru intervenții de urgență. În urma unui protocol cu Episcopia Armeană Gregoriană din București, clădirea bisericii a fost dată în folosință spre consolidare și restaurare către Arhiepiscopia Ortodoxă a Sucevei și Rădăuților. Astăzi, cimitirul armenesc aparține comunității armene, dar locurile sunt concesionate pe perioadă determinată celor ce doresc, el fiind deschis și pentru români, din cauza lipsei locurilor de înmormântare. La începutul secolului al XXI-lea, ca urmare a faptului că lăcașul de cult a fost
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
de 28 de metri, fiind printre cele mai înalte turnuri medievale din Suceava (după turnul-clopotniță al Bisericii "Sf. Dumitru" și turnul-clopotniță al Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou). La începutul secolului al XVI-lea, "Turnul Roșu" marca limita superioară a cartierului armenesc din vatra orașului (cartier care, din anul 1563, avea ulița pietruită, podită cu “calapod”). Clopotele erau turnate din bronz, având un procentaj ridicat de argint, care le conferea acestora o sonoritate deosebită, astfel încât se spunea că, atunci "“când trage clopotul
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
la sfârșitul secolului al XVII-lea, trupele poloneze ale regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) (cantonate la Mănăstirea Zamca) s-au luptat cu trupele turcești și cele moldovenești, unite pentru a-i alunga pe invadatori. Luptele s-au purtat pe Strada Armenească (în apropiere de Mănăstirea Zamca), în dreptul bisericii armenești. Se spune că de la cât sânge a curs atunci, zidurile clopotniței deveniseră de-a dreptul roșii, încât de atunci i-a rămas denumirea de Turnul Roșu. Scara exterioară a turnului-clopotniță este realizată
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
ale regelui Ioan III Sobieski (1674-1696) (cantonate la Mănăstirea Zamca) s-au luptat cu trupele turcești și cele moldovenești, unite pentru a-i alunga pe invadatori. Luptele s-au purtat pe Strada Armenească (în apropiere de Mănăstirea Zamca), în dreptul bisericii armenești. Se spune că de la cât sânge a curs atunci, zidurile clopotniței deveniseră de-a dreptul roșii, încât de atunci i-a rămas denumirea de Turnul Roșu. Scara exterioară a turnului-clopotniță este realizată prin suprapunerea câtorva lespezi de mormânt. Pe acestea
Biserica Sfântul Simion din Suceava () [Corola-website/Science/308390_a_309719]
-
(în ) este o fostă mănăstire armenească de maici, construită în perioada 1512-1513 în satul Bulai din comuna Moara (județul Suceava). Mănăstirea este situată în apropierea drumului european E85 (Fălticeni-Suceava), pe partea stângă, în vale, înainte de intrarea în municipiul Suceava, la 3 km de oraș. a fost
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
Dealul lui Bulai, "„pe o culme rotundă, parcă ar fi făcută de mână de om, pe un gorgan înverzit”" (după cum a scris Nicolae Iorga), care se află în mijlocul unei văi. Această mănăstire este închinată Maicii Domnului și poartă un nume armenesc: Hagigadar însemnând în limba armeană "îndeplinirea dorințelor". Biserica Mănăstirii Hagigadar a fost construită între anii 1512-1513, în timpul domniei lui Bogdan cel Orb (1504-1517), de către Drăgan Donavac (Donavachian), un negustor armean de vite. Acest lucru reiese dintr-o inscripție săpată cu
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
avut loc în 1896 și a fost executată de un meșter italian. În perioada cât Bucovina s-a aflat sub stăpânirea austriacă (1775-1918), Mănăstirea Hagigadar a fost considerată o lungă perioadă un metoc de maici, fiind cunoscută ca "metocul cel armenesc" sau "Mitoc" , cu toate că aici nu au fost niciodată călugărițe în sensul propriu al cuvântului, ci numai niște femei retrase din lume, care duceau o viață austeră. Chiar dacă după primul război mondial colonia suceveană de armeni s-a micșorat, biserica de pe
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
din perioada medievală, fără lespede deasupra, care s-a păstrat intact. Biserica Mănăstirii Hagigadar este construită în stilul artei moldovenești. Din punct de vedere arhitectonic, ea are o formă dreptunghiulară cu absida altarului spre răsărit așa cum este la toate bisericile armenești. Turla este octogonală și zveltă, asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dragomirna, având patru ferestre înguste dispuse în cele patru puncte cardinale. Pridvorul bisericii are o cornișă triunghiulară cu câte două ferestre de fiecare parte a ușii. Pronaosul și naosul au
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
Sfântului Tatevo (Tadeu) din anul 693 (=1244) era scrisă într-o Joia"". Pornind de la această inscripție, Dimitrie Dan a tras concluzia că acest clopot fusese adus în secolul al XIII-lea din Armenia. În curtea mănăstirii se află două morminte armenești. Înaintea ușii de pe latura nordică a bisericii se află mormântul episcopului Grigor Zaharian. Acesta a îndeplinit funcțiile de episcop delegat al armenilor din Moldova (-1806), arhiepiscop al armenilor din Principatele Unite, cu sediul la Iași (1806-1813) și arhiepiscop al Eparhiei
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
de sărbătoare a Sfântului Iacob (29 decembrie). Liturghia se celebrează aici de trei ori pe an, cu prilejul următoarelor sărbători: Adormirea Maicii Domnului, Schimbarea la Față și Sfinții Ioachim și Ana. La sfârșitul secolului al XIX-lea, era obiceiul ca membrii comunității armenești din Suceava să organizeze o colectă de două ori pe an (de Adormirea Maicii Domnului - hramul bisericii și de Sfinții Ioachim și Ana - la inițiativa familiei Pruncul); cu banii strânși se cumpărau vite cornute, care erau tăiate, iar carnea lor
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]
-
trei ori și rugându-se la toate cele patru colțuri. După oficierea slujbei în limba armeană, toți cei care sosesc la Mănăstirea Hagigadar, indiferent de religie, sunt invitați la o agapă creștină numită “hurban”, la care se servesc mâncăruri specific armenești. Pelerinii sunt serviți cu această ocazie cu "aganciabur" (supa de urechiușe), o supă cu un fel de găluște umplute cu carne de vită și cu tradiționalul pilaf cu carne de vită. Bucatele sunt pregătite în ajunul hramului, cazanele în care
Mănăstirea Hagigadar () [Corola-website/Science/308403_a_309732]