2,386 matches
-
a raționa ca și cum un decident autonom (responsabilul), aproape decontextualizat, ar alege forma organizației. Or, este greu să-l izolăm pe decident de contextul în care-și desfășoară acțiunile; se pune astfel problema articulării între variabilele personale și context. 5.3. Articularea variabilelor contextuale și personale Au fost propuse mai multe modele pentru analiza conjugată a factorilor de context și a variabilelor personale. Bobbitt și Ford (1980) propun o extindere a teoriei contingenței structurale pentru a lua în calcul, alături de factorii de
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
de efort (expectanță). Persoana estimează posibilitatea de a atinge, printr-un anumit nivel de efort, o anumită performanță în realizarea sarcinii. Toate aceste variabile se combină pentru a determina motivația în muncă. Le putem prezenta într-o schemă. Figura 7. Articularea diferitelor componente ale modelului VIE Acest model este multiplicativ: motivația va fi nulă dacă unul dintre factori are o valoare egală cu 0. Individul este motivat dacă se simte capabil să ajungă la un rezultat și dacă performanțele profesionale îi
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
una de "gestionare a diversității". Ea constă în a lua act de multiplicitatea teoriilor. Această diversitate este apoi organizată, fără un progres veritabil; • cea de-a doua constă în integrarea veritabilă a cercetărilor, prin combinarea diferitelor modele teoretice sau prin articularea lor pe baza unui cadru metateoretic. Este vorba aici de un "demers de integrare". Vom prezenta aceste două abordări. 4.1. Gestionarea diversității Landy și Becker (1987) s-au aflat la baza acestei orientări. În primul rând, ei clasează diferitele
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
în analiza ecarturilor dintre rezultate și normele de referință. Teoriile consolidării vor explica procesul de feedback. Teoriile expectanței vor guverna organizarea buclelor de control, în timp ce teoriile nevoilor vor permite explicarea atracției spre scopuri. Teoria controlului constituie un cadru care permite articularea tuturor teoriilor clasice ale motivației. Modelul integrativ are o mare valoare euristică. El îi permite lui Klein să emită treizeci de ipoteze care nu decurg din teoriile clasice. Rămâne însă ca ele să fie validate... DE REȚINUT • Motivația poate fi
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
pe baza unor relații de putere pe care grupurile le stabilesc în întreprinderi. Întreprinderea apare ca un loc privilegiat de socializare. După Francfort, Osty, Sainsaulieu, Uhalde, 1995. Figura 13. Șase tipuri de identități colective la locul de muncă Tentative de articulare a acestor orientări opuse au fost realizate de Sauvezon (2000). 5. O tentativă de integrare Potrivit lui Sauvezon, cultura organizațională poate fi considerată o reprezentare socială. Reprezentarea va fi definită, împreună cu Guimelli (1994), ca "un ansamblu de cunoștințe și opinii împărtășite
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
Gregory Bateson și Margaret Mead. Așadar, kinezica sau mișcarea corpului include mișcări ale membrelor inferioare și ale celor superioare, expresiile faciale, privirea fixă și clipitul, postura sau poziția corpului, toate în contextul procesului de transmitere-recep-tare a mesajelor care nu presupun articularea de cuvinte, ca mijloace de manifestare a diferitelor trăiri ale individului. Deși fiecare parte a corpului poate fi utilizată pentru a transmite mesaje nonverbale, principalele canale kinezice sunt față, mâinile și brațele. Comparativ cu alte părți ale corpului, ele au
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
paradigmatice. Elementele prozodice ale limbajului se referă la vorbirea propriu-zisă (cum sunt: durată, înălțimea sunetului, intensitatea acestuia), pe câtă vreme codurile paradigmatice sunt independente de actul vorbirii (de exemplu timbrul vocal personal, calitatea și accentul vocii, emoția, perturbările)90. Deși nu implică articularea de cuvinte, vocalizările nonverbale repre-zintă o parte esențială a comunicării, din moment ce pot aduce schimbări semnificative la nivel de mesaj 91. Bunăoară, părinții detectează adesea starea de decepție a copilului nu atât din cuvintele rostite de acesta, cât din modul în
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
originea geografică a unei persoane poate fi strâns determinată de paralimbajul sau. La rândul lor, Mark Knapp și Judith Hall vorbesc de două mari categorii specifice paralimbajului: calitățile vocii și vocalizările. Calitățile paralingvistice ale limbii includ: intensitatea, ritmul, tempo-ul, articularea și rezonanță vocală. Vocalizările paralingvistice includ râsul, plânsul, suspinul, regurgitatul, înghițitul, sforăitul, sughițul etc. Alte vocalizări paralingvistice sunt intensitatea și noninfluențele, de tipul "hm", "ah" și "uh". În toate limbile vorbite, sunetele vocale sunt purtate prin vocale, fiind imposibilă rostirea
by Livia Durac [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
să învețe împreună, indiferent de dificultățile pe care le întâmpină și de diferențele dintre ei; - acordarea întregului sprijin suplimentar copiilor cu cerințe speciale care au nevoie de educație corespunzătoare în școala publică; - dezvoltarea școlilor incluzive în zonele urbane și rurale, articularea unei legislații clare în favoarea integrării, repartizarea resurselor financiare necesare; - accesul la educație în mod egal pentru toți copiii - de la ajutor minim în clasa obișnuită până la programe suplimentare de sprijin și asistență psihopedagogică (profesori specialiști, în afara școlii). Prin activitățile de incluziune
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
comunicării după mimica și gestica adultului. Cu timpul, comunicarea nonverbală se subordonează comunicării verbale; gânguritul constituie forma incipientă a vorbirii care cuprinde mai întâi vocale neclare, apoi acestea devin clare (a, e, i, o, u). După 4 luni se produc articulări de vocale cu consoane și diferențierea lor. În jurul vârstei de 5 luni începe procesul de lalațiune ca fază superioară a gânguritului care se traduce printr‑o intensă emisie de repetiții de silabe. Spre sfârșitul lunii a zecea interesul copilului este
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
nu‑și poate concentra atenția asupra a ceea ce i se explică, întreabă de mai multe ori același lucru etc. 8. Incapacitatea de a fixa sau de a organiza, într‑o manieră eficientă, elementele unei sarcini de lucru privește dificultățile în articularea unor secvențe practice de lucru în scopul obținerii unei finalități precise sau a unui produs finit, fără o îndrumare permanentă din partea unui mentor. 9. Rigiditatea la nivelul scoarței cerebrale determină menținerea rigidă a ipotezei inițiale, chiar dacă aceasta este în discordanță
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
prețul protezei). Demutizarea reprezintă activitatea complexă de înlăturare a mutității cu metode și mijloace specifice, prin valorificarea căilor organice nealterate și pe baza compensării funcționale; are o componentă didactică semnificativă și presupune însușirea celor trei componente ale limbajului: - componenta fonetică (articularea corectă a fonemelor și a structurilor fonetice specifice fiecărei limbi); - lexicul (cuvintele care formează vocabularul unei limbi); - structura gramaticală (setul de reguli care se aplică în realizarea construcțiilor lexicale pentru o exprimare verbală corectă și inteligibilă). Există o relație strânsă
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
în perioada preșcolară, cât și în perioada școlară mică. Pentru aceasta au fost recomandate mai multe strategii de abordare a demutizării: unii au sugerat folosirea inițială a cuvintelor cu conținut concret și ușor de pronunțat, alții recomandă respectarea principiului accesibilității articulării (cu prioritate pe acele cuvinte de care copilul este interesat în realizarea comunicării verbale) etc. Dincolo de aceste poziții, principala problemă se referă la metodologia prezentării acestor cuvinte, astfel încât ele să devină noțiuni integratoare și utile în perspectiva sistematizării și continuității
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
în paralel se realizează și corectarea erorilor de pronunție, coarticularea, ordinea de emitere a sunetelor; - învățarea și asimilarea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent, intonație); - metodologia educării auzului și tehnica protezării (indicații și contraindicații în utilizarea și reglarea protezelor auditive). Articularea și producerea sunetelor în limba română - locul/zona de articulare: a) vocalele: - pentru vocalele e și i - vocale anterioare sau prepalatale - rezonatorul se formează între partea anterioară a limbii și partea posterioară a palatului; - pentru vocalele ă și î - vocale
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
ordinea de emitere a sunetelor; - învățarea și asimilarea elementelor prozodice ale limbii (ritm, accent, intonație); - metodologia educării auzului și tehnica protezării (indicații și contraindicații în utilizarea și reglarea protezelor auditive). Articularea și producerea sunetelor în limba română - locul/zona de articulare: a) vocalele: - pentru vocalele e și i - vocale anterioare sau prepalatale - rezonatorul se formează între partea anterioară a limbii și partea posterioară a palatului; - pentru vocalele ă și î - vocale mediale - dosul limbii se retrage puțin spre partea posterioară a
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
astfel și partea posterioară a dosului limbii și a palatului; de asemenea, rezonatorul se mai lungește și în partea din față a canalului vorbitor prin rotunjirea și înaintarea buzelor; - vocala a - vocală neutră din punctul de vedere al locului de articulare; b) consoanele: - consoane bilabiale p, b, m - zona de articulare se situează la nivelul buzelor; - consoane labiodentale f, v - zona de articulare se situează la nivelul incisivilor superiori și buza inferioară; - consoane dentale (alveolare) - zona de articulare se află la
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de asemenea, rezonatorul se mai lungește și în partea din față a canalului vorbitor prin rotunjirea și înaintarea buzelor; - vocala a - vocală neutră din punctul de vedere al locului de articulare; b) consoanele: - consoane bilabiale p, b, m - zona de articulare se situează la nivelul buzelor; - consoane labiodentale f, v - zona de articulare se situează la nivelul incisivilor superiori și buza inferioară; - consoane dentale (alveolare) - zona de articulare se află la nivelul vârfului limbii și dinților pentru consoanele: t, d, n
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
canalului vorbitor prin rotunjirea și înaintarea buzelor; - vocala a - vocală neutră din punctul de vedere al locului de articulare; b) consoanele: - consoane bilabiale p, b, m - zona de articulare se situează la nivelul buzelor; - consoane labiodentale f, v - zona de articulare se situează la nivelul incisivilor superiori și buza inferioară; - consoane dentale (alveolare) - zona de articulare se află la nivelul vârfului limbii și dinților pentru consoanele: t, d, n, s, z, ț sau în partea anterioară a palatului și vârfului limbii
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
al locului de articulare; b) consoanele: - consoane bilabiale p, b, m - zona de articulare se situează la nivelul buzelor; - consoane labiodentale f, v - zona de articulare se situează la nivelul incisivilor superiori și buza inferioară; - consoane dentale (alveolare) - zona de articulare se află la nivelul vârfului limbii și dinților pentru consoanele: t, d, n, s, z, ț sau în partea anterioară a palatului și vârfului limbii pentru consoanele: l, r, s, j (ultimele două se numesc consoane prepalatale); - consoane palatale și
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și dinților pentru consoanele: t, d, n, s, z, ț sau în partea anterioară a palatului și vârfului limbii pentru consoanele: l, r, s, j (ultimele două se numesc consoane prepalatale); - consoane palatale și postpalatale: c, k, g - zona de articulare se situează în partea posterioară a palatului, la baza limbii și vălul palatin; - consoana laringală h - zona de articulare se află la nivelul peretelui posterior al faringelui, la baza limbii și vălul palatin; - consoane semioclusive: ce, ci, ge, gi - zona
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
pentru consoanele: l, r, s, j (ultimele două se numesc consoane prepalatale); - consoane palatale și postpalatale: c, k, g - zona de articulare se situează în partea posterioară a palatului, la baza limbii și vălul palatin; - consoana laringală h - zona de articulare se află la nivelul peretelui posterior al faringelui, la baza limbii și vălul palatin; - consoane semioclusive: ce, ci, ge, gi - zona de articulare se află în partea anterioară a palatului și dosul limbii; - consoane palatizante: che, chi, ghe, ghi - zona
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
situează în partea posterioară a palatului, la baza limbii și vălul palatin; - consoana laringală h - zona de articulare se află la nivelul peretelui posterior al faringelui, la baza limbii și vălul palatin; - consoane semioclusive: ce, ci, ge, gi - zona de articulare se află în partea anterioară a palatului și dosul limbii; - consoane palatizante: che, chi, ghe, ghi - zona de articulare se situează în partea posterioară a palatului și dosul limbii: După prezența sau absența zgomotului în articulație, există: - consoane sonante - m
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
află la nivelul peretelui posterior al faringelui, la baza limbii și vălul palatin; - consoane semioclusive: ce, ci, ge, gi - zona de articulare se află în partea anterioară a palatului și dosul limbii; - consoane palatizante: che, chi, ghe, ghi - zona de articulare se situează în partea posterioară a palatului și dosul limbii: După prezența sau absența zgomotului în articulație, există: - consoane sonante - m, n, l, r; - consoane asonante - p, b, f, v, s, ș, t, ț, n, l, r, z, d, j
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
alalia; f) tulburări de dezvoltare a limbajului: mutism psihogen, electiv sau voluntar și întârzierea în dezvoltarea generală a vorbirii. g) tulburări ale limbajului, bazat pe disfuncții psihice (dislogii, ecolalii, jargonofazii, bradifazii etc.). Această clasificare cuprinde, majoritar, zona foneticii și fonologiei (articulare, ritm, fluență, voce, intonație). Din perspectiva dezvoltării limbajului s‑au diferențiat următoarele tulburări: - limbaj întârziat, cu model patologic (limbaj nedezvoltat); - limbaj întârziat, cu model normal; - întreruperea dezvoltării limbajului; - limbaj calitativ diferit de limbajul normal. Clasificarea modelelor dezvoltării poate fi utilizată
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
apă, suflarea în diferite instrumente muzicale etc.); în cadrul acestor activități se va acorda o mare atenție expirației lungi, relaxate; d) educarea auzului fonematic (rol fundamental în dezvoltarea autocontrolului auditiv) - prin stimularea percepției fonematice (legătura dintre sunet și imaginea modului de articulare corectă a sunetului respectiv), utilizând modelul motric‑kinestezic oferit de logoped și valorificând activități diverse cu caracter ludic; e) educarea personalității - urmărește valorificarea unor strategii și procedee psihoterapeutice în scopul înlăturării la copii a unor manifestări neuropsihice secundare, a unor
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]