803 matches
-
Osman-pașa în „marele spectacol în trei acte și în trei apoteoze“: Bătălia de la Plevna; Luarea Griviței; Moartea eroului Valter Mărăcineanu. „În acest timp Unionul devenea cu adevărat neîncăpător: I.D. Ionescu cânta cuplete, dansa, se acompania la pian, prindea vioara, apoi armonica, fluiera o doină «de pe la noi», adică din Transilvania; frumoasa Fanelly interpreta Steluța de Alecsandri, compusă de D. Florescu...“ (Ioan Massoff, I.D. Ionescu de la „Iunion“, Ed. Muzicală, Ionescu câștiga ce voia la Union-Suisse. În fiecare săptămână se ducea la Galați și-
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
muzicale sunt minunate. Nu-i nimic straniu în faptul că vă plac, am zis. Mi s-au oprit privirile pe o cutie ce se afla între violoncel și tobă. Am luat-o de jos și am scos din ea o armonică ce avea butoane în loc de clape. Burduful era plesnit pe alocuri, dar nu arăta chiar rău. Mi-am băgat amândouă mâinile printre curele și am tras de burduf. Funcționa și era chiar mai flexibil decât mi-aș fi imaginat. Dacă apăsam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și am luat-o după ea în direcția Aoyama 1-chōme. 30 La capătul lumii Groapa A doua zi dimineață mi s-a părut că visasem. Nu-mi venea să cred că am fost în pădure, dar cutia în care era armonica servea drept mărturie a escapadei. Burduful instrumentului arăta ca un animal plăpând. Deci era adevărat. Am fost în pădure. Am ajuns la centrală. Ventilatorul uriaș, chipul trist al tânărului paznic, colecția lui de instrumente. Capul îmi vâjâia în continuare. Auzeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi se întâmpla. Am privit în jurul meu, întins în pat. Nu mi se părea nimic schimbat. Tavanul și pereții puțin cam strâmbi, dușumeaua și perdelele... la fel ca și până acum. Masa era la locul ei și pe ea trona armonica. Îmi agățasem paltonul și fularul pe un cui bătut în perete. Se vedeau mănușile în buzunarul paltonului. Mi-am verificat apoi toți mușchii. Se mișcau normal, nu mă durea nimic. Nici măcar ochii. N-am constatat ceva ciudat. Cu toate astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu slăbeau nici o clipă cazmalele. Unul dintre ei își scosese canadiana pentru că se încălzise. Așa cum stătea, atârnată de o creangă, în bătaia vântului, arăta ca o piele năpârlită. Camera s-a mai încălzit. M-am așezat pe scaun, am luat armonica de pe masă și am mișcat burduful. Instrumentul mi se părea ceva mai ciudat de când era la mine decât atunci când îl văzusem în pădure prima oară. Butoanele și burduful erau vechi, decolorate, iar vopseaua de pe tăblie jupuită pe alocuri. Totuși, modelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
groapă. Cele patru cazmale mușcau fără milă din pământul înghețat, într-un ritm neregulat. Vântul zguduia din când în când geamul. Pe fereastră se zăreau pantele dealurilor de pe care nu se topise zăpada. Nu-mi dădeam seama dacă bătrânii auzeau armonica. Probabil că nu. Sunetele pe care le scotea erau destul de slabe, iar vântul bătea din direcție opusă. Pe vremuri am cântat la acordeon. Acum trebuia să mă obișnuiesc cu butoane în loc de clape, cu modul în care erau dispuse. Erau foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
venit mai la urmă dădea cu târnăcopul în fundul gropii, iar celălalt încărca roaba și căra pământul până la poalele dealului. Vâjâitul vântului și zgomotul cazmalelor nu mai conteneau. Deveniseră de nesuportat. Am renunțat să mai găsesc vreo melodie și am pus armonica pe masă. M-am dus la fereastră și m-am uitat la bătrâni. Se pare că nici unul dintre ei nu era șeful lucrării la care se angajaseră. Toți lucrau la fel, nimeni nu dădea ordine sau indicații. Bătrânul cu târnăcopul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu mă gândesc la nimic. Priveam doar cărbunii încinși. Probabil că nu-mi voi aminti nici o melodie. Cu instrument sau fără, tot aia era. Oricât încercam eu să combin notele, nu ieșea nimic. Ajungeam cel mult până la nota la. Oare armonica de pe masă rămânea pur și simplu un obiect frumos și nefolositor? Am început să înțeleg ce-a vrut să spună paznicul termocentralei: „Nu-i nevoie să o faci să sune, poți să o privești doar“. Poate avea dreptate. Am închis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nu aluneci cu ele. Le-am probat și mi se potriveau. Semn bun. La ora la care plecam de obicei, mi-am înfășurat fularul în jurul gâtului, mi-am pus mănușile și căciula pe care mi-o dăduse bătrânul. Am strâns armonica și am băgat-o în buzunarul paltonului. Îmi devenise indispensabilă și nu mă puteam despărți de ea nici o clipă. — Ai grijă! Și pentru tine e o perioadă foarte importantă. Dacă pățești acum ceva, îți revii foarte greu. — Am înțeles. O să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca asta. — Bine, nu mai cumpăr. Am cântat apoi Danny Boy împreună cu Bing Crosby. — Îți place melodia asta chiar atât de mult? întrebă ea. — Da, foarte mult. Am participat la un concurs în școala primară și am cântat-o la armonică. Am primit o duzină de creioane drept premiu. Cântam foarte bine la armonică pe vremuri. Ciudați mai sunt unii, zise ea râzând. — Ai dreptate. Mi-a mai pus o dată melodia și iar am cântat-o, dar brusc, fără nici un motiv
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Crosby. — Îți place melodia asta chiar atât de mult? întrebă ea. — Da, foarte mult. Am participat la un concurs în școala primară și am cântat-o la armonică. Am primit o duzină de creioane drept premiu. Cântam foarte bine la armonică pe vremuri. Ciudați mai sunt unii, zise ea râzând. — Ai dreptate. Mi-a mai pus o dată melodia și iar am cântat-o, dar brusc, fără nici un motiv, m-a cuprins o tristețe profundă. — O să-mi scrii? întrebă fata. — Da, îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
O să-mi scrii? întrebă fata. — Da, îți scriu. Dacă se pot scrie scrisori de-acolo. Am împărțit vinul rămas în sticlă și l-am băut tot. — Cât e ceasul? am întrebat. — E miezul nopții, răspunse ea. 36 La capătul lumii Armonica — Chiar crezi că poți să-mi citești sufletul? întrebă ea. — Da, el e aici de multă vreme, dar n-am știut eu unde să-l caut. Și mi s-a arătat și felul în care ar fi trebuit să procedez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
L-am cunoscut pe paznic și-am vorbit cu el despre pădure. Mi-a arătat termocentrala, iar zgomotul produs de vânt a fost absolut îngrozitor. Parcă venea direct din iad. Paznicul era tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica e cheia, zise ea. Sunt aproape convinsă. — Armonica? — Da. Cu ea poți cânta, cântecul face legătura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
îngrozitor. Parcă venea direct din iad. Paznicul era tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica e cheia, zise ea. Sunt aproape convinsă. — Armonica? — Da. Cu ea poți cânta, cântecul face legătura cu mama, iar mama cu sufletul meu. Crezi că e posibil așa ceva? — S-ar putea să ai dreptate, am zis. Foarte posibil să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
tânăr, liniștit și slab. — Apoi? — Mi-a dat armonica. Un instrument mic, vechi, dar care scoate sunete. Fata rămase nemișcată, dusă pe gânduri. Temperatura din încăpere scădea tot mai mult. — Cred că armonica e cheia, zise ea. Sunt aproape convinsă. — Armonica? — Da. Cu ea poți cânta, cântecul face legătura cu mama, iar mama cu sufletul meu. Crezi că e posibil așa ceva? — S-ar putea să ai dreptate, am zis. Foarte posibil să fie cheia, așa cum spui, numai că mie mi se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să fie cheia, așa cum spui, numai că mie mi se pare că lipsește un inel al lanțului. Nu-mi pot aminti nici un cântec. — Nu cred că trebuie să fie neapărat cântec. Vrei să încerci niște note? — Da, bineînțeles. Am scos armonica din buzunarul paltonului și m-am așezat iar lângă ea. Am băgat mâinile printre curele și am tras de burduf, apăsând în același timp diverse butoane. — Superbe sunete! exclamă ea. Sună ca un fel de vânt? — Da, chiar așa. Prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
voia vântului, asemenea păsărilor. Nu pot să renunț la suflet, mi-am zis. Uneori e greu și întunecat, alteori e ușor și dansează pe aripile vântului ca niște păsărele, capabil să vadă până departe. S-a cuibărit chiar în această armonică. Aveam impresia că vâjâitul vântului din afara clădirii ajungea până la urechile mele. Vântul iernii dansează pe străzile orașului, învăluind turnul cel înalt, unduind crengile sălciilor de-a lungul râului, făcând să tremure crengile copacilor din pădure, măturând în calea lui iarba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
oamenii. Dar nu pot rămâne mai departe. În clipa aceea am simțit o tresărire în sufletul meu. A mai rămas ceva în el care tânjea după pacea și liniștea de-aici. Am deschis ochii și am mai apăsat o dată butoanele armonicii. Pe rând. Am încercat să caut unele anume. Să le armonizez. Am reușit să le găsesc pe primele patru. Au fost precum lumina blândă a soarelui, care se lăsa încet în sufletul meu. S-au apropiat, dansând, de mine. Erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și plăcută în fața ochilor. Orașul trăiește și respiră în melodia pe care o cânt. Străzile își mișcă centrele de greutate cu fiecare notă. Zidul devine flexibil, de parcă ar fi propria mea piele. Am cântat cântecul de câteva ori, am pus armonica jos, m-am rezemat de perete și am închis ochii. Trupul mi se legăna încă. Simțeam cu toți porii că aparțin acestui loc, că tot ce e aici face parte din mine: Zidul, Poarta, animalele, pădurea, râul, vântul, vârtejul. Totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
M-a trezit la ora două și jumătate. M-am ridicat, mi-am pus paltonul, fularul și mănușile. Pentru că mi-l atârnase lângă sobă, paltonul se uscase de tot. Fata își bea cafeaua tăcută. — Vrei să ai tu grijă de armonică? A dat din cap fără să scoată o vorbă. A luat armonica de pe masă, a cântărit-o în mâini și a pus-o la loc. — Stai liniștit. O să am mare grijă de ea. Când am ieșit, mai ningea puțin. Încetase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am pus paltonul, fularul și mănușile. Pentru că mi-l atârnase lângă sobă, paltonul se uscase de tot. Fata își bea cafeaua tăcută. — Vrei să ai tu grijă de armonică? A dat din cap fără să scoată o vorbă. A luat armonica de pe masă, a cântărit-o în mâini și a pus-o la loc. — Stai liniștit. O să am mare grijă de ea. Când am ieșit, mai ningea puțin. Încetase și viscolul. Norii cenușii și grei amenințau cu o nouă ninsoare, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Trebuia neapărat să înaintăm cât puteam de mult înainte ca el să descopere că noi am întins-o. Dacă nu scăpam de el, era vai de capul nostru! Mi-am amintit că fata mă aștepta în fața sobei din bibliotecă. Cu armonica pe masă, cărbunii încinși, ibricul cu cafea fierbinte. M-am gândit la părul ei lung care-mi mângâiase obrajii și la senzația pe care mi-o lăsaseră degetele ei când mi-au atins umărul. Dar nu puteam să-mi las
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am unde merge, dar nici unde mă întoarce. Aici e capătul lumii. Lumea se oprește aici. Liniștită. M-am întors cu spatele la lac și am pornit spre dealul de vest prin zăpadă. Acolo erau Orașul, Râul, Biblioteca. Ea mă aștepta cu armonica pe care i-o lăsasem în grijă. Am văzut o pasăre albă zburând spre sud. Venea de dincolo de Zid, dar a fost curând înghițită de orizontul învăluit în fulgii de nea. N-au mai rămas decât urmele lăsate de mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pentru copii (1978) recuperează autori și titluri ce vin să ilustreze o tradiție în domeniu. SCRIERI: Grădina cu meri, București, 1955; Tașca de piele, București, 1957; Oameni și oameni, București, 1959; Șoaptele pământului, București, 1960; A venit primăvara, București, 1961; Armonica, București, 1962; Întâmplările Marianei, București, 1962; Ca mărgelele pe ață, București, 1965; Dimineața de cenușă, București, 1968; Trei întâmplări la Suceava, București, 1968; Cu barbă și fără barbă, București, 1970; Comuna din Paris, București, 1971; Leu Paraleu, București, 1971; Curcubeul
GAFIŢA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287125_a_288454]
-
peste rododendroni, București, 1986; În căutarea lui Avram Iancu, Timișoara, 1989; Năzdrăvăniile iepurașului Zdup, București, 1992; Povestiri de ascultat și de colorat, București, 1999. Traduceri: Maxim Gorki, Opere XXVIII, București, 1964 (în colaborare cu Xenia Stroie). Repere bibliografice: Sergiu Teodorovici, „Armonica”, IL, 1962, 8; Virginia Burduja, „Ghiocei pentru mama”, CRC, 1983, 9; Hristu Cândroveanu, „Sunteți oaspeții mei”, CNT, 1984, 23; Filip Moroșan, „Sunteți oaspeții mei”, CRC, 1985, 2; H. Zalis, „Bibliografie de literatură română pentru copii”, RL, 1985, 33; Dicț. scriit
GAFIŢA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287125_a_288454]