1,498 matches
-
perceput întreg poemul. Tranzitivarea respectiv metamorfoza conținuturilor sintagmatice, golirea cuvintelor de sensurile curente și asignarea acestora a noi sensuri și halouri de sensuri reprezintă, de asemenea, procedee moderniste supuse a ceea ce am putea denumi, în poezia modernă, drept fantezia dictatorială auctorială. Câteva exemple: „ubicuitate în si bemol” eul liric devenit, poetic, aproape zeitate. Bemolul pare a-l face, nu un zeu adevărat, ci unul cu un semiton mai jos adică aproape zeu, fericirea normată devenită, perceptibil, „feribot de lux” munca, acționalul
MODERNISM ŞI UBICUITATE POETICĂ ARTICOL DE ELENA STEFAN de ANGI CRISTEA în ediţia nr. 1377 din 08 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353042_a_354371]
-
ton și un mesaj mult diferite. “Antractele” sunt, în plan narativ și ideatic, un fel de contraforturi pentru edificiul himeric, perforat pretutindeni, figurat de istorisiri. Ele compensează, cu explicitări enigmatice, alegorice, ermetice, suspensia, elipsa, fragmentarismul celor dintâi, umplu cu substanță auctorială golurile ficțiunii, aidoma unor metatexte. Iată o mostră: “Era seară, eram singur când am auzit o Voce, din celălalt capăt al camerei, care spunea că e singură. - Vino să mănânci cu mine, i-am spus și s-a apropiat, clămpănind
EUGEN DORCESCU, PROZA LUI MARIAN DRUMUR SAU DESPRE INFRAREALITATE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1129 din 02 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/353786_a_355115]
-
tandrețe; prietenie; iubire pătimașă, irațională; iubire jertfelnică). Desfășurat pe două secțiuni - Partea întâi: Călătorie spre dragoste și Partea a doua: Invocații pentru templu - , epicul intens elaborat și, totuși, accesibil, fluent, al cărții, apelând la subtile identificări și separări între vocea auctorială și cea a personajului, între realitate și vis, între trăire imediată și amintire, între referent și semn, acest epic de natură reflexivă, ce are, drept spațiu de geneză și de manifestare, camera cu iluzii (“Și aceasta însemna să constat stupefiat
DESPRE STATORNICIE ŞI IMPERMANENŢĂ de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 465 din 09 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357115_a_358444]
-
se pare structura „teroristă“ a sensului, adică sabotarea, sistematică și metodică, a unei hermeneutici interioare, avidă de echilibru conservator. Pu-tem vorbi astfel despre „violarea“ securității semantice, prin excelență „spirituală“ la origine: capacitatea semnificației de a se plasa „peste“ intenționalitatea discursului auctorial, de a o împinge din condiția de repaos sau echilibru mental și de a o atrage în tot felul de „roluri“ sau circumstanțe dramatizate (dramatice!). Frica de a vorbi se extinde în conștiință considerabil, „deoarece fără a spune vreodată suficient
TERRARISMUL PNEUMATIC – O SIMPTOMATOLOGIE de IGOR URSENCO în ediţia nr. 568 din 21 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358045_a_359374]
-
Concomitent cu acțiunea scrierii, Ștefan Ehling își expune opiniile despre ceea ce consideră a fi opera literară, romanul, în speță. Substratul metatextual (adnotări, intervenții explicative, evidențierea unor filiații, comentarii diverse, acoperind o bogată paletă culturală și atribuite naratorului sau aparținând vocii auctoriale) este marcat cu litere cursive. El se constituie într-un ansamblu, paralel textului, ce aduce multiple informații, legate de producerea și structura discursului și, totodată, despre competențele cultural-literare ale autorului. Aflăm, astfel, tâlcul titlului și ne sunt propuse direcții de
OLIMPIA BERCA, UN ROMAN AMBIŢIOS de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 1156 din 01 martie 2014 [Corola-blog/BlogPost/358221_a_359550]
-
sfătos, antrenant, aproape interactiv, vioi, alert, atrăgând cititorul ca într-un joc neasemuit, pe care-l putem juca și singuri și împreună: jocul de-a visele și de-a amintirile. Exclamațiile și interogațiile vin să argumenteze această afirmație. Aici, vocea auctorială își are cuvântul, cu același aplomb și cu aceeași îndrăzneală cu care vorbești cu prietenii sau cu propria familie. Nici o reticență, nici timiditate, nici sentiment de frustrare din pricina vârstei. Autorul devine el însuși copil, pe măsură ce istorisește aceste povestiri. El ne
PE CURÂND, DRAGI PRIETENI! de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 875 din 24 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344663_a_345992]
-
ingenuitate absolut încântătoare. În întregul ei, cartea de față constituie un tablou al lumii concentrate într-un areal bine delimitat, anagrama unui oraș, Iovacra, la sfârșit de mileniu II și începutul celui de-al treilea, dar trecută prin oglinda frământărilor auctoriale, a neliniștilor omenești, zămislitoare de „povești muritoare”, care pot deveni, de fapt, nemuritoare. Timpul va dovedi eternitatea lor. CEZARINA ADAMESCU www.agero-stuttgart.de 24 noiembrie 2011 Referință Bibliografică: FERESTRE ÎN CONȘTIINȚA VEACULUI - RECENZIE LA VOLUMUL: POVEȘTI MURITOARE de Jianu Liviu-Florian
RECENZIE LA VOLUMUL: POVEŞTI MURITOARE DE JIANU LIVIU-FLORIAN (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 328 din 24 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/358965_a_360294]
-
Roha este purificator al sinelui uman, aflat în cadrul lumii vizibile ; dar și exorcizator al permanentelor reflectări iluzorii, pe care conștiința comună o ia deseori, drept realitate. Afirmațiile mele sunt fundamentate pe materia elevată a acestor tomuri, admirabil inspirate. În tezaurele auctoriale: “Eseuri și alte povestiri”, “Povești, povești...”, “Îndrăgostiți de arta cuvântului”, și chiar în grădina mirifică a poeziei eliziene, plutește acea mireasmă a iubirii, care izvorăște din grația unicei substanțe divine, substanță divină devenită izvorul tuturor lumilor. Aceasta este matricea opalică
O ORIGINALĂ ARHITECTURĂ MEDITATIVĂ ÎN OPERA ELIZEI ROHA de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 677 din 07 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/359851_a_361180]
-
editoriale, de familie, dar și naționale, prin abordarea unor temelor dificile, puțin tratate de alții, precum tema destinului basarabenilor în romanul „Amur”, sau a exodului uvrierilor noștri în occident, în romanul Poarta spre vest.I-am prezentat, nu o dată, profilul auctorial în presă (revista Cultura, Bucovina literară ș.a.), dar și în cadrul festivalului literar național de la Suceava și Udești, ce purta ... III. - CĂLĂTORIE ÎN INIMA UNEI SĂRBĂTORI, de Lucia Olaru Nenati, publicat în Ediția nr. 973 din 30 august 2013. Așa se
LUCIA OLARU NENATI [Corola-blog/BlogPost/359961_a_361290]
-
editoriale, de familie, dar și naționale, prin abordarea unor temelor dificile, puțin tratate de alții, precum tema destinului basarabenilor în romanul „Amur”, sau a exodului uvrierilor noștri în occident, în romanul Poarta spre vest. I-am prezentat, nu o dată, profilul auctorial în presă (revista Cultura, Bucovina literară ș.a.), dar și în cadrul festivalului literar național de la Suceava și Udești, ce purta până de mult numele părinților săi, schimbat de la o vreme în Rezonațe udeștene, pentru mai larga cuprindere a personalităților locului, dar
CITIND O CARTE-PALIMPSEST de LUCIA OLARU NENATI în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/359960_a_361289]
-
în straturile vechimii lor și pe care oricine altcineva nu le-ar vedea și nu le-ar aduce în raza privirii. O privire caldă, luminoasă, grea de dulcea povară a unei informații culturale copleșitoare care sare mereu în ajutorul demersului auctorial, îmbogățind cartea cu dantelăria barocă a crenelurilor sofisticate ale frontoanelor străvechi, purtătoare de amintiri din vremi rafinate și iubitoare de frumos. Astfel că citind această carte, cititorul face o incursiune fascinantă în trecuturile (căci sunt straturi de trecut, ca într-
CITIND O CARTE-PALIMPSEST de LUCIA OLARU NENATI în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/359960_a_361289]
-
primul rând am simțit că întreaga lucrare este o incontestabilă și o ambițioasă încercare de a muta uriașul fluviu biblic al Vechiului și Noului Testament de pe tărâmurile sfinte ale străvechii Palestine pe luminoasele noastre plaiuri mioritice. A fost o ambiție auctorială uriașă care, din fericire, a devenit o admirabilă reușită a genialității valahe pe care analiștii viitorului s-ar putea să o simtă ca un experiment deosebit de interesant din punct de vedere literar, lingvistic și din anumite perspective cultice, mai ales
ROMÂNIA – PRIMA ŢARĂ DIN LUME UNDE, RECENT, BIBILIA A FOST TRANSPUSĂ INTEGRAL ÎN VERSURI CU RIME ! de CRISTIAN PETRU BĂLAN în ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/359101_a_360430]
-
acest trend, căci Jurnalul călător al Kirei poate continua la nesfârșit, vizitând lumi diferite, planete și ființe diferite, culturi, care mai de care mai interesante și totuși legate între ele prin trăsătura comună de bine universal. Frumos mesaj, frumoasă structură auctorială pentru o tânără scriitoare. Pentru toate aceste argumente dar și pentru cele ce vor veni de la alți scriitori băcăuani, o voi prezenta la Seară literară, joi, 18 febr. Succes! Cristina Ștefan, 16.02.2016 Referință Bibliografică: SCRIITOR LA 16 ANI
CARINA ELENA VĂDĂVOIU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1873 din 16 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340403_a_341732]
-
va aștepta nerăbdător următoarele sale romane și alte scrieri în proză.” Marian MALCIU - SLATINA - vicepreședinte al Filialei Olt a LSR -- august 2015 - Fragment de prefață -roman „În mâna destinului” Disipări lirice „Cu un aer de prospețime și cu o voință auctorială greu de depășit, Olguța Luncașu Trifan bate la porțile literaturii cu câteva cărți, asaltând genuri și specii literare diferite, adică își susține ideile în varii domenii: poezie, proză și cercetare monografică. Ambițioasele proiecte au prins viață prin cărțile recente: 43
OLGUŢA TRIFAN de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 2211 din 19 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340404_a_341733]
-
și simplu cald. Asta în măsura în care reușim să trecem peste mizerabilismul aparent al ratării (profesionale, artistice, amoroase, relațiilor de familie) și să ne atașăm de niște personaje care nu sunt chiar atât de diferite de noi. Piesa de generic, celebra semnătură auctorială pe care o practică mai toți regizorii Noului Val, un Beethoven pe ritm de manea, nu e distanța care ne separă de personaje, ci distanța universală de la aspirații la realizări. Vorba lui Robert: „El a făcut un căcat aici, pe
în București și în provincie () [Corola-blog/BlogPost/338488_a_339817]
-
Cine râde la urmă e mai încet la minte” (Oradea, Editura Duran’s, 2013), este una excepțională și se bucură de un imens succes pe Internet. Ea se subintitulează „Folclor umoristic internetist (II)”. Cu modestie, profesorul Florentin Smarandache, ca instanță auctorială, se limitează a se considera doar cel care a cules, selectat și prelucrat bancurile (Vlăduțescu). Bancul este paradoxist nu doar ca inteligență, dar și ca atitudine de viață paradoxistă. Scriitorul paradoxist este inteligent, instantaneu și cu simțul umorului. Bancul prin
Mirela Teodorescu: Zidirea prin care se ajunge la perfecţiunea existenţei () [Corola-blog/BlogPost/339424_a_340753]
-
Cine râde la urmă e mai încet la minte” (Oradea, Editura Duran’s, 2013), este una excepțională și se bucură de un imens succes pe Internet. Ea se subintitulează „Folclor umoristic internetist (II)”. Cu modestie, profesorul Florentin Smarandache, ca instanță auctorială, se limitează a se considera doar cel care a cules, selectat și prelucrat bancurile. Om al noului, excepționalul Florentin Smarandache aduce patru ameliorări majore bancului. Mai întâi, creează bancuri. Apoi, inteligența matematică impregnează bancul de o organizare inteligibilă și sensibilă
FLORENTIN SMARANDACHE: „Cine râde…” – bancul ca specie paradoxistă, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339529_a_340858]
-
filosofia existențială a eroilor lui Jean Băileșteanu este una în linia lui Albert Camus. Fundamentalmente, Jean Băileșteanu este un povestitor care gândește existența. Prin istoriile relatate meditează la sensul lumii. Înseși istoriile prezentate dau semnificație vieții. Eul narativ și eul auctorial trăiesc prin eroul aflat în scena epică. Misiunea primară a naratorului este aceea de a obliga personajele să-ți facă timp să trăiască. Misiunea secundă constă în a le integra în istoria ce le impune acestora să trăiască viața pe
Jean Băileşteanu: Un istorisitor reflexiv, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339537_a_340866]
-
Cine râde la urmă e mai încet la minte” (Oradea, Editura Duran’s, 2013), este una excepțională și se bucură de un imens succes pe Internet. Ea se subintitulează „Folclor umoristic internetist (II)”. Cu modestie, profesorul Florentin Smarandache, ca instanță auctorială, se limitează a se considera doar cel care a cules, selectat și prelucrat bancurile. Om al noului, excepționalul Florentin Smarandache aduce patru ameliorări majore bancului. Mai întâi, creează bancuri. Apoi, inteligența matematică impregnează bancul de o organizare inteligibilă și sensibilă
FLORENTIN SMARANDACHE: ”Cine râde …”, bancul ca specie paradoxistă, de Ștefan Vlăduțescu.UCV () [Corola-blog/BlogPost/339557_a_340886]
-
surplus de sens. Textualizarea întoarcerii la sine și punerea în discurs a istoriei interioare aduc spiritul creator în situația de a se regăsi pe sine ca sens, ca ființă ce a ajuns la sens. În periplul prin istoria personală, eul auctorial reține expresivități existențiale, evenimente ce i-au marcat viața ajunsă la sens. Pe fond, chiar întâmplările, imaginile reținute dau sensul vieții. A doua sursă de energie estetică a cărții o reprezintă ideea morții. Spiritul creator își retrăiește viața, prin elementele
GABRIEL CHIFU: Sensul vieţii şi spectrul morţii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339569_a_340898]
-
imaginară ce-și asumă generic textualizarea și pe care lectorul o percepe ca fiind delegatul sau reprezentantul mesajual al autorului în text. Această instanță este confundată cu autorul. În realitate, eul textual (liric, epic, dramatic) nu este același cu eul auctorial. Eul liric configurat în Ioan Es. Pop are o formulă existențială ușor perceptibilă și complexă. Eul-instanță ce se revelă în textul liric este o ființă dotată cu organe de percepție și cu capacitate de reflecție. „A fi înseamnă a avea
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
din „Căutările lui Averroes” de J.L. Borges, „un singur vorbitor poate relata (s.n.) orice lucru”. Relatarea se face fie la persoana întâi, fie la persoana a treia. În roman avem un grup de „vorbitori”. Nici prezentarea nu lipsește: în capitolele auctoriale (capitolele II, IV, VI, IX, X, XI, XII). Ana-Cristina are un punct de vedere clar determinat, dispune de biografie și psihologie proprii și o poziționare exact definită asupra lucrurilor. Asemenea ei, de privilegiul relatării se bucură și alte personaje: Patricia
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
sunt văzute din interior. Fiecare dintre cei cinci îi vede pe unii dintre ceilalți prin propriii ochi; în mod direct relatarea prinde dorințele, pasiunile, secretele și intimitatea ființei profunde a fiecăruia. În contribuția de relatare a celor cinci, spiritul narativ auctorial nu-și face simțită prezența decât prin titlurile de capitol. Aparența este că nu mai există o perspectivă privilegiată. Fiecare dintre cei ce au dreptul la voce dezvoltă o perspectivă centripetă. Când spune „eu”, fiecare creează o instanță care face
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
exact și definitiv din simplul motiv că nu-și găsesc un sistem de referință. Relatările n-au în exterior un punct arhimedic de sprijin, unul evident și indubitabil. Contribuța narativă la persoana a treia, neutrală și de nuanță omniscientă (capitolele auctoriale) induce noi valențe de ambiguitate. Personajele își invalidează reciproc relatările. Mai mult, își revocă reciproc privilegiul de instanță narativă. Avem de a face cu o multiplicare a perspectivelor ce vizează a produce autenticitate și obiectivitate, dar care nu face decât
GABRIEL CHIFU: Romanul emigrării, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339568_a_340897]
-
rană o reprezintă deschiderea din titlu a unei izotopii tematice a rănii ce va lumina revelator mesajul volumului. c) Palierul pe care se face vizibilă suveranitatea spiritului creator este acela al discursului. Prima modalitate și cea mai importantă de intervenție auctorială o reprezintă coordonata tematică. Subsecventă este o decizie a spiritului creator în ce privește fixarea unui sistem de referință intertextual. Sub acest aspect, poezia lui A. Zisu are o evidentă ancorare intertextuală. „Urme pregnante” din M. Dinescu observă C.M. Popa în sonetul
AURELIAN ZISU: O estetică a toxicităţii, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339592_a_340921]