49,332 matches
-
dintre nevoia de real și dragostea pentru caii verzi de pe pereți. Constatările întristate cu privire la absența dramaturgiei românești contemporane de pe scenă - volumele cu piese tipărite, destinate posterității, în prezent par niște fete bătrâne la nunțile altora - sunt înlocuite de dorința tinerilor artiști de a verifica textul prin scenă. Oricât de valoros ar fi premiul sponsorizat de Fundația Rațiu (atrasă în acest proiect), cea mai prețioasă promisiune mi se pare a fi anunțul că "E pe bune! Piesa (premiată) chiar se va juca
Însemnări disparate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/15159_a_16484]
-
Teribila spiță. De la nașterea lui Costache Caragiale, unul din strămoși, primul director al Teatrului Mare din București, pînă la moartea lui Mateiu I. Caragiale trecuseră cam vreo 120 de ani. Ce țară fusese acea Românie în care o familie de artiști de neam străin, împămînteniți aici, apucase să întemeieze, în timp puțin, o lume atît de vie și cuprinzătoare, de la strălucirea primei scene pînă la tumultul aevea al străzii caragialești și la paloarea de vis otrăvit al Bucureștilor mateini? Acum, la
O amintire în anul Caragiale by Tita Chiper () [Corola-journal/Journalistic/15178_a_16503]
-
Lecția în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, în spațiul scenografic gîndit memorabil de Adriana Grand. Doar după cîteva luni, am plecat într-o seară, din nou, către o altă întîlnire cu Ionesco, intermediată de aceeași echipă de artiști. Este vorba despre Regele moare, în traducerea lui Dan C. Mihăilescu, una dintre cele mai frumoase (și dificile, totodată) piese ale dramaturgului. Din perspectiva mea, desigur. Amplasat într-un loc anume transformat și creat parcă pentru a găzdui povestea, spectacolul
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
se întîmplă minuni teatrale, mai mult sau mai puțin convenționale, care rămîn, în fărîme sau în totalitate, pe memoria retinei. Văzînd cum arată spațiul de la Mundi, mă întreb dacă nu cumva este cel mai adecvat mizanscenei, cel mai fidel viziunii artiștilor Frunză-Grand? Mă întreb dacă nu cumva o sală tradițională rejectează istoria neobișnuit tratată a măririi și decăderii unui rege cînd totul în jur este cuminte și bine pus la punct, fotoliile spectatorilor, așezarea lor regulată și numerotată. (Mi-am amintit
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
și din Franța. Topica, filosofia ce circulă în voie prin spatele replicilor, tipul de imagini pe care acestea le adună abrupt sau elaborat, frazarea sînt dificile. Nici experiență de scenă nu prea există în sensul acesta, avînd în vedere că artiștii (mă gîndesc în primul rînd la regizori) nu se dau în vînt după piesele dramaturgului. Tipologiile clare din piesă - Béranger și Marguerite - au fost urmărite cu precădere de Victor Ioan Frunză în spectacol. Marius Bodochi și Florina Cercel acoperă schema
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
în afara spațiilor tradiționale sau, cum spune Peter Brook, oficiale. Circuitul acestor locuri a intrat în conștiința și reflexul spectatorilor: Teatrul Act, Green Hours, Toaca, Muzeul Literaturii. Cu excepția Teatrului Act, singurul particular din România, restul spațiilor sînt populate de și cu artiști tineri, mai mult sau mai puțin afirmați. De cele mai multe ori, regizorii care lucrează nu sînt angrenați și într-un sistem instituționalizat, cu alte cuvinte, nu sînt angajați în nici un teatru iar actorii de regulă da. Se creează astfel un circuit
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
sau mai puțin afirmați. De cele mai multe ori, regizorii care lucrează nu sînt angrenați și într-un sistem instituționalizat, cu alte cuvinte, nu sînt angajați în nici un teatru iar actorii de regulă da. Se creează astfel un circuit care primenește mentalitățile artiștilor, tentația confortului sau mai degrabă a comodității este îndepărtată. Spectacolele născute astfel constituie nu doar un exercițiu pentru psihic, trup, expresivitatea mijloacelor și curățarea instrumentelor de lucru - mă gîndesc în primul rînd la actori - ci și o modalitate de a
Sala tronului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15179_a_16504]
-
Pavel Șușară Încă din anii '70, cîțiva artiști români, pe atunci foarte tineri, dar astăzi nume notorii ale artei românești (Paul Neagu, Doru Covrig, Napoleon Tiron) au redescoperit valoarea plastică și morală a corpului uman. Fie printr-un figurativism special, fie prin exploatarea directă a expresiei corporale în cadrul
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
generis, reconectarea expresiei artistice și a gîndirii specifice la vechea paradigmă antropocentrică, zguduită serios de către experiențele avangardiste. Fără a fi un fenomen local sau unul necunoscut în arta europeană - această întoarcere spre figurativ reprezenta o tendință puternică pe plan mondial -, artiștii români au pus cîteva accente foarte importante, mai ales în perspectiva istorică și psihologică a unei Românii prizoniere înlăuntrul unui sistem pentru care noțiunea de totalitarism este una aproape bucolică. în mod cert, propunerile lor, dar și ale altor artiști
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
artiștii români au pus cîteva accente foarte importante, mai ales în perspectiva istorică și psihologică a unei Românii prizoniere înlăuntrul unui sistem pentru care noțiunea de totalitarism este una aproape bucolică. în mod cert, propunerile lor, dar și ale altor artiști din aceeași perioadă, au marcat primele momente a ceea ce s-ar putea numi neoantropocentrismul românesc. Lor le-au urmat, într-o adevărată avalanșă, artiștii generației optzeci, în special sculptorii, dar și unii pictori, mai ales transilvăneni, influențați evident de energiile
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
noțiunea de totalitarism este una aproape bucolică. în mod cert, propunerile lor, dar și ale altor artiști din aceeași perioadă, au marcat primele momente a ceea ce s-ar putea numi neoantropocentrismul românesc. Lor le-au urmat, într-o adevărată avalanșă, artiștii generației optzeci, în special sculptorii, dar și unii pictori, mai ales transilvăneni, influențați evident de energiile expresioniste central-europene. Aici intră, alături de mulți alții, sculptorii Darie Dup, Aurel Vlad, Titi Ceară, Mircea Roman, Ion Mândrescu, Laurențiu Mogoșanu, iar, dintre pictori, Virgil
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
o luăm în calcul și pe aceea cuprinsă în expoziția Master 2000, deschisă la galeria Orizont, confirmă fără dubii capacitatea pictorului de a-și sistematiza gîndirea, de a-și identifica formele și de a-și comunica mesajele. Unul dintre puținii artiști români, și raportarea nu trebuie făcută doar la generația tînără, în măsură să gîndească în perspectivă amplă și să lucreze în spațiul unor proiecte mari, Ciprian Paleologu se înscrie în acel segment al neoantropocentrismului care ar putea fi numit al
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
umane. Fără a fi un text teoretic propriu-zis, pentru că în el se amestecă natural un plan reflexiv cu unul incantatoriu, preambulul narativ al lui Ciprian Paleologu, așa cum a fost el publicat în catalogul expoziției, măsoară exact starea, angoasa și revolta artistului în fața incoerenței și disfuncției umanului. Carcasa umană, scrie pictorul, este așezată central, într-o zonă rîncedă a nimicului fardat strident, care acționează constant în direcția diminuării posibilităților de construire a hipersensibilității, capabilă să fortifice fondul spiritual al mecanismului UMAN. Rezultanta
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
infernala mașinărie a contorsiunii, primește, finalmente, promisiunea unei geometrii solare și a unei noi ordini edenice. Disputat în egală măsură de voluptățile dionisiace ale exprimării și de responsabilitățile înalte ale unui moralist lipsit de orice ipocrizie, Ciprian Paleologu este un artist singular și cu totul neobișnuit în peisajul nostru de astăzi. Unul care, deși este abia la început, a spus deja foarte multe lucruri despre responsabilitrățile artistului de mîine și despre lumea în care trăim astăzi.
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
de responsabilitățile înalte ale unui moralist lipsit de orice ipocrizie, Ciprian Paleologu este un artist singular și cu totul neobișnuit în peisajul nostru de astăzi. Unul care, deși este abia la început, a spus deja foarte multe lucruri despre responsabilitrățile artistului de mîine și despre lumea în care trăim astăzi.
Artistul de mîine și lumea de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15201_a_16526]
-
o logică de doi bani. De la un punct înainte, a fost evident că moderatorul și invitații săi nu vorbeau despre aceleași lucruri. Paralelismul acesta a transformat emisiunea într-un dialog tragi-comic și puțintel absurd. Deși invitații nu erau fitecine, ci artiști, oameni de știință, politicieni, ei s-au lăsat angrenați în delirul moderatorului, n-au replicat cum se cuvenea, nu l-au pus la punct, nu i-au atras atenția asupra enormităților pe care le debita. Emisiunea a rămas falsă pînă
Deliruri by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/15231_a_16556]
-
comandat pro domo din ultimul deceniu. Autoarea ține să se delimiteze ritos: Evitînd abordările biografiste sau de tip monografic (...), vom încerca să aducem în prim plan acele elemente filmice care au făcut să i se atribuie lui Tarkovski calificativul de artist mistic, transcendental, religios, iar opera sa să rezoneze, pe cît de singular, pe atît de amplu, ca un clopot al altei lumi". N-aș lua însă drept peremptorii asemenea aserțiuni, nici măcar motto-ul cărții ales dintr-un cuvînt al reputatului
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
filmului "este spațiul epifaniei (subl. E.D.), al descinderii harului divin". Riscăm finalmente să fim abandonați în serii de aporii necomentate - preț al "nejudecării aproapelui". În suita acestor stări, pe urmele observațiilor lui Alex. Leo Șerban (care-și intitulează comentariul "Un artist sovietic"), aș adăuga ca temă de reflecție întrebarea cît de fastă a fost influența unilaterală a unui Tarkovski asupra cineaștilor români din anii '80, cînd cinematograful european occidental se profila pregnant pe alte coordonate, reprezentate de pildă de Noul Film
Filmul în trei proiecții by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/15227_a_16552]
-
în Evenimentul Zilei, facsimilul raportului unuia dintre șefii Securității din anii ’80. Raportul spune, printre altele, că CVT s-a dus la Securitate împreunnă cu pictorul Mihai Bandac să reclame devieri spre extrema dreapta ale unor pictori membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, pîrîndu-l pe Andrei Pleșu drept cap al răutăților. Cel care a dat informațiile pare să fi fost CVT, rolul lui Bandac fiind mai degrabă acela de a da din cap a încuviințare. Apoi acuzații împotriva uniunilor de creație care
Delațiune, patologie și clovnerie by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13391_a_14716]
-
s-au topit apoi definitiv prin Spania, a constituit, în mod sigur, un avertisment serios în legătură cu orice nouă tentativă de același fel. Și, între timp, Bata Marianov s-a reprofilat: a trimis fulminante scrisori deschise, a executat fără milă Uniunea Artiștilor Plastici, a scris o carte cu ajutorul căreia a reușit perfect să-și îndepărteze prietenii, dar și să-și cîștige o mulțime de dușmani proaspeți și cu simțul răspunderii, și-a reafirmat viguros anticomunismul - atitudine care, de altfel, a și stat
Bata Marianov se întoarce by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13388_a_14713]
-
în vreme ce profesa o drastică filosofie antimodernă, trudea, în spiritul modernității, la afirmarea ideii în forma artistică și la promovarea limbajului ca element esențial în construcția simbolică. Certat, așadar, cu Estul și cu Vestul, dușman al comunismului și al capitalismului deopotrivă, artist român, patriot sîrb și revoltat fără frontiere, el s-a întors, în această toamnă, din nou pe meleagurile natale, chiar dacă nu la Timișoara, și nici la Reșița,dar oricum pe aproape, adică la Caransebeș. Aici, la inițiativa consilierului Marcel Vela
Bata Marianov se întoarce by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13388_a_14713]
-
să le întruchipeze exemplar dacă este stimulat de o inteligență vie și fertilizat de o gîndire creatoare. Și cum Bata Marianov s-a întors la Caransebeș încărcat de toate semnele vremurilor de astăzi, semnele trecerii sale și a celorlalți patru artiști prin parcul Timiș descarcă și ele, așa cum se poate, nenumărate provocări și tot atîtea interogații. Iar dacă totul este în regulă, răspunsurile vor veni singure!
Bata Marianov se întoarce by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13388_a_14713]
-
parcă anume spre a confirma acea minunată zicală conform căreia din moment ce cauți ceva, înseamnă că ai și găsit, Tudor Octavian găsește. Găsește obiecte și fantasme, lumi uitate, exilate, neglijate și, de multe ori, abia născute, deși vîrsta lor este respectabilă, artiști și opere, destine fascinante și ingratitudini implacabile ca o piatră de mormînt. Rezultatul acestor rătăciri somnambule și al acestor fascinații aproape mistice este recent apăruta sa carte Pictori români uitați, NOI, media print, București 2003, căreia chiar i-am scris
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
pe Covaci, pe Buzești și la capătul lumii tramvaiului 14, o adevărată cruciadă împotriva prejudecăților, a semidoctismului axiomatic și a vulgarității abil camuflate în spatele unor stereotipuri didactice. El caută, cu forma sportivă a unui alpinist și cu acribia unui entomolog, artiști uitați, spirite rătăcite, destine frînte și străluciri proaspete, sufocate însă fără speranță sub nămolurile ne-simțirii, adică ale lipsei noastre de simțire adevărată. Privind înlăuntrul acestei aventuri, vom putea observa noi înșine că arta românească nu este unidimensională, că panoramarea
Uitarea la români by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13424_a_14749]
-
Noica și Al George la Pleșu sau Liiceanu n-au creat opere ce rămîn interzise celor care se îmbată de actualitate? Cine judecă? Și care-s criteriile? Fraza lui Joyce e expresia unui curaj. E de neuitat. Elogiu al pustnicului - artist pe vreme de ciumă. Ajuns la Dublin, pentru a vedea Performances, ultima piesă a celebrului autor Brian Friel în care juca, în engleză, Ion Caramitru, descopăr întîi o expoziție ce corespunde vizual spectacolului programat pentru seară. Expoziție consacrată Scrisorilor în
O zi la Dublin by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13403_a_14728]