1,328 matches
-
însă prima carte scrisă și publicată după 1989, Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995). Vecine cu „temele” lui Nicoale Manolescu, reveriile critice de aici au nevoie de spații neîngrădite, spiritul ludic-mușcător al cronicarului din deceniul anterior își leapădă bucuros armura donquijotismului lucid în favoarea unui nedisimulat epicureism al lecturii. Ce îl interesează nu este să facă o istorie a jurnalului intim (deși o astfel de schiță există în carte) și nici un tratat despre literatura biografică, ci să încerce o definire în
MIHAIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
Nu-s eu de vină dacă-i villonescă!/ Probabil că era un loc în frescă/ Lipsea un bard ca mine din bazar!” Prin acest ciclu poetul face trecerea la o altă carte reprezentativă, „trilogia sonetelor”, alcătuită din Sonetele aeriene (1972), Armura de sudoare, (1972) și Bazarul cu măști (1973). Trilogia e urmată, ca de o sinteză, de „eseul liric” Catehismul iubirii (1977), ce cuprinde sonete încadrate de considerațiile poetului despre dificila specie (le va continua și aiurea). O liminară Ars sonetica
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
Balade, București, 1967; Veverița de foc, București, 1967; ed. București, 1973; Copacul descătușat. Poem simfonic, București, 1968; Balade, București, 1969; Baladele singaporene, București, 1970; ed. București, 2001; Țara migrenelor, București, 1970; Sonetele aeriene. Cartea întâia din trilogia sonetelor, București, 1972; Armura de sudoare. Cartea a doua din trilogia sonetelor, București, 1972; Bazarul cu măști. Cartea a treia din trilogia sonetelor, București, 1973; Imnuri olimpice. Sport și liră. Cartea I, pref. Romulus Vulpescu, București, 1975; Parfumul timpului, București, 1975; Sub semnul lui
GEORGE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287216_a_288545]
-
publicată în 2003, sub titlul Românii din Lumea Nouă. Versurile din prima carte a lui S., Exerciții de apărare pasivă, sunt marcate de poetica generației optzeciste, lirica de aici putând fi definită drept „cerebrală, citadină și concretă” (Laurențiu Ulici). Sub armura poetului se identifică o structură sentimentală, nostalgică, înclinată către plasticizarea imaginii („... vigurosul trunchi al unei amiezi / Cu pistruii ploii în soare sunând ca bănuții de aur / O procesiune de arbori...”, Vremea cireșilor). Sunt caracteristice parafraza, ironia, referințele livrești și biografice
STANESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289873_a_291202]
-
fiul tău a dispărut fără să lase-o urmă... Flanela, de Mihai Ursachi îți amintești desigur flanela violet, flanela aceea sublimă pe care o îmbrăcasem în cea mai frumoasă din serile noastre; despre care spuneai că îmi șade ca o armură de smalț, știi tu, în seara când ne pornisem împovărați de garoafe și iasomie către Ierusalim...Când madam Zambilovici ne-a dat câte două tartine (ca să avem pentru drum) flanela pe care apoi am adus-o fluturând ca un steag
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
mă recunoști? Insul vorbăreț (românescul INS vine de la ens-entis latin, ce avea să desemneze însuși EU-l filosofic!) care ține să-i aducă aminte iubitei de un pulover ce-i ședea lui deosebit de bine ("spuneai că-mi șade/ ca o armură de smalț"), e cineva cu mult deasupra a ceea ce poate părea la primele cuvinte. Ni-l putem imagina rostind cu vorbe de-ale sale monologul lui Hamlet "a fi sau a nu fi"; căci chiar de adevărul sub stele al
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
individuale nu ne pot asigura de realitatea obiectivă, kantian vorbind - amintește-ți, rogu-te, de flanela aceea, îmbrăcată în cutare împrejurare... La poeții profund instruiți și cugetători precum Mihai Ursachi, se cuvine să luăm seama la ce spune fiecare cuvânt. Armura de smalț este învelișul exterior al făpturii sale, cel care-i asigură integritatea durabilă. Flanela-înveliș rezistă la toate încercările: flanela pe care am adus-o fluturând ca un steag zdrențuit în războaie pe care apoi am purtat-o cu frenezie
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
nici o flanelă, Că nu mă vezi, că nu mă simți, că nu mă recunoști? Provocarea obtuză a spuselor feminine se situează în afara spațiului sentimental. Eul ce se exprimă a avut, cândva, o DOVADĂ metafizică a ființării, nu alta decât flanela/armură pe care, azi, nu ar mai putea-o prezenta în fața nimănui! Iar fondul întrebării (mai ales în ultimele versuri ale poemului) puse Celuilaltului feminin e departe de orice erotism. Mihai Ursachi spune, de fapt: în ce măsură, tu însăți care refuzi să
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
Lipsa de rigiditate și adaptabilitatea funcționau mai ales dincolo de fruntariile țării, căci odată întoarsă acasă, în 1672 (soțul ei - care, semnificativ, într-o stampă contemporană lucrată de Cornelius Meyssens, apare cu părul pieptănat cu cărare pe mijloc și îmbrăcat în armură; inscripția: „Giovanni Gregorio Gika, principe di Valachia. Anno 1663” - redobândise tronul la „leat 7180”, iertat de turci), mai sus pomenita Doamnă a „lepădat hainele acelea [care erau «foarte frumoaseț - nu se peste abține cronicarul să constate] și au luat românești
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
m-am temut că într-o zi/ ar putea să moară suflul pădurii”), imaginile zguduitoare: oameni în cămăși de metal, pâine neagră de pământ, poeme de zăbrele, baionete și zăvoare. Tonul e aproape arghezian, versul fiind, pe rând, „greu ca armura betonului”, „ca tulpina plantelor perene”, vibrând ca tropotul cailor și ca un izvor. T. crede că doar vitalismul erotic (Surâsul Elenei, un „scump adaos la infinit”) poate înfrânge scleroza unui timp oprit în loc. Cântecele vor să cucerească un vis, așezând
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
Tudor Opriș, 500 debuturi literare, Galați, 1991, 107-108; Vlaicu Bârna, Zaharia Stancu, ST, 1992, 10; Alex. Ștefănescu, Zaharia Stancu, RL, 1993, 31; Marian Barbu, Aspecte ale romanului românesc contemporan, I, București, 1993, 74-85,177-185; Poantă, Scriitori, 11-15; Dumitru Vasile Delceanu, Armura lui Darie, Alexandria, 1994; Mănucă, Analogii, 179-183; Nițescu, Proletcultismul, 209-214; Ioan Adam, Inelele lui Saturn, București, 1998, 181-190; Dicț. analitic, I, 287-289, II, 284-287, III, 307-309, IV, 191-197; Simion, Fragmente, I, 160-163; Dicț. esențial, 784-787; Micu, Ist. lit., 216-217, 441-444
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
impulsul de dezvăluire confesivă va fi captat laconic, în notații succint rezumative, și astfel obligat a nu se discursiviza. Nu lipsește însă conștiința unei supervizări lucide a propriului demers, ambiguizant, disimulator. Tâlcuitorul se păstrează în aceeași notă reținută, interiorizată, din ,,armura” căreia rareori se iese. Emoția e stăpânită, poezia respiră o liniște de suflet clasic, când ea nu e decât lectura bemolizată a semnelor lumii. O dispoziție contemplativă e pusă în lumină, în decupaje sugerând melancolii difuze, stări crepusculare: ,,Apa mă
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
Zaciu, Cu cărțile, 85-89; Crohmălniceanu, Pâinea noastră, 211-219; Culcer, Serii, 225-231; Piru, Debuturi, 82-86; Gorcea, Structură, 71-75, 88-92, 113-116, 214-217; Iorgulescu, Ceara, 135-139; Simuț, Diferența, 139-142; Livescu, Scene, 196-200; Ciocârlie, Eseuri, 30-40; Gheorghiu, Reflexe, 7-15; Manea, Contur, 40-44; Nicolae Manolescu, Armura de sticlă, RL, 1985, 2; George, Petreceri, 241-244; Călinescu, Biblioteci, 131-136; Mircea Zaciu, O alternativă a prozei contemporane, RL, 1986, 40; Holban, Profiluri, 299-309; Mircea Mihăieș, De veghe în oglindă, București, 1988, 266-285; Mircea Muthu, Alchimia mileniului, București, 1989, 69-74
PETRESCU-11. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288790_a_290119]
-
hinduse, egiptene și grecești. Căci, începînd din acele timpuri pline de imaginație, dar lipsite de scrupule, cînd - pe pereții de marmoră ai templelor, pe soclurile statuilor, pe scuturi, pe medalioane, pe cupe și pe monezi - delfinul era înfățișat într-o armură solzoasă, ca aceea a lui Saladin și cu un coif pe cap, aidoma celui purtat de Sfîntul Gheorghe, începînd de atunci a precumpănit cam aceeași viziune liberă despre balenă, nu numai în picturile cele mai populare, dar chiar și în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
romanului The Big Sleep nu lasă loc nici unui dubiu: Holul principal al casei Sternwood era înalt de două etaje. Deasupra ușilor de la intrare, destul de încăpătoare ca să îngăduie trecerea unei turme de elefanți indieni, pe un vitraliu larg, un cavaler în armură neagră salva o doamnă legată de un pom, goală pușcă, dar acoperită decent de un păr foarte lung. Cavalerul ridicase vizorul căștii ca să fie politicos și moșmondea, fără succes însă, la nodurile frânghiei cu care era legată doamna de pom
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
curajul, inteligența, ironia -, ele trec în planul al doilea, acoperite de o irepresibilă tristețe, de obsedantele ziduri părăginite ale clădirilor unde, tot mai des, asemenea unui păianjen, își țese, aproape abandonat de lume, pânza inutilă. Duritatea și cinismul sunt doar armura în care personajul înțelege să-și acopere fragilitatea și singurătatea structurale. Ca orice atribute exterioare, ele vor ceda - aproape până la dispariție - atunci când împrejurările devin suficient de consistente pentru a ocupa o poziție privilegiată. În funcție de acestea, personalitatea lui Marlowe poartă masca
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
înălțimile amețitoare ale bogăției, eroul își epuizează, de fapt, mesajul și rolul. Știm, la capătul celor șapte romane ale lui Raymond Chandler, că domnița legată de pom (din debutul cărții din 1939) va rămâne pentru eternitate acolo. Asemenea cavalerului cu armură neagră, Marlowe a încremenit la mijlocul unor gesturi al căror simbolism devenise desuet. După anii petrecuți în deșertul californian, își însușise lecția amară a unui cavalerism ieșit din uzanță, ineficient și steril. Philip Marlowe nu joacă, de fapt, o partitură proprie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
jur: Rusty Regan fusese un războinic, implicat în luptele pentru independența Irlandei, Owen Taylor, șoferul familiei Sternwood, era tot un fel de cavaler, călare pe caii-putere ai Buick-ului în care avea să-și afle moartea. Descoperind adevărul, Marlowe iese din armura cavalerească, intuind că în lumea reală valorile onestității, ale curteniei și generozității n-au nici o trecere. Vivian Sternwood își imaginează că poate fi, la rândul ei, agresivă pentru a-și impune punctul de vedere. Nu va reuși, în ciuda felului tăios
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
erou care începe să-și simtă cu acuitate limitele. Uimit că a mai scăpat dintr-un cerc al Infernului, Philip Marlowe își redimensionează obsesiile: învață să-și trăiască drama fără incandescență, dar și fără sarcasm. Cavalerul fără armurătc "Cavalerul fără armură" Un roman polițist de patru sute de pagini pare o contradicție în termeni. Când personaje recunoscute pentru seriozitatea judecăților de valoare nu ezită, totuși, să plaseze o carte de asemenea dimensiuni - în speță, The Long Goodbye - pe lista scurtă a primelor
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
1985. Cuprinstc "Cuprins" I. Metafizica detectivului Marlowe 7 II. Ucigaș la Hollywood 57 III. Septet de ticăloși 117 Cinci zile din viața lui Marlowe 121 Graalul păcătoșilor 157 În penumbră 181 Cartea femeilor 205 Cuibul de „scorpioni” 226 Cavalerul fără armură 250 Seninătatea indiferenței 286 IV. Viața după Chandler 311 Final cu adrenalină 314 Paradisul negru 328 Referințe critice 353
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
1981). Să ne reamintim de imaginea noului lăcaș de cult construit peste cel vechi. Ne-am putea imagina că zeii detronați, exilați în criptă, scapă din când în când de acolo și tulbură calmul unei ceremonii, făcând astfel breșe în armura noii religii. Astfel, Janet (1903/1976) observă că una dintre pacientele sale, suferind de mania curățeniei și de fobia față de microbi, se spală încontinuu pe mâini, ceea ce o împiedică să-și facă patul și să-și curețe camera, devenită „o
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
găsește în pădurea nălucită, loc transformat de puterile diavolești în închisoare veselă pentru dezertorii din oastea muntenească. Intervenția sfântului Spiridon spulberă palatul din pădure, iar Parpangel, după ce bea apă dintr-un izvor vrăjit, dobândește virtuți de războinic neînfricat. El preia armura viteazului Arginteanul și se avântă eroic în lupta cu păgânii. În bătălia dintre munteni și turci intervin și forțe nevăzute, dracii luând partea turcilor, iar sfinții sprijinindu-i pe creștini, care, în final, obțin victoria. Ajunși la Spăteni, țiganii participă
BUDAI-DELEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285910_a_287239]
-
două ipostaze fundamentale (imagini obsedante) ale acestei poezii sunt sufletul și umbra, configurate sub semnul, trist și miraculos totodată, al unității ființei. Paradox care constituie și „cheia estetică” a acestei poezii: un „conținut” înconjurat de-o amplă, alambicată, savant construită armură de sensuri și imagini. Anotimpurile bogate, accentele vitaliste și comunicarea emoțională sunt petrecute, aproape fără excepție, prin filtrul propriei lor negații: pustiirea naturii, moartea, singurătatea devorantă. Ceea ce este se revelă ca umbră a neființei, deci ca dovadă a (înseși) firii
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
în volum, același critic făcându-și mea culpa, mărturisește că adevăratele neajunsuri ale cărții sunt altele. Cu precizarea că menționăm în note35 și alte contribuții critice la romanul sus-amintit, să citim cele două analize ale lui Mihai Gafița 36, sesizând armura ideologică pe care criticul o îmbracă pentru a-și întări opiniile. În Viața românească, 1952: „Romanul Ogoare noi este astfel orientat spre viitor. În această orientare stă una din principalele sale calități (...). Desfășurarea romanului Ogoare noi poate fi expusă cu
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
întreba: „Dar unde v-ați născut? Cu ce se ocupă părinții dumneavoastră?“. De multă vreme învățasem să răspund prin minciună, prin evadare, prin surzenie. Asta nu schimba nimic. Fiorul copilăresc aluneca precum o lamă printre piesele prost îmbinate ale unei armuri. Numai că, adolescent fiind, mi-era frică să nu se descopere adevărul, pe când acum, în frica și în rușinea asta se amesteca și certitudinea de a nu ști cum să fac să fie înțeles acest adevăr, de a nu întâlni
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]