675 matches
-
cu care se înrudea și Platon, de altfel) subliniază caracterul patriotic al acestui restauraționism: nu numai că Cetatea cea bună a existat în trecut, și că ea este o cetate anume, dar, surprinzător, se descoperă a fi chiar Atena. Cititorul atenian al lui Platon avea de ce să fie mândru, auzind cum strămoșii săi îndepărtați au triumfat asupra atlanților, așa cum era mândru că strămoșii săi mai apropiați triumfaseră asupra perșilor. Adversitatea față de propunerile revoluționare ale lui Platon putea fi astfel diluată printr-
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
auzind cum strămoșii săi îndepărtați au triumfat asupra atlanților, așa cum era mândru că strămoșii săi mai apropiați triumfaseră asupra perșilor. Adversitatea față de propunerile revoluționare ale lui Platon putea fi astfel diluată printr-o imersiune în apele bogate ale orgoliului național: atenienilor nu li se mai cerea să facă un mare pas în necunoscut, ci numai să redevină „ei înșiși”. Mai mult, chiar războaiele medice care făcuseră gloria Atenei secolului al V-lea, căpătau un arhetip străvechi. Și iată cum cea mai
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
convins de autenticitatea istoriilor, puse sub autoritatea impozantă a lui Solon, despre Atena arhaică și Atlantida? Sau inventase pur și simplu cu bună știință acest mit (așa cum, să spunem, inventase mitul sufletului din Phaidros) numai pentru ca, prin apelul la patriotismul atenian, teoria sa politică să devină mai plauzibilă, cel puțin pentru publicul atenian? (Acest motiv retoric este suficient?) Nu scrisese chiar el, în tinerețe, în dialogul Menexenos, că e foarte ușor să te acoperi de glorie și să devii credibil dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Atena arhaică și Atlantida? Sau inventase pur și simplu cu bună știință acest mit (așa cum, să spunem, inventase mitul sufletului din Phaidros) numai pentru ca, prin apelul la patriotismul atenian, teoria sa politică să devină mai plauzibilă, cel puțin pentru publicul atenian? (Acest motiv retoric este suficient?) Nu scrisese chiar el, în tinerețe, în dialogul Menexenos, că e foarte ușor să te acoperi de glorie și să devii credibil dacă îi lauzi pe atenieni înaintea atenienilor? Nu cred deloc că Platon juca
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de fier tiraniei. Platon, conștient că explicarea imboldului vitalității colective care duce la îmbunătățirea sau degradarea unei societăți este dificilă, pentru a masca uneori lipsa de soluții clare, dar mai ales pentru a deruta ochiul atent al cenzurii proprii societății ateniene, își învăluie descrierea degradării politice în limbaj poetic, apelând la discursul Muzelor, ca la o sursă de autoritate tradițională, și așază evoluția kosmos-ului ca responsabilă a ordonării. Principala cauză a degenerării, atât a cetății, cât și a sufletului, ca motive
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de a lipsi, iar acestea sunt o sursă interpretativă pentru situația politică a vremii, deloc lipsită de rezultate interesante. Trecerea de la atitudini nostalgice și iconoclaste față de autoritatea paternală la entuziasmări și înspăimântări față de vigori filiale caracterizează tensiunile generate de democrația ateniană, datorită egalitarismului apărut. Totuși, aceste tensiuni și importanța care li se acordă, în special în operele filosofice și cele dramatice, nu argumentează decât ideea că autoritatea paternală era departe de a putea fi depășită, iar scăpările „fiilor” nu pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
credem, suficient de evidentă relativitatea acuzei de totalitarism aduse lui Platon cât timp particularitățile istorice sunt neglijate. Comparare acestui regim „modern” cu cel al tiraniei, care de data aceasta este departe de a fi un regim utopic, descrisă de filosoful atenian, aduce însă o altă perspectivă. Astfel, tabloul tiraniei, prezentată ca ultima formă posibilă de degradare, ni se arată cu următoarele trăsături: apare într-un moment de degenerare avansată a valorilor și tradițiilor, situație care îi pregătește naiva acceptare pe post
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în ceea ce-l privește pe Socrate din perspectiva metodei). Pe de altă parte, Socrate din Banchetul pune întrebări, are nedumeriri, mai mult de unul singur, pentru că știe că ignoranța celor mulți în privința Formelor invalidează în bloc și convingerile lor morale; atenienii sunt de o moralitate servilă și curajoși din lașitate. Socrate, spun, nu ignora relația, și nici intermediaritatea entității iubirii, e mai lax fără să fie și mai imprecis. Cât îl privește pe Platon, el era mult prea aristocrat pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
558c. Ibidem, 560c-e. Ibidem, 561b. Ibidem, 561e. Ibidem, 562c. Aceste libertăți pe care Platon le critică cu ironie sunt tocmai cele pe care Pericle, în discursul funebru păstrat de Tucidide, le laudă ca fiind cele mai frumoase trăsături ale democrației ateniene. Republica, 563e. Ibidem, 564a. Ibidem, 566b. Herodot, Istorii, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1961, vol.1, cartea a III-a, V,92. Republica, 568d. Ibidem, 569b. Ibidem, 569c-d. Ibidem, 572b. Ibidem, 572c. Ibidem, 577d. Ibidem, 578b. Xenophon în Hieron, 1
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
traducător. Este fiul unui comerciant aroman. A urmat liceul la Bitolia (Macedonia), apoi Facultatea de Filosofie și Litere din București. Debutează editorial cu un volum scris în dialectul aroman, Cântițe și-ndoauă isturii aleapte, apărut în 1912. Este corespondent al ziarului atenian „Elephteron Vima”, redactor la „Viitorul” din București și director împreună cu Romulus P. Voinescu, la „Propilee literare” (1926-1929). Colaborează la „Sămănătorul”, „Luceafărul”, „Literatorul”, „Convorbiri critice”, „Flacăra”, „Universul” ș.a. Pentru volumul Spre necunoscut (1924) este distins cu Premiul pentru poezie al Societății
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287075_a_288404]
-
ilustrate cu un exemplu antic: Platon, adversarul poeziei, a adăugat totuși o notă de înfrumusețare literară relatării sale despre execuția lui Socrate în 399 î.e.n. În relatare, Criton, care vine să ducă la împlinire pedeapsa cu moartea impusă de autoritățile ateniene, îi spune lui Socrate: "Măcar de tine nu voi avea să mă plâng, ca de alții care, când vin să le aduc otrava, căci așa este porunca, se mânie pe mine și mă umplu de blesteme. Tu însă, am văzut
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
încercarea de a elimina nuanța emoțională și prin aceasta dovada subtilă a unei conștiințe în formare care reflectă subiectivitatea ca un mod de a produce. Atena - Autoritățile l-au executat ieri pe filozoful Socrate prin otrăvire. Criton, la ordinul autorităților ateniene, a administrat otrava la o zi după ce corabia sacră s-a întors din Delos. Socrate a băut cucuta și a murit după câteva minute. Nu a părut să sufere mult în timp ce otrava își făcea efectul. Socrate a fost executat după ce
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
corabia sacră s-a întors din Delos. Socrate a băut cucuta și a murit după câteva minute. Nu a părut să sufere mult în timp ce otrava își făcea efectul. Socrate a fost executat după ce a fost găsit vinovat de coruperea tineretului atenian și de neglijență față de zei. Sentința fusese amânată deoarece nici o execuție nu putea avea loc până la întoarcerea corabiei din Delos. Pierdut în rezonanța literară care ne incită gândirea critică, șters din încercarea de a atinge idealul obiectiv. Asta a observat
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
același fel puterea „până în zorii decadenței de la începutul secolului XX (ibidem, § 2059)”. Istoria, cimitir al aristocrațiilor § 2053. Aristocrațiile nu durează. Oricare ar fi cauzele, este incontestabil că, după un anumit timp, ele dispar. Istoria este un cimitir al aristocrațiilor. Poporul atenian constituia o aristocrație în raport cu restul populației, venetici și sclavi. A dispărut însă fără a avea urmași. Diversele aristocrații romane au dispărut și ele. Aristocrațiile barbare au dispărut. Unde sunt, în Franța, urmașii francilor? Genealogiile lorzilor englezi sunt foarte exacte: mai
[Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
ale teologiei Bisericii universale a înnoit așadar perspectiva istorică asupra dialogului dintre rațiune și credință la răscrucea dintre Răsărit și Apus. O contribuție semnificativă în acest sens îi aparține gânditorului grec Christos Yannaras (n. 1935). O criticătc "O critică" Profesor atenian de științe politice, Christos Yannaras are ca punct de pornire în reflecția sa teologică diagnosticul aplicat de Heidegger tradiției filozofice occidentale: nihilismul 1. Discursul gânditorului german despre „constituția onto-teologică a metafizicii”2 l-a convins pe Yannaras de faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în primul rând o importanță pedagogică. Întreaga sa operă este legată de noul sistem de învățământ. Ea apare după lungi secole de obscurantism; este o reacție în fața scolasticii medievale. Ideile filosofului, cunoscute și îmbrățișate de discipolii săi, fie în Universitatea ateniană (al cărei fondator era), fie în Academia constantinopolitană, fie în școlile grecești din Cephalonia și Zante, îmbogățesc cultura laică, o reformează, prezintă aristotelismul ca o filosofie care poate satisface trebuințele culturii moderne. Elevii săi - așa cum ne lasă să înțelegem biograful
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
în Grecia antictc "2.3. Curricula în Grecia antic\" În vremea sa, Aristofan vorbea deja, cu nostalgie, despre o archaia paideia (h( arcaía paideía = „vechea educație”)12, numind astfel ceea ce un istoric din zilele noastre a considerat a fi educația ateniană presocratică, din prima jumătate a secolului alV-leaî.Hr. Este perioada în care au apărut școlile publice din Atena. Vechea educație militară, păstrată de spartani, s-a modificat radical, transformându-se în educație sportivă. Cândva, în vremuri homerice, antrenamentul de luptă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
definită prin valorile artistice și morale. Așa a apărut kytharistes (kuqaristhj), profesorul de muzică și școala sa de muzică. Tinerii au început să frecventeze întruniri - școala de educație intelectuală și morală, precum andreion-ul cretan (andreion = „club de bărbați”) și hetairia ateniană (e(taireia = aprox. „frăția”). Metodele de organizare și desfășurare sunt lésche (levsch = „conversația”) și symposion-ul (sumposion = „banchet”). Acestea au pregătit nașterea numeroaselor școli de filosofie din polisurile democratice grecești în frunte cu Atena și înființarea primelor „universități” - Akademia platonică, Lykeon-ul
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
și a vegetației. Era supranumită Euchloe („Cea plină de verdeață”), Harpophoras („Cea fertilă”) și Thesmophoros („Legiuitoarea”). Ultimul epitet sugera legenda conform căreia Demetra îi dăruise regelui eleusic Triptolem primele semințe de grâu și îl învățase să le cultive. Înaintea hegemoniei ateniene, la Eleusis, Demetra era zeiță a pământului roditor și zeiță htoniană, care primea morții la sânul ei protector. Așadar, era și patroană a defuncților, divinitate psihopompă. De aceea Plutarh îi numea pe defuncți demetrioi; în plus, din împreunarea lui Zeus
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
D.D. Roșca, Editura Academiei, București, 1963, vol. I, p. 376. 3. Despre acest eveniment crucial din viața lui Socrate și istoria Atenei s-a scris și s-a comentat enorm. Evenimentul a avut loc în anul 399 î.Hr., când tribunalul atenian l-a condamnat la moarte pe marele înțelept, cu o majoritate de 60 de voturi. Lui Socrate i s-au adus trei acuzații: ateism, introducerea unor zei noi în cetate și coruperea tineretului. Acuzatorii erau: Anytos, un important politician și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
fost tradus de M. Ciucă (pp. 160-298). În continuare, trimiterile la dialogul Theaitetos se fac la această ediție. 6. Idealul educațional al „omului frumos și bun” (kalo" kai agato"), al „omului desăvârșit” este specific întregii filosofii platonice, dar și civilizației ateniene din „secolul de aur al lui Pericle”. 7. Pretextul este clarificat de Diogene Laerțiu (op. cit., II, 106-108 - pp. 187-188). Eukleides din Megara este un personaj real, vestitul întemeietor al geometriei, apreciat chiar ca întemeietorul școlii filosofice a megarienilor. I-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
prietenie, adesea erotică, între ei înșiși și între ei și maestru. De fapt era o thiasos (qíaso" = „asociație religioasă”), o confesiune consacrată cultului Muzelor 7. Akademia era un lăcaș sacru pentru că era situată pe „locul lui Akademos”8, vechiul erou atenian. Acest loc sfânt se afla la marginea cetății, pe drumul nordic spre Dipylon, presărat pe ambele părți cu morminte și monumente comemorative. Akademia era într-o dumbravă de smochini, caiși și lauri. Era un ansamblu arhitectonic maiestuos, armonizat cu rafinament
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
lui Platon s-au năruit prin câteva eșecuri răsunătoare și, desigur, dureroase. Mai întâi, din cauza aristocrației din care făcea parte. Vărul său Kritios și unchiul său Charmides s-au dezonorat colaborând cu „Cei 30 de tirani” care au înlăturat democrația ateniană, în anii 403-404 î.Hr., printr-o lovitură de stat prilejuită de dezastrul războiului peloponesiac. Odată renăscută, democrația trece la represalii, asumându-și chiar responsabilitatea morții lui Socrate (399 î.Hr.), prieten al mai multor tineri „colaboraționiști” din timpul tiraniei „Celor 30
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să-l coste viața. În fine, rămâne odios sfatul dat lui Hipparinos și altor prieteni ai lui Dion de a răzbuna asasinarea acestuia. Aceste aventuri dezamăgitoare par să-l fi determinat pe Platon să-și caute liniștea în Akademia sa ateniană. 3. Plutarh (Scrieri morale: Adversus Colotes, 1126) a dat o listă impresionantă de oameni de stat și politicieni formați sau influențați de Platon: Dion din Syracusa, Python și Herakleides (eliberatori ai Traciei), Chabrias și Phokion (strategi atenieni), Aristonymos (legislator al
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în Akademia sa ateniană. 3. Plutarh (Scrieri morale: Adversus Colotes, 1126) a dat o listă impresionantă de oameni de stat și politicieni formați sau influențați de Platon: Dion din Syracusa, Python și Herakleides (eliberatori ai Traciei), Chabrias și Phokion (strategi atenieni), Aristonymos (legislator al cetății Megalopolis din Arcadia), Phornion din Eleea, Eudoxos din Knidos, Aristotel din Stagira, Xenokrates (prim sfetnic al lui Alexandru Macedon) ș.a. 4. În Legile lui Platon (I, 628e-630e) se pot găsi argumentele marelui filosof în favoarea abandonării idealului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]