908 matches
-
francez Brandt și avea în plus arcuri între țeava lisă și bipied pentru a amortiza efectul reculului. M77 este fabricat în prezent de Carfil Brașov. Bătaia maximă a crescut de la 3 kilometri la 4,4 kilometri. Țeava monobloc este lisă. Aruncătorul a fost adaptat pentru a fi montat pe vehicule blindate de luptă, precum TABC-79. Aruncătorul M77 este folosit de unitățile de infanterie, vânători de munte și parașutiști ale forțelor terestre române și reprezintă armamentul de artilerie clasic la nivel de
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
efectul reculului. M77 este fabricat în prezent de Carfil Brașov. Bătaia maximă a crescut de la 3 kilometri la 4,4 kilometri. Țeava monobloc este lisă. Aruncătorul a fost adaptat pentru a fi montat pe vehicule blindate de luptă, precum TABC-79. Aruncătorul M77 este folosit de unitățile de infanterie, vânători de munte și parașutiști ale forțelor terestre române și reprezintă armamentul de artilerie clasic la nivel de companie. Aruncătorul md. 1977 se compune din următoarele părți mari: țeava cu închizătorul, afetul bipied
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
fost adaptat pentru a fi montat pe vehicule blindate de luptă, precum TABC-79. Aruncătorul M77 este folosit de unitățile de infanterie, vânători de munte și parașutiști ale forțelor terestre române și reprezintă armamentul de artilerie clasic la nivel de companie. Aruncătorul md. 1977 se compune din următoarele părți mari: țeava cu închizătorul, afetul bipied, placa de bază, aparatele de ochire, piese de schimb, scule și accesorii (P.S.A.) și accesoriile pentru transport. Aparatul de ochire este de tip MPM-44M și se
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
bipied, placa de bază, aparatele de ochire, piese de schimb, scule și accesorii (P.S.A.) și accesoriile pentru transport. Aparatul de ochire este de tip MPM-44M și se compune din dispozitivul unghiului de nivel, luneta și prelungitorul aparatului de ochire. Aruncătorul poate folosi și alte aparate de ochire, precum MPM-44 (optic), MPB-82 (mecanic), MP-41 sau MP-42 (ambele cu colimator). Bombele pot fi de tip exploziv, de iluminare, fumigene și pentru difuzat materiale tipărite. Drept muniție de război, aruncătorul folosește în principal
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
aparatului de ochire. Aruncătorul poate folosi și alte aparate de ochire, precum MPM-44 (optic), MPB-82 (mecanic), MP-41 sau MP-42 (ambele cu colimator). Bombele pot fi de tip exploziv, de iluminare, fumigene și pentru difuzat materiale tipărite. Drept muniție de război, aruncătorul folosește în principal lovitura cu bombă explozivă din fontă oțelită O-832-77 (cu 10 aripioare), alcătuită din bombă, focos și încărcătură de azvârlire. Aruncătorul de bombe calibrul 82 mm poate folosi și muniția aruncătorului md. 1937.
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
pot fi de tip exploziv, de iluminare, fumigene și pentru difuzat materiale tipărite. Drept muniție de război, aruncătorul folosește în principal lovitura cu bombă explozivă din fontă oțelită O-832-77 (cu 10 aripioare), alcătuită din bombă, focos și încărcătură de azvârlire. Aruncătorul de bombe calibrul 82 mm poate folosi și muniția aruncătorului md. 1937.
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
difuzat materiale tipărite. Drept muniție de război, aruncătorul folosește în principal lovitura cu bombă explozivă din fontă oțelită O-832-77 (cu 10 aripioare), alcătuită din bombă, focos și încărcătură de azvârlire. Aruncătorul de bombe calibrul 82 mm poate folosi și muniția aruncătorului md. 1937.
Aruncător de bombe calibru 82 mm model 1977 () [Corola-website/Science/322311_a_323640]
-
fiindcă din ce in ce mai multe StuG III erau folosite că vânătoare de tancuri. Tunul era o variație a obuzierului de 10.5 cm leFH 18. 1,211 de StuH 42 au fost fabricate. În 1943 10 StuG III au fost echipate cu aruncătoare de flăcări. Au fost denumite StuG III (Flamm). La sfârșitul anului 1941, 24 de StuG III au fost dotate cu tunul de 15 cm sIG 33 pentru a sprijini infanteria. Au fost denumite oficial "Sturm-Infanteriegeschütz 33B". 12 Vehicule au fost
Sturmgeschütz III () [Corola-website/Science/319747_a_321076]
-
își îngrămădiseră trupele în formații înguste și ascuțite ca niște ziduri spre a cuprinde dușmanul la mijloc. Împăratul îi rândui pe romani în față, așeză în ambele laturi călăreți greu înarmați, îmbrăcați în zale, iar în spate puse arcași și aruncători cu praștia; le porunci să arunce fără încetare și porni oastea la luptă. Cronicarul Ioan Skylitzes, compilat și de Georgius Kedrenos, povestind lupta dintre Sviatoslav cu Tzimiskes, menționa existența semănăturilor de grâu și mei în regiunile de pe malul stâng al
Ioan I Tzimiskes () [Corola-website/Science/309633_a_310962]
-
lovit sistemele defensive, susținute de un asalt de infanterie al Batalionului 7 din Regimentul 66 și de Batalionul 4 al Regimentului 24, ambele din cadrul Diviziei 304. Forțele terestre fuseseră echipate special penru atac cu ranițe de grenade, gaze lacrimogene și aruncătoare de flăcări. Deși principalele sisteme defensive ale taberei au fost cucerite în doar 13 minute, luptele au durat câteva ore, timp în care cei de la Forțele Speciale împreună cu aliații lor bru au reușit să distrugă cel puțin cinci tancuri. Pușcașii
Bătălia de la Khe Sanh () [Corola-website/Science/320576_a_321905]
-
(în germană: teroarea tancurilor) este denumirea populară a aruncătorului de grenade antitanc "Raketenpanzerbüchse" (abreviat RPzB) de calibrul 88 mm, fabricat și utilizat de Germania nazistă în al Doilea Război Mondial. Arma era o versiune proprie, îmbunătățită, a aruncătorului de grenade antitanc american Bazooka. Trupele germane foloseau în general denumirea
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
(în germană: teroarea tancurilor) este denumirea populară a aruncătorului de grenade antitanc "Raketenpanzerbüchse" (abreviat RPzB) de calibrul 88 mm, fabricat și utilizat de Germania nazistă în al Doilea Război Mondial. Arma era o versiune proprie, îmbunătățită, a aruncătorului de grenade antitanc american Bazooka. Trupele germane foloseau în general denumirea colocvială "Ofenrohr" (burlanul). era o armă portativă cu țeavă lisă, dinamo-reactivă, fără recul și reutilizabilă. Lovitura era de tip cumulativ, dotată cu un stabilizator circular cu aripioare și propulsată
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
Bazooka. Trupele germane foloseau în general denumirea colocvială "Ofenrohr" (burlanul). era o armă portativă cu țeavă lisă, dinamo-reactivă, fără recul și reutilizabilă. Lovitura era de tip cumulativ, dotată cu un stabilizator circular cu aripioare și propulsată de un motor reactiv. Aruncătorul de grenade putea perfora până la 160 mm de blindaj aflat la o distanță maximă de 150 de metri. A fost una dintre cele mai bune arme antitanc ale războiului. În 1943, trupele germane au capturat aruncătoare de grenade antitanc Bazooka
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
de un motor reactiv. Aruncătorul de grenade putea perfora până la 160 mm de blindaj aflat la o distanță maximă de 150 de metri. A fost una dintre cele mai bune arme antitanc ale războiului. În 1943, trupele germane au capturat aruncătoare de grenade antitanc Bazooka în Tunisia. Armele au fost testate de inginerii germani, o versiune autohtonă îmbunătățită fiind introdusă rapid în dotarea armatei germane. Spre deosebire de Bazooka, Raketenpanzerbüchse 43 (prima versiune) avea calibrul 88 mm și detonare electrică. Varianta inițială a
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
protecție, trăgătorul fiind nevoit să poate o mască contra gazelor, mănuși și o jachetă de piele pentru a fi protejat de jetul de gaze fierbinți rezultat în urma lansării. În lipsa scutului, Raketenpanzerbüchse 43 avea o greutate de doar 9,25 kilograme. Aruncătorul de grenade era deservit de doi soldați. Încărcătorul trebuia să stea la o distanță sigură de trăgător pentru a nu suferi arsuri grave. Varianta îmbunătățită Raketenpanzerbüchse 54 a fost fabricată din octombrie 1943 și era dotată cu un scut de
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
țevii mai mare (200 de lovituri). Bătaia eficace a crescut la 180 de metri, fiind folosită o grenadă îmbunătățită. Spre sfârșitul războiului au fost testate mai multe prototipuri: de calibrul 105 mm, cu țeavă din carton presat sau cu proiectilul aruncătorului de grenade Panzerfaust 150 m. Niciuna dintre aceste variante nu a intrat în producție. Panzerschreck putea fi montat la nevoie pe vehicule blindate, precum semișenilatul SdKfz 251, pentru o mobilitate superioară. În ciuda rezultatelor foarte bune obținute de acest aruncător de
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
proiectilul aruncătorului de grenade Panzerfaust 150 m. Niciuna dintre aceste variante nu a intrat în producție. Panzerschreck putea fi montat la nevoie pe vehicule blindate, precum semișenilatul SdKfz 251, pentru o mobilitate superioară. În ciuda rezultatelor foarte bune obținute de acest aruncător de grenade antitanc, armata germană dorea să renunțe la acest tip de armă spre sfârșitul războiului din cauza costurilor mai mari de producție în comparație cu modelul Panzerfaust. Vânătorii de tancuri dotați cu Panzerschreck erau nevoiți să schimbe rapid locația din cauza norului uriaș
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
precizie mult mai bună, era reutilizabil (5 lovituri pe minut) și putea fi folosit ca armă de sprijin în cazul țintelor neblindate aflate la o distanță de maxim 1 kilometru. Spre deosebire de Panzerfaust, Panzerschreck putea fi folosit din poziția culcat. Succesul aruncătorului de grenade Panzerschreck a condus la apariția variantei îmbunătățite a Bazooka, denumită M20 Super Bazooka. Acest model nu a fost folosit însă în al Doilea Război Mondial, fiind introdus în dotarea trupelor americane chiar înainte de începutul Războiului din Coreea.
Panzerschreck () [Corola-website/Science/329904_a_331233]
-
engleză, adică „Abatorul cinci”. „"Utter destruction"” („Distrugere totală”), și-a amintit, „"carnage unfathomable"” („măcel indescriptibil”). Germanii i-au ordonat să adune cadavre pentru o groapă comună. Dar ar fi trebuit îngropate prea multe cadavre. Așa că naziștii au trimis trupe cu aruncătoare de flăcări. Toate resturile umane au ajuns cenușă". Această experiență a stat la baza uneia din operele sale cele mai cunoscute, "Abatorul cinci (Slaughterhouse-Five)", și e o temă care apare în cel puțin alte șase cărți. Vonnegut a fost eliberat
Kurt Vonnegut () [Corola-website/Science/310035_a_311364]
-
de la vest de Oosterbeek, Brigada a 4-a de parașutiști a luptat pentru a ajunge în zona diviziei, dar a trebuit să facă față reacției viguroase a infanteriștilor germani, care aveau și sprijinul artileriei, mortierelor și tancurilor (unele dotate cu aruncătoare de flăcări). Parașutiștii au avut pierderi grele. Balationul al 10-lea a ajuns la Oosterbeek în primele ore ale serii cu doar 60 de oameni. Mai departe în spatele frontului, batalionul al 156-lea de parașutiști suferea de pe urma atacurilor violente ale
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
Aruncătoarele de proiectile reactive () sunt un tip de artilerie reactivă construite și folosite pentru prima dată de Uniunea Sovietică începând cu al Doilea Război Mondial. În comparație cu alte piese de artilerie, aceste lansatoare multiple de rachete pot satura rapid o țintă cu
Katiușa () [Corola-website/Science/308136_a_309465]
-
sunt mai ieftine și mai ușor de fabricat. Lansatoarele din cel de-al Doilea Război Mondial au fost primele piese de artilerie autopropulsată fabricate în masă de către Uniunea Sovietică, fiind de obicei montate pe camioane. Această mobilitate le-a conferit aruncătoarelor de proiectile reactive Katiușa (și altor sisteme de artilerie autopropulsată) un alt avantaj: capacitatea de a da o lovitură masivă dintr-o dată și de a se sustrage înainte de a fi descoperite și lovite de focul contrabaterie. Aruncătoarele Katiușa din timpul
Katiușa () [Corola-website/Science/308136_a_309465]
-
le-a conferit aruncătoarelor de proiectile reactive Katiușa (și altor sisteme de artilerie autopropulsată) un alt avantaj: capacitatea de a da o lovitură masivă dintr-o dată și de a se sustrage înainte de a fi descoperite și lovite de focul contrabaterie. Aruncătoarele Katiușa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial erau lansatorul BM-13, lansatorul ușor BM-8 și cel greu BM-31. În prezent, denumirea Katiușa este folosită și în cazul lansatoarelor de rachete montate pe șasiu de camion mai noi, precum BM-21
Katiușa () [Corola-website/Science/308136_a_309465]
-
peste Canalul Leopold, în timp ce Brigada a 9-a a organizat un atac amfibiu pe flancul nordic al pungii. Atacul celor două coloane a început pe 6 octombrie, fiind sprijinit de bombardamente puternice de artilerie și mașini blindate „Wasp” echipate cu aruncătoare de flăcări. Mașinile blindate au lansat baraje de flăcării peste Canalul Leopold pentru acoperirea traversării canalului cu bărcile gonflabile de către militarii Brigăzii a 7-a. Canadienii au reușit să cucerească două poziții foarte vulnerabile pe celălalt mal. După ce și-au
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
au lansat baraje de flăcării peste Canalul Leopold pentru acoperirea traversării canalului cu bărcile gonflabile de către militarii Brigăzii a 7-a. Canadienii au reușit să cucerească două poziții foarte vulnerabile pe celălalt mal. După ce și-au revenit din șocul atacului aruncătoarelor de flăcări, germanii a contraatacat, ar nu au reușit să distrugă cele două capete de pod fragile. Pe 9 octombrie, militarii canadieni din cele două capete de pod au reușit să le extindă și să facă joncțiunea iar, în dimineața
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]